de Mihai Eminescu
Pe lângă plopii cunoscuți
De mult n-am mai trecut;
Cu ei plâng anii mei pierduți
Și visul meu durut.
La geamul tău ce strălucea
Nu pot să mai privesc;
Deși atât de mult aș vrea,
Nu pot să mai iubesc!
De multe ori am așteptat,
Cuminte și supus,
Un semn, să știu că m-ai chemat,
Dar tu nu mi-ai răspuns!
Dacă în brațe mi-ai fi fost
Și ne iubeam cu dor,
Avea și viața mea un rost
Apoi puteam să mor.
Mi-ai dat o cupă cu pelin
Amară, dinadins,
Și-n calea anilor ce vin
O stea pe cer s-a stins.
Azi nici măcar îmi pare rău
Că timpul e un hoț,
Azi nici măcar îmi pare rău
Că plopii-s fără soț!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu