CREZUL MEU

"EXISTĂ UN LUCRU MAI RĂU DECÂT OAMENII RĂI !
ESTE IGNORANŢA OAMENILOR BUNI !"

CĂI CĂTRE LUMINĂ

BINE AŢI VENIT ÎN LUMEA MEA !
Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.
Se afișează postările cu eticheta versuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta versuri. Afișați toate postările

luni, 25 martie 2019

Baladă

de Ana Blandiana
N-am altă Ană,
Mă zidesc pe mine,

Dar cine-mi poate spune că-i destul,

Când zidul nu se surpă de la sine,

Ci-mpins de-o toană
De buldozer somnambul
Înaintând de-a valma prin coşmar.
Şi iar zidesc
Cum aş zidi un val,
A doua zi iar,
A treia zi iar,
A patra zi iar,
O mănăstire pururea lichidă
Sortită să se năruie la mal;
Şi iar zidesc,
O, var
Şi cărămidă
Şi, fără de prihană,
O făptură
Ca armătură
Visului infam:
N-am altă Ană
Şi pe mine chiar
Din ce în ce mai rar
Mă am.

joi, 30 noiembrie 2017

Rugăciune pentru 1 Decembrie


de Adrian Păunescu
Ne iartă, Doamne, ura si gâlceava
de care suntem zilnic vinovați,
dar către Tine tulnicul suna-va,
să-ntorci privirea Ta către Carpați.

miercuri, 8 noiembrie 2017

Evangheliile toamnei


de Nichita Stănescu 

Patru evanghelii scrie-vom despre căderea
frunzei în toamnă.
Matei zice-va:
- Frunza de verdele verdelui cădea-va în toamnă.
Marcu striga-va:
- De greutatea vieţii şi de viaţă pe viaţă cădea-va
frunza în toamnă.
Luca va zice:
- Din nedragoste, din neînviată moarte,
din verde repetat numai cu umbra
cădea-va frunza în toamnă.
Ioan se va ridica şi va zice :
- Toamna nu cad frunzele,
toamna cade numai toamnă
ca o frunză cade toamna, toamnă.
Stau şi e toamnă şi sunt frunză
şi cad pe pământ.


duminică, 15 octombrie 2017

Poezia zilei...

Croitorul

de Liliana Smerea Vacaru 

La un croitor vestit, vine-o inimă rănită,
Și cu ochii plini de lacrimi, cere să fie cusută!
Croitorul o priveşte, plin de milă și căldură
Și incearcă să-i găsească fir şi petec pe măsură!


El o coase şi-o "descoase" despre ce s-a întâmplat,
Ştiind că nu-i prima dată când vine la reparat!
Ea sfioasă-şi pleacă ochii:- ,,Ştiu, că nu te-am ascultat!
Mai repară-mă o dată şi promit că nu mai fac!"


Scuturându-şi capul, trist, croitorul o întreabă:
"Scuză-mă, dar nu rezist... Cum de eşti atât de bleagă?
Te-am cusut de-atâtea ori, sfaturi bune eu ți-am dat,
Însă nu trece prea mult şi iar vii la reparat!


Milă-mi este-acum de tine...ciudă-mi e că nu m-asculți,
S-alegi cu mai multă grijă şi să ştii când să renunți!
Te-arunci cu capu'-nainte, crezând că stau brațe întinse,
Te trânteşti cu toată forța, de zid şi de uşi închise!


Uită-te şi tu la mine, că-s bătrân şi nu mai pot,
Teamă-mi e de ziua-n care n-am să pot pune la loc
bucățelele pe care le-ai împrăştiat prin lume...!
Ai să pierzi, inconştiento, chiar şi sufletul din tine!"


Fiecare-'mpunsătură care-i provoca durere,
O primea ca pe-o pedeapsă: resemnată...în tăcere!
Croitorul puse firul, tare, ca dojana grea!
-"Sper c-această cusătură, să îți fie ultima!"


Fiecare inimă cred c-a fost la croitor,
Cu o rană de cuvânt, de iubire sau de dor!
Cred că ați ghicit desigur, croitorul cel sărman,
Vestit, plin de iscusință... este creierul uman!


Dacă inima ar fi de natură ascultătoare,
Poate n-ar mai fi nevoie creierul să o repare!

duminică, 16 aprilie 2017

Învierea


de Mihai Eminescu


Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morţii rece spirit se strecură-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii evanghelii.

C-un muc în mâni moşneagul cu barbă ca zăpada,
Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă,
Că moartea e în luptă cu vecinica viaţa,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-şi prada.

O muzica adâncă şi plină de blândeţe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolţi:
"Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colţ,
Înveninând pre însuşi izvorul de vieţe,

Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,
Ş-acest nimic îţi cere o rază mângâioasă,
In pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg".

Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială
Şi negrul întuneric se sperie de şoapte...
Douasprezece pasuri răsună... miez de noapte...
Deodata-n negre ziduri lumina dă năvală.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie...
Colo-n altar se uita şi preoţi şi popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:

"Cântari si laude-năltăm
Noi, Tie unuia,
Primindu-l cu psalme şi ramuri,
Plecaţi-vă neamuri,
Cântând Aleluia!

Christos a înviat din morti,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lunina ducând-o
Celor din morminte!"

Imn al Învierii


de Valeriu Gafencu

Vă cheamă Domnul slavei la lumină,
Vă cheamă mucenicii-n veşnicii,
Fortificaţi biserica creştina
Cu pietre vii zidite-n temelii.

Să crească-n inimile voastre
Un om născut din nou armonios,
Pe sufletele voastre să se-mplânte
Pecetea Domnului Iisus Hristos.

Un clopot tainic miezul nopţii bate
Si Iisus coboară pe pământ;
Din piepturile noastre-nsângerate
Răsună Imnul Învierii sfânt.

Veniţi creştini, luaţi lumină
Cu sufletul smerit, purificat;
Veniţi flămânzi, gustaţi din cină,
E nunta Fiului de Împarat.

Hristos a Înviat!


de Vasile Militaru

Hristos a Înviat! Ce vorbă Sfântă!
Îţi simţi de lacrimi calde ochii uzi
Şi-n suflet parcă serafimii-ţi cântă
De câte ori creştine o auzi.


Hristos a Înviat în firul ierbii,
A înviat Hristos în Adevăr;
În poieniţa-n care zburdă cerbii,
În florile de piersec şi de măr.

În stupii de albină fără greş,
În vântul care suflă mângâios
În ramura-nflorită de cireş
Dar vai, în suflet ţi-nviat Hristos?

Ai cântărit cu mintea ta creştine
Cât bine ai făcut sub cer umblând,
Te simţi măcar acum pornit spre bine
Măcar acum te simţi mai bun, mai blând?

Simţi tu topită-n suflet vechea ură?
Mai vrei pieirea celui plin de Har?
Ţi-ai pus zăvor pe bârfitoarea-ţi gură?
Iubirea pentru semeni o simţi jar?

O, dacă-aceste legi de-a pururi Sfinte
În aur măcar azi te-au îmbrăcat
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept să cânţi: Hristos a Înviat!

vineri, 14 aprilie 2017

Răstignirea lui Iisus...


de  Vasile Neagu-Scânteianu
Ei Te-au lovit cu vorbe de ocară,
Te-au schingiuit şi Te-au bătut în cuie,
Că aduceai în inimi primăvară-
Şi-n suflet Scara Vieţii la Ceruri să ne suie!
Te-au Răstignit pe Cruce ca pe-un om,
Nu ca să mântui,ci să-ţi renegi credinţa,
Să fii un anonim,un ins de prin popor-
Ca să-şi atragă ei,prin Tine,biruinţa!
Ei toate, Ţi le-au răstălmăcit pe dos,
Şi Faptele şi Pildele-nţelepte,
Ca hula să ţi-o dea omul de jos-
Ce n-are minte, şi nici nu urcă-n trepte!
Au socotit sofistic fariseii,
Cu vorbe mieroase,de năpârci,
Că nu eşti Dumnezeu,ci Fiul Geii-
Şi-n faţa suferinţei secretul Ţi-l divulgi!
La fel leviţii,Te-au socotit bicisnic,
C-o să dărâmi tot templul ce Moses l-a clădit,
Că Te-arătai lui Solomon potrivnic-
Şi Rege, ca şi el, te-ai socotit!
Acestea toate sunau a vrăjmăşie,
A stricător de lege şi de rituri,
Că nu le ofereai vreo chezăşie-
Ci doar ,,poveşti''sub forma unor mituri!
În contra Ta,grăbitu-s-au să strige:,,Sacrilegiu!''
Şi farisei şi preoţi şi gloata fără minte,
Că ţi-ai făcut Apostoli,să aibă privilegiul-
Să ierte de păcate şi morţii din morminte!
Ai semănat în oameni credinţa în Ne-moarte,
Când ei o semănau în Ne-fiinţă,
Şi Cerul l-ai deschis la suflete curate-
Nu la stăpâni cu danii şi putinţă!
Ai hărăzit Iubirii înaltul rang de Lege,
La care să se-nchine şi sfânt şi păcătos,
Ca sufletul,prin lacrimi,să-şi căştige-
Să afle taine ascunse ...ce nu au înţeles!
Pentru acestea toate,Te-au răstignit pe Cruce,
Dar răstignit-au Omul,şi nu pe Dumnezeu,
Să vadă de Calvarul, Tu singur îţi poţi duce-
Să facă de ocară în veci:Numele Tău!
Dar Tu şi Dumnezeu şi Duhul sunteţi Unul,
Şi Maica-Ţi,Preacurata,a spus-o tuturor:
,,Tu eşti Izbăvitorul şi robul şi stăpânul-
Căci eşti chiar Invierea... şi Cerului eşti Sol!


joi, 13 aprilie 2017

Nu-i singur Iuda vinovat


de Costache Ioanid 

Nu-i singur Iuda vinovat
de sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
ci lumea-ntreagă, prin păcat!
Şi eu, şi tu…

miercuri, 8 martie 2017

Mama


de Licuța Pântia
În căsuța de la țară, 
Pe băncuța de la poartă,
Ştergând ochii cu năframa,
O măicuță stă şi-aşteaptă.
Cine ştie câte lacrimi,
Sunt ascunse in năframă..
Şi câtă iubire-ncape,
Într-o inimă de mamă?
Plânge inima, suspină,
De-ai putea să storci naframa;
Griji, nevoi, suspin şi teamă,
Toate le trăieşte mama.
Cât efort si câtă trudă,
Numai tu măicuță ştii,
Cât munceai şi zi şi noapte,
Să hrăneşti, să creşti copii..
De-ai fi împărat sau rege,
Preşedinte, om de seamă,..
Esti sărac pe lumea asta,
Dacă n-ai cui spune....Mamă!
Domnul a creat pământul,
Cerul, apele şi toamna.
N-ar fi fost desăvârşite,
De n-ar fi creat şi mama!
În căsuța de la țară,
Unde am crescut şi eu,
Mama stă la gura sobei,
De vorbă cu Dumnezeu.
Şi o spun cu îndrăzneală,
Caci prea bine mi-am dat seama:
Cel mai Sfânt cuvânt din lume,
După Dumnezeu, e MAMA !

Mama


marți, 7 martie 2017

Mama


de Traian Dorz
Mi-ai cântat cu glas de lacrimi, legănându-mă alene,
alinându-mi cu-al tău cântec lacrima ivita-n gene.
Si mi-ai plâns înfiorată cântecele duioșiei,
de-ai trezit în al meu suflet, cald, fiorul armoniei.
Mi-ai citit în ceasuri sfinte din Cazanii si Scriptură,
a lui Dumnezeu iubire ele-n inima-mi crescură.
În singuratatea serii, luminat de raza lunii,
m-ai făcut să simt puterea și odihna rugăciunii.
De durerea altor inimi te-am văzut plângând pe tine
si de-atuncea port durerea altora si eu în mine.
Pentru adevar întruna te-am văzut fără de teamă
si de-atunci știu c-adevărul e curaj si lupta, mamă.
…A trecut în urma vremea si-ntr-o toamna grea, târzie,
m-a rapit de lânga tine lumea largă si pustie.
Ai vărsat atunci, amare, mii de lacrimi în năframă
si cu inima zdrobită m-ai pierdut în zare, mamă.
Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei văzură,
multe șoapte mă chemară, multe vânturi mă bătură,
dar, din mii de lucruri scumpe de fiinte si de nume,
tu-mi rămâi mereu ființa cea mai mult iubită-n lume.
…Astăzi tot străin si singur, si departe sunt de casă,
dar sunt fericit, măicuță, c-azi si tu ești credincioasă.
Si că stiu c-odata-n ceruri, unde nu mai sunt suspine,
fericit voi fi-mpreună, printre cei iubiti, cu tine.
Dumnezeu să-ti dăruiască, scumpă mamă, mângâiere,
mâna Lui să-ti steargă ochii de-orice lacrimi de durere.
Să-ţi văd chipul totdeauna luminat de bucurie,
cea mai fericită mamă, Doamne, mama mea să fie!

duminică, 26 februarie 2017

ȘI ICOANELE PLÂNG

de Silvia Urlih
Ieri,
am mângâiat cu gândul
o icoană…
mi-a lăcrimat în palme,
obosită,
mi-a luat sufletu-n brațe,
mi la făcut
coroană,
să-mi țină cald
să-mi oblojească haina
peticită.
Icoana
mi-a zâmbit sfios
printre suspine
și mi-a șoptit
să nu-mi mai fie frică,
mi-a spus
că-n lume poate va fi
bine
și mi-a mai spus
că Domnul
din nouri se ridică.
Ieri,
icoana m-a udat cu smirnă
și cu mir,
mi-a aninat de suflet
un colind,
mi-a dat lacrima-i sfântă
să-mi fie
elixir,
mi-a pus în pumni
lumina
cu gându-mi
s-o aprind.
Ieri,
am mângâiat cu gândul
o icoană,
am mângâiat-o
și-am jurat în ea să m-adâncesc,
i-am acceptat privirea
și a ei coroană,
și mi-am promis
că voi fi Om
și omul
să-l iubesc.
PLÂNG LUMÂNĂRILE
Plâng lumânările o dată cu tine ,
se-nmoaie
sub greutatea păcatelor tale,
lacrimi de foc
se scurg
din suspine,
izvorul sfânt rupe înlănțuirea din zale.
Plâng lumânările,
se topesc sub păcate,
curg râuri de lacrimi
izvorând
din izvor
cu inima grea îți iei crucea în spate
lași locului sfânt
plânsul
pictat în pridvor.
Plâng lumânările
se-nmoaie,
se scurg,
cu focul îți spală izvorul
din suflet,
vii din neant și pornești
spre amurg
fără dureri, suferință, lacrimi,
sau plânset.
Plâng lumânările
cu lacrima ta,
te primenesc prin rugăciuni
adânci,
simți lațul durerilor cum spre cer
vor pleca
căci focul din lacrimi
vor rămâne-ntre stânci.
Plâng lumânările
pe inima-ți frântă,
tu pelerinule, vii, pleci…
și plângi….
simte-ți iubirea
cum inima-ți
împlântă
aleargă cu viața!
nu te opri!
Ai să învingi!

VIS DE DRAGOSTE


de Sofia Vicoveanca
Visam, visam că mă iubeai, 
Covor din flori îmi aşterneai,
Cu şoapte dulci m-acopereai,
În visul meu...SOARE erai,
Plin de lumină, cu căldură!
Voiam să fiu fragilă, pură
Ca lacrimă arsă de dor,
Pură...ca roua din zori,
Ca albul ninsorilor...
Eram atât de fericită!
Pluteam! Cântam! Eram iubită!
Aşa credeam, că sunt pe culme,
Departe de înşelăciunea
Ce macină amar de lume!
Dar...m-am trezit din "paradis"...
A fost frumos... a fost un VIS!"

luni, 13 februarie 2017

Mi-e dor de tine, mamă


de Grigore Vieru
Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.
Maicuța mea: gradina
Cu flori, cu nuci și mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!
Măicuțo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor și omenie
Și cântec fără moarte!
Vânt hulpav pom cuprinde
Și frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale brațe,
Mi-e dor de tine, mamă.
Tot cască leul iernii
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ți caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.
O stea mi-atinge fața
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, batrân aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.

sâmbătă, 11 februarie 2017

Flăcări


de Virgil Carianopol
Sunt flacără, sunt jar, sunt pară,
Merg printre oameni luminând.
Sunt ca o stea ce străluceşte,
Dar nimeni nu mă vede-arzând.
Ard ca un codru ce nu piere
Sub flacările ce-l încing,
Un codru care arde-ntruna,
Dar flăcările nu-l ating.
Şi ard, şi ard, aşa de-a rândul,
Ca mii şi mii de stele.
Îi luminez pe cei din preajmă
Arzându-mi visurile mele.
Ştiu, se va stinge crud odată
Această flacără, stindard,
Da-mi pare rău că se va stinge
Fiindcă trăiesc numai cât ard...

vineri, 3 februarie 2017

Poem


SCRISOARE CĂTRE ROMÂNIA



de  Doina Bezea 

Iată! vine-ntreaga țară  
ca un tunet, ca un val,  
neputând să-ndure iară  
legi în boluri de cristal.  
  
Ca o mare ce-și adună  
valu-n pântecu-i de-azur  
ochii noștri rid făcură  
tot strângând amaru-n șnur.

duminică, 15 ianuarie 2017

Noapte eminesciană


de Lili Șipoteanu

În noapte stelele sclipesc,
Luceafărul privește
Sclipirile cum împletesc
Un vers ce dăinuiește.



El poartă-un nume,
Ce-i cules din marea de rubine,
Pe Eminescu l-au ales,
Acesta se cuvine.