ȘI ICOANELE PLÂNG

de Silvia Urlih

Ieri,
am mângâiat cu gândul
o icoană…
mi-a lăcrimat în palme,
obosită,
mi-a luat sufletu-n brațe,
mi la făcut
coroană,
să-mi țină cald
să-mi oblojească haina
peticită.

Icoana
mi-a zâmbit sfios
printre suspine
și mi-a șoptit
să nu-mi mai fie frică,
mi-a spus
că-n lume poate va fi
bine
și mi-a mai spus
că Domnul
din nouri se ridică.

Ieri,
icoana m-a udat cu smirnă
și cu mir,
mi-a aninat de suflet
un colind,
mi-a dat lacrima-i sfântă
să-mi fie
elixir,
mi-a pus în pumni
lumina
cu gându-mi
s-o aprind.

Ieri,
am mângâiat cu gândul
o icoană,
am mângâiat-o
și-am jurat în ea să m-adâncesc,
i-am acceptat privirea
și a ei coroană,
și mi-am promis
că voi fi Om
și omul
să-l iubesc.

PLÂNG LUMÂNĂRILE
Plâng lumânările o dată cu tine ,
se-nmoaie
sub greutatea păcatelor tale,
lacrimi de foc
se scurg
din suspine,
izvorul sfânt rupe înlănțuirea din zale.

Plâng lumânările,
se topesc sub păcate,
curg râuri de lacrimi
izvorând
din izvor
cu inima grea îți iei crucea în spate
lași locului sfânt
plânsul
pictat în pridvor.

Plâng lumânările
se-nmoaie,
se scurg,
cu focul îți spală izvorul
din suflet,
vii din neant și pornești
spre amurg
fără dureri, suferință, lacrimi,
sau plânset.

Plâng lumânările
cu lacrima ta,
te primenesc prin rugăciuni
adânci,
simți lațul durerilor cum spre cer
vor pleca
căci focul din lacrimi
vor rămâne-ntre stânci.

Plâng lumânările
pe inima-ți frântă,
tu pelerinule, vii, pleci…
și plângi….
simte-ți iubirea
cum inima-ți
împlântă
aleargă cu viața!
nu te opri!
Ai să învingi!

VIS DE DRAGOSTE

de Sofia Vicoveanca

Visam, visam că mă iubeai, 
Covor din flori îmi aşterneai,
Cu şoapte dulci m-acopereai,
În visul meu...SOARE erai,
Plin de lumină, cu căldură!
Voiam să fiu fragilă, pură
Ca lacrimă arsă de dor,
Pură...ca roua din zori,
Ca albul ninsorilor...
Eram atât de fericită!
Pluteam! Cântam! Eram iubită!
Aşa credeam, că sunt pe culme,
Departe de înşelăciunea
Ce macină amar de lume!
Dar...m-am trezit din "paradis"...
A fost frumos... a fost un VIS!"

OPRIȚI ACEASTĂ FRUNZĂ

de Adrian Păunescu

Atunci când cade frunza pornită să răstoarne
Întreaga roată a lumii şi fiecare pom
O simt că mi se rupe din sânge şi din carne
Şi mi se face milă de lume şi de om.

Şi mi se face milă de mine şi de tine
Şi frunza care cade mă-nebuneşte iar
Şi-apoi de-atâtea lacrimi îmi e puţin mai bine
Şi mi se desfrunzeşte pe trup un calendar.

Şi nu se mai întâmplă nimic din cele sfinte
Doar frunza care cade în dulce hodoronc
Şi nu mai am putere şi nu mai am cuvinte
Şi fiecare fibră răsună ca un gong.

Opriţi pe creangă frunza, destul cu-atâta toamnă,
Destul cu-atâta ceață şi oameni neciteţi
Opriţi această frunză de foc ce mă condamnă
Să ştiu măsura scurtei mele vieţi.

Țara mea

de Viorel Boldis

Câteodată curvă, altădată sfântă,
uneori urâtă, alteori încântă,
câteodată slabă, altădată grasă,
uneori mi-e dragă, alteori nu-mi pasă,
câteodată dulce, altădată amară,
uneori e iarnă, alteori e vară,
câteodată doarme, altădată-i trează,
uneori e laşă, alteori vitează,
câteodată apă, altădată foc,
uneori aleargă, alteori stă-n loc,
cateodată-i oarbă, altădată vede,
uneori timidă, alteori se-ncrede,
câteodată bună, altădată rea...
Ţara mea-i orice, dar e ţara mea!

Dacă

de Mihai Gavrilescu

Dacă am fi cărți,
oare câți ne-ar alege
după copertă
și oare câți ne-ar citi
cu dorința
de a ne fi cunoscut?

 

Hristos a Înviat!

de Vasile Militaru

... Hristos a Înviat! Ce vorbă Sfântă!
Îţi simţi de lacrimi calde ochii uzi
Şi-n suflet parcă serafimii-ţi cântă
De câte ori creştine o auzi.

Poveste de Craciun

Sub cetina verde de brad,  aroma de Craciun,  sub fulgii care-n pace cad  si rugaciuni ne spun,  un mic copil, cu ochii mari,  statea si astepta, privind  in zare undeva , privirea ii sclipea; Un biet copil cu soare-n ochi , cu buze rosii ,tremurande, ce astepta cuminte- foc,  minuni de nu stiu unde !  Dar zarea alba ,larga,  si frigul se-nteteste,  in jurul lui doar vantul sec in soapte povesteste.  Iar fulgii mici si jucausi  ii canta un colind, sunt ingeri firavi ce danseaza , in hora ,se tot prind; dar copilasul este trist, caci nimeni nu-i cu el,  doar un catel, prin nea fugind , il bucura nitel.  Pe micul chip prea abatut,  cu bucle ca de aur, ce-n ochi, mici indoieli ascund   si-n suflet un tezaur. Un gand umbreste al lui chip,  copil nascut din vise,  avand in suflet aripi largi  spre zbor mereu deschise;  Dar singur e,  cine sa-i spuna : ca astazi e Craciun,  ca-n iarna asta, chiar de-i singur , un Mos este pe drum ?! Si-atunci trimite ,Doamne ,ingeri, in ochi inlacrimati  si fa iubirea sa  incalzeasca  pe cei infrigurati!  Niciun copil sa nu stea singur  in seara de Craciun, asculta-mi rugamintea ,Doamne , si fa minuni acum !  Si da-i raspuns la intrebari  unui micut copil,  sa simta cum un Mos Craciun  pe geam intra tiptil si bucuria sa-i sclipeasca in ochii inocenti,   macar un vis  sa -nlocuiasca  acei parinti absenti !