1918 - Cea mai mare pandemie a lumii

"Există un precedent extrem de serios la pandemia pe care o trăim acum, dar el a fost, în linii mari, cam uitat. Sau dacă nu uitat, a devenit lipsit de importanță. În primul război mondial au murit în jur de 20 de milioane de oameni, pandemia de gripă din 1918 a omorât, cel mai probabil, vreo 100 de milioane de oameni. Noi studiem și întoarcem pe toate părțile războiul, dar boala a reușit să treacă cumva sub semnul tăcerii. Războiul îl înțelegem, l-au pornit oamenii, cu boala e ceva mai complicat."

Fraților, există un precedent extrem de serios la pandemia pe care o trăim acum, dar el a fost, în linii mari, cam uitat. Sau dacă nu uitat, a devenit lipsit...

Mărturisiri din vremea pandemiei....

"Cunosc o doctoriță. Prietenă. A învățat la școală de-a rupt și a trăit șase ani la facultate aproape fără bani, învățând pentru o bursă care îi ajungea doar pentru ceva posmagi și mai nimic altceva. Tremura mereu înainte de a se afișa lista cu bursierii, fiindcă, așa, ca la noi, de multe ori bursa asta mergea preferențial la unii cu bani mulți. Care, pe lângă banii cei mulți, mai aveau nevoie de câțiva în plus...

A absolvit cu 9,96 și a primit repartiție, în 1991, la Cuca Măcăii, medic generalist. De familie, cum ar fi. Sătulă să prescrie doftorii pentru diabetici și cardiaci, a hotărât, după doi ani, să plece cu „medicii fără frontiere” în Congo. Să dea o mână de ajutor acolo, unde spera ea să nu uite tot ce-a învățat în școală. Și s-a luptat cu ebola, malaria și încă vreo două chestii adevărate, care bat la cur gripa asta de care ne-am închis toți în case. Ba, la un moment dat, a făcut și ea malarie, dar au scăpat-o ceilalți doctori fără frontiere. Până prin '98 n-am mai știut nimic de ea. Abia atunci m-a sunat, să-mi spună că e bine și că se mărită în Franța, cu un medic fără frontiere, ca ea, că stă acasă o vreme, să nască un prunc fără frontiere, cu care s-a dus, după ce l-a născut, în Nigeria, o altă țară unde-s boli adevărate, nu o gripă ca Covidu'. S-a stabilit în Franța, după vreo cinci ani de Nigeria, unde e și azi, specializată pe boli autoimune sau cumva. Ne mai scriem câte un mail și am ajutat-o, cu câțiva ani în urmă, să-și vândă casa de-aici, după ce i-au murit părinții, să nu mai aibă pentru ce veni în România. Mi-a zis că, după ce va crește Pierre suficient de mare, se va duce din nou, cu bărba-su, să fie medici fără frontiere.

Acuma... Văd postări de rahat de genul: dacă ar fi maică-ta medic sau asistentă și și-ar da demisia în vreme de criză, ce-ai zice, ai mai condamna-o? De ce să nu-și dea demisia medicii, dacă nu LI SE DAU salopete, măști sau mai știu eu ce...

Well, părerea mea: dacă aș fi STAT, nu aș mai angaja niciodată la stat medici sau asistenți care și-au dat demisia în vreme de pandemie; dacă aș fi PRIVAT, nu aș mai angaja niciodată la privat medici sau asistenți care și-au dat demisia în vreme de pandemie. De ce? Pentru că profesia asta, medicina, ca și aceea de dascăl, este una vocațională. VO-CA-ȚI-O-NA-LĂ. N-ai ce să cauți acolo dacă te gândești EXCLUSIV LA TINE. N-ai mască? Te dai peste cap, faci pe dracul în patru și te protejezi cum ai învățat tu la școala aia lungă și îi tratezi pe oameni. Oamenii ăia, spre deosebire de tine, nu au cum să-și dea demisia din boală. DOAR PE TINE te mai au. Și n-ai dreptul să dai bir cu fugiții. Fiindcă nici oamenii ăia disperați, cu boala-n gât, n-au unde să fugă. Și nici nu pot s-o facă. Prin urmare, pandemia cerne. Medici de lichele."

Eugenia Crainic

Monstru din umbră...

Nu am scris nimic despre actuala pandemie. Nici nu aș fi vrut să scriu, fiind apoape pretutindeni principala temă de discuție, dacă nu eram astăzi implicat într-un dialog cu o persoană vârstnică, necunoscută, la medicul de familie, unde am fost după rețeta lunară.

După ce mi-am întocmit declarația pe proprie răspundere, m-am dus, în intervalul orar precizat în act și pe itinerarul stipulat, la medic.

Cum e și firesc, în actuala situație, am stat afară la rând, la distanță apreciabilă de ceilalți, respectând distanța socială impusă.

Așteptând, am fost surprins să văd printre cei prezenți la rând un domn în vârstă, care, cu certitudine, nu avea permisiunea legală, reglementată de Ordonanța Militară nr. 3, să iasă din casă la acea oră.

Politicos, l-am întrebat dacă știe prevederea din ordonanță ce reglementează deplasarea persoanelor vârstnice, peste 65 de ani. Zâmbet ironic mi-a spus că e la curent cu tot ce se întâmplă și că posedă declarația pe proprie răspundere. Mi-a mărturisit că are peste 80 de ani, iar ordonanța se referă la bătrânii de 65. Deși mi-am dat seama că e pus pe glume, eu am dus discuția într-o zonă de seriozitate și i-am spus, cum era și firesc, că e vorba de vârstnicii peste 65 de ani. Reacția lui la cele precizate a fost uluitoare. M-a întrebat ce vârstă am. I-am răspuns că am 50 de ani, iar dânsul cu zâmbetul pe buze m-a trimis la origini, spunându-mi "Ce te intrerează pe matale?! Mai du-te-n cu 50 de ani în urmă, în mă-ta!" Răspunsul dânsului m-a uluit. Mi-am dat seama că nu are niciun sens să-i mai zic ceva...

Inconștiența unora ne va costa scump. Nerespectarea regulilor în caz de pandemie ne va depărta de speranța că totul va fi bine în scurt timp.

Monstrul nevăzut, pandemia de coronavirus, are pe lângă arsenalul propriu,încă necunoscut în totalitate, și aliați puternici: inconștiența și iresponsabilitatea.

Aveți grijă, nu deveniți aliatul monstrului din umbră, coronavirusul!