Pilda serii

O femeie iese din casã şi vede 3 moşnegi cu barbã albã stând în faţa casei.

Nu-i cunoştea dar, vazându-i supãraţi, îi invită în casã sã mănânce ceva.

“Soţul tãu este acasã?” – întreabã ei.

“Nu, este ieşit”.

“Atunci nu putem intra!” – replicã ei.

Seara, când soţul se întoarce acasã, ea îi povesteşte despre cei trei moşnegi.

“Du-te, spune-le cã am venit şi pofteşte-i înãuntru”.

Femeia se duce şi îi invitã.

„Nu putem intra toţi în casã”, replicã ei.

„Cum aşa?” întreabã ea.

Unul dintre moşnegi îi explicã:

„Eu sunt BUNÃSTARE, el este SUCCES iar celãlalt este IUBIRE.

Acum du-te şi întreabã-l pe soţul tãu care dintre noi sã vină în casã”.

Femeia intrã în casã şi îi spune soţului, care se bucurã. „Ce bine! În acest caz invitã-l pe BUNÃSTARE, sã ne umple casa cu bunãstare!”

Soţia nu a fost de acord. “De ce sã nu-l invitãm pe SUCCES?”.

Nora îi ascultă dintr-un colţ al casei. „N-ar fi mai bine sã-l invitãm pe IUBIRE? Casa noastrã ar fi atunci plinã de iubire!” – a sugerat nora.

„Hai sã ne ghidãm dupã sfatul norei” îi zice soţul soţiei.

„Du-te afarã şi invitã-l pe IUBIRE sã ne fie oaspete”.

Femeia iese afarã şi întreabã:

“Care dintre voi este IUBIRE? Pe el îl invitãm sã ne fie oaspete”.

IUBIRE porneşte înspre casã. Odatã cu el se pornesc în urma lui şi ceilalţi doi. Surprinsã femeia întreabã: “L-am invitat doar pe IUBIRE. Cum de veniți şi voi cu el?”.

Cei trei moşnegi replicarã: „Dacã l-ai fi invitat pe BUNÃSTARE sau pe SUCCES, ceilalţi ar fi rãmas pe loc, dar de vreme ce l-ai invitat pe IUBIRE, unde merge el mergem şi noi. Unde este IUBIRE este şi BUNÃSTARE şi SUCCES!”.

Unde este durere, îţi doresc pace şi fericire!

Unde sunt îndoieli personale, îţi doresc să dobândești credință tare!

Unde este obosealã sau blazare, îţi doresc înţelegere, rãbdare şi putere!

Unde este fricã, îţi doresc credință, dragoste și nădejde!

Sursa – pildazilei.ro

Metafora creionului

de Paulo Coelho

Copilul îsi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întreba:

- Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă? Sau poate e o poveste despre mine? Bunicul se opri din scris, zâmbi şi-i spuse nepotului: - E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el, când vei fi mare. Copilul privi creionul intrigat, fiindcă nu văzuse nimic special la acesta. - Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea! - Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile. Există cinci calităţi la creion, pe care dacă reuşeşti să le menţii, vei fi totdeauna un om care trăieşte în bună pace cu lumea.

Prima calitate: poţi să faci lucruri mari, dar să nu uiţi niciodată că există o Mâna care ne conduce paşii. Pe această mână o numim Dumnezeu şi El ne conduce totdeauna conform dorinţei Lui.

A doua calitate: din când în când trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea. Asta înseamnă un pic de suferinţă pentru creion, dar până la urmă va fi mai ascuţit. Deci, să ştii să suporţi unele dureri, pentru că ele te vor face mai bun.

A treia calitate: creionul ne dă voie să folosim guma pentru a şterge ce era greşit. Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru nu înseamnă neaparat ceva rău, ceea ce este neapărat e faptul că ne menţinem pe drumul drept.

A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot aşa, îngrijeşte-te de ce se întâmplă înlăuntrul tău.Şi, în sfârşit,

A cincea calitate a creionului: lasă totdeauna o urmă. Tot aşa, să ştii că ceea ce faci în viaţă va lăsa urme, astfel că trebuie să încerci să fii conştient de fiecare faptă a ta.

Pilda serii

Era odată un român care plecase de unul singur spre o mănăstire ridicată în vârf de munte. Pe drum l-a prins o ploaie cu fulgere şi tunete.

Omul a găsit un han unde să se adăpostească abia după ce s-a lăsat întunericul. A schimbat câteva vorbe cu stăpânul locului, a mâncat ceva şi s-a dus la culcare. Dar nici nu s-a luminat bine de ziuă şi călătorul era gata de plecare.

Hangiul s-a uitat pe fereastră, a văzut cum toarnă cu găleata şi a spus: „Unde te duci, omule, pe vremea asta? E prăpăd, n-o să apuci să ajungi nici până la următorul han, darămite sus pe munte!“

Drumeţul a deschis uşa şi i-a răspuns din prag: „Nu-ţi face griji. Sufletul meu a ajuns demult acolo, aşa că picioarelor mele le este uşor să-l urmeze.“

Atunci când îţi doreşti ceva cu tot sufletul, dorinţa e ca şi împlinită, nu trebuie decât s-o urmezi.