CREZUL MEU

"EXISTĂ UN LUCRU MAI RĂU DECÂT OAMENII RĂI !
ESTE IGNORANŢA OAMENILOR BUNI !"

CĂI CĂTRE LUMINĂ

BINE AŢI VENIT ÎN LUMEA MEA !
Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

miercuri, 23 ianuarie 2019

Moş Ion Roată şi Cuza-Vodă




de Ion Creangă

Între ţăranii fruntaşi care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii şi cu mitropolitul ţării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era şi moş Ion Roată, om cinstit şi cuviincios, cum sunt mai toţi ţăranii români de pretutindeni. Numai atâta, că moş Ion Roată, după câte văzuse şi după câte păţise el în viaţa sa, nu prea punea temei pe vorbele boiereşti şi avea gâdilici la limbă, adică spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, când îl scormolea ceva la inimă. Aşa e ţăranul: nu prea ştie multe. Şi moş Ion Roată, fiind ţăran, cum v-am spus, deşi se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzători în sufletul său.

Jurământul lui Cuza

"Jur în numele Prea Sfintei Treimi şi în faţa Ţării mele, că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Patriei, că voi fi credincios constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia mea voi veghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate, uitând toată prigonirea şi ura, iubind deopotrivă pe cel ce m-a iubit şi pe cel ce m-a urât, neavând dinaintea ochilor mei decât binele şi fericirea naţiei române. Aşa Dumnezeu şi compatrioţii mei să-mi fie ajutor!”
Alexandru Ioan Cuza

marți, 8 ianuarie 2019

Citatul zilei...


"Nu există oameni răi, ci numai indivizi rătăciți ce au uitat calea spre bine!"
Comoara din Vâlceaua Lupilor

marți, 4 decembrie 2018

România

"România – substantiv comun de gen feminin.
Cuvântul „țară” în limba română este un substantiv comun de gen feminin și provine din latinescul „terra”.
Din acest motiv și din multe altele, putem să ne imaginăm că România este o femeie. Pictorul Daniel Rosenthal deja a făcut-o.
Această femeie este privită de unii ca fiind o mamă, o mamă care și-a crescut copiii săi așa cum a putut ea, cu mijloacele pe care le-a avut la dispoziție. Poate nu le-a oferit cel mai bun trai, cele mai bune haine sau cele mai călduroase camere dar i-a alăptat când erau la început de viață și le-a dat sentimentul plăcut că sunt acasă.
Alții privesc această femeie ca pe o mamă vitregă, care nu a știut să-și țină copii lângă ea, care nu a știut să se facă ințeleasă și iubită , fiind încet, încet părăsită de copiii plecați prin toate zările. 
Alții o privesc ca pe o femeie frumoasă de moravuri ușoare, doar bună să profiți de ea, de nurii ei dar pe care o poți vinde oricui pe bani puțini după ce te-ai plictisit .
Alții o privesc ca pe femeie bătrână – tocmai ce va împlini o sută de ani, gârbovită de necazuri, neinteresantă și nerespectată nici măcar pentru trecutul ei glorios. Așteaptă să-i facă necrologul și să-i împartă agoniseala, să-i vândă casa și bijuteriile care i-au mai rămas.
Spunea cineva că frumusețea stă în ochii care privesc. 
Cred că despre iubire este la fel – stă în inima care o oferă, nu în cea care o primește.
Un fost președinte american le spunea conaționalilor „Nu întrebaţi ce poate să facă ţara pentru voi, întrebaţi-vă ce puteţi face voi pentru ţară” . Ulterior a fost asasinat. Nu știu dacă datorită acestui mesaj.
Cred că mesajul americanului este valabil și pentru noi românii, acum la ceas de sărbătoare. Sărbătoare de care unii chiar nu vor, sub nici o formă să se bucure. 
Și nu mă refer aici la liderii maghiarilor și secuilor.
Mă refer la conaționalii mei care confundă din păcate România cu mafia politică aflată vremelnic la putere.
România noastră nu este nici puterea politică, nu este nici o minoritate agresivă cu majoritatea tăcută, nu este nici un capitol de negociere la Bruxelles sau aiurea.
România noastră suntem noi toți.
Cu bune, cu rele, cu defecte și calități, cu vise neîmplinite sau realizări care au intrat în istorie, cu înfrângeri dureroase dar și victorii de poveste.
Nu avem nici un merit că ne-am născut români (au spus-o și alții). Este un dat al Lui Dumnezeu pentru care nu este necesar să-i găsim o explicație. 
Dar dacă tot suntem aici, copiii acestei mame, haideți să fim oameni de onoare și să încercăm să facem fiecare, binele de care suntem în stare să-l facem. 
Că dacă milioanele de români vor încerca asta, binele făcut, multiplicat de milioane de ori, asta chiar va face România să fie o mamă iubită, frumoasă, veșnic tânără peste Centenarele ce vor veni .
A venit si 1 Decembrie 2018, la o sută de ani după Marea Unire - eu i-aș spune după Marea Regăsire. 
E ziua mamei noastre.
Să ne aplecăm și să-i sărutăm mâna și să-i cerem iertare că poate uneori nu am reușit să fim copiii pe care i-ar fi meritat...
La mulți ani draga noastră Românie, oriunde am fi !"
Text cu autor necunoscut, preluat de pe internet. Daca cunoasteti autorul, va rugam sa il postati in comentariu.

vineri, 30 noiembrie 2018

Scrisoare către România Mea



„Dragă Românie, 


La vremea de pripas spiritual prin care trecem își scriu să îți spun... La Multicentenar! Te-am uitat ades, țară dragă, ca om și ca popor, căci am învățat, sub presiunea ideologiilor în care ne-am petrecut viețile- și tu și noi- că ne ierți și când uităm de Tine. Ești acolo, în toate ale noastre, dar nu mereu te slujim cu adevărat. Vei afla acum, când împlinești 100 de ani din eternitate, că nu prea mai semănăm cu cei care au fost gata să moară pentru Tine atunci, pe când te reconfigurai în hotarele după care te-am numit România Mare. Nouă ne e greu și să trăim normal, dar și mai greu să luptăm pentru tine. Ne e greu să facem pace între noi, dar să facem război pentru tine ne va fi imposibil. Ne-am activat urile într-atât încât batjocorim orice, fără nici o jenă, fără nici o roșire de obraz. Dacă mai avem vreunul...Protejăm monumentele celor care te-au înjosit și-i plătim bine pe căpcăunii ce ne-au trimis la moarte concetățenii, ascundem memorialele de la Pitești ori Jilava- acolo unde ți-au rănit libertatea comuniștii- dar ovaționăm fiecare scuipat ce ți-e aruncat pe față. Ni-s mai dragi ciolanele comuniștilor decât moaștele sfinților. Un lucru a rămas la fel. Parte din popor e gata să moară pentru frumusețea și dragul de tine. Altă parte își umplu buzunarele din jertfelnicia lor. Nu reușim să-ți împlinim visul de a ne cuprinde pe toți, mai ales acum când mare parte, aproape cea mai bună parte dintre noi, s-au răzvrătit și s-au hotărât să te poarte cu ei departe, în alte țări și peste alte mări. Te-am purtat în zeghe, Românie, pe dinaintea liniilor comuniste pe care acum, zănateci, le deplângem prin fapte. Ne-am eliberat de comunism spunând că pe tine te-am eliberat. În fond te-am rearestat, într-un ghettou de frică și mediocritate, aruncând la gunoi toată morala care te-a Înviat în pragul de lumină al Nașterii Mântuitorului. 



Nu știu ce să-ți spun să te fac să ne mai ții în hotarele Tale. Poate să-ți reamintesc de copiii noștri, ori de bătrânii ironizați pe nedrept ori răniți de neatențiile noastre sistemice. Pentru ei, rămâi cu noi. Știu că e greu să înțelegi un neam în care Catedralele sunt înjurate iar cimitirele morale sunt socotite temple ale rațiunii și corectitudinii. Ne vei ierta și de data aceasta cum ne-ai iertat de 365 de ori în fiecare din cei 100 de ani ce-i prăznuiești. Deși știm că ești cu mult, mult mai bătrână și că fiecare generație ce ți se adaugă te întinerește. Unii spun că dintâi ai fost România când vodă Mihai intra în Alba Iulia. Și cred. Ne vei spune tu, la Judecata Finală, tot ce n-am înțeles din duruta ta istorie, Românie. Ajută-ne să te recăpătăm ca Țară dincolo de partidele politice ori ura de-acum, dincolo de incredibilele noastre frustrări personale pe care le transferăm, cum altfel, asupra ta. În trecătorile ce-ți leagă pământurile sunt puși la odihnă atleții tăi, cei care-au luptat pentru viața ta, plătind cu viața lor. Articulațiile aceste, umplute cu trupuri de flăcăi și bărbați truditori de pământ, țin trupul tău să nu se răzlețească. Ei sunt mai vii decât noi, pentru că te-au socotit mireasa lor și știm acum că asta i-a făcut veșnici. Noi nu te mai vedem ca pe o mireasă și asta ne strică bucuria. 



Știu că mulți îți trimit scrisori zilele acestea. Devenim grafomani cu prilejul Zilei Tale. Eu socotesc ziua ta fiecare zi. Fiecare Liturghie te poartă în ea, așa cum îl poartă pe Hristos, Singurul aliat care nu te-a trădat niciodată. Și te pomenesc cu fiecare nume ce-l pomenesc. Acolo, pe Discul cu miride aurii, din pâinea ta, suntem toți. Buni și răi, atenți și neatenți, hoți și sfinți. Vii și morți. Toți. Candidații la Înviere din circumscripția România. Te iubim, dar nu știm să o arătăm. Suntem fie liberali, fie excesivi în sentimentul național. Suntem bolnavi încă de libertate. De libertatea noastră. Căci libertatea ta e câștigată de cei dinaintea noastră, rănile de lumină ale Istoriei noastre. Ale Istoriei Tale. Iartă-ne că nu te mai vedem în toată frumusețea ta. Ajută-ne să te iubim. 



Cu respect, Constantin Necula, prin voia lui Dumnezeu, preot Lui și cetățean al Tău, Românie”

La Mulți Ani, România! La Mulți Ani, dragi români!

Se spune că atunci când Dumnezeu a făcut lumea a împărțit fiecărui popor o țară...
După un timp, la Poarta Raiului a bătut cineva. Dumnezeu a deschis poarta și a întrebat:
- Cine sunteți voi și ce vreți?
- Doamne, suntem un popor fără țară. Pe noi ne-ai uitat, nu ne-ai ales niciun loc!
- Nu v-am uitat. Vă așteptam la mine să vă spun că vouă o să vă dau Țara Mea, să aveți grija de ea și să o înfloriți.
- Îți mulțumim, Doamne, dar cum să numim această țară?
- Să-i spuneți ROMÂNIA!
- De ce România, Doamne?
- Pentru că România înseamnă OM ÎN RAI!

luni, 10 septembrie 2018

Mult succes în noul an școlar!



Dragi elevi, vă doresc mult succes și curaj în îndeplinirea viselor și idealurilor!
Începutul acestui nou an şcolar să fie o zi de sărbătoare şi de încredere într-un viitor mai bun, cu rezultate deosebite şi multe proiecte frumoase și benefice pentru voi!

Atât profesorilor, cât și părinților, le doresc multă răbdare și putere de muncă în modelarea vitoarelor generații, sănătate și înțelepciune!
Succes tuturor!

marți, 7 august 2018

In memoriam Dumitru Fărcaș...


Un mare român a trecut la cele veşnice, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit!
Pe Mitru din Groși l-am întâlnit prima oară prin intermediul unui plăci (un disc electrecord), pe care am ascultat-o la pick-up-ul cumpărat de fratele meu mai mare, din primul lui salariu, pe vremea când eram mic la stat și tot așa și la sfat, încât îl credeam, fără nicio îndoială, pe la 6 ani, pe vecinul meu care-mi spusese că legendarul artist e mut, d-aia cântă la taragot.
După vreo doi ani, la Album Duminical, l-am auzit în premieră pe Dumitru Fărcaș grăind. Am înlemnit, auzindu-l glăsuind. M-am rușinat de naivitatea mea de odinioară, dar m-am bucurat că am avut ocazia să-l aud vorbind.
Cu timpul, Dumitru Fărcaș a devenit unul dintre magicienii sufletului meu, reușind să mă farmece cu glasul duios al taragotului și să-mi aducă alinare. Mai târziu, l-am auzit recitând din poetul Ioan Alexandru, iar încărcătura emoțională revărsată asupra mea era atât de marcantă, încât ochii mi se rourase. Atins de mesajul divin al psalmului, n-aveam cuvinte, aveam doar lacrimi de recunoștință.
Azi, după 80 de ani de viață pământeană, Mitru din Groși a plecat la Ceruri, din lumea cu dor în cea fără de dor, lăsând în urmă nestematele trecerii sale, un tezaur folcloric de neuitat. Dumitru Fărcaș s-a dus să cânte ca nimeni altcineva, cu taragotul său unic, în corul îngerilor... El va rămâne viu prin ceea ce ne-a oferit ca artist, ca om, ca român!
Mulțumim! Drum bun spre stele, Dumitru Fărcaș!
https://www.youtube.com/watch?v=SSUSFYZxQ3U&feature=share
https://www.youtube.com/watch?v=hSaidUuJdD4&feature=youtu.be

vineri, 3 august 2018

În căutarea demnității umane...


"Coroana demnității umane, pe plaiul mioritic, nu mai are nicio valoare. Deși constituie o forță morală, e trecută pe plan secund. Puțini sunt cei care, azi, trudesc să-i fie în grații. 
Cine alege altceva, în detrimentul demnității umane, săvârșește un sacrilegiu, pentru care va plăti direct sau prin urmașii săi!
Deși caut să mă detașez de mizeria ce domină societatea românească, am sentimentul că a pătruns atât de profund în ADN-ul comunității, prin trecerea demnității umane într-un con de umbră, încât orice încercare de salvare pare sortită eșecului.
Fără demnitate, ființa umană nu poate purta coroana de OM!"

Ionel Mesaroș-"În căutarea demnității umane..."