CREZUL MEU

"EXISTĂ UN LUCRU MAI RĂU DECÂT OAMENII RĂI !
ESTE IGNORANŢA OAMENILOR BUNI !"

CĂI CĂTRE LUMINĂ

BINE AŢI VENIT ÎN LUMEA MEA !
Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

marți, 8 august 2017

O nedreptate...

O nedreptate nu se corectează prin altă fărădelege...
Deși o lege veche, de pe vremea lui Cuza, legea pensiilor militare e considerată una nefirească, neavând la bază contributivitatea, fiind doar o compensare pentru multiplele privațiuni ale serviciului militar.
E adevărat că ultima formă a legii pensiilor militare a fost cu multe lacune, ce a permis obținerea de pensii peste nivelul salariilor celor în plată, lucru nefiresc, însă aceste aspecte puteau fi corectate într-o manieră civilizată, neinfluiențând majoritatea pensionarilor militari, pe cei 60%, care au pensii sub 3000 de lei.
Observ că și după o săptămână nu se face o demarcație între militarii cu pensii nesimțite și cei cu pensii normale, unele chiar mici, fiind toți incluși pe aceeași listă a rușinii, a profitorilor sistemului, lucru de neacceptat.
Pentru cei neinformați, le aduc la cunoștință faptul că în 2004, ca urmare a aderării României la NATO, a urmat o perioadă de pregătiri intensive pentru transformarea armatei într-o instituție profesionistă până în anul 2007, urmând a avea 90.000 de angajați, dintre care aproximativ 75.000 de militari și 15.000 civili, situație care a condus la un prim val masiv de pensionări.
Stimați prieteni, dragi români, generalizarea promovată astăzi împotriva noastră, a pensionarilor militari, este anormală. După ce ani de zile am fost sub incidența unui regim privativ, impus de rigorile regulamentelor militare, azi, din cauza unor profitori, suntem catalogați toți la fel. În loc să fie luate la puricat pensiile nesimțite, cele mai mari fiind ale magistraților militari, și găsite soluții de reașezare pe un făgaș normal, suntem puși cu toții la zidul infamiei, iar cei 60% dintre pensionari, prin plafonarea pensiilor, încet, dar sigur, în timp, vom ajunge la statutul de asistați social.
Forţa şi puterea unei armate e dată de cei mulţi şi nevăzuţi. Totodată, ei sunt şi cei care suferă cel mai mult când un eveniment oarecare, cu iz de scandal, se iveşte în spaţiul public şi afectează imaginea Armatei. Atunci, clişeele care aruncă o notă de rizibil peste actele militarilor şi care şedeau pitite în subconştientul multora, revin la suprafaţa conştiinţei colective, iar cei care au renunţat să mai creadă în ţara lor găsesc încă un motiv să o facă.

duminică, 6 august 2017

Gândul zilei...

"Dacă schimbarea la față ar însemna un nou restart al vieții, în condițiile alegerilor prezente, cu siguranță, aș alege mai mult cu sufletul decât cu mintea. 
Nu mi-aș dori să văd lumina zilei în altă parte și nici în alt timp, ci doar să-mi prelungesc copilăria, învățând să trăiesc după canoanele simplității, nedespărțit de natură, împreună cu cei dragi, cu gândul că îndumnezeirea o realizăm în fiecare clipă a vieții, curățându-mi mintea, iubind și făptuind binele.
Dacă ar fi să aleg din nou, aș alege doar cu inima!"



Ionel Mesaroș-"Comoara din Vâlceaua Lupilor"

joi, 3 august 2017

Viaţa


„Viaţa este cu adevărat simplă, dar noi insistăm în a o face complicată.”
Confucius

Țara lui Papură-Vodă


Cum poate fi numită altfel o țară în care „alba-neagra” e un sport național?

În ultimul timp, se practică „alba-neagra” în viața noastră, cu principiile de drept, cu salariile, cu pensiile, cu CAS-ul, cu Centenarul Unirii, cu pragul pentru abuz în serviciu, cu amnistia și grațierea, cu recuperarea prejudiciilor, cu desemnarea și revocarea, cu Fondul Suveran de Dezvoltare, cu acțiunile la purtător, chiar și cu cele sfinte, cu orice, iar acest mecanism nociv, cu concursul nostru, al oamenilor ce am putea schimba fața României, prin implicare, arătând că ne pasă de viitorul ei, nu doar de buzunarul propriu.

Din nefericire, vremurile pe care le trăim se află sub zodia egoismului și nepăsării. Mai mult, s-a ajuns atât de departe, încât a te bucura de necazul altuia a devenit o constantă a vieții cotidiene, fără să se gândească că roata vieții se învârte, iar după o perioadă în care lumea i-a stat la picioare, după un timp de mărire, când se credea un zeu, se poate ajunge la regres, la o decădere care să-l transforme într-un anonim sau chiar în “ nimeni în drum”.

Cei mai mulți dintre noi sunt atenți doar la ceea ce le aduce beneficii imediate, cu orice preț, și nu conștientizează câte deservicii fac, astfel, României de mâine.
Vă mărturisesc, cu mâna pe inimă, că de multe ori am greșit în această viață, cu vorba, cu gândul sau cu fapta, că nu nici eu nu am făcut tot ce puteam pentru a semnala derapajul de la normalitate a celor ce ne conduc destinele țării, chiar dacă, din când în când, am semnalat aspectele anormale generate de iresponsabilitatea clasei politice. La un moment dat, observând că nu am niciun viitor în această țară în care domnesc de multă vreme haosul, fărădelegile, anormalitatea și imoralitatea, m-a bătut gândul pribegiei, să părăsesc meleagurile românești, însă rădăcinile au fost mai puternice decât mine și, moralmente, m-au obligat să rămân aici. Chiar dacă, uneori, am sentimentul că mă lupt cu morile de vânt, am rămas aici pe baricade, căutând cu ardoare să trag semnale de alarmă pentru a îndrepta lucrurile pe o direcție firească. Totodată, fiind în perioada în care se aruncă cu vorbe de ocară asupra posesorilor de pensii speciale, ca și când ei sunt "părinții" acestora, nu clasa politică, țin să precizez că am părăsit sistemul militar din cauza anomaliilor constatate, a pervertirii normelor care m-au atras în cariera militară și a problemelor de sănătate. Beneficiez de o pensie militară anticipată, cu multe penalități generate vârstă, aspect normal, nu nesimțită, recalculată de 3 ori.
Nu știu cât timp cât timp va mai trece până când România se va trezi, neîmpăcată cu statutul de orfană, de țară a nimănui. Nu știu dacă voi avea privilegiul de a zări o schimbare în bine a țării mele, dacă Bunul Dumnezeu îmi va oferi darul de a mă bucura de chipul frumos al patriei mele redeșteptate. Sper să nu fiu nevoit să iau calea exilului, însă, cu siguranță, nu voi accepta la infinit să-mi duc viața într-un loc în care „alba-neagra”e sport național, mai celebru decât oina, unde respectul față de principii și lege este facultativ, unde bunul-simț se lasă terfelit, în țara unde nu se întâmplă nimic bun, pentru a păstra neîntinat statutul de Țară a lui Papură-Vodă!

P.S.

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1420458068075489&set=a.138992496222059.26531.100003339288507&type=3&theater

https://ro.sputnik.md/society/20170801/13844331/reactie-militari-juramant-militar.html

https://m.ro.sputnik.md/analytics/20170804/13900405/ofiter-lectie-presedinte-premier-pensii-militari.html?mobile_return=no

https://republica.ro/stimate-cetatean-al-romaniei-iata-cat-de-zspeciale-sunt-salariile-si-pensiile-noastre-ale-militarilor

https://www.predoiu.ro/lei-si-anaconde-chirurgi-si-macelari/



duminică, 23 iulie 2017

Centenarul Marii Uniri

Sunt momente din istoria unei nații, ce ar trebui sfințite cu  aleasă recunoștință de către urmași. 
Actul de la 1918 a fost supus, în perioada comunistă, mai multor valuri de interpretări tendențioase din punct de vedere ideologic, care au făcut ca imaginea acestui eveniment istoric să fie profund distorsionată. E necesar să recuperăm adevărul istoric, prin  restaurarea caselor memoriale ale artizanilor Marii Uniri, începând cu cea a lui George Pop de Băsești, președintele Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, "Bătrânul nației", ctitor al culturii și un mare luptător pentru drepturile naționale ale românilor. Înființarea unor noi asemenea lăcașuri acolo unde este cazul și amplasarea de plăcuțe pe case și clădiri în care s-au luat decizii legate de actul de la Alba Iulia. De asemenea, ar fi momentul cel mai potrivit pentru inaugurarea de monumente dedicate acestor personalități, începând cu o mare statuie ecvestră a Regelui Ferdinand. Totodată, lansarea unei serii de monografii și cercetări istorice novatoare, care să restabilească adevărurile deformate în perioada comunistă, ar fi binevenită.  
Acest proiect, în mare măsură memorial și științific, trebuie corelat, însă, cu un al doilea proiect, de această dată dedicat direct societății și culturii române vii: O „autostradă" culturală trebuie să lege, prin manifestări înrudite, capitalele Marii Uniri (București, Alba-Iulia, Chișinău, Cernăuți). De această autostradă vor fi legate și alte localități românești  ar trebui să genereze activități nemijlocite de cultură vie: vernisarea de expoziții istorice și artistice, simpozioane științifice, festivaluri, concerte de muzică clasică și populară, ateliere de creație artistică pentru tineri. Revistele care au contribuit, într-un fel sau altul, la pregătirea acestui act istoric trebuie vizate de al treilea pilon al aniversării Marii Uniri,  reviste de la Dacia literară la Sămănătorul și de la Tribuna la Unirea au susținut, literar și politic, timp de mai multe decenii, idealul unității naționale. Unele dintre ele sunt în viață și astăzi, altele merită să fie evocate. Un proiect cultural, de cercetare și punere în valoare, colocvii și simpozioane locale și naționale, a publicațiilor culturale care au pregătit Marea Unire poate releva aspecte noi ale acestui eveniment istoric și poate releva potențialul cultural excepțional al presei literare românești.Transformarea Muzeului Unirii din Alba-Iulia într-un Centru Național de Cercetare a Marii Uniri mi se pare absolut necesară. Acesta trebuie să aibă două componente: muzeală și  de cercetare științifică pluridisciplinară a acestui eveniment istoric. Această transformare este necesară deoarece, la 100 de ani de la Marea Unire, este nevoie ca acest act să nu mai fie înțeles exclusiv în componenta sa istorică. Marea Unire a avut consecințe în politica europeană, în legislația internațională a drepturilor minorităților, în economia și finanțele regiunii, și a reconfigurat decisiv întregul spațiu al Europei Centrale și de Est. O cercetare  a consecințelor Marii Uniri ar fi extrem de utilă României de azi, ajutându-ne să înțelegem mai bine contextul intern și internațional în care ne aflăm. Construirea unui Panteon al României ar face ca actul de la 1918 să aibă semnificația reală. Panteonul României va conține amintirea simbolică a personalităților care au marcat istoria națională. Cum Marea Unire reprezintă apogeul unei istorii milenare, prin intrarea României în concertul marilor națiuni europene moderne, centenarul acestui eveniment trebuie să aducă și o conștientizare a eforturilor, sacrificiilor și talentului pus la temelia construcției naționale, de către cetățeni români de toate etniile, care au ilustrat cultura și spiritualitatea națională. Panteonul României va avea darul de a sublinia și unitatea culturală românească, peste frontierele politice existente în prezent, aducând un omagiu sobru devotamentului pentru cultura națională și constituind un spațiu al educației culturale și civice.
Cred că dimensiunile acestui proiect cultural de celebrare a 100 de ani de la Marea Unire impun o colaborare mai amplă, din partea tuturor instituțiilor publice și private a căror activitate are tangențe cu aceste demersuri. Începând cu Președinția, Guvenul și Parlamentul și continuând cu Casa Regală și Academia Română, ICR, marile universități, administrația locală și asociațiile culturale private.  Asemenea evenimente se pregătesc din timp, pentru că improvizația ruinează orice moment festiv, mai ales unul de o asemenea amploare. De asemenea,  trebuie să începem de urgență să pregătim un proiect național de aniversare a Marii Uniri, care să nu implice numai festivism politic, ci să conțină și substanță culturală. Nu în ultimul rând, care să genereze energii creatoare pentru viitor, căci sensul marii aniversări nu este cel de a fi o elegie a trecutului, ci de a stimula viitorul.
Sursa: https://www.ionutvulpescu.ro/

sâmbătă, 22 iulie 2017

Prieten

"Prieten este, înainte de toate, cel care nu te judecă. Am spus, este acela care deschide uşa pribeagului, cu carja sa, cu bastonul său lăsat într-un colţ, şi nu-i cere să danseze pentru a-i judeca dansul. Iar dacă pribeagul povesteşte despre primăvara de afară, prietenul este acela care primeşte în el primăvara. Iar dacă povesteşte despre grozăvia foamei în satul de unde vine, rabdă de foame împreună cu el! Căci, ţi-am spus, prietenul este acea parte a omului care deschide pentru tine o poartă pe care n-ar deschide-o, poate, niciodată altuia. Şi prietenul tău e adevărat, şi tot ce spune e adevărat, şi te iubeşte, chiar dacă, aiurea, te urăşte. Iar prietenul pe care, mulţumită cerului, îl întâlnesc în templu, este acela care întoarce către mine acelaşi obraz ca şi al meu, luminat de aceeaşi credinţă, căci atunci unitatea e făcută, chiar dacă el e negustor, iar eu oştean, sau el grădinar, iar eu marinar în larg. În ciuda deosebirilor noastre, l-am găsit şi sunt prietenul lui. Şi pot să rămân tăcut lângă el, adică să nu mă tem pentru grădinile mele lăuntrice, şi munţii mei, şi văile, şi pustiurile mele, căci el nu le va călca niciodată. Tu, prietenul meu, ceea ce primeşti cu dragoste de la mine este ambasadorul imperiului meu lăuntric. Iar tu te porţi bine cu el, îl pofteşti să se aşeze şi-l asculţi. Şi iată-ne fericiţi. Căci m-ai văzut, oare, când primeam ambasadori, ţinându-i deoparte sau refuzându-i fiindcă, în adâncul imperiului lor, la o mie de zile de mers de al meu, oamenii se hrănesc cu mâncăruri ce nu-mi plac sau purtările lor nu sunt şi ale mele? Prietenia este, în primul rând, înţelegerea şi circulaţia spiritului deasupra detaliilor vulgare. Şi nu-i pot reproşa nimic celui ce stă în capul mesei mele.
Căci ospitalitatea, curtoazia şi prietenia sunt întâlniri ale omului în om. Ce aş căuta în templul unui zeu care s-ar preocupa de înălţimea sau proporţiile credincioşilor săi, sau în casa unui prieten care nu mi-ar accepta carjele şi m-ar pune să dansez pentru a mă judeca.
Vei întâlni mulţi judecători în lume. Dar dacă trebuie să te transformi şi să te întăreşti, lasă această muncă pe seama duşmanilor tăi. Ei o vor face, asemenea furtunii care sculptează cedrii. Prietenul tău e făcut pentru a te primi. Domnul, atunci când intri într-un templu, nu te judecă, ci te primeşte."

Antoine de Saint-Exupery

sâmbătă, 1 iulie 2017

Pilda serii

O femeie iese din casã şi vede 3 moşnegi cu barbã albã stând în faţa casei.
Nu-i cunoştea dar, vazându-i supãraţi, îi invită în casã sã mănânce ceva.
“Soţul tãu este acasã?” – întreabã ei.
“Nu, este ieşit”.
“Atunci nu putem intra!” – replicã ei.
Seara, când soţul se întoarce acasã, ea îi povesteşte despre cei trei moşnegi.
“Du-te, spune-le cã am venit şi pofteşte-i înãuntru”.
Femeia se duce şi îi invitã.
„Nu putem intra toţi în casã”, replicã ei.
„Cum aşa?” întreabã ea.
Unul dintre moşnegi îi explicã:
„Eu sunt BUNÃSTARE, el este SUCCES iar celãlalt este IUBIRE.
Acum du-te şi întreabã-l pe soţul tãu care dintre noi sã vină în casã”.
Femeia intrã în casã şi îi spune soţului, care se bucurã. „Ce bine! În acest caz invitã-l pe BUNÃSTARE, sã ne umple casa cu bunãstare!”
Soţia nu a fost de acord. “De ce sã nu-l invitãm pe SUCCES?”.
Nora îi ascultă dintr-un colţ al casei. „N-ar fi mai bine sã-l invitãm pe IUBIRE? Casa noastrã ar fi atunci plinã de iubire!” – a sugerat nora.
„Hai sã ne ghidãm dupã sfatul norei” îi zice soţul soţiei.
„Du-te afarã şi invitã-l pe IUBIRE sã ne fie oaspete”.
Femeia iese afarã şi întreabã:
“Care dintre voi este IUBIRE? Pe el îl invitãm sã ne fie oaspete”.
IUBIRE porneşte înspre casã. Odatã cu el se pornesc în urma lui şi ceilalţi doi. Surprinsã femeia întreabã: “L-am invitat doar pe IUBIRE. Cum de veniți şi voi cu el?”.
Cei trei moşnegi replicarã: „Dacã l-ai fi invitat pe BUNÃSTARE sau pe SUCCES, ceilalţi ar fi rãmas pe loc, dar de vreme ce l-ai invitat pe IUBIRE, unde merge el mergem şi noi. Unde este IUBIRE este şi BUNÃSTARE şi SUCCES!”.
Unde este durere, îţi doresc pace şi fericire!
Unde sunt îndoieli personale, îţi doresc să dobândești credință tare!
Unde este obosealã sau blazare, îţi doresc înţelegere, rãbdare şi putere!
Unde este fricã, îţi doresc credință, dragoste și nădejde!

Sursa – pildazilei.ro

O lectie de viaţă…

„Oamenii sunt deseori nerezonabili, ilogici şi egocentrici;  Cu toate acestea, Iartă-i!
Dacă eşti amabil, Oamenii pot să te acuze că ai motive egoiste sau că urmăreşti ceva; Cu toate acestea, Fii amabil!
Dacă ai succes, vei dobândi câţiva prieteni falşi şi câţiva duşmani adevăraţi; Fii de succes oricum!
Dacă eşti onest şi sincer, oamenii pot să te înşele; Cu toate acestea, Fii onest şi sincer!
Ceea ce construieşti de-a lungul mai multor ani; cineva poate să distrugă peste noapte; Cu toate acestea, Construieşte!
Dacă găseşti serenitatea şi fericirea, ei pot fi geloşi; Fii fericit oricum!
Dă lumii ceea ce ai mai bun, şi poate să nu fie de ajuns niciodată; Cu toate acestea, Dă lumii ceea ce ai mai bun!
Vezi tu, analiza finală este între tine şi Dumnezeu; Nu a fost oricum niciodată între tine şi ei.”
Maica Teresa

miercuri, 28 iunie 2017

Mama



"Sunt clipe când cuvintele se rătăcesc în tăceri tainice, în lacrimi neplânse, în arșița dorului."

Ionel Mesaroș

Măicuţa mea...


De nu ar fi plecat atât de devreme dintre noi, mâine, mama ar fi împlinit 81 de ani.
Au trecut 24 ani de când vorbesc despre măicuţa mea numai din amintiri. Mi-e dor de ea!
În tot ce este mai frumos în existenţa aceasta o regăsesc pe maicuţa mea. Era o fiinţă simplă, frumoasă, cu frică de Dumnezeu, cu dragoste pentru oameni, o icoană de bunătate şi blândeţe.
Pe 13 februarie 1993, la 22.30, măicuţa mea a părăsit această lume, la 54 de ani, cu ochii înlăcrimaţi, după o viaţă de adevărată luptă, crescând singură trei copii, toţi minori, după ce tatăl meu, în floarea vârstei, la numai 37 de ani, plecase la Ceruri.
Timpul a trecut, însă nu mi-a putut îngropa în uitare amintirile. Din 2015, fratele meu mai mare, Vasile, se află la câțiva pași de mormântul mamei mele, trecând la cele veşnice pe neaşteptate, tocmai în ziua de naştere a mamei mele, 29 iunie.
Şi azi, după atâţia ani, mă simt ocrotit de ea. Ce e paradoxal e că ori de câte ori am de luat o decizie cardinală, în noaptea ce precede acel moment, sunt "sfătuit", prin vis, de forţe necunoscute raţiunii.
Îmi place să cred că sfetnicul bun al nopţii este mama mea. Gândul călăuzitor, venit de undeva din tenebrele anotimpului veşniciei, dintr-o lume necunoscută, mă îmbie să aleg calea cea dreaptă.
Atâtea zile câte voi avea, îmi va rămâne vie în minte amintirea ei. Măicuţa mea a fost, este şi va fi soarele meu. Deşi e dincolo de timp, sunt convins că ea va rămâne îngerul meu păzitor!



Despre caracter...

„Fiecare dintre noi vede în ceilalți ceea ce poartă în inimă.”
Ralph Waldo Emerson

Gândurile...

"Gândurile rele ne iau din viaţă, bucu­riile ne dau viaţă. Să căutăm bucuria, avem ne­voie de ea ca de pâinea noastră zilnică. Chiar dacă, uneori, n-o putem avea decât în imaginaţie."
prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan

Fericirea

"Fericirea nu trebuie căutată în ceea ce pare extraordinar, rar, ieşit din comun, ci în lucrurile simple şi accesibile care ne înconjoară în viaţa de fiecare zi."
Juliana Mallart

Crezul zilei

''Fiecare om merită să aibă lângă el o persoană căreia să-i pese, care să fie acolo atunci când simte că nu mai poate, care să se bucure când îl vede fericit, care să îi şteargă lacrimile atunci când îl doare şi care să nu plece la sfârsitul unui anotimp... ''

Arta de a trăi

„Pe parcursul vieţii înveţi de toate. Înveţi să trăieşti, dar şi să mori câte puţin, cu fiecare pierdere, cu fiecare eşec, cu fiecare renunţare, cu fiecare cu fiecare vis abandonat. Înveţi să fii puternic, dar şi neputincios şi slab. Înveţi bucuria de a câştiga, că mai apoi să înveţi cum e să pierzi. Înveţi să depinzi de oameni, apoi înveţi să trăieşti fără ei. Înveţi să iubeşti, iar uneori să-i urăşti profund pe cei pe care i-ai iubit. Înveţi să zbori, ca mai apoi să înveţi să te târăşti, visând la zbor. Înveţi cum e să ai totul, dar şi cum este să nu ai nimic. Înveţi cât de minunat este să te simţi al cuiva, ca mai apoi să înveţi cât de dureros este să te simţi al nimănui. Înveţi să cari mult timp poveri sufleteşti, iar când nu le mai poţi duce, înveţi cum să te debarasezi de ele. Înveţi să aştepţi şi să amâni, iar când oboseşti, înveţi să renunţi. Înveţi să nu mai crezi şi să nu mai speri, ca mai apoi să înveţi din nou să crezi şi să speri cu toată forţa inimii tale.”
Irina Binder

O zi încântătoare!

"În grădina mea există un mare spațiu rezervat sentimentelor. Grădina mea cu flori este în același timp grădina mea cu gânduri și vise. Gândurile cresc la fel de libere precum florile, iar visele la fel de frumoase.”
Abram L. Urban

Dacă...

"Dacă Dumnezeu poate transforma noaptea în zi, EL poate transforma o problemă într-o binecuvântare!"

In memoriam fratelui meu, Vasile...



În urmă cu doi ani, când prăznuiam pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, fratele meu cel mare, Vasile, ieşi de sub tutela timpului, trecând pragul veşniciei, taman în ziua de naştere a mamei noastre.
Mai tare decât moartea e numai iubirea, credinţa ce oferă posterităţii coroana unor amintiri de neuitat, învingând, astfel, timpul.
Prin amintiri, învingem timpul, trecând din prezent în lumea de “ieri”. 
Prin cei dragi, care au plecat din lumea cu dor în cea fără de dor, îngerii noștri păzitori, primim nu doar semne călăuzitoare, ci și nădejdea că moartea nu e o boală invincibilă, că harul divin, Iubirea, trece dincolo de granițele morții, luminând ungherele vieții, arătând că salvarea se află în mâna noastră, în noi înșine. 
Iubind, simt că şi dorul e mai tare ca moartea.
Dumnezeu să te odihnească în pace, dragă frate Vasile!