CREZUL MEU

"EXISTĂ UN LUCRU MAI RĂU DECÂT OAMENII RĂI !
ESTE IGNORANŢA OAMENILOR BUNI !"

CĂI CĂTRE LUMINĂ

BINE AŢI VENIT ÎN LUMEA MEA !
Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

luni, 25 martie 2019

Baladă

de Ana Blandiana
N-am altă Ană,
Mă zidesc pe mine,

Dar cine-mi poate spune că-i destul,

Când zidul nu se surpă de la sine,

Ci-mpins de-o toană
De buldozer somnambul
Înaintând de-a valma prin coşmar.
Şi iar zidesc
Cum aş zidi un val,
A doua zi iar,
A treia zi iar,
A patra zi iar,
O mănăstire pururea lichidă
Sortită să se năruie la mal;
Şi iar zidesc,
O, var
Şi cărămidă
Şi, fără de prihană,
O făptură
Ca armătură
Visului infam:
N-am altă Ană
Şi pe mine chiar
Din ce în ce mai rar
Mă am.

sâmbătă, 23 martie 2019

Bătrânul nației

Nota asupra ediției a II-a a monografiei “George Pop de Băsești- 60 de ani din luptele naționale ale românilor transilvăneni”, de preot prof. dr. Ioan Georgescu…
“Cartea de față apare în urma unei lecturi de a mea de a scrie despre oameni, locuri, fapte și întâmplări din Țara Codrului din actualul județ Maramureș.
Cercetând și studiind în documente și cărți istorice din diverse arhive și biblioteci despre această zonă am găsit o trimitere importantă la lucrarea preotului profesor Ioan Georgescu intitulată “George Pop de Băsești 60 de ani din luptele naționale ale românilor transilvăneni”. Fiind o lucrare rară, bogată în date, am decis să o reeditez în memoria marelui luptător pentru unitate națională.
Prezenta ediția a II-a, pentru o mai bună consultare științifică respectă pagina ediției originale și beneficiază de unele completări cum ar fi: reactualizarea textului și a unor denumiri de localități, adăugiri la bibliografie, schița biografică a autorului Ioan Georgescu, schița biografică a lui George Pop de Băsești și harta județului Maramureș.
Cititorul poate găsi în paginile cărții de față numeroase date, fapte, întâmplări din viața și activitatea lui George Pop de Băsești cum și unele evenimente din secolul trecut, privitoare la viața culturală, istorică, politică, socială și spirituală a românilor din Transilvania.
Profesiunea sa de credință și de iubire față de neam, harul său sufletesc, acțiunile sale pentru realizarea idealul național, la consacrat la loc de mare cinste în Panteonul neamului românesc, alături de George Barițiu, Ștefan Cicio Pop, Vasile Lucaciu, Vasile Goldiș, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voievod, Iuliu Hossu, Miron E. Cristea, Octavian Goga și alții. 
“Badea George”, așa cum îl mai numeau în cele din urmă domnii și țăranii sălăjeni și din tot Ardealul, era prezent la toate mișcările și întâlnirile românești ținute în Transilvania, era un adevărat părinte al întregii zone a Sălajului, Codrului, Maramureșului, un părinte al nației. A fost considerat o persoană caritabilă-ajuta lumea fie cu bani, fie cu sfaturi bune.
Marele istoric Nicolae Iorga în lumea atunci pe ilustrul memorandist George Pop de Băsești, “Bătrânul nației”. Era apreciat în toate mediile sociale ca un om generos, un sprijinitor al culturii, sprijinitor al țărănimii și un mare luptător pentru drepturile naționale ale românilor.
Localitatea Băsești din frumoasa Țara a Codrului a devenit vestită și cunoscută datorită ilustrului George Pop de Băsești. Aici, în casa lui, se întâlneau elitele neamului românesc, unde dezbăteau cele mai importante evenimente politice și culturale ale vremii.
George Pop s-a născut în comuna Băsești, la 1 august 1835, și la vârsta de 84 de ani, a trecut la cele veșnice, la 23 februarie 1919, cu sufletul împăcat că a pus o piatră la temelia marelui ideal al întregirii neamului românesc, lăsând în urma sa o țară unită.
A fost înmormântat la 26 februarie 1919 în cimitirul din localitatea Băsești, sub șuierul gloanțelor secuiești ale armatei lui Kun Bela, cortegiul fiind apărat de la locuința sa până la cimitir, de o companie a armatei române eliberatoare din Cehu Silvaniei compusă din 16 soldați și doi plutonieri.
A fost ales președintele Partidului Național Român și președintele istoricei Adunări Naționale de la Alba Iulia, unde s-a proclamat Unirea cea mare a tuturor românilor.
Dispariția ilustrului George Pop de Băsești de pe scena politică a vremii a lăsat un gol imens în sufletele tuturor românilor transilvăneni din Bihor, Cluj, Sălaj ,Satu Mare, Țara Codrului, Țara Maramureșului, din întreg Ardealul și chiar de peste Carpați.
Autorul prezenței lucrări ne dă unele din date importante și despre un fiu al satului Odești, locotenentul Alexandru Chiș, prieten și colaborator al lui George Pop de Băsești. Din aceste date și din alte surse studiate am putut afla că a fost alături în toate acțiunile patriotului, George Pop de Băsești, însoțindu-l și la Adunarea Națională din 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia. Locotenentul Alexandru Chiș a stat la căpătâiul lui George Pop până la moartea sa, l-a condus pe ultimul drum și a ajutat-o pe doamna Maria Pop, soția fratelui Mihai, în organizarea ceremoniei de înmormântare la Băsești.
La 1 august 1935, la centenarul nașterii lui George Pop de Băsești, Iuliu Maniu spunea:" la Băsești veneam ca la Mecca română, veneam emoționat căci aici era comandamentul suprem al neamului românesc."
Lucrarea de față sperăm să stea la loc de cinste în bibliotecile instituțiilor culturale românești și în bibliotecile celor care simt și gândesc românește.
Prin reeditarea acestei cărți, la împlinirea a 178 de ani de la naștere, și 95 de ani de la trecerea în neființă a lui George Pop de Băsești, Societatea Culturală Pro Maramureș" Dragoș Vodă” Cluj-Napoca consideră că și-a făcut o datorie de onoare față de memoria marelui bărbat al neamului, care și-a identificat existența sa cu aspirațiile dintotdeauna ale românilor din Transilvania, pentru ca urmașii lor să trăiască liberi și stăpâni între România Mare.
Sperăm ca generațiile viitoare vor continua cinstirea memoriei lui!”

Cluj Napoca, 1 august 2013, Vasile IUGA de Săliște

luni, 25 februarie 2019

Crezul zilei...


"Există în oameni mai multe lucruri de admirat decât de dispreţuit."-Albert Camus

O zi de neuitat!


"Nu există o zi perfectă. 
Sunt doar momente în care un simplu gest o face de neuitat."

Giuseppe Di Biase

duminică, 17 februarie 2019

Despre viață...


"În viaţă nu trebuie să regreţi nimic.  Până şi alegerile nepotrivite vin cu o lecţie..."-Robert De Niro

Maxima zilei...


"Dumnezeu este liniștea universului, iar omul e strigătul care dă sens acestei liniști." -Jose Saramango    

vineri, 15 februarie 2019

Zilele din urmă ale lui George Pop de Băsești...



Conștient că și-a făcut datoria față de neam și mândru că a pecetluit un trecut de nădejdi și strădanii, George Pop de Băsești părășeste cetatea Bălgradului, însoțit de locotenentul Alexandru Chiș din Odești și, după o vizită la Deva, la fiica sa, Elena Hossu Longin, se întoarce acasă. În drum spre satul său natal, Băsești, având de înfruntat un ger cumplit, se îmbolnăvește grav, iar la 23 februarie 1919 viața i se stinge. Moare de apoplexie, adormind în Domnul, ușor ca un copil. Protopopul Al. Achim îi închide pleopele pe vecie și-i piaptănă barba ce i-a împodobit o viață întreagă această frumoasă figură de bărbat.
Lângă patul suferințelor sale au străjuit Alexandru Chiș și preotul Gheorghe Maior din Băiță, refugiat dinaintea bolșevicilor la casa primitoare a președintelui PNR, badea George.
La 26 februarie are loc slujba înmormântării. Zvonul morții celui mai popular bărbat din partea locului se răspândește cu iuțeala fulgerului,iar bolșevicii unguri au dat de știre că la înmormântare vor fi și ei de față. După primul dangăt al clopotului, hoardele lui Bela Kun trimit ploaie de gloanţe asupra casei eroului nostru .Ferestrele salonului unde se afla catafalcul celui dintâi cetățean al Transilvaniei dezrobite, se cutremură de ropotul puștilor și al mitralierelor vrăjmașe. Când sicriul e scos afară în curte, gloanțele șuieră pe la urechile tuturor. E o minune că ele nu ating pe nimeni și nu fac nicio victimă! Un semn al lui Dumnezeu că el e cu cei ce se adună în numele Lui. Preoții, văzând în ce împrejurări au să-l prohodească, reduc rugăciunile și cântările, iar la îndemnul părintelui paroh, răposatul este dus la biserica satului și de acolo la cimitir, transportat pe un car țărănesc, împodobit cu cetini de brad și tras de șase boi, simbolizând simplitatea patriarhală și hărnicia neobosită a acestui mare gospodar.
Sus pe deal, la locul de odihnă veșnică, se citesc cele din urmă rugăciuni de dezlegare preoțească, iar corul plugarilor din Băsești cântă duios: "Plâng și mă tânguiesc." Nu e ochi nemuiat în lacrimi. Între salve și detunături puternice, așa cum îi cursese și viața, se așează în pământ rămășițele marelui luptător. El își doarme somnul de veci alături de țăranii în mijlocul cărora a trăit, rămânând astfel unit sufletește cu obștea românească din Băsești.
Închei această scurtă evocare despre patriarhul cauzei românești, George Pop de Băsești, folosind cuvintele poetului pătimirii noastre, Octavian Goga: “Înfățișarea lui impunea un aspect de demnitate și curățenie morală, împrumutând frământărilor dimprejur o haină de vetustitate severă, legându-ne de continuitatea aspirațiilor din vechime și dându-ne tuturor senzația binefăcătoare că lupta pe care o ducem e perfect legitimă și credințele noastre vin de demult, de foarte departe… E un capitol de istorie în cripta de la Băsești. Epigoni ai țării mele, duceți-vă la ea să învățați dragostea de neam!”

sâmbătă, 2 februarie 2019

O zi binecuvântată!




"Gândul bun e șoapta dumnezeiască a îngerului păzitor de a urma îndemnul inimii, calea spre Lumină!
De sub tutela timpului, omul iese doar când trece pragul veșniciei...
Prin cei dragi, cei ce au plecat din lumea cu dor în cea fără de dor, îngerii noștri păzitori, primim nu doar semne călăuzitoare, ci și speranța că moartea nu e o boală invincibilă, că harul divin, Iubirea, luminând ungherele vieții, trece dincolo de granițele lumii cu dor, arătând că salvarea se află în noi înșine... Iubind, dobândim înțelepciune, legând cu gândul limpezit în cleștarul iubirii cerul de pământ şi dezleagând binele de rău, și nădejdea că Iubirea e mai tare ca moartea!"



Ionel Mesaroș-"Comoara din Vâlceaua Lupilor"

vineri, 1 februarie 2019

Satul meu natal...


"La marginea codrului, între bătrânul Igniş şi Valea Someşului, pe unul dintre terenurile de înfruntare dintre romani şi dacii liberi, acolo unde Menumorut şi-a întins spre nord-est aripa voievodatului său, lângă curgerea molcomă a Sălajului, Dumnezeu a aşezat sub brazdă sămânţă roditoare din care a încolțit o floare de nu-mă-uita. Frumuseţea  acestei flori nu a putut fi veștejită  nici de cea mai aspră secetă şi nici de potopul de suferinţe ce nu a întârziat să se abată asupra "grădinarilor "ce o îngrijau ca pe o comoara. Aici, a fost întemeiată, în anul de graţie 1391, o cetate cu patru porţi şi opzeci de suflete, o adevărată ţară de pâine la picioarele măgurii.
Vreme de o sută de ani, dealurile împădurite ale Sălajului, Ţara Silvaniei, aparţineau domeniului feudal al voievozilor Balc şi Drag, apoi aceste locuri de basm, înveşmântate în strălucite odăjdii sângerii, au făcut parte fie din Principatul autonom al Transilvaniei, fie din Partium. Nici altor imperii rapace nu le-a displacut să-şi înfingă colţii în trupul Vâlcelei Lupilor.
Aici, lângă scurgerea săraca a Sălajului, urmaşii păstorului Ilie, băsăştenii, şi-au dus cu demnitate crucea vieţii, străbătând întinderea dintre leagăn şi mormânt, luminaţi de învăţătura că anotimpurile vieţii pot fi mai puţine decât cele ale naturii. Soarele credinţei le-a arătat că tot ce e lumesc e trecător, hrănindu-le nădejdea că,  mai devreme sau mai târziu, răul scăpat din cutia Pandorei va pieri, Binele va trona pretutindeni, numai când Iubirea va deveni mama tuturora.
Mulţi au trecut la cele veşnice fără să întrezăreasca o îndreptare a lucrurilor, însă visul de odinioară nu fusese spulberat nici măcar în 1834, an în care satul din Vâlceaua Lupilor număra vreo nouă sute de suflete.
Cu fiecare naştere, se iţi o nouă şansă de a zdrobi lanţurile robiei sufleteşti, cu fieştecare purtător de Logos, visul putea deveni realitate; pe meleagurile urmaşilor păstorului Ilie, putând trăi laolalta lupul şi mielul, sub acelaşi cer, sub privirea mereu trează a Păstorului Dreptăţii.
Cred că în fiecare fiinţă e o inimă şi o Inimioară. Inima e ceasul care ticăie, după puterea trăirii, până se împietreşte de lipsa dorului, iar Inimioara este locul cel mai drag sufletului, universul în care ne este dat să zărim primul răsărit de soare.
Încă de la semnarea în Cartea vieţii, ne simţim legaţi de petecul de pământ pe care am călcat prima oara şi de bolta cerească ce acopera lumea în care am intrat.
Numai când plecăm din Inimioara, când ne zburătăcim din sălaşul naşterii, înţelegem că judecând cu inima şi cântărind fiecare lucru cu balanţa iubirii pentru adevăr, putem descoperi tezaurul ce l-am lăsat Acasă."

"Comoara din Vâlceaua Lupilor"- Cuvânt Înainte-Ionel Mesaroș

Gânduri pentru început de zi...

"Vise parfumate coboară din înălțimile celeste, pe aripa unui gând, și ne învăluie în cântec și lumină, în speranțe ce se înrădăcinează în lutul pe care olarul din noi, sufletul, îl modelează zi de zi, oferind vieții crâmpeie dintr-un zbor spre curcubeul ce vestește trecerea clipelor spre nemărginirea tăcerii, în universul umbrelor, în păienjenișul în care vremelnicia se topește în hăul eternității.
Cu inima încălzită de soarele speranței, cu ochii larg deschiși spre o lume necunoscută, viețuim în leagănul copilăriei, apoi ne zburătăcim, animați de vise, fără să conștientizăm că, prin naștere, prindem rădăcini, iar orice înstrăinare de locul unde am zărit cei dintâi zori ai zilei înseamnă rătăcire, o îmbolnăvire a sufletului, dacă nu luăm cu noi, în gând și-n suflet, lumea în care am răsărit.
Reîntorcându-ne, cu pașii străvezii ai gândului, în matca viselor ce ne-au parfumat pruncia, redescoperim curcubeul vieții, cântecul vântului și mângâierea luminii, nădejdea că nu am părăsit nicicând sălașul nașterii, cuibul copilăriei, dacă l-am păstrat în inimă ca pe o sacră comoară.
Să ne bucurăm de darul vieții, de zilele ce ne-au fost date, și să nu uităm niciodată de petecul de cer sub care ne-am adăpostit prima oară!
Va veni o zi când ne vom lua adio de la curcubeul vieții, când ne vom întoarce Acasă, în lumea drepților, într-un spațiu al nemărginirii, când zborul de odinioară, viața noastră pământească, se va metamorfoza într-o firavă floare de-nu-mă-uita, într-o vie amintire a celor ce ne-au iubit.
Fiți îndrăgostiți de viață, trăiți-o în fiecare zi, bucurați-vă de darul pe care l-ați primit și mulțumiți pentru el, prin săvârșirea faptelor bune! Numai așa fericirea poate fi deplină!"

Ionel Mesaroș-"Comoara din Vâlceaua Lupilor"