Iubirea

-->

Nemarginirea cerului ,caldura soarelui si lumina credintei sunt regasite in absolutul iubirii;ofera limite de neinchipuit fiintei care se pune in slujba dragostei,daruind puteri ce intrec pana si infricosatoarea moarte

Iubirea este fiica a iluziei si mama a deziluziei ;iubirea e consolare in dezolare ,e singurul leac impotriva mortii,a carei sora si este.

Iubirea e un sentiment inaltator care cuprinde si fiinta spirituala a indragostitului.

Iubirea nu este,in fond,nici idee,nici act de vointa;e mai degraba dorinta si sentiment.

In iubire si prin iubire se petrece actul perpetuarii.A te perpetua inseamna a muri ,a darui viata noastra altuia .De altfel orice act de generare inseamna a te imparti ;intrucatva ,a muri. A trai inseamna a te darui, a te perpetua;iar a te perpetua si a te darui inseamna a muri. Ne unim cu un altul, doar pentru a ne imparti de fapt .Imbratisarea intima are ceva distructiv ,tragic, fiind o intima sfasiere .Indragostitii ,imbratisandu-se ,se urasc tot atat de mult cat se iubesc.Si mai cu seama se lupta ,lupta pentru un al treilea ,fara viata inca .Iubirea e o lupta.

Iubirea carnala ,iubire a intregului trup cu simturile sale, care e originea animala a societatii omenesti ,din aceasta indragostire izvoraste iubirea spirituala .

Iubirea spirituala ,se naste din durere,din moartea iubirii carnale.

Iubirea senzuala contopeste trupurile, dar desparte sufletele .Indragostitii nu ajung sa se iubeasca pana la renuntarea de sine, pana la adevarata fuziune a sufletelor ,si nu numai a trupurilor lor ,decat atunci cand durerea le-a sfaramat inimile .Caci oamenii nu se iubesc cu dragoste spirituala decat atunci cand au suferit impreuna aceeasi durere .Atunci s-au cunoscut si s-au simtit. Atunci s-au compatimit si s-au iubit. Caci a iubi inseamna a patimi impreuna ,a compatimi .Daca placerea uneste trupurile, necazul uneste sufletele ,le uneste suferintele.

Compatimirea este esenta iubirii spirituale ,a iubirii care are constiinta de a fi iubire.

Nu cunosti nimic ce n-ai iubit mai intai .Nu poti cunoaste bine decat ceea ce iubesti.

Iubirea personalizeaza tot ce iubeste ,tot ce compatimeste .Cand iubirea este atat de vie ,puternica, debordanta incat iubeste totul, atunci ea personalizeaza totul .Numai prin durere fiinta vie ajunge sa aiba constiinta de sine, personalitate ,constiinta propriei limitari.

Amorul este o inepuizabila poveste ,mit si adevar ,vraja si istorie sursa de viata si moarte.

Amorul nu este o rivalitate ,este o colaborare sinalagmatica,dand nastere la obligatii reciproce .Amorul total e o calatorie in doi .Amorul fizic este o impartire in sens de adunare: Amantii ,de pilda, se aduna pentru a se imparti .A imparti in amor inseamna a pune laolalta. Amorul nu e o lupta, rivalitate ,ci completare, colaborare, intregire .Amorul fiind o calatorie in doi, pentru a descoperi, a invata laolalta, unul pe celalalt ,se ghideaza dupa principiul:Sa-l iubesti, invatandu-l si sa-l inveti ,iubindu-l.

Gelozia este un sentiment absurd,o exacerbare a sentimentului proprietatii ;Gelozia epuizeaza iubirea .In adevarata iubire nu exista gelozie .Iubind ,te imparti si pui laolalta ,tezaurizand absolutul.

Iubirea fiind un sentiment puternic, atotcuprinzator, amestec de daruire,sacrificiu si tandrete;are taria de a indeparta gelozia,lasand zborului iubirii sansa de a se primeni cu fiecare clipa daruita celuilalt, spre a dobandi elixirul fericirii.

INDIFERENTA

Traim sub zodia flagelului nepasarii.
Zi de zi, aflam de nenorociri ce isi au originea in indiferenta noastra.
Suportam cu mult stoicism necazurile altora si ne plangem de mila ,chiar daca pe "cerul vietii "noastre a aparut doar un "norisor ".
Uneori,trecem cu vederea chiar si peste lucrurile esentiale.
Din comoditate,nu facem nimic ,chiar daca nu se cuvine sa stam cu mainile in san.Insa,manati de rautate,iesim din amorteala nepasarii si dam frau liber animalului din noi.
Egoismul a semanat otrava in gandurile noastre.
Ne pasa doar de noi insine,iar fata de altii suntem reci.Fata de semenii nostri,doar din complezenta,ne mai aratam fata umana,mai degraba "masca umana".De dragul imaginii,de ochii lumii,pozam pe scena vietii in oameni cu demnitate,fara sa realizam cat de scabrosi devenim cand fortam nota,prefacandu-ne.Ipocrizia ne manjeste caracterul, ne umileste incat suntem doar niste marionete,niste infami goi de adevar,spoiti cu iluzia ca masca omeniei se potriveste oricui.Nereusindu-ne reprezentatia,pozam in victime,chiar daca noi insine suntem autorii morali ai faradelegilor ce finalmente ne-au coplesit,umplandu-ne ,vorba lui Arghezi,cu "bube,mucegaiuri si noroi".
Tot mai des,uitam ca traim intre oameni.Asa ajungem sa nu mai stim ce este omenia.Devenim tot mai claustrati,tot mai singuri...Cand nepasarea ne devine prietena,suntem pe malul prapastiei...Un pas, si gata!
Daca nu iubim adevarul si ramanem inchisi in ura sau nepasare, comedia vietii se va incheia trist...
Daca vom cunoaste Calea ,Adevarul si Viata,flagelul nepasarii nu se poate cuibari in noi.
Daruind Binele,nepasarea ne va parasi,oferindu-ne sansa de a sorbi din pocalul fericirii.

NEPASAREA

Traim sub zodia flagelului nepasarii.
Zi de zi, aflam de nenorociri ce isi au originea in indiferenta noastra.
Suportam cu mult stoicism necazurile altora si ne plangem de mila ,chiar daca pe "cerul vietii "noastre a aparut doar un "norisor ".
Uneori,trecem cu vederea chiar si peste lucrurile esentiale.
Din comoditate,nu facem nimic ,chiar daca nu se cuvine sa stam cu mainile in san.Insa,manati de rautate,iesim din amorteala nepasarii si dam frau liber animalului din noi.
Egoismul a semanat otrava in gandurile noastre.
Ne pasa doar de noi insine,iar fata de altii suntem reci.Fata de semenii nostri,doar din complezenta,ne mai aratam fata umana,mai degraba "masca umana".De dragul imaginii,de ochii lumii,pozam pe scena vietii in oameni cu demnitate,fara sa realizam cat de scabrosi devenim cand fortam nota,prefacandu-ne.Ipocrizia ne manjeste caracterul, ne umileste incat suntem doar niste marionete,niste infami goi de adevar,spoiti cu iluzia ca masca omeniei se potriveste oricui.Nereusindu-ne reprezentatia,pozam in victime,chiar daca noi insine suntem autorii morali ai faradelegilor ce finalmente ne-au coplesit,umplandu-ne ,vorba lui Arghezi,cu "bube,mucegaiuri si noroi".
Tot mai des,uitam ca traim intre oameni.Asa ajungem sa nu mai stim ce este omenia.Devenim tot mai claustrati,tot mai singuri...Cand nepasarea ne devine prietena,suntem pe malul prapastiei...Un pas, si gata!
Daca nu iubim adevarul si ramanem inchisi in ura sau nepasare, comedia vietii se va incheia trist...
Daca vom cunoaste Calea ,Adevarul si Viata,flagelul nepasarii nu se poate cuibari in noi.
Daruind Binele,nepasarea ne va parasi,oferindu-ne sansa de a sorbi din pocalul fericirii.

DESPRE FERICIRE

-->

Se spune ca :” Daca vrei sa fii fericit o zi -imbata-te !Daca vrei sa fii fericit o luna- casatoreste-te ! Daca vrei sa fii fericit o viata…citeste !”

Citeste urmatoarele randuri si vei afla ca Fericirea se afla acolo unde nici nu banuiesti;

Fiind o comoara ravnita de toti ,probabil, se afla in locurile cele mai vitrege ,departe de ochii lumii ,de gandurile necuviincioase ,de mainile hraparete,in hatisuri de nepatruns. Insa, fiind o comoara ,blestemul ei te poate ajunge oriunde te-ai ascunde;De ea te poti bucura,numai daca o meriti…

Dar ,se poate sa fie sa fie chiar langa tine,in fata ochilor tai,insa sa nu o recunosti fiindca te-ai indepartat mental de Calea Fericirii,o data ce ai parasit fagasul simplitatii si al normalitatii .

Fara sa mai simti suflul divin al Naturii, ai plecat spre taramuri mai blande, parca desprinse din mecanismul viu al vietii, refuzand participarea la lupta, omitand sa crezi ca viata e o lupta continua pentru ziua de maine,cu scopul iesirii de sub cochilia putregaiului, a timpului pierdut, spre a imbratisa ,cu dragoste nestirbita,Trupul nestricat al vesniciei-Mantuirea.

Cu totii ne intalnim cu Fericirea ,dar , neavand puterea de a discerne intre Bine si rau, ochii ne sunt incetosati ;iar chipul ei banal ,fiind asemenea unui cameleon, adaptandu-se continuu habitatului in care vietuieste ,ni se pare insignifiant ca sa-i acordam niscaiva atentie ,daca nu-si trambiteaza in gura mare numele.

In goana dupa Fericire ,uneori, uitam sa fim fericiti .De fapt ,alergam dupa o himera al carui chip,finalmente, il descoperim ca este din aceasi plamada cu nefericirea .

Fiind o idee ce are in fiecare din celulele sale un univers de stari sufletesti de multumire deplina ,acopera sub voalul sau goliciunea desertaciunii.

Daca Fericirea este o stare de saturatie,o valoare maxima ce trebuie atinsa, pofta il va impinge dincolo de aceasta si cu siguranta va aluneca pe curba descendenta spre nefericire.

Cautand Fericirea, jucam la marea loterie a sortii unde ”mai trge o data” ne tine incordati in hora vesnica a sperantei, din care nu ne desprindem niciodata indeajuns de fericiti.

Pentru a se consola ,oamenii,inca din antichitate,au crezut ca au gasit-o:Socrate si Thales in stiinta, hedonistii in placere oferita trupului ,stoicii si budistii in renuntarea la ea ;iar modernistii le-au amestecat intr-atat ,incat nu mai stiu ce vor .

Pentru a proba intalnirea cu fericirea ,Sofocle cerea cetatenilor Tebei sa nu se considere fericiti ,pana nu au trecut prin durere.

Buddha isi sfatuia semenii sa-si suprime durerea prin resemnare , pentru a avea ocazia intalnirii cu Fercirea .

Filozoful Schopenhauer ,in goana dupa Fericire ,isi motive gestul nebunesc, prin cele doua nevoi fundamentale ,specifice viului , de a anula durerea si a cauta placerea.

Epicur indemna ca daca vrei sa faci pe cineva fericit, nu-i spori averea, ci i-ai din dorinte.

Vrand-nevrand,cu totii ne-am dat seama ca sunt clipe cand viata e abjecta ;Pe unul nu-l doboara cu o lovitura de maciuca ,iar la altul ,care aluneca pe un sambure de pruna ,ii sfarma teasta.

De aceea trebuie sa fim puternici, ca un copac urias . Chiar daca ti s-ar jupui scoarta,ti-ar creste alta, chiar daca ti s-ar taia ramurile,ti-ar creste altele,insa, daca te-ar smulge din pamant ,cu radacini cu tot, totul ar fi fatal .Nici cele mai vanjoase radacini nu ajuta daca n-au de ce se tine.

Nu trebuie sa abdicam de la speranta .Ea e ultima care moare.Cu ea ,intalnirea cu Fericirea este posibila.

Trebuie sa fim sinceri si sa suportam pe langa nenorocirile altora si nenorocirile noastre.

Trebuie sa credem ca speranta nu ne paraseste niciodata !Ce inaltator este sa speri !Si ce dureros este sa ti se spulbere o speranta!Cate miliarde de sperante n-au fost inaltate spre ceruri, cand trupurile s-au cufundat in pamant!?

Oamenii,din nefericire,se ingrijesc numai de a trai ,nu si de a trai frumos; fapt pentru care drumul spre Fericire este asemenea unui “castel de nisip”,frumos,insa supus legilor distrugerii, disparitiei.

Asa cum cu bani poti cumpara mancare nu si pofta ,perne nu si somn,prieteni nu si credinta ;insa,traind frumos , fara sa o cumperi ,poti dobandi FERICIREA !!!