Viața ca un naufragiu...

Lumea în care trăim e în continuă schimbare, sub toate formele. Instabilitatea e numitorul comun al acestor mutații. Colac peste pupăză, arealul dezbinării capătă proporții greu de imaginat, întărind sentimentul de nesiguranță.

Cine nu are capacitatea de a ține pasul cu schimbările survenite, poate numai visa la revenirea în matca firescului.

În aceste vremuri tulburi, sensul vieții, cel de a trăi frumos, pare o utopie. Doar cel refugiați în sine, atinși de lumina inspirației, pot găsi calea spre sensul pierdut în aceste vremuri de restriște, însă, pentru cei mai mulți dintre noi, întoarcerea spre sine e sinonim cu naufragiul.

Nu sunt dintre cei ce digeră ușor aceste schimbări. De la începutul acestui an, mă simt pe nisipuri mișcătoare. Nu am nicio idee despre ce-mi va rezerva ziua de mâine. Nimic nu mă ajută să fiu mai încrezător, în afara Credinței. Tot edificiul viselor se prăbușește, în lipsa Ei. Speranța, ca o barcă a sălvării, moare ultima, când viața e percepută ca un naufragiu, dar să nu omitem îndemnul lui Voltaire: "...nu trebuie să uităm să cântăm în bărcile noastre de salvare!", adică SĂ TRĂIM!

An Nou Fericit!

 

"În anul ce vine:

Feriți-vă de rău!

Nu plângeți, decât de bucurie!

Nu furați decât sărutări de la sfinți!

Dacă v-a trebui să pierdeți, pierdeți-vă întâi frica!

Dacă vă va fi foame, să aveți foame de iubire!

Dacă înaintarea e grea, nu fiți raci, ci măcar melci: târâți-vă,

dar nu vă abateți din drum!"-Marilena Apostu

Negustorul de iluzii...

Deși, aparent, totul are un preț, nu toți oamenii se lasă cumpărați, negociind pentru orice!

Când e vorba de prietenie, asupra sentimentului de încredere nu trebuie să planeze niciun semn de suspiciune!

Așa cum aritmetica politicii nu e echivalentă, de regulă, cu cea propriu-zisă, tot așa prietenia cointeresată nu e sinonimă cu cea adevărată.

Am foarte puțini prieteni în lumea reală, felul meu de a fi, intransigența, ținând la distanță pe cei care doresc să se apropie de mine.

Nu duc lipsă de prieteni adevărați. E suficient să privesc în oglindă și să-l găsesc imediat! Evident, cel pe care-l zăresc e cel care crede cu tărie că nu tot ce zboară se mănâncă de oricine, existând oameni și oameni..

Cu toate că totul pare să aibă un preț, am convingerea că NU, nu e totul negociabil. Sunt anumite lucruri care se regăsesc în structura noastră interioară și care ne dictează comportamentul în fiecare clipă. Mă refer aici la valori – fără de care nu am avea repere, stabilitate și coerență. E vorba de principii!

Duminică binecuvântată!

Cândva, prin anii '80, Dealul Viei Doamnei din localitatea Băsești, județul Maramureș, sălașul nașterii mele, locul unde a fost înălțată Mănăstirea Greco-Catolică, cel puțin pentru copii, a reprezentat un univers mirific, în fiecare anotimp. Primăvara, urcam dealul pentru a culege mesagerii florali ai primăverii și pentru a privi panorama oceanului verde ce împresura în culori de smarald vatra satului, ori seara, de la Teiul Unirii, să privim spre răsărit, luminile Băii-Mari. Vara, mergeam la cules de cireșe, în pâlcul de cetiniș de lângă actuala mănăstire, ori coboram pe văile abrupte ce duceau spre pădurea Tămășești, când eram în căutarea frăguțelor sau a ciupercilor și a altor bunătăți (tinghirele, coarne, zarzăre, prune, pere), cu arome de neîntâlnit azi, ce le găseam prin livada de pe deal, străjuită de un gornic.Toamna mergeam la cules de castane, din cei doi pomi comestibili de lângă lăcașul mănăstirii, ori la " furat" de nuci sau alte fructe autumnale, iar iarna, de lângă cei doi castani comestibili sau de lângă molidul de pe coma măgurei, ne făceam un derdeluș de toată frumusețea, ce se încheia în șoseaua ce ducea la muzeu, acuala Casă Memorială "George Pop de Băsești".

Doamne, ce vremuri frumoase erau! Câtă lumină aveam în suflet și pe chip, peregrinând pe plaiul unde am zărit lumina zile, cuibul copilăriei mele!

Sursa foto: Mănăstirea Greco -Catolică Băsești

Gânduri pentru început de zi...

"Vise parfumate coboară din înălțimile celeste, pe aripa unui gând, și ne învăluie în cântec și lumină, în speranțe ce se înrădăcinează în lutul pe care olarul din noi, sufletul, îl modelează zi de zi, oferind vieții crâmpeie dintr-un zbor spre curcubeul ce vestește trecerea clipelor spre nemărginirea tăcerii, în universul umbrelor, în păienjenișul în care vremelnicia se topește în hăul eternității.

Cu inima încălzită de soarele speranței, cu ochii larg deschiși spre o lume necunoscută, viețuim în leagănul copilăriei, apoi ne zburătăcim, animați de vise, fără să conștientizăm că, prin naștere, prindem rădăcini, iar orice înstrăinare de locul unde am zărit cei dintâi zori ai zilei înseamnă rătăcire, o îmbolnăvire a sufletului, dacă nu luăm cu noi, în gând și-n suflet, lumea în care am răsărit.

Reîntorcându-ne, cu pașii străvezii ai gândului, în matca viselor ce ne-au parfumat pruncia, redescoperim curcubeul vieții, cântecul vântului și mângâierea luminii, nădejdea că nu am părăsit nicicând sălașul nașterii, cuibul copilăriei, dacă l-am păstrat în inimă ca pe o sacră comoară.

Să ne bucurăm de darul vieții, de zilele ce ne-au fost date, și să nu uităm niciodată de petecul de cer sub care ne-am adăpostit prima oară!

Va veni o zi când ne vom lua adio de la curcubeul vieții, când ne vom întoarce Acasă, în lumea drepților, într-un spațiu al nemărginirii, când zborul de odinioară, viața noastră pământească, se va metamorfoza într-o firavă floare de-nu-mă-uita, într-o vie amintire a celor ce ne-au iubit.

Fiți îndrăgostiți de viață, trăiți-o în fiecare zi, bucurați-vă de darul pe care l-ați primit și mulțumiți pentru el, prin săvârșirea faptelor bune! Numai așa fericirea poate fi deplină!"

Ionel Mesaroș-"Comoara din Vâlceaua Lupilor"

În căutarea demnității umane...

"Coroana demnității umane, pe plaiul mioritic, nu mai are nicio valoare. Deși constituie o forță morală, e trecută pe plan secund. Puțini sunt cei care, azi, trudesc să-i fie în grații. 

Cine alege altceva, în detrimentul demnității umane, săvârșește un sacrilegiu, pentru care va plăti direct sau prin urmașii săi!

Deși caut să mă detașez de mizeria ce domină societatea românească, am sentimentul că a pătruns atât de profund în ADN-ul comunității, prin trecerea demnității umane într-un con de umbră, încât orice încercare de salvare pare sortită eșecului.

Fără demnitate, ființa umană nu poate purta coroana de OM!"

Ionel Mesaroș-"În căutarea demnității umane..."

Gânduri la început de an...

Primul gând ar trebui să fie acela de a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru binecuvântările date în anul care tocmai a trecut şi să-l rugăm să ne ajute şi în anul în care abia am păşit. Nu numai lui Dumnezeu trebuie să-i mulţumim, ci la toţi binefăcătorii nostri pentru că Dumnezeu lucrează prin oameni. Ar trebui să mulţumim şi pentru încercările vieţii, pentru că nimic nu este întâmplător, ci spre folosul nostru şi spre maturitatea noastră spirituală. Asemenea lui Iov, să mulţumim lui Dumnezeu, atât pentru cele bune, cât şi pentru cele rele.

-Să alegi cu înțelepciune în ce anume îți investești timpul și energia, fiind mereu conștient că viața ta este definită de felul în care trăiești clipă de clipă; 

-Să fii dispus să renunți la zona de confort atunci când ea devine inconfortabilă și sufocantă și să ai curajul de a o lăsa în urmă și a te îndrepta spre noi orizonturi;

- Să fii mereu conștient că fiecare compromis pe care îl faci înseamnă trădare de sine, iar atunci când nu îți mai ești loial ție însuți bucuria de a trăi dispare;

-Să îți faci o listă clară de scopuri și obiective și să pui pe primul plan atingerea lor. Împlinirea în viață o simți atunci când ai realizările pe care ți le-ai propus, prin forțele tale proprii, iar astfel dobândești încredere, respect și stimă de sine;

- Să fii mereu o prioritate pentru tine, să îți onorezi ființa, să ai grijă de tine și să nu permiți altora să abuzeze sau să se folosească de tine;

-Oricât de greu ți-ar fi la un moment dat, nu te victimiza. Ci, cu încredere și determinare, să cauți neobosit soluții și să depășești toate neajunsurile vieții. Pentru că, așa cum știi, cu fiecare problemă depășită devii din ce în ce mai puternic, mai înțelept și mai bine pregătit pentru viață;

- Să cauți să fii un om autonom, care nu este dependent de alții și astfel îți vei păstra mereu demnitatea și verticalitatea. Atunci când tu te bazezi în primul rând pe forțele și resursele proprii și te înconjori cu oameni asemenea ție, grupul tău de apartenență va fi unul care produce și oferă valoare atât membrilor săi, cât și societății în care trăim. Avem nevoie de oameni încrezători în sine, profesionișți și asumați pentru ca țară să evolueze;

-Să faci ce poți, cu ceea ce ai la îndemână, acolo unde ești și să cauți mereu să devii mai bun decât ai fost ieri;

-Să te lași influențat doar de modele pozitive și, chiar dacă nu ai acum în jurul tău oameni care să te inspire, comportă-te și trăiește tu așa cum ți-ar plăcea să o facă și alții.

(dr. Ursula Sandner)

Gânduri pentru prima zi din an...

"Extrage fericirea din lucrurile mărunte din viață! Extrage-o din fiecare moment de bucurie, din fiecare zâmbet, din fiecare gând optimist! Extrage fericirea din starea ta interioară, din pacea care-ți înconjoară inima, din armonia care se regăsește în mintea și sufletul tău! Joacă-te cu copiii tăi, poartă-ți gândurile la vedere, exteriorizează-ți stările și spune-le celor dragi cât de mult îi iubești! Gesturile tale să fie însoțite de generozitate și blândețe, de dragoste și veselie, de pace și suport! Extrage fericirea din ceea ce ești, din ceea ce simți, din ceea ce trăiești! E posibil ca nu întotdeauna să primești ceea ce îți dorești, însă învață cum să te bucuri de ceea ce ai și să lupți pentru lucrurile importante din viață: prietenie, iubire, bucurie, armonie, sănătate, echilibru! Credința să-ți însoțească întotdeauna gândurile și pașii, iar speranța să nu părăsească niciodată încăperile sufletului tău! Crede în puterea rugăciunii, în miracolele zilnice, în poveștile de viață din care ai ce învăța și insuflă-le tuturor adevărul, frumusețea, iubirea și simplitatea! Extrage fericirea din ziua de AZI, din cea de mâine și din cele care vor urma, dar nu uita niciodată că nectarul cel mai dulce e cel extras din clipa prezentă!"

Gândul zilei

"Sunt umbra răsăritului ce anima un colț de cer cu visele sale zglobii, o haină peticită a sufletului însetat de zbor, un gând hoinar răcorit în oceanul amintirii.
Când nu voi mai fi, din grăuntele tăcerii va încolți dorul de a redeveni umbră."

Ionel Mesaroș

Gândul zilei...

"Dacă schimbarea la față ar însemna un nou restart al vieții, în condițiile alegerilor prezente, cu siguranță, aș alege mai mult cu sufletul decât cu mintea. 

Nu mi-aș dori să văd lumina zilei în altă parte și nici în alt timp, ci doar să-mi prelungesc copilăria, învățând să trăiesc după canoanele simplității, nedespărțit de natură, împreună cu cei dragi, cu gândul că îndumnezeirea o realizăm în fiecare clipă a vieții, curățându-mi mintea, iubind și făptuind binele.
Dacă ar fi să aleg din nou, aș alege doar cu inima!"

Ionel Mesaroș-"Comoara din Vâlceaua Lupilor"

Calea spre Lumină

Vremurile, cu lumini și umbre, cu bucurii și necazuri, ne îmbie să reflectăm mai mult la noi înșine și să căutăm făgașul spre Mântuire.

Suntem în Săptămâna Mare, numită și Săptămâna Patimilor, perioadă în care rememorăm ultimile zile de pe pământ ale Mântuitorului, Iisus Christos.

Din dragoste pentru Om, Iisus a ales calea jertfei, un exemplu pilduitor pentru noi, învâțându-ne, astfel, că făptuind Binele, înfrumusețăm lumea în care trăim și ne împodobim caracterul cu nestemate.

Faptul că uităm de cele sfinte, urând în loc să iubim, arată că evoluția noastră este în impas. Goana după arginți și foamea după cele lumești, mă îndreptățesc să cred că nu vom putea ieși, cu ușurință, din universul suferinței spre Lumină.

Astăzi, deși am multe "cruci" de dus, aleg resemnarea, o patimă ce mă despovărează de platoșa mândriei, și care mă eliberează din mrejele părelniciilor, oferindu-mi bucuria de a mă regăsi, zărind calea spre Lumină, numai învingându-mă pe mine însumi!

Gândul serii

„Prezentul tace sau vorbeşte; numai trecutul cântă. De aici farmecul amintirii.” - Lucian Blaga

Neștiința...

"Nu am ştiut unde să caut lumina care să mă călăuzească, până când viaţa însăşi m-a învăţat că nu o pot căuta şi nu o pot găsi decât în mine însumi.

Nu am ştiut pe cine să întreb şi la ce uşă să bat, până când viaţa însăşi m-a învăţat să bat doar la uşa sinelui meu, pentru a nu mai fi dezamăgit iarăşi şi iarăşi la nesfârşit.

Nu am ştiut de unde să încep şi ce drum să aleg, până când viaţa însăşi m-a învăţat că ori de unde aş începe şi pe ce drum aş porni, tot e mai bine decât să nu încep nimic.

Nu am ştiut pe umărul cui să plâng pentru a nu-mi irosi lacrimile în zadar, până când viaţa însăşi m-a învăţat să mă întorc mereu la mine însumi ca la un vechi prieten.

Nu am ştiut cum să dau un sfat cuiva fără ca să-l rănesc, până când viaţa însăşi m-a învăţat că dincolo de orice vorbe mai bine aş lăsa capul unui suflet ostenit să se odihnească pe umărul meu.

Nu am ştiut cum e să fii "tu însuţi" de frică să nu supăr pe cineva, până când viaţa însăşi m-a învăţat că decât să port o mască în zeci de mii de vieţi,mai bine să fiu eu însumi într-o singură viaţă.

Nu am ştiut cum e să fii pe câmpul de luptă de frică să nu fiu învins, până când viaţa însăşi m-a învăţat că mai bine e să fi învins decăt să nu lupţi şi mai bine e să te ridici iarăşi de oriunde ai cădea.

Nu am ştiut cum să trec nenumăratele obstacole ce-mi apăreau în faţă, până când viaţa însăşi m-a învăţat că după orice iarnă vine şi primăvara, iar după orice lacrimă apare iarăşi zâmbetul pe chip.

Nu am ştiut că viaţa nu înseamnă suferinţă, până când viaţa însăşi m-a învăţat că suntem cu toţii chemaţi la bucurie, la creaţie, la desăvârşire.

Nu am ştiut unde să-l caut pe Dumnezeu, până când viaţa însăşi m-a învăţat că Dumnezeu nu e dincolo sau dincoace, nu are formă sau chip, nu caută la faţa omului şi nici nu caută să-l prindă în vreo cursă.

Nu am ştiut cine sunt eu şi ce se află în mine însumi, până când am lăsat ca viaţa însăşi să mă înveţe cum să ajung la poarta fiinţei mele, acolo unde am bătut, mi s-a deschis şi am intrat, acolo mi s-a şters orice rană, orice neputinţă, orice întristare şi orice suspin."

Gândul zilei

"Niciun bărbat nu trebuie să fie atât de sărac încât să nu-și permită… maniere

Și nici o femeie atât de lipsită de posibilități încât să nu-și permită să aibă stil. Nu lucruri la modă. Stil. 

E mai multă eleganță în cuvintele grele pe care alegi să nu le spui atunci când ești jignită, decât într-o rochie care țipă. 

Oare cât e de greu să înțelegem că atunci când îi răspundem cuiva “cu aceeași monedă”, nu mai este între noi și acea persoană nicio diferență de valoare?

Nu știu multe lucruri despre modă, dar știu că bunul simț nu se demodează.

Nu știu multe lucruri despre colecțiile noi de principii, dar cred că și în iarna asta se poartă bărbații care știu să se poarte.

Și chiar nu știu când au devenit manierele și politețea sinonime cu slăbiciunea, când îți trebuie mult mai multă forță să îți păstrezi demnitatea în momente când animalul din tine vrea răzbunare. 

Mama avea o vorbă: Cutare “s-a dezbrăcat de caracter”. Însemna că a lăsat totul și s-a mahalagit ca lumea. Dar mai însemna ceva: caracterul ăsta era ca o haină, ca o mască. Nu era “pe bune”.

Pentru mine politețea e mai puțin un mod în care îi respecți pe alții și mai mult unul în care te respecți pe tine. Iar manierele nu înseamnă că pot să calc pe cadavre atâta vreme cât nu-mi țin coatele pe masă când mănânc.

Îmi plac oamenii care nu se ceartă la televizor și oamenii care nu se uită la televizor când se spală rufe în direct. Dacă ne uităm pe audiențe deducem că sunt mai mulți cei care nu îmi plac :))

Îmi plac bărbații politicoși, deși orice femeie e mai greu de păstrat în preajma lor.

Și îmi plac foarte mult femeile care, deși vorbesc mult, nu spun niciodată ce nu trebuie. E o diferență între a vorbi mult și a vorbi în plus.

Cred într-un tip de cavaler modern și în prințesa lui urbană. Care joacă în viața asta după reguli nu pentru că așa li s-a spus, ci pentru că așa au ales!

Gentleman-ul nu este un neadaptat. Un paraplegic emoțional. 

Nu.

Nu e ca în bancul cu bărbatul care e nevoit să oprească în mijlocul pustietății la casa unei femei de 35 de ani care trăia singură și a asigurat-o că poate să-i dea drumul în casă că e “un gentleman”.

Femeia l-a omenit, i-a dat și vin, apoi omul s-a culcat.

Dimineața a ieșit în curte și a băgat de seamă că erau vreo 10 cocoși la 6 găini. 

-Da nu sunt prea mulți cocoși pentru atâtea găini? A întrebat el…

-Numai ăla de pe poartă e cocoș, i-a răspuns ea, restul sunt niște gentlemani."

Radu F. Constantinescu

Femeia

"Femeia, întruchiparea fericirii, în fața căreia bărbații se înclină, iar inima le e jăratec aprins... Ea umple vise, varsă dragostea-i nemărginită, împlinește și schimbă destine, dăruiește zâmbete și culoare cerului de plumb, alungă norii singurătății, aruncă priviri nevinovate ce nu pot fi uitate. Femeia, cu frumusetea fizică și morală aprinde scânteia, cucerește cu un surâs timid de serafim, fură liniștea și deslușește tainele cele mai ascunse. Femeia care stă în fața oglinzii ore întregi, care nu se satură să îi spui că e cea mai frumoasă, că e singura ta iubire, că este pentru tine întreg universul, EA dă sens existenței, cântă viața, o joacă, o transformă în bogăție neprețuită și îndrăznește să o înfrunte...

Orice ar face, femeia este focul dragostei, agonia, extazul, echilibrul, nebunia, puterea, apa, pamântul, răbdarea, sprijinul necondiționat, fericirea împachetată în parfumul dulce-amărui. Iubirea ei schimbă lumea, ademenește suflete, mută munții din loc, montează speranța, depășește toate barierele cu energia inepuizabilă a firii nemuritoare, a inimii zburdalnice, a puterii de a crede și de a lupta până la capăt ca o eroină, indiferent de consecințe, de dificultăți, de furtuni... și dorința ei e lege chiar și pentru Însuși Dumnezeu.

Prețuiți femeia, iubiți femeia în orice ceas, în orice clipă, admirați voința de fier care învinge timpul, fir de aur cusut cu ața iubirii jertfelnice, legată de credința statornică și forța curajului în fața frumuseții nepieritoare!

Pentru tine, dragă femeie, mamă, fiică sau iubită, cuvintele sunt de prisos în a-ți elogia numele, a-ți mulțumi pentru simplu fapt că exiști, că râzi, că aduci viață nouă pe pământ, că educi, rabzi, că reverși dragoste din toți porii, că dăruiești emoția, beatitudinea topită în întâiul te iubesc.

În lacrima scursă pe chipul tău plămădit cu mâinile tremurânde se ascunde frumusețea interioară a spiritului, strălucirea Afroditei, cerul senin, soarele arzător, tornada, ploaia caldă, înțelepciunea, luna romantică, muntele încăpățânat."

La poarta primăverii

Ce frumos ar fi dacă am învăța lecția renașterii naturii și am aplica-o în viața de zi cu zi! Înțelegându-i tainele și aplicând învățămintele sale, am beneficia de un adevărat miracol; Speranțele ar încolți, visele ar înflori, iar roadele dorințelor nu ar întârzia să apară, oferind nădejdea că anotimpurile vieții au corespondență în natură și că vârsta noastră e determinată nu de ani, de numărul de primăveri, ci de atitudine.

Iubesc...

"Iubesc oamenii care animă obosita noastră planetă. Îi iubesc, așa cum sunt ei: buni, răi, triști, veseli, cu împliniri sau fără. Oameni care au înțeles care le este menirea, sau oameni care încă își caută rostul. Îi iubesc, pentru strădaniile lor de a trăi cum se cuvine, de a se schimba, de a deveni mai buni. Îi iubesc, pentru că am înțeles sensul acestei iubiri. Îi iubesc și mi-aș dori să fie o planetă imensă a iubirii. Îi iubesc, pentru că văd cum unii vor să devină Lumină . O lumină în care să ne pierdem… să mă pierd. Să mă spulber în adânc de Lumină."

Silvia Urlih

Iubirea

"Iubirea nu are sfârşit, ea este o continuă ardere a sufletului, este o candelă veşnic aprinsă, este glasul şoptit care se aude doar în urechile celor care ştiu că lumea nu ar fi ajuns aici dacă sentimentul frumos nu ar fi existat în sufletele celor care au ars pentru a lumina calea plină de întuneric a timpului, este acea stare de veghe continuă ce ţine sufletul în viaţă chiar şi după topirea trupului. Născută din har, nu din facere, acest foc dulce nu ţine cont de vremuri, de restrişti, de bunăstare, ci doar de beatitudinea împlinirii frumuseţii lui Dumnezeu pe pământ. Căci unde dragoste nu e, nimic nu e, iar sufletul este mai sărac, trupul trece mai greu prin viaţă, fără bucuria pe care numai spiritul acesteia ţi-o poate dărui. Iubirea este sensul tuturor lucrurilor, existând peste tot în Creaţie, fiind unul din numele lui Dumnezeu. Jertfa pe cruce, din iubire faţă de om, a Mântuitorului Iisus Hristos, pentru refacerea comuniunii între om şi Dumnezeu, este pentru veşnicie pilda cea mai vie şi înfricoşătoare de iubire necondiţionată, curată şi deplină. Din iubire Dumnezeu a trimis pe Duhul Sfânt, Mângâietorul care ne învaţă iubirea. Dacă Dumnezeu ar uita un singur gest, nu ar mai fi dragoste deplină. Ori de câte ori jertfim sinele nostru pentru aproapele săvârşim o răstignire a eului, care ne spală de zgura egoismului. E drept, cu cât e mai mare iubirea, cu atât mai mari sunt şi suferinţele, dar merită. Un exemplu de deschidere şi jertfă în iubire este şi monahul acela care se ruga ca toţi oamenii să intre în Rai şi pe el să-l lase afară, la poartă, să-i păzească pe cei dinăutru.

Cine iubeşte se transformă, se deşartă în persoana faţă de care îşi manifestă acest sentiment minunat. Iubirea nu are limite, sau mai bine zis iubirea în Dumnezeu nu are limite. Iubirea te învie, te schimbă, te transformă, te jertfeşte pe altarul inimii într-o permanentă liturghie a iertării din care suntem datori neîncetat să ne împărtăşim. În iubire eşti mereu acoperit de aripa unui înger ce îţi picură în inimă, în minte şi în viaţă harul Duhului Sfânt. 

Pe lângă echilibru interior, bucurie şi pace sufletească, iubirea este momentul care repară trecutul şi cucereşte viitorul… Şi când te gândeşti că aici pe pământ sufletul atinge doar puţin iubirea, căci dulceaţa Iubirii o vom gusta deplin în veşnicie!"

Hrisostom Filipescu, "Puţine cuvinte, multă iubire"

În căutarea sensului pierdut

"Nimeni nu poate să lege cu adevărat pe nimeni. Nu s-a inventat lanț pentru suflet. Trăim tot ce vrem să trăim, cu voia sau fără voia celuilalt, în ciuda normelor și a prejudecăților sociale. Trăim tot ceea ce considerăm că ne este necesar și că ne ajută să înțelegem mai mult, să simțim altfel.

Alegerile pe care le facem sunt individuale. Existăm în funcție de ceea ce alegem. Nu poți să alegi decât pentru tine și ești răspunzător de fiecare secundă pe care o trăiești. Viața nu îți dă nimic înapoi. Ceea ce faci rămâne făcut. Nu poți să ștergi, nu poți să te întorci să schimbi, nu poți să zici că nu s-a întâmplat.

Fericirea nu este un obiectiv pe care îl atingi și gata. Fericirea trebuie întreținută și se poate pierde în fiecare secundă. Dacă o dobândești la un moment dat, asta nu înseamnă că o păstrezi definitiv oricum. Trebuie să ajungi să îți cunoști sensul în viața asta și să nu mergi împotriva naturii tale, să nu te abandonezi. Fiecare are un sens. Până nu și-l descoperă, este veșnic nefericit. Atâta tot."

Chris Simion

Evadarea temporală

"Oamenii au tendința să se proiecteze în viitor atunci când nu își mai pot suporta prezentul. Dar nu câștigă astfel nimic, fiindcă într-o bună zi ei sunt obligați să recunoască un fapt evident: acest viitor în care credeau că se pot refugia nu are nici o bază solidă și ei descoperă atunci vidul și neliniștea. Decât să viseze la viitor, să înceapă să trăiască mai bine ziua de azi în care au atâtea lucruri de gustat, de văzut, de apreciat, de gândit.

Pentru a trăi bine ziua de astăzi, ei trebuie să învețe să nu se lase influențați de succesiunea evenimentelor și a stărilor interioare create de aceste evenimente. Să facă o pauză! Veți spune că viața este un flux neîntrerupt, imposibil de oprit. Este adevărat, dar în acest flux de timp puteți găsi modalitatea de a vă opri pentru a pune puțină ordine în voi înșivă, a vă acorda cu niște ritmuri mai armonioase."

Omraam Mikhaël Aïvanhov