Lumea în care trăim e în continuă schimbare, sub toate formele. Instabilitatea e numitorul comun al acestor mutații. Colac peste pupăză, arealul dezbinării capătă proporții greu de imaginat, întărind sentimentul de nesiguranță.
Cine nu are capacitatea de a ține pasul cu schimbările survenite, poate numai visa la revenirea în matca firescului.
În aceste vremuri tulburi, sensul vieții, cel de a trăi frumos, pare o utopie. Doar cel refugiați în sine, atinși de lumina inspirației, pot găsi calea spre sensul pierdut în aceste vremuri de restriște, însă, pentru cei mai mulți dintre noi, întoarcerea spre sine e sinonim cu naufragiul.
Nu sunt dintre cei ce digeră ușor aceste schimbări. De la începutul acestui an, mă simt pe nisipuri mișcătoare. Nu am nicio idee despre ce-mi va rezerva ziua de mâine. Nimic nu mă ajută să fiu mai încrezător, în afara Credinței. Tot edificiul viselor se prăbușește, în lipsa Ei. Speranța, ca o barcă a sălvării, moare ultima, când viața e percepută ca un naufragiu, dar să nu omitem îndemnul lui Voltaire: "...nu trebuie să uităm să cântăm în bărcile noastre de salvare!", adică SĂ TRĂIM!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu