România

"România – substantiv comun de gen feminin.

Cuvântul „țară” în limba română este un substantiv comun de gen feminin și provine din latinescul „terra”.

Din acest motiv și din multe altele, putem să ne imaginăm că România este o femeie. Pictorul Daniel Rosenthal deja a făcut-o.

Această femeie este privită de unii ca fiind o mamă, o mamă care și-a crescut copiii săi așa cum a putut ea, cu mijloacele pe care le-a avut la dispoziție. Poate nu le-a oferit cel mai bun trai, cele mai bune haine sau cele mai călduroase camere dar i-a alăptat când erau la început de viață și le-a dat sentimentul plăcut că sunt acasă.

Alții privesc această femeie ca pe o mamă vitregă, care nu a știut să-și țină copii lângă ea, care nu a știut să se facă ințeleasă și iubită , fiind încet, încet părăsită de copiii plecați prin toate zările. 

Alții o privesc ca pe o femeie frumoasă de moravuri ușoare, doar bună să profiți de ea, de nurii ei dar pe care o poți vinde oricui pe bani puțini după ce te-ai plictisit .

Alții o privesc ca pe femeie bătrână – tocmai ce va împlini o sută de ani, gârbovită de necazuri, neinteresantă și nerespectată nici măcar pentru trecutul ei glorios. Așteaptă să-i facă necrologul și să-i împartă agoniseala, să-i vândă casa și bijuteriile care i-au mai rămas.

Spunea cineva că frumusețea stă în ochii care privesc. 

Cred că despre iubire este la fel – stă în inima care o oferă, nu în cea care o primește.

Un fost președinte american le spunea conaționalilor „Nu întrebaţi ce poate să facă ţara pentru voi, întrebaţi-vă ce puteţi face voi pentru ţară” . Ulterior a fost asasinat. Nu știu dacă datorită acestui mesaj.

Cred că mesajul americanului este valabil și pentru noi românii, acum la ceas de sărbătoare. Sărbătoare de care unii chiar nu vor, sub nici o formă să se bucure. 

Și nu mă refer aici la liderii maghiarilor și secuilor.

Mă refer la conaționalii mei care confundă din păcate România cu mafia politică aflată vremelnic la putere.

România noastră nu este nici puterea politică, nu este nici o minoritate agresivă cu majoritatea tăcută, nu este nici un capitol de negociere la Bruxelles sau aiurea.

România noastră suntem noi toți.

Cu bune, cu rele, cu defecte și calități, cu vise neîmplinite sau realizări care au intrat în istorie, cu înfrângeri dureroase dar și victorii de poveste.

Nu avem nici un merit că ne-am născut români (au spus-o și alții). Este un dat al Lui Dumnezeu pentru care nu este necesar să-i găsim o explicație. 

Dar dacă tot suntem aici, copiii acestei mame, haideți să fim oameni de onoare și să încercăm să facem fiecare, binele de care suntem în stare să-l facem. 

Că dacă milioanele de români vor încerca asta, binele făcut, multiplicat de milioane de ori, asta chiar va face România să fie o mamă iubită, frumoasă, veșnic tânără peste Centenarele ce vor veni .

A venit si 1 Decembrie 2018, la o sută de ani după Marea Unire - eu i-aș spune după Marea Regăsire. 

E ziua mamei noastre.

Să ne aplecăm și să-i sărutăm mâna și să-i cerem iertare că poate uneori nu am reușit să fim copiii pe care i-ar fi meritat...

La mulți ani draga noastră Românie, oriunde am fi !"

Text cu autor necunoscut, preluat de pe internet. Daca cunoasteti autorul, va rugam sa il postati in comentariu.

Centenarul Marii Uniri

Sunt momente din istoria unei nații, ce ar trebui sfințite cu  aleasă recunoștință de către urmași. 
Actul de la 1918 a fost supus, în perioada comunistă, mai multor valuri de interpretări tendențioase din punct de vedere ideologic, care au făcut ca imaginea acestui eveniment istoric să fie profund distorsionată. E necesar să recuperăm adevărul istoric, prin  restaurarea caselor memoriale ale artizanilor Marii Uniri, începând cu cea a lui George Pop de Băsești, președintele Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, "Bătrânul nației", ctitor al culturii și un mare luptător pentru drepturile naționale ale românilor. Înființarea unor noi asemenea lăcașuri acolo unde este cazul și amplasarea de plăcuțe pe case și clădiri în care s-au luat decizii legate de actul de la Alba Iulia. De asemenea, ar fi momentul cel mai potrivit pentru inaugurarea de monumente dedicate acestor personalități, începând cu o mare statuie ecvestră a Regelui Ferdinand. Totodată, lansarea unei serii de monografii și cercetări istorice novatoare, care să restabilească adevărurile deformate în perioada comunistă, ar fi binevenită.  

Acest proiect, în mare măsură memorial și științific, trebuie corelat, însă, cu un al doilea proiect, de această dată dedicat direct societății și culturii române vii: O „autostradă" culturală trebuie să lege, prin manifestări înrudite, capitalele Marii Uniri (București, Alba-Iulia, Chișinău, Cernăuți). De această autostradă vor fi legate și alte localități românești  ar trebui să genereze activități nemijlocite de cultură vie: vernisarea de expoziții istorice și artistice, simpozioane științifice, festivaluri, concerte de muzică clasică și populară, ateliere de creație artistică pentru tineri. Revistele care au contribuit, într-un fel sau altul, la pregătirea acestui act istoric trebuie vizate de al treilea pilon al aniversării Marii Uniri,  reviste de la Dacia literară la Sămănătorul și de la Tribuna la Unirea au susținut, literar și politic, timp de mai multe decenii, idealul unității naționale. Unele dintre ele sunt în viață și astăzi, altele merită să fie evocate. Un proiect cultural, de cercetare și punere în valoare, colocvii și simpozioane locale și naționale, a publicațiilor culturale care au pregătit Marea Unire poate releva aspecte noi ale acestui eveniment istoric și poate releva potențialul cultural excepțional al presei literare românești.Transformarea Muzeului Unirii din Alba-Iulia într-un Centru Național de Cercetare a Marii Uniri mi se pare absolut necesară. Acesta trebuie să aibă două componente: muzeală și  de cercetare științifică pluridisciplinară a acestui eveniment istoric. Această transformare este necesară deoarece, la 100 de ani de la Marea Unire, este nevoie ca acest act să nu mai fie înțeles exclusiv în componenta sa istorică. Marea Unire a avut consecințe în politica europeană, în legislația internațională a drepturilor minorităților, în economia și finanțele regiunii, și a reconfigurat decisiv întregul spațiu al Europei Centrale și de Est. O cercetare  a consecințelor Marii Uniri ar fi extrem de utilă României de azi, ajutându-ne să înțelegem mai bine contextul intern și internațional în care ne aflăm. Construirea unui Panteon al României ar face ca actul de la 1918 să aibă semnificația reală. Panteonul României va conține amintirea simbolică a personalităților care au marcat istoria națională. Cum Marea Unire reprezintă apogeul unei istorii milenare, prin intrarea României în concertul marilor națiuni europene moderne, centenarul acestui eveniment trebuie să aducă și o conștientizare a eforturilor, sacrificiilor și talentului pus la temelia construcției naționale, de către cetățeni români de toate etniile, care au ilustrat cultura și spiritualitatea națională. Panteonul României va avea darul de a sublinia și unitatea culturală românească, peste frontierele politice existente în prezent, aducând un omagiu sobru devotamentului pentru cultura națională și constituind un spațiu al educației culturale și civice.

Cred că dimensiunile acestui proiect cultural de celebrare a 100 de ani de la Marea Unire impun o colaborare mai amplă, din partea tuturor instituțiilor publice și private a căror activitate are tangențe cu aceste demersuri. Începând cu Președinția, Guvenul și Parlamentul și continuând cu Casa Regală și Academia Română, ICR, marile universități, administrația locală și asociațiile culturale private.  Asemenea evenimente se pregătesc din timp, pentru că improvizația ruinează orice moment festiv, mai ales unul de o asemenea amploare. De asemenea,  trebuie să începem de urgență să pregătim un proiect național de aniversare a Marii Uniri, care să nu implice numai festivism politic, ci să conțină și substanță culturală. Nu în ultimul rând, care să genereze energii creatoare pentru viitor, căci sensul marii aniversări nu este cel de a fi o elegie a trecutului, ci de a stimula viitorul.

Sursa: https://www.ionutvulpescu.ro/