CREZUL MEU

"EXISTĂ UN LUCRU MAI RĂU DECÂT OAMENII RĂI !
ESTE IGNORANŢA OAMENILOR BUNI !"

CĂI CĂTRE LUMINĂ

BINE AŢI VENIT ÎN LUMEA MEA !
Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

duminică, 28 februarie 2010

CAPITOLUL II

INIMIOARA

La marginea codrului,intre batranul Ignis si Valea Somesului,pe unul dintre terenurile de infruntare dintre romani si dacii liberi,acolo unde Menumorut si-a intins spre nord-est aripa voievodatului sau,langa curgerea molcoma a Salajului,Dumnezeu a asezat sub brazda samanta roditoare din care a incoltit o floare de nu-ma-uita.Frumusetea florii fara margini nu a putut fi stearsa nici de cea mai aspra seceta si nici de potopul de suferinte ce nu a intarziat sa se abata asupra gradinarilor ce o ingrijau ca pe o comoara.Aici ,a fost intemeiata ,in anul de gratie 1391,o cetate cu patru porti si opzeci de suflete,o adevarata tara de paine la picoarele magurii.

Vreme de o suta de ani,dealurile impadurite ale Salajului,Tara Silvaniei cum i se spunea datorita acestui lucru,apartinea domeniului feudal al voievozilor Balc si Drag,apoi aceste locuri de basm,invesmantate in stralucite odajdii sangerii,au facut parte fie din Principatul autonom al Transilvaniei,fie din Partium .Nici altor imperii rapace nu le-a displacut sa-si infinga coltii in trupul Valcelei Lupilor.

Aici ,langa scurgerea saraca a Salajului,urmasii pastorului Ilie,basastenii,si-au dus cu demnitate crucea vietii,strabatand intinderea dintre leagan si mormant,luminati de invatatura ca anotimpurile vietii pot fi mai putine decat cele ale naturii.Soarele credintei le-a aratat ca tot ce e lumesc e trecator,hranindu-le nadejdea ca mai devreme sau mai tarziu raul scapat din cutia Pandorei va pieri,Binele va trona pretutindeni, numai cand Iubirea va deveni mama tuturora.

Multi au trecut la cele vesnice fara sa intrezareasca o indreptare a lucrurilor,insa visul de odinioara nu fusese spulberat nici macar in 1834,an in care satul din Valceaua Lupilor numara vreo noua sute de suflete.

Cu fiecare nastere se iti o noua sansa de a zdrobi lanturile robiei sufletesti,cu fiestecare purtator de Logos ,visul putea deveni realitate, pe meleagurile urmasilor pastorului Ilie ,putand trai laolalta lupul si mielul ,sub acelasi cer,sub privirea mereu treaza a Pastorului Dreptatii.

……………………………………………………………………………………………..

Cred ca in fiecare fiinta e o inima si o Inimioara.Inima e ceasul care ticaie ,dupa puterea trairii,pana se impietreste de lipsa dorului ,iar Inimioara este locul cel mai drag sufletului,universul in care ne este dat sa zarim primul rasarit de soare.

Inca de la semnarea in Cartea vietii,ne simtim legati de petecul de pamant pe care am calcat prima oara si de bolta cereasca ce acopera lumea in care am intrat.

Numai cand plecam din Inimioara,cand ne zburatacim din salasul nasterii ,intelegem ca judecand cu inima si cantarind fiecare lucru cu balanta iubirii pentru adevar,putem descoperi tezaurul ce l-am lasat acasa.

miercuri, 24 februarie 2010

CAPITOLUL I


INTELEPCIUNEA


Intelepciunea leaga cerul de pamant si dezleaga binele de rau,oferind vietii soarele iubirii ce poate lumina fara-ncetare pe oricine.

Daruind nadejde si randuind legi ale firii,Intelepciunea este o comoara de nepretuit.Cu Ea ,viata e Lumina. Fara Ea , totul este o noapte fara de inceput si sfarsit.

Cine gusta din fructul Intelepciunii,are viata pazita.Acela gaseste fericirea in maruntisurile vietii,in bucuria de a darui.

Bunatatea si adevarul deschid portile inimii,poftind Intelepciunea sa-i treaca pragul.

Desi a fost asezata de vesnicie inainte de orice inceput,Intelepciunea o descoperim fiecare,dupa puterea noastra sufleteasca,in unul din anotimpurile vietii,iar altii sunt orfani de ea , inca de la nastere.Speranta e un prieten al ei,insa Nadejdea este cel mai bun .

Frica de Dumnezeu este scoala Intelepciunii,iar viata ,cu suisurile si coborasurile ei,este proba vie a existentei sau a mortii sale.

Intelepciunea are o familie de vita nobila,de spita domneasca,randuita sa poarte mesajul iubirii de la un capat la celalalt al pamantului,scotandu-l din ratacire pe fiecare semen,chiar daca nu-l cunoaste,facandu-i cunostinta cu tot neamul ei.Rudeniile sale de sange ,unite in cuget si simtiri,sunt dreptatea ,prudenta,increderea,smerenia,chibzuinta,blandetea,stapanirea de sine si milostivirea si toate suratele Binelui.Mama ei este Credinta,iar fiul ei este Mantuirea.

Cine se intalneste cu Intelepciunea, ii devine frate de cruce si singura umbra luminoasa.

In Inimioara,pe taramul Valcelei Lupilor,nu exista timp desprins de vesnicie,credinta strabuna a celor ce au sfiintit aceste locuri cu viata lor,lasand urme pe pamant si o lumina imprumutata de la Cer.

vineri, 12 februarie 2010

Moartea


Pe 13 februarie 1993,orele 22.25,moartea mi-a rapit ce am avut mai drag in acea clipa,pe mama mea.

Stiam ca moartea nu-i o taina ,ci ,mai degraba,sfarsitul acelei taine mari, care e viata;insa acest lucru nu m-a ajutat mai deloc.Nu am putut intelege de ce acel abis in care ,la un moment dat patrundem cu totii,a luat de langa mine o “icoana de om”,greu incercata de viata,obligata ,inca de la 36 de ani ,sa poarte crucea vaduviei si sa-si creasca singura cei trei copilasi.

Toate rationamentele mele s-au aratat neputincioase in a explica acest eveniment tragic.

Sufletul sfasiat de jale,teama si disperare,nu a avut parte de nicio consolare pana cand nu am luat in mana lumanarea credintei .Atunci ,am simtit o usurare.Gandul noptii vesnice nu a continuat sa ma ingrozeasca, iar apele tulburi in care se scalda cugetul meu pareau sa se limpezeasca, instantaneu.

Am stat si am reflectat asupra mortii,bazandu-ma de la inceput pe invataturile biblice.

În tradiţia biblica crestina, primul om, Adam, era la început nemuritor, dar a primit moartea drept pedeapsă de la Dumnezeu pentru că a căzut în ispită, gustând din fructul oprit. Adam a trebuit să se întoarcă în pământ, adică în materia din care a fost creat . Moartea nu era considerată în Vechiul Testament un sfârşit, ci exista posibilitatea invierii, şi era asociată cu "somnul" , ceea ce implica o trezire la Judecata de Apoi. În Noul Testament nu apare o nouă filosofie despre moarte. Aici se menţionează clar că sufletul poate fi nemuritor, mesajul Noului Testament fiind că Iisus Hristos a învins moartea. Prin stăpânirea morţii, diavolul avea pe toţi oamenii în puterea sa, însă Iisus, jertfindu-se pentru muritori, i-a eliberat. În Biblie se spune că "cei care cred în Fiul lui Dumnezeu nu vor muri, ci vor avea viaţă veşnică" .

Moartea, ca si viata, sunt niste taine de-ale lui Dumnezeu: venim pe lume, nu stim de ce si plecam fara sa stim unde. Exista un ceas al mortii care nu poate fi evitat. Te ia cu somn, un somn greu, apoi te cuprinde întunericul, te faci rece ca gheata si devii inert. Sufletul, în clipa mortii, se desface cu greu de trup, ruperea e violenta, si pleaca pe un drum lung, fara întoarcere.

Moartea e grea, poate din aceasta cauza si Vasile Pârvan îi atribuie mortii rolul purificator: prin moarte se rascumpara toate greselile vietii de aici, zicea el. Moartea, de cele mai multe ori, vine noaptea, caci noaptea e sora cu moartea: noaptea e sora blânda a mortii, pe când moartea e sora crunta a noptii .

Porunca cea dintâi a lui Dumnezeu, după greşeala protopărinţilor noştri, a fost aceasta: Cu moarte veţi plati. Şi, într-adevăr, după călcarea poruncii, două morţi au venit asupra neamului omenesc. Adam, după 930 de ani, şi Eva, după 950 de ani, au primit moartea trupească, iar moartea duhovnicească a fost lungă de 5508 ani, până la venirea în trup a Noului Adam - Hristos, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru.

Dar oare din care pricină, Adam, a numit-o pe Eva, adică "viaţă", deşi se cuvenea s-o numească moarte, că prin ea a venit moartea în lume? Aşa era cu dreptate. Dar în loc s-o numească moarte, o numeşte viaţă, că zice: Şi a pus Adam numele femeii sale Eva, ce se tâlcuieşte viaţă.

Deci cum prin Eva vine moartea şi Adam o numeşte viaţă? Sfântul Grigore de Nissane aduce o clarificare: "Pentru două pricini Adam a pus numele femeii sale Eva, adică viaţă: Mai întâi pentru că ea trebuia să fie maica tuturor celor vii după trup, că ea a născut primul copil, pe Cain, şi a adus în viaţă prima fiinţă omenească. A doua, că prin Eva cea tainică, prin strănepoata Evei cea dintâi, adică prin Preasfânta, Preacurata Născatoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria, avea să vină în lume viaţa, adică Hristos.”

Iată pentru care pricină Adam, fiind prooroc şi făptura cea dintâi a lui Dumnezeu, a proorocit ca Evei să i se pună numele acesta, pentru aceste două pricini. Mai întâi, că va fi maica tuturor celor vii, cum arată Scriptura - deci o tâlcuire o avem în Scriptură şi una în Tradiţie, de la Sfinţii Părinti - iar a doua, că deşi moartea a venit prin femeie, tot prin femeie va trebui să vină la plinirea vremii şi viaţa.

Dupa aceasta trecere in revista a originii pacatului,revin la momentul 13 februarie 1993.

Cu o saptamana inainte, mama,fusese internata la Spitalul Judetean Maramures,punandu-i-se diagnosticul de accident vascular cerebral.

Dupa trei zile de la internare, intrase in coma,stare din care a iesit doar inaintea mortii ,cand a rostit ,cu o claritate de netagaduit,faptul ca e timpul sa plece langa tatal meu.

Eu si fratele mijlociu, fiind la capataiul dansei,am ramas fara cuvinte,cand maicuta a parasit arena vietii.Atunci,ea avea zambetul pe buze si chipul de o frumusete senina ,incat parea ca doarme linistita ,fiind in toiul unui vis serafic.Parea fericita ca si-a dus cu multa demnitate crucea vaduviei,oferind copiilor sai ,neamurilor sale,dar si strainilor o lectie de viata ,asezata pe iubire,respect si credinta.

Si acum, dupa 17 ani ,amintirile care ma napadesc imi ofera senzatia ca ea nu a plecat de langa noi.Ea continua sa ne vegheze din umbra ,calauzindu-ne mereu sa faptuim Binele.

Dumnezeu s-o odihneasca in pace !

joi, 11 februarie 2010

Iubirea


-->
Nemarginirea cerului ,caldura soarelui si lumina credintei sunt regasite in absolutul iubirii;ofera limite de neinchipuit fiintei care se pune in slujba dragostei,daruind puteri ce intrec pana si infricosatoarea moarte
Iubirea este fiica a iluziei si mama a deziluziei ;iubirea e consolare in dezolare ,e singurul leac impotriva mortii,a carei sora si este.
Iubirea e un sentiment inaltator care cuprinde si fiinta spirituala a indragostitului.
Iubirea nu este,in fond,nici idee,nici act de vointa;e mai degraba dorinta si sentiment.
In iubire si prin iubire se petrece actul perpetuarii.A te perpetua inseamna a muri ,a darui viata noastra altuia .De altfel orice act de generare inseamna a te imparti ;intrucatva ,a muri. A trai inseamna a te darui, a te perpetua;iar a te perpetua si a te darui inseamna a muri. Ne unim cu un altul, doar pentru a ne imparti de fapt .Imbratisarea intima are ceva distructiv ,tragic, fiind o intima sfasiere .Indragostitii ,imbratisandu-se ,se urasc tot atat de mult cat se iubesc.Si mai cu seama se lupta ,lupta pentru un al treilea ,fara viata inca .Iubirea e o lupta.
Iubirea carnala ,iubire a intregului trup cu simturile sale, care e originea animala a societatii omenesti ,din aceasta indragostire izvoraste iubirea spirituala .
Iubirea spirituala ,se naste din durere,din moartea iubirii carnale.
Iubirea senzuala contopeste trupurile, dar desparte sufletele .Indragostitii nu ajung sa se iubeasca pana la renuntarea de sine, pana la adevarata fuziune a sufletelor ,si nu numai a trupurilor lor ,decat atunci cand durerea le-a sfaramat inimile .Caci oamenii nu se iubesc cu dragoste spirituala decat atunci cand au suferit impreuna aceeasi durere .Atunci s-au cunoscut si s-au simtit. Atunci s-au compatimit si s-au iubit. Caci a iubi inseamna a patimi impreuna ,a compatimi .Daca placerea uneste trupurile, necazul uneste sufletele ,le uneste suferintele.
Compatimirea este esenta iubirii spirituale ,a iubirii care are constiinta de a fi iubire.
Nu cunosti nimic ce n-ai iubit mai intai .Nu poti cunoaste bine decat ceea ce iubesti.
Iubirea personalizeaza tot ce iubeste ,tot ce compatimeste .Cand iubirea este atat de vie ,puternica, debordanta incat iubeste totul, atunci ea personalizeaza totul .Numai prin durere fiinta vie ajunge sa aiba constiinta de sine, personalitate ,constiinta propriei limitari.
Amorul este o inepuizabila poveste ,mit si adevar ,vraja si istorie sursa de viata si moarte.
Amorul nu este o rivalitate ,este o colaborare sinalagmatica,dand nastere la obligatii reciproce .Amorul total e o calatorie in doi .Amorul fizic este o impartire in sens de adunare: Amantii ,de pilda, se aduna pentru a se imparti .A imparti in amor inseamna a pune laolalta. Amorul nu e o lupta, rivalitate ,ci completare, colaborare, intregire .Amorul fiind o calatorie in doi, pentru a descoperi, a invata laolalta, unul pe celalalt ,se ghideaza dupa principiul:Sa-l iubesti, invatandu-l si sa-l inveti ,iubindu-l.
Gelozia este un sentiment absurd,o exacerbare a sentimentului proprietatii ;Gelozia epuizeaza iubirea .In adevarata iubire nu exista gelozie .Iubind ,te imparti si pui laolalta ,tezaurizand absolutul.
Iubirea fiind un sentiment puternic, atotcuprinzator, amestec de daruire,sacrificiu si tandrete;are taria de a indeparta gelozia,lasand zborului iubirii sansa de a se primeni cu fiecare clipa daruita celuilalt, spre a dobandi elixirul fericirii.

sâmbătă, 6 februarie 2010

SCRISOARE


de Ion Minulescu

Ma-ntrebi ce fac?...
Ce vrei sa fac
Mai mult decat s-astept... sa tac...
Sa casc... sa dorm si... sa visez
Pe fondul roz al unei vechi Ghiordez,
Pe care cateodata sade
Si blonda mea Scheherazade...
Fac ce-am facut si ieri
Si totdeauna —
Ma bat cu vantul si ma cert cu luna...
Din cand in cand ma urc pe deal, spre soare,
Sa ma-ntregesc cu globul lui fierbinte —
O veche si unica sarbatoare
Ce-o praznuiesc de patruzeci de ani...
Cu Oltul, insa, nu mai stau de vorba,
Ca-i monoton si marginit la minte,
Si nu stie sa curga decat spre Dragasani...
Fac pe Narcis in apa din fantana,
Sarut pe Maica Domnului de pe troita,
Pe Sfantul Petre-l duc spre cimitir de mana
Citesc pe Jules Laforgue
Si pe Arthur Rimbaud,
Iar cand imi iese-n cale Domnul Nita —
Invatator si... carciumar si... deputat...
Ma-nchin umil in fata Cristosului din sat,
Il scuip in frunte
Si ii dau cu “Huo!”...
Si-asa razbun si pe Laforgue
Si pe Rimbaud...
Iar cand se face noapte si tacere,
Cand boii dorm pe burta
Si oamenii pe spate,
Ma fragmentez in pietre nestemate
Si porcilor ma dau sa ma digere...

De ce-ai dat,Doamne?



de Grigore Vieru

Copiii lesina, nu-i bine,
Si moarte picura din nori.
Si chiar izvorului ii vine
Un fel de greata uneori.
Atatea vorbe si minciuni,
Atatea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare si la pom?!
A prins a inalbi,
Precum ninsorile,
Si tineretea mea!
Mai bine ar vorbi
In lume florile,
Iar omul ar tacea!
E falsa mila ori e muta,
Iar crucea de la piept e joc.
In moarte tot mai multi se muta,
Vazand ca-n viata nu au loc.
Atatea vorbe si minciuni,
Atatea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare si la pom?!
A prins a inalbi,
Precum ninsorile,
Si tineretea mea!
Mai bine ar vorbi
In lume florile,
Iar omul ar tacea!

Casa parinteasca



de Grigore Vieru

Ascultati-ma, surori, pe mine,
Si voi, fratii mei, ce va sfaditi:
E pacat, nu-i drept si nu e bine
Sa vinzi casa care te-a-ncalzit.
Bani ne-ar trebui la fiecare,
Toti avem copii si vremea-i grea.
Insa cum sa vinzi fereastra oare,
Cea la care maica te-astepta?!
Casa parinteasca nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfant.
Din atatea lucruri dragi si sfinte
Ochii mamei inca ne privesc.
O vom da si vor schimba lacata
Si vor pune si ferestre noi.
Si trecand pe langa ea vreodata,
Va privi ca la straini la noi.

Casa parinteasca nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfant.
Din atatea lucruri dragi si sfinte
Ochii mamei inca ne privesc.
Vom pleca si noi canva din viata
Si parintii sus ne-or intreba
Ce mai face casa lor cea draga,
Cine are grija azi de ea.

LUMEA VISELOR




Cand ma las in bratele lui Morfeu , uneori ,ma desprind de realitate.
Inaintand prin labirintul viselor,printr-un univers tainic,rupt de lume si parca neatins de molima timpului ,intalnesc imagini ce se succed cu o repeziciune uluitoare,acompaniate sau nu de voci,sunt martor sau actor intr-un scenariu a carui talcuire ma constientizeaza ca lumea mea e mult mai larga,iar universul viselor ofera fiintei mele puteri nebanuite ,dar si slabiciunea de a fi arareori aproape de judecata lui Solomon.
E o aventura interesanta sa cobor in abisul viselor,loc in care legile cunoscute par de neaplicat,insa nu pot sa nu caut sa deslusesc cateceva despre aceasta lume misterioasa,cladita pe fundamentul nemarginirii,univers aflat dincolo de starea de veghe.
Am pornit la drum pe o cale studiata de stiintele de granite,verificand in ce masura descoperirile lui Freud ,Jung sau altii sau adeverit in cazul meu.
Nu a fost usor sa inteleg lumea in care am intrat,insa ,pe masura ce inaintam pe aceste fagase necunoscute,intalneam marturii tot mai clare in sensul ca omul este nu doar parte din Univers,ci insusi Universul ,in el cuibarindu-se un “areal”nemarginit,de neinchipuit.
Nu cred ca exista un om care sa nu fi avut macar un vis !
Plimbarea apostoliceasca pe fagasul visului porneste de la o conceptie care are in centrul sau omul inzestrat cu simturi prin care poate lua contact cu lumea invizibila,o lume plina de materii extraeterate numite fluide.
Chiar si –n lumea fizica ,simturile noastre sunt limitate:in lumina, noi nu vedem cele sapte culori din spectrul solar,ochiul nostru vede lumina numai cand numarul vibratiilor este cuprins intre 350.000.000 si 760.000.000.de vibratii pe secunda.
Cum este firesc,inainte de a executa o actiune,ne inchipuim cum o vom realiza.Intai, actiunea va fi o creatie mentala si apoi o vom realiza in lumea fizica;asa ajungem sa intelegem ca gandirea,idea,apartine lumilor divine,imaginea unui lucru apartine unor lumi spirituale,iar constructia fizica apartine lumii fizice.
Drumul spre lumea invizibila porneste de la informatiile centralizate in formatiunea nervoasa numita hipotalamus si continua cu intelegerea corpului uman ca o reunire interconectata a corpului fizic cu cel eteric si cu cel astral.
Corpul eteric absoarbe fluidul cosmic prin sapte centri de absortie si-l elimina prin porii pielii,prin degete si prin ochi,un om putand influienta pe altul.
Corpul astral -cel responsabil cu visele noastre,corespunde invelisurilor fluidice ale planetei noastre,la fel ca si corpul vital intra in componenta aurei, avand aspectul unui oval cu varful in jos, fiind un vehicul al spiritului in spatiu .El este centrul de transformare al impresiilor din lumea exterioara in senzatii ,oferind starea de veghe ,de atentie ,fiind racordat la corpul fizic prin substanta reticulara la nivelul bulbului rahidian.
In timpul somnului ,majoritatea oamenilor trec prin cinci sau sase cicluri successive de somn.In unul din aceste cicluri ,corpul astral se desprinde de cel fizic si de cel eteric pentru a iesi in lumea spiritelor sa se hraneasca cu fluide eterice din Univers .In timpul somnului cu vise ,corpul astral mai pastreaza o anumita legatura cu corpul fizic si corpul eteric printr-un cordon fluidic .Daca acest cordon se rupe ,atunci avem somnul fara vise ,legaturile cu organele de simt fiind intrerupte ,corpul astral nu mai poate raporta just imaginile din vis.
Sunt sigur ca amprenta visului lasa urme adanci ,umbrind sau luminand viata dupa putinta de a descoperi firul salvator al Ariadnei; visul parand tot mai ades " o carte cu sapte peceti ". Visul este un limbaj al sufletului ce ofera o oportunitate de autocunoastere. El este expresia prin care sufletul cauta sa mentina integralitatea fiintei noastra pe calea evolutiei personale, eliberandu-ne in acelasi timp de vechile atitudini care, tinandu-ne prizonieri ai trecutului, nu ne mai sunt de nici un folos. El opereaza cu simboluri.
Visele se produc din instincte fizice,acestea sunt chinuitoare si se produc inainte de miezul noptii ;altele se nasc sub influiente exterioare si le putem conditiona ;iar adevaratele vise se produc in majoritatea cazurilor in orele diminetii.
Visele produse de excitatiile fizice sunt legate de sange si de organele interne ale organismului .Daca inainte de culcare mancam seara alimente greu digerabile, visele vor fi chinuitoare,caci respiratia este ingreunata ,iar nervii se abat de la starea lor normala de repaus.
Pentru a avea vise determinate,in scopul ducerii la bun sfarsit a oricarei dorinte ,trebuie sa avem in vedere urmatoarele reguli :masa de seara se va servi cu cel putin doua ore inainte de culcare,ea necontinand bauturi excitante ca :alcool,cafea,ceai ;inainte de a dormi nu vom face eforturi fizice ,cel ce doreste sa vada un vis determinat sa exerseze ,dupa ce s-a culcat in pat ,exercitii de concentrare a gandirii ,care sa aiba la baza inchipuirea obiectului dorit.
Arta conditionarii viselor duce la clarviziune, putand obtine in starea de monodeism (viziune a autosugestiei) vise de clarviziune nascatoare de premonitii.
Diferenta intre cei ce isi amintesc visul si cei care nu si-l amintesc este legata de perioada din ciclul de somn pe care o traverseaza subiectul cand a fost trezit.
Cei care viseaza nu sunt total inconstienti de stimuli exteriori ,chiar daca asa par.
In general,visele se desfasoara in timp real si nu trec rapid ca un fulger,indiferent din ce clasa fac parte. Visele se pot clasifica astfel:
1 - Vise simbolice
2 - Vise compensatorii
3 - Vise legate de starea de sanatate
4 - Vise legate de gasirea solutiilor unor probleme
5 - Vise telepatice
6 - Vise premonitorii
7 - Vise lucide
8 – Cosmaruri
Inca din cele mai vechi timpuri ,babilonienii,egiptenii si fenicienii s-au ocupat cu talmacirea viselor,incercand a dezlega nodul Gordian ce leaga fiinta deUnivers .
Originea viselor este necunoscuta si, daca nu le retinem, le pierdem, ramanand astfel mai saraci cu o amintire sau cu anumite indicii care ne-ar fi putut ajuta sa ne rezolvam mai bine problemele din viata de zi cu zi.
Visele sunt utile pentru a invata mai multe despre sentimentele , gandurile, comportamentul, motivele, valorile celui care le-a visat.
In ultima vreme tot mai multi afla ca visele ii pot ajuta in rezolvarea problemelor pe care le au.
Personajele din vis sunt adesea proiectii ale dorintelor care salasluiesc in noi si care reprezinta lumea trairilor noastre interioare .. In functie de subiectul visului, calitatile sau defectele pe care noi le atribuim celor care compun sfera relatilor noastre concrete sunt de fapt trasaturi de caracter care ne apartin noua insine.. Anumite personaje care ne populeaza visele nu sunt altceva decat simboluri care exprima realitati deja existente in lumea psihismului nostru. Fiecare personaj din vis devine astfel un simbol al unei stari de spirit, al unei credinte sau tendinte.
Un rol important in intelegerea lumii viselor il are subconstientul.El regizeaza in fiecare noapte o piesa care are scopul de a ne introduce in atmosfera populata de rolurile noastre din viata si de a ne revela propria existenta cu conflictele si problematicile ei;ajutandu-ne sa intelegem aceasta stare modificata de constiinta in care se construiesc povesti in imagini pe baza amintirilor si preocuparilor prezente sau a fanteziilor si imaginilor.
In general, toate persoanele viseaza, desi multi oameni nu isi amintesc dimineata visele. Studiile arata ca persoanele care nu isi amintesc, viseaza la fel de mult ca si cele care isi amintesc. Cel mai mult conteza in intelegerea viselor ceea ce se intampla la trezire. Cand te trezesti incerca sa iti amintesti detaliile . Pe masura ca aptitudinea ta de a a-ti aminti visele se imbunatateste, cauta sa observi pattern-uri. Arareori ,oamenii pot sa aiba constiinta faptului ca viseaza si chiar si asa, acest lucru nu impiedica derularea spontana a visului. Unele cercetari au demonstrat ca este posibil ca intr-o anumita masura sa putem influenta continutul visului. Anumite evenimente sau intamplari traite inainte de culcare isi pun amprenta asupra continutului visului. In decursul timpului s-au elaborat o serie de teorii privind functiile si natura viselor.
Sigmund Freud a fost cel care a creat una dintre primele teorii despre functiile viselor. Dorintele, nevoile sau ideile pe are o persoana le gaseste inacceptabile si care sunt reprimate in inconstient, reprezinta continutul latent al viselor. Toate continuturile reprimate sunt exprimate in mod simbolic prin intermediul viselor, evitandu-se in felul acesta sentimentele de vinovatie sau anxietatea care ar aparea daca dorintele ar aparea in constiinta. In urma mai multor cercetari ulterioare, s-a descoperit ca intr-adevar continutul viselor are un inteles psihologic. Mai toti psihologii sunt de acord ca visele se concentreaza pe niste probleme emotionale si ca, prin analiza lor putem sa intelegem mai multe despre noi in scopul evolutiei noastre personale. Continutul visului poate face posibila emiterea unor predictii despre grijile si interesele visatorului.
Psihanaliza este stiinta de granita ce se ocupa cu interpretarea si analiza viselor. In psihanaliza interpretarea viselor este un instrument care ajuta la descoperirea continuturilor psihice - emotii si aspiratii refulate, tendinte instinctuale blocate etc. - aflate in inconstient, continuturi care se manifesta patologic prin simptome nevrotice.
"Visul este calea regala spre inconstient", afirma Sigmund Freud. Tot Freud este cel care a deschis primul calea spre utilizarea interpretarii/analizei viselor ca mijloc de investigare psihica.
In 1984 ,o teorie avansata de Evans, exprima o alta viziune a psihologilor asupra functiilor visarii .Evans sustinea ca visarea permite creierului sa ordoneze si sa organizeze o multitudine de impresii senzoriale primite in decursul unei zile ,pentru a alege lucrurile care trebuie uitate si pe cele care vor fi rememorate ulterior.
Sper ,din toata inima ,ca aceasta incursiune in “Lumea viselor” sa aduca putina lumina in clarificarea unor situatii aflate sub zodia “Universului invizibil”!

Ultima scrisoare





..Dacă pentru o clipă Dumnezeu ar uita că sunt o marionetă din cârpă şi mi-ar dărui o bucaţică de viaţă, probabil că n-aş spune tot ceea ce gândesc, însă în mod categoric aş gândi tot ceea ce zic.

Aş da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valorează, ci pentru ceea ce semnifică.

Aş dormi mai puţin, dar aş visa mai mult, înţelegând că, pentru fiecare minut în care inchidem ochii, pierdem şaizeci de secunde de lumină. Aş continua să merg când ceilalţi se opresc, m-aş trezi când ceilalţi dorm. Aş asculta când ceilalţi vorbesc şi aş şti să savurez o îngheţată cu ciocolată!

Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucăţică de viaţă, m-aş îmbrăca foarte modest şi m-aş întinde la soare, lăsându-mi la vedere nu numai corpul, ci şi sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu, dacă aş avea inimă, aş grava ura mea peste ghiaţă şi aş aştepta până soarele răsare. Aş picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, şi un cântec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-aş oferi-o lunii. Aş uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simţi durerea spinilor şi sărutul incarnat al petalelor...

Doamne, Dumnezeule, daca aş avea o bucăţică de viaţă...

N-aş lăsa să treacă nicio zi fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc. Aş convinge pe fiecare femeie sau bărbat, spunându-le că ei sunt prietenii mei preferaţi şi aş trăi îndrăgostit de dragoste.

Oamenilor le-aş demonstra cât se înşală crezând că nu se mai îndrăgostesc când îmbătrânesc, neştiind că îmbătrânesc când nu se mai îndrăgostesc!

Unui copil i-aş da aripi, dar l-aş lăsa să înveţe să zboare singur. Pe bătrâni i-aş învăţa că moartea nu vine cu bătrâneţea, ci cu uitarea.

Atâtea lucruri am învăţat de la voi, oamenii... Am învăţat că toată lumea vrea să traiască pe vârful muntelui, însă fără să bage de seamă că adevărata fericire rezidă în felul de a-l escalada. Am învăţat că atunci când un nou-născut strânge cu pumnul lui micuţ, pentru prima oară, degetul părintelui, l-a acaparat pentru totdeauna.

Am învăţat că un om are dreptul să se uite în jos la altul doar atunci când ar trebui să-l ajute să se ridice.

Sunt atâtea lucruri pe care aş putea să le învăţ de la voi, dar nu cred că mi-ar mai servi, deoarece atunci când o să fiu băgat în interiorul acelei cutii, înseamnă că, din nefericire, voi fi murit.

Spune intotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Daca aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşă, ţi-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta odată şi încă odată, până la infinit. Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune "te iubesc" şi nu aş presupune, în mod stupid, că tu deja ştii.

Întotdeauna există ziua de mâine şi viaţa ne dă de fiecare dată o nouă şansă pentru a face lucrurile mai bine, dar dacă cumva greşesc, şi ziua de azi este tot ce ne rămâne, mi-ar face placere să-ţi spun cât te iubesc şi că niciodată nu te voi uita.

Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubeşti. De aceea nu mai aştepta, fă-o azi, întrucât dacă ziua de mâine nu va mai fi niciodată, in mod sigur vei regreta ziua când nu ţi-ai facut timp pentru un surâs, o îmbrăţişare, un sărut şi când ai fost prea ocupat ca să le îndeplineşti o dorinţă. Să-i păstrezi pe cei pe care-i iubeşti aproape de tine; spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubeşte-i şi poartă-te frumos cu ei, fă-ţi timp să le spui "îmi pare rău", "iartă-mă", "te rog", şi toate cuvintele de dragoste pe care le ştii.

Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i Domnului tăria şi înţelepciunea necesare pentru a le exprima. Demonstrează-le prietenilor tăi cât de importanţi sunt pentru tine."

( Ultima scrisoare -Gabriel Garcia Marquez)

vineri, 5 februarie 2010

INDIFERENTA



Traim sub zodia flagelului nepasarii.
Zi de zi, aflam de nenorociri ce isi au originea in indiferenta noastra.
Suportam cu mult stoicism necazurile altora si ne plangem de mila ,chiar daca pe "cerul vietii "noastre a aparut doar un "norisor ".
Uneori,trecem cu vederea chiar si peste lucrurile esentiale.
Din comoditate,nu facem nimic ,chiar daca nu se cuvine sa stam cu mainile in san.Insa,manati de rautate,iesim din amorteala nepasarii si dam frau liber animalului din noi.
Egoismul a semanat otrava in gandurile noastre.
Ne pasa doar de noi insine,iar fata de altii suntem reci.Fata de semenii nostri,doar din complezenta,ne mai aratam fata umana,mai degraba "masca umana".De dragul imaginii,de ochii lumii,pozam pe scena vietii in oameni cu demnitate,fara sa realizam cat de scabrosi devenim cand fortam nota,prefacandu-ne.Ipocrizia ne manjeste caracterul, ne umileste incat suntem doar niste marionete,niste infami goi de adevar,spoiti cu iluzia ca masca omeniei se potriveste oricui.Nereusindu-ne reprezentatia,pozam in victime,chiar daca noi insine suntem autorii morali ai faradelegilor ce finalmente ne-au coplesit,umplandu-ne ,vorba lui Arghezi,cu "bube,mucegaiuri si noroi".
Tot mai des,uitam ca traim intre oameni.Asa ajungem sa nu mai stim ce este omenia.Devenim tot mai claustrati,tot mai singuri...Cand nepasarea ne devine prietena,suntem pe malul prapastiei...Un pas, si gata!
Daca nu iubim adevarul si ramanem inchisi in ura sau nepasare, comedia vietii se va incheia trist...
Daca vom cunoaste Calea ,Adevarul si Viata,flagelul nepasarii nu se poate cuibari in noi.
Daruind Binele,nepasarea ne va parasi,oferindu-ne sansa de a sorbi din pocalul fericirii.

joi, 4 februarie 2010

RUGACIUNEA INIMII


"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai mila de mine, pacatosul."

Aceasta rugaciune, cunoscuta în Ortodoxie ca rugaciunea inimii sau rugaciunea lui Iisus este unul din cele mai importante mijloacele de a ne curati inimile si de a ne apropia de Dumnezeu. Ea cuprinde în sine o întreaga teologie si ne aseaza într-o relatie corecta cu Dumnezeu. Când spunem …

"Doamne…" înseamna ca-L recunoastem pe Isus Hristos ca Împarat al universului si Stapân al nostru.

"Iisuse… " înseamna ca recunoastem ca Dumnezeu Întrupat, ca Unul care a luat natura noastra omeneasca pentru a ne da o natura Dumnezeiasca.

"Hristoase…" înseamna ca-L recunoastem ca Mântuitor, ca Unsul, Mesia care a venit în lume ca sa ne scape din starea de pacat si dusmanie cu Dumnezeu.

"Fiul lui Dumnezeu…" înseamna ca recunoastem Dumnezeirea Lui si relatia Lui cu Dumnezeu Tatal.

"ai mila de mine…" înseamna ca ne apropiem de El cu umilinta, apelând nu la drepturile noastre ci la îndurarea lui. Ne apropiem de El cu teama, dar si cu speranta, pentru ca El este un Dumnezeu îndurator si iubitor de oameni.

"pacatosul…" este recunoastere starii noastre de pacat, este atitudinea de pocainta si umilinta, recunoasterea ca nu ne apropiem de El prin meritele noastre, ci ca avem disperata nevoie de ajutor.

Sfintii ne recomanda sa avem întotdeauna aceasta rugaciune în strafundul inimii noastre, si sa o aducem adesea la suprafata prin rostirea ei cât mai frecventa. Dar în acelasi timp, cuvintele ei nu trebuie rostite în mod mecanic, ci cu o participare a întregii noastre fiinte. Astfel rugaciunea nu mai este "o activitate" exterioara, ci noi însine devenim rugaciune. Sf. Teofan Zavorâtul ne spune ca în adevarata rugaciune mintea se coboara în inima, în loc sa hoinareasca aiurea.

Pentru a ne feri de greseala de a crede ca aceasta rugaciune ar fi o formula magica, sfintii ne învata ca putem folosi diferite variante ale acestei rugaciuni, cât si alte rugaciuni asemanatoare care ne ajuta sa ne curatim si sa ne apropiem de Dumnezeu. Putem spune "Doamne Iisuse ai mila de mine", sau "Ai mila de mine, pacatosul." Puterea nu este în cuvintele noastre ci în Numele Lui. Concentrarea nu trebuie sa fie la corectitudinea cuvintelor, ci la starea inimii noastre înaintea Lui. Daca inima nu participa, actul fizic al rugaciunii este cu totul inutil.

Sf. Ignatiu din Antiohia

Când l-au luat ca sa fie sfâsiat de fiare salbatice si el avea neîncetat pe buze numele lui Iisus, pagânii l-au întrebat de ce rosteste într-una acest nume. Sfântul a raspuns ca are numele lui Iisus Hristos scris în inima si ca marturiseste cu gura ceea ce este întotdeauna în inima lui.

Sf. Grigore Sinaitul

Darul pe care l-am primit de la Iisus Hristos în sfântul botez nu este nimicit, ci doar ascuns ca o comoara în pamânt. Bunul simt si recunostinta ne cer sa dezgropam cu grija aceasta comoara si sa o aducem la lumina. Aceasta se poate face în doua feluri. Darul botezului este mai întâi aratat prin împlinirea întocmai a poruncilor; cu cât le urmam mai mult, cu atât darul straluceste peste noi cu mai multa splendoare. În al doilea rând, vine la lumina si este aratat prin neîntrerupta invocare a lui Iisus Hristos, sau prin continua aducere aminte a lui Dumnezeu, ceea ce este acelasi lucru. Prima metoda este puternica, dar a doua si mai mult, pâna acolo încât chiar împlinirea poruncilor este întarita prin rugaciune.

Sf. Teofan Zavorâtul

Fa-ti obiceiul de a rosti aceste cuvinte având mintea în inima, "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai mila de mine." Si aceasta rugaciune, dupa ce ai învatat sa o folosesti cum trebuie, sau mai bine zis când se întipareste în inima ta, te va duce la scopul pe care-l doresti: Îti va uni mintea cu inima, îti va linisti framântarea gândurilor si îti va da puterea de a stapâni miscarile sufletului tau.


RUGACIUNE


Tatal Harului-Tatal Nostru al dacilor

Tatal Nostru , Tu Care Ai Locul Tau In Lumina ,
Sfant Esti Tu Si Numele Tau …
In Cer Si Pe Pamant , Astept Darul Inaltarii Tale In Mine .
Sfanta E Vointa Numelui Tau In Mine - In Cer Si Pe Pamant .

Primesc Darul Harului Tau In Fiecare Zi .
Da-Ne Darul Luminii Tale Si Azi - El e Painea Noastra In Fiecare Zi .
Harul Tau Sa Ne Dea Puterea Sfinteniei Sufletului ,
Da-Ne Noua Puterea Luminii Numelui Tau .
Tata Sfant , Prin Puterea Harului Numelui Tau ,
Sufletul Nostru Cere Sa Primeasca Binecuvantarea Luminii Tale ,
In Inima Intunecata Si In Inima Care Intuneca .

Tata Sfant , Aducem Multumire Focului Inimii Tale ,
Care Ne Duce Binecuvantati In Cerul , In Puterea Si In Sfintenia Ta .
Amin

NOTA: Rugaciunea “Tatal Nostru” al dacilor era si este spusa de Fiii Soarelui , in tacere (in inima) sau cu voce , atunci cand fac “Salutul Soarelui” , cu fata spre Soare , sau oricand doresc sa intre – sa stea in inima lor …

NEPASAREA






Traim sub zodia flagelului nepasarii.
Zi de zi, aflam de nenorociri ce isi au originea in indiferenta noastra.
Suportam cu mult stoicism necazurile altora si ne plangem de mila ,chiar daca pe "cerul vietii "noastre a aparut doar un "norisor ".
Uneori,trecem cu vederea chiar si peste lucrurile esentiale.
Din comoditate,nu facem nimic ,chiar daca nu se cuvine sa stam cu mainile in san.Insa,manati de rautate,iesim din amorteala nepasarii si dam frau liber animalului din noi.
Egoismul a semanat otrava in gandurile noastre.
Ne pasa doar de noi insine,iar fata de altii suntem reci.Fata de semenii nostri,doar din complezenta,ne mai aratam fata umana,mai degraba "masca umana".De dragul imaginii,de ochii lumii,pozam pe scena vietii in oameni cu demnitate,fara sa realizam cat de scabrosi devenim cand fortam nota,prefacandu-ne.Ipocrizia ne manjeste caracterul, ne umileste incat suntem doar niste marionete,niste infami goi de adevar,spoiti cu iluzia ca masca omeniei se potriveste oricui.Nereusindu-ne reprezentatia,pozam in victime,chiar daca noi insine suntem autorii morali ai faradelegilor ce finalmente ne-au coplesit,umplandu-ne ,vorba lui Arghezi,cu "bube,mucegaiuri si noroi".
Tot mai des,uitam ca traim intre oameni.Asa ajungem sa nu mai stim ce este omenia.Devenim tot mai claustrati,tot mai singuri...Cand nepasarea ne devine prietena,suntem pe malul prapastiei...Un pas, si gata!
Daca nu iubim adevarul si ramanem inchisi in ura sau nepasare, comedia vietii se va incheia trist...
Daca vom cunoaste Calea ,Adevarul si Viata,flagelul nepasarii nu se poate cuibari in noi.
Daruind Binele,nepasarea ne va parasi,oferindu-ne sansa de a sorbi din pocalul fericirii.

miercuri, 3 februarie 2010