Moartea

Pe 13 februarie 1993,orele 22.25,moartea mi-a rapit ce am avut mai drag in acea clipa,pe mama mea.

Stiam ca moartea nu-i o taina ,ci ,mai degraba,sfarsitul acelei taine mari, care e viata;insa acest lucru nu m-a ajutat mai deloc.Nu am putut intelege de ce acel abis in care ,la un moment dat patrundem cu totii,a luat de langa mine o “icoana de om”,greu incercata de viata,obligata ,inca de la 36 de ani ,sa poarte crucea vaduviei si sa-si creasca singura cei trei copilasi.

Toate rationamentele mele s-au aratat neputincioase in a explica acest eveniment tragic.

Sufletul sfasiat de jale,teama si disperare,nu a avut parte de nicio consolare pana cand nu am luat in mana lumanarea credintei .Atunci ,am simtit o usurare.Gandul noptii vesnice nu a continuat sa ma ingrozeasca, iar apele tulburi in care se scalda cugetul meu pareau sa se limpezeasca, instantaneu.

Am stat si am reflectat asupra mortii,bazandu-ma de la inceput pe invataturile biblice.

În tradiţia biblica crestina, primul om, Adam, era la început nemuritor, dar a primit moartea drept pedeapsă de la Dumnezeu pentru că a căzut în ispită, gustând din fructul oprit. Adam a trebuit să se întoarcă în pământ, adică în materia din care a fost creat . Moartea nu era considerată în Vechiul Testament un sfârşit, ci exista posibilitatea invierii, şi era asociată cu "somnul" , ceea ce implica o trezire la Judecata de Apoi. În Noul Testament nu apare o nouă filosofie despre moarte. Aici se menţionează clar că sufletul poate fi nemuritor, mesajul Noului Testament fiind că Iisus Hristos a învins moartea. Prin stăpânirea morţii, diavolul avea pe toţi oamenii în puterea sa, însă Iisus, jertfindu-se pentru muritori, i-a eliberat. În Biblie se spune că "cei care cred în Fiul lui Dumnezeu nu vor muri, ci vor avea viaţă veşnică" .

Moartea, ca si viata, sunt niste taine de-ale lui Dumnezeu: venim pe lume, nu stim de ce si plecam fara sa stim unde. Exista un ceas al mortii care nu poate fi evitat. Te ia cu somn, un somn greu, apoi te cuprinde întunericul, te faci rece ca gheata si devii inert. Sufletul, în clipa mortii, se desface cu greu de trup, ruperea e violenta, si pleaca pe un drum lung, fara întoarcere.

Moartea e grea, poate din aceasta cauza si Vasile Pârvan îi atribuie mortii rolul purificator: prin moarte se rascumpara toate greselile vietii de aici, zicea el. Moartea, de cele mai multe ori, vine noaptea, caci noaptea e sora cu moartea: noaptea e sora blânda a mortii, pe când moartea e sora crunta a noptii .

Porunca cea dintâi a lui Dumnezeu, după greşeala protopărinţilor noştri, a fost aceasta: Cu moarte veţi plati. Şi, într-adevăr, după călcarea poruncii, două morţi au venit asupra neamului omenesc. Adam, după 930 de ani, şi Eva, după 950 de ani, au primit moartea trupească, iar moartea duhovnicească a fost lungă de 5508 ani, până la venirea în trup a Noului Adam - Hristos, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru.

Dar oare din care pricină, Adam, a numit-o pe Eva, adică "viaţă", deşi se cuvenea s-o numească moarte, că prin ea a venit moartea în lume? Aşa era cu dreptate. Dar în loc s-o numească moarte, o numeşte viaţă, că zice: Şi a pus Adam numele femeii sale Eva, ce se tâlcuieşte viaţă.

Deci cum prin Eva vine moartea şi Adam o numeşte viaţă? Sfântul Grigore de Nissane aduce o clarificare: "Pentru două pricini Adam a pus numele femeii sale Eva, adică viaţă: Mai întâi pentru că ea trebuia să fie maica tuturor celor vii după trup, că ea a născut primul copil, pe Cain, şi a adus în viaţă prima fiinţă omenească. A doua, că prin Eva cea tainică, prin strănepoata Evei cea dintâi, adică prin Preasfânta, Preacurata Născatoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria, avea să vină în lume viaţa, adică Hristos.”

Iată pentru care pricină Adam, fiind prooroc şi făptura cea dintâi a lui Dumnezeu, a proorocit ca Evei să i se pună numele acesta, pentru aceste două pricini. Mai întâi, că va fi maica tuturor celor vii, cum arată Scriptura - deci o tâlcuire o avem în Scriptură şi una în Tradiţie, de la Sfinţii Părinti - iar a doua, că deşi moartea a venit prin femeie, tot prin femeie va trebui să vină la plinirea vremii şi viaţa.

Dupa aceasta trecere in revista a originii pacatului,revin la momentul 13 februarie 1993.

Cu o saptamana inainte, mama,fusese internata la Spitalul Judetean Maramures,punandu-i-se diagnosticul de accident vascular cerebral.

Dupa trei zile de la internare, intrase in coma,stare din care a iesit doar inaintea mortii ,cand a rostit ,cu o claritate de netagaduit,faptul ca e timpul sa plece langa tatal meu.

Eu si fratele mijlociu, fiind la capataiul dansei,am ramas fara cuvinte,cand maicuta a parasit arena vietii.Atunci,ea avea zambetul pe buze si chipul de o frumusete senina ,incat parea ca doarme linistita ,fiind in toiul unui vis serafic.Parea fericita ca si-a dus cu multa demnitate crucea vaduviei,oferind copiilor sai ,neamurilor sale,dar si strainilor o lectie de viata ,asezata pe iubire,respect si credinta.

Si acum, dupa 17 ani ,amintirile care ma napadesc imi ofera senzatia ca ea nu a plecat de langa noi.Ea continua sa ne vegheze din umbra ,calauzindu-ne mereu sa faptuim Binele.

Dumnezeu s-o odihneasca in pace !