Poezia zilei...

Croitorul

de Liliana Smerea Vacaru 

La un croitor vestit, vine-o inimă rănită,
Și cu ochii plini de lacrimi, cere să fie cusută!
Croitorul o priveşte, plin de milă și căldură
Și incearcă să-i găsească fir şi petec pe măsură!

El o coase şi-o "descoase" despre ce s-a întâmplat,
Ştiind că nu-i prima dată când vine la reparat!
Ea sfioasă-şi pleacă ochii:- ,,Ştiu, că nu te-am ascultat!
Mai repară-mă o dată şi promit că nu mai fac!"

Scuturându-şi capul, trist, croitorul o întreabă:
"Scuză-mă, dar nu rezist... Cum de eşti atât de bleagă?
Te-am cusut de-atâtea ori, sfaturi bune eu ți-am dat,
Însă nu trece prea mult şi iar vii la reparat!

Milă-mi este-acum de tine...ciudă-mi e că nu m-asculți,
S-alegi cu mai multă grijă şi să ştii când să renunți!
Te-arunci cu capu'-nainte, crezând că stau brațe întinse,
Te trânteşti cu toată forța, de zid şi de uşi închise!

Uită-te şi tu la mine, că-s bătrân şi nu mai pot,
Teamă-mi e de ziua-n care n-am să pot pune la loc
bucățelele pe care le-ai împrăştiat prin lume...!
Ai să pierzi, inconştiento, chiar şi sufletul din tine!"

Fiecare-'mpunsătură care-i provoca durere,
O primea ca pe-o pedeapsă: resemnată...în tăcere!
Croitorul puse firul, tare, ca dojana grea!
-"Sper c-această cusătură, să îți fie ultima!"

Fiecare inimă cred c-a fost la croitor,
Cu o rană de cuvânt, de iubire sau de dor!
Cred că ați ghicit desigur, croitorul cel sărman,
Vestit, plin de iscusință... este creierul uman!

Dacă inima ar fi de natură ascultătoare,
Poate n-ar mai fi nevoie creierul să o repare!

Rugăciune pentru 1 Decembrie

de Adrian Păunescu

Ne iartă, Doamne, ura si gîlceava
de care suntem zilnic vinovați,
dar către Tine tulnicul suna-va,
să-ntorci privirea Ta către Carpați.

Prea mult abandonați acestei toamne,
nu mai avem în vatra casei foc,
mai dă-ne-un pic de amintire, Doamne,
răbdare și iertare și noroc.

Că pentru vite nu mai sunt nutrețuri
și asteptăm o pâine din import,
când bietul om s-a prăbușit sub prețuri
și sufletul în el e-aproape mort.

Ne-am despărțit în triburi și în secte,
în cluburi, în partide și în găști,
iubirile directe sunt suspecte.
Dorești succes? Învață să urăști.

Dușmanii nu puteau să ne condamne,
cum noi, pe noi, ne-am condamnat la rău,
de ce să mai venim la Alba, Doamne,
când e negustorit și duhul Tău?

Și, totuși, Alba-Iulia există,
și, totuși, cineva i-a dat un rost,
și-a fost și-atunci pornire anarhistă,
și Dumnezeu tot ocupat a fost.

Cu grohotiș pe tălpi și brumă-n gene,
să-nvingi un vechi și tragic handicap,
și, în onoarea Albei Apusene,
să-ți scoti căciula dacică din cap.

Se aude Basarabia cum plânge
de dorul Țării Mari, pierdute-n veci,
și-n clopote e treaz același sânge,
și-aceiași ochi imperiali sunt reci.

Si nu-i Emilian la catedrala,
uzurpatorii lui lucreaza calmi,
nici umbrele din somn nu se mai scoala,
nici nu mai cînta doctor Iacob psalmi.

Și ne e dor de-o sfântă sărbătoare,
în care toți să ne-adunăm aici,
și ne e dor de România Mare
și am rămas îngrozitor de mici.

Dar, Doamne, pune-Ți pe cetate talpa,
mai dă-ne harul unui gest postum,
mai cheamă-ne, mai rabdă-ne la Alba
și să mai încercăm măcar acum.

Mi-e dor de tine, mamă!

Din viață

Copilăria

Copilăria-i o rază de soare,
E primul şi cel din urmă cuvânt.
E ţesută-n aur şi-n mărgăritare,
Copilăria-i o adiere de vânt.

Copilăria-i un zâmbet, un vis, e veselie,
E pasărea ce-alunecă-n zare
Şi-un gând pribeag de-o veşnicie,
Copilăria-i o suavă floare.

Copilăria nu trebuie răpită,
Căci e primul nostru cuvânt
Şi o comoară prea greu găsită...
Copilăria-i o adiere de vânt...

Baladă pentru Eminescu

de Radu Gyr

Te-au slăvit în cărţi şi în poeme
Şi te-au înălţat iconostas,
Ca să fulgeri tânăr peste vreme,
Cu vecii de cremene sub pas.

Te-au văzut voevodând voroave,
Ciobănind genune şi zăpezi,
Potcovar de fum bătând potcoave
Negurilor strânse în cirezi.

Singuratate

EMINESCU

  

Dincolo de Cer

Plouă

O lacrimă de cer

 

G. Vieru

Te iubesc

Minciunile

de  Adrian Păunescu

Dar, hai, să ne spunem minciuni importante,
Dar, hai, să ne spunem minciuni şi mai mici,
Aşa cum amanţii le mint pe amante
Şi ele îi mint pe pământ pe aici.

Ar trebui

de Ana Blandiana

Ar trebui să ne naştem bătrâni,

Să venim înţelepţi,

Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,

Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc

Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.

Acasă

de Ionel Mesaroş

Inima cuprinde în braţe de cer

Izvoare de iubire şi , adânc ,mister,

Înălţând, în zbor, sub bolta imensă, albastră,

Dumenzeiescul cânt al zilelor petrecute acasă.

Anomalii

de Adrian Păunescu

Sufletul meu, copil tembel, cunoaşte,
Inima mea de bivol tînăr ştie
Că pe al lumii pat absurd de broaşte
Iubirea este o anomalie.

Laudă suferinţei

de Lucian Blaga

Atâţia dintre semeni nu prea ştiu

ce să înceapă-n zori cu suferinţa.

Ei nu-şi dau seama nici spre seara de prilejul

chemat să-nalţe mersul, cunoştinţa.

Alb şi negru

___________________________________________

Încă o noapte albă în contul vieţii gri
Încă un bulgăr negru la muntele de smoală
Încă un om mai crede şi altul îl înşală
Şi „a minţi” se-aude la fel cu „a iubi”.

Nu mai putem distinge minciuna de greşeală?
Ni-i dat să spargem, noaptea, tot ce zidim pe zi
Cu-aceste falimente de praf ce vom zidi?
Iubito, cum să ducem angoasa mondială?

Ce drept are minciuna să vină între noi?
Dăm pensie la diavoli să ne păzească iadul.
Noi re-nviem şi raiul, şi muntele, şi bradul!
Te-acuz şi-ţi cad în faţă tîrîndu-mă-n noroi.

Noi sîntem programaţii, trimişii, posedaţii
Unui blestem mai mare, mai rău şi mai adînc.
M-a umilit minciuna, pe-a cărei notă plîng.
Strigoii-nstrăinării din casa noastră ia-ţi-i.

Încă o noapte albă, poţi merge să te culci
Te voi iubi de taină, de jale şi de veghe,
Îţi voi fura din vorbe cercei pentru ureche
Încă o noapte albă, cu negre fructe dulci.

Eu plec nu prea departe, aici, lîngă pădure
Mă întîlnesc cu Shakespeare, un viitor coleg
Şi într-o tragedie de-a lui am să te leg,
Ca toţi actorii lumii destinul să ţi-l fure.

Prea dulceo! Noapte bună –să visezi că minţi
Şi trează în minciună s-adormi cu foc sub talpă
Să ai o noapte neagră, să am o noapte albă
Tu cu o taină-n suflet, eu cu-n cuţit în dinţi.

Adrian Păunescu

Plouă

de Ionel Mesaroş

Din cer,

Curg lacrimi de dor

Peste faţa din humă uscată,

Privirea-mi cocoţată de un nor

Cu vise de copil s-adapă.

Iarba surâde,înverzind,

Rourată de plâns senin,fără veste,

Norii mângâiaţi de vânt,

Îşi scutură trena uşor,pe pământ,

Presărând diamante celeste.

Vântul răsuflă uşor,şoptind,

Cu atingeri duioase ,vântură norii,

Lumina s-adună în cor ,făurind

În arce de curcubeu ,adunând bucurii

Şi visu -mi înseninat de sfinţenia ploii.