CREZUL MEU

"EXISTĂ UN LUCRU MAI RĂU DECÂT OAMENII RĂI !
ESTE IGNORANŢA OAMENILOR BUNI !"

CĂI CĂTRE LUMINĂ

BINE AŢI VENIT ÎN LUMEA MEA !
Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

sâmbătă, 30 aprilie 2016

joi, 28 aprilie 2016

Curcubeul vieții


"Vise parfumate coboară din înălțimile celeste, pe aripa unui gând, și ne învăluie în cântec și lumină, în speranțe ce se înrădăcinează în lutul pe care olarul din noi, sufletul, îl modelează zi de zi, oferind vieții crâmpeie dintr-un zbor spre curcubeul ce vestește trecerea clipelor spre nemărginirea tăcerii, în universul umbrelor, în păienjenișul în care vremelnicia se topește în hăul  eternității.
Cu inima încălzită de soarele speranței, cu ochii larg deschiși spre o lume necunoscută, viețuim în leagănul copilăriei, apoi ne zburătăcim, animați de vise, fără să conștientizăm  că, prin  naștere, prindem rădăcini, iar orice înstrăinare de locul unde am zărit cei dintâi zori ai zilei înseamnă rătăcire, o îmbolnăvire a sufletului, dacă nu luăm cu noi, în gând și-n suflet, lumea în care am răsărit.
Reîntorcându-ne, cu pașii străvezii ai gândului, în matca viselor ce ne-au parfumat pruncia, redescoperim curcubeul vieții, cântecul vântului și mângâierea luminii, nădejdea că nu am părăsit nicicând sălașul nașterii, cuibul copilăriei, dacă l-am păstrat în inimă ca pe o sacră comoară.
Să ne bucurăm de darul vieții, de zilele ce ne-au fost date, și să nu uităm niciodată de petecul de cer sub care ne-am adăpostit prima oară!
Va veni o zi când  ne vom lua adio  de la curcubeul vieții, când ne vom întoarce  Acasă, în lumea drepților, într-un spațiu al nemărginirii, când  zborul de odinioară, viața noastră pământească,  se va metamorfoza într-o  firavă floare de-nu-mă-uita, într-o vie amintire  a celor ce ne-au iubit.
Fiți îndrăgostiți de viață, trăiți-o în fiecare zi, bucurați-vă de darul pe care l-ați primit și mulțumiți pentru el, prin  săvârșirea faptelor bune! Numai așa fericirea poate fi deplină!"

Ionel Mesaroș- "Curcubeul vieții"-Popasuri Culturale Românești

Răstignitele-mi cuvinte

de Mircea Trifu
Încoronată-i ziua, 
Pe înspinata frunte,
Apăsătoare teamă
De cerul ăsta mut,
Durerea mă pândește
Când rănile-i ascult
Trădarea din mulțime
Vrea ochii să-mi sărute.

Învinge calea crucii,
E un prelung refren,
Când vocile de ceară
Se-aprind în catedrale,
Și mila se topește
Pe corzile vocale,
O lungă agonie
În oful său etern.
Nu am cerut vreodată,
Dar eu acuma-ți cer,
Privește și la el
Cu ochii de părinte,
Și pune-mă pe mine,
Pe-o cruce de cuvinte,
Să poată versul meu
Să-ți ierte surdul cer.

La umbra crucii tale

Maxima zilei


Despre caracter


Frica de Lumină...


sâmbătă, 23 aprilie 2016

La Mulți Ani!



La mulţi ani tuturor celor ce îşi sărbătoresc ziua onomastică de Sfântul Gheorghe! 
Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să vă însoţească pretutindeni!
Sfântul Gheorghe să vă umple viaţa de minuni!


joi, 21 aprilie 2016

„Ştiinţa m-a dus la Dumnezeu!”


Interviu cu dl. Prof. Dumitru Constantin Dulcan 
I. „Ştiinţa m-a dus la Dumnezeu!”
-Domnule profesor, cum aţi  ajuns Dumneavoastră, un om de ştiinţă, să-L cunoaşteţi pe Dumnezeu? 
– În primul rând am fost crescut de o mama religioasă care m-a dus la biserică de mic. Mi-aduc aminte, din clipa în care am putut să merg, mă ducea la biserică şi-mi dădea “Paşti mari”, cum se spunea, şi eu eram foarte încântat fiindcă în zona în care m-am născut toată lumea se pregătea intens pentru cea mai mare sărbătoare: nu era lucru în casă care să nu fie scos pentru a fi spălat, casa era văruită şi întotdeauna mama ne făcea haine noi pentru a ne duce la biserică. Deci din acest punct de vedere,  am venit în contact cu divinitatea din clipa în care am deschis ochii. Mai târziu, spre onoarea învăţătorilor mei din clasele elementare, niciunul n-a îndrăznit să ne  facă politică atee, să ne spună de pildă că nu există Dumnezeu, ba chiar în unele clase erau preoţi; mi-aduc bine aminte că începeam cu slujbă, terminam cu slujbă la care, copii fiind, participam cu destul de multă bucurie. Mai târziu, prin clasa a cincea, a şasea, chiar am fost în corul bisericii ţi ştiu şi acum multe cântece bisericeşti care m-au atras dintotdeauna. Poate atunci am simţit plăcerea ritualului ortodox. Mi-au plăcut enorm de mult şi sunt şi acum cântece care se cântă în strană Duminica şi care-mi plac, iar uneori, când sunt singur, le intonez. Apoi am plecat din sat şi am venit la oraş, unde am făcut  şcoală cu caracter ateu. Liceul şi facultatea aveau un caracter rigid, strict ştiinţific şi se evitau termenii religiei; era dominantă ideologia comunistă, nici nu se punea problema altfel. Atunci a început deruta.

Un model uman, acad. prof. dr. Leon Dănăilă



„În creier se intră de mână cu Dumnezeu” – Acad. prof. dr. LEON DĂNĂILĂ 
– Domnule doctor, aveţi o activitate ştiinţifică impresionantă, sunteţi profesor, cercetător, autor de tratate şi lucrări de specialitate şi unul dintre cei mai cunoscuţi neurochirurgi din lume. În ce mo­ment al vieţii dumneavoastră aţi simţit că vreţi să urmaţi medicina?