Înţelepciunea

"Înţelepciunea leagă cerul de pământ şi dezleagă binele de rău, oferind vieţii soarele iubirii ce poate lumina fără-ncetare pe oricine.

Dăruind nădejde şi rânduind legi ale firii, Înţelepciunea este o comoară de nepreţuit. Cu Ea, viaţa e Lumină. Fără Ea, totul este o noapte fără de început şi sfârşit.

Cine gustă din fructul Întelepciunii, are viaţa păzită. Acela găseşte fericirea în mărunţişurile vieţii, în bucuria de a dărui.

Bunătatea şi adevărul deschid porţile inimii, poftind Înţelepciunea să-i treacă pragul.

Deşi a fost aşezată de veşnicie înainte de orice început, Înţelepciunea o descoperim fiecare, dupa puterea noastră sufletească, în unul din anotimpurile vieţii. Speranţa e un prieten al ei, însă Nădejdea este cel mai bun. 

Frica de Dumnezeu este şcoala Înţelepciunii, iar viaţa ,cu suişurile şi coborâşurile ei, este proba vie a existenţei sau a morţii sale.

Înţelepciunea are o familie de viţă nobila, de spiţă domnească, rânduită să poarte mesajul iubirii de la un capăt la celălalt al pământului, scoţându-l din rătăcire pe fiecare semen, chiar dacă nu-l ştie, făcându-i cunoştinţă cu tot neamul ei. Rudeniile sale de sânge, unite în cuget şi simţiri, sunt dreptatea, prudenţa, încrederea, smerenia, chibzuinţa, blândeţea, stăpânirea de sine, milostivirea şi toate suratele Binelui. Mama ei este Credinţa, iar fiul ei este Mântuirea.

Cine se întâlneşte cu Înţelepciunea, îi devine frate de cruce şi singura umbră luminoasă, iar cel ce a îmbucat din pita vieții și a mestecat-o bine, s-a săturat și s-a vindecat, în primul rând, de iluzii, descoperind că nu există oameni răi, ci numai rătăciți ce au uitat, temporar, calea calea spre bine!

În Inimioara, pe tărâmul Vâlcelei Lupilor, nu există timp desprins de veşnicie, Credinţa străbună a celor ce au sfinţit aceste locuri cu viaţa lor, lăsând urme pe pământ şi o lumină împrumutata din Cer."

Ionel Mesaroș-"Comoara din Vâlceaua Lupilor"

Gândul zilei...

"Niciun dar nu e mai desăvârșit decât o viață trăită în slujba Binelui, cu gândul la împlinirea visului de mărire ca Om, ca ființă ce și-a dus pașii acolo unde a simțit că fericirea lui e calea spre Adevăr, spre o comoară ce-i înnobilează existența cu aura slavei, acolo unde gustul înțelepciunii de a fi rămâne de-a pururi viu în hrisovul lumii în care și-a dus zilele, iubind în fiecare clipă zborul spre lumină. Biruind, astfel, în lupta cu sine, de fapt, visul înălțării nu poate fi înăbușit! Chiar dacă vor fi opreliști, încercări, pași greșiți, va exista un timp al biruinței, deoarece crezul într-o cauză dreaptă oferă aripi pentru cel ce înțelege întâlnirea dintre minte și inimă ca o binecuvântare."

Ionel Mesaroș- "Comoara din Vâlceaua Lupilor"

Foto: Bogdan Victor

Moş Ion Roată şi Cuza-Vodă

de Ion Creangă

Între ţăranii fruntaşi care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii şi cu mitropolitul ţării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era şi moş Ion Roată, om cinstit şi cuviincios, cum sunt mai toţi ţăranii români de pretutindeni. Numai atâta, că moş Ion Roată, după câte văzuse şi după câte păţise el în viaţa sa, nu prea punea temei pe vorbele boiereşti şi avea gâdilici la limbă, adică spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, când îl scormolea ceva la inimă. Aşa e ţăranul: nu prea ştie multe. Şi moş Ion Roată, fiind ţăran, cum v-am spus, deşi se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzători în sufletul său.

Jurământul lui Cuza

"Jur în numele Prea Sfintei Treimi şi în faţa Ţării mele, că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Patriei, că voi fi credincios constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia mea voi veghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate, uitând toată prigonirea şi ura, iubind deopotrivă pe cel ce m-a iubit şi pe cel ce m-a urât, neavând dinaintea ochilor mei decât binele şi fericirea naţiei române. Aşa Dumnezeu şi compatrioţii mei să-mi fie ajutor!”

Alexandru Ioan Cuza

Citatul zilei...

"Nu există oameni răi, ci numai indivizi rătăciți ce au uitat calea spre bine!"

Comoara din Vâlceaua Lupilor