România

"România – substantiv comun de gen feminin.

Cuvântul „țară” în limba română este un substantiv comun de gen feminin și provine din latinescul „terra”.

Din acest motiv și din multe altele, putem să ne imaginăm că România este o femeie. Pictorul Daniel Rosenthal deja a făcut-o.

Această femeie este privită de unii ca fiind o mamă, o mamă care și-a crescut copiii săi așa cum a putut ea, cu mijloacele pe care le-a avut la dispoziție. Poate nu le-a oferit cel mai bun trai, cele mai bune haine sau cele mai călduroase camere dar i-a alăptat când erau la început de viață și le-a dat sentimentul plăcut că sunt acasă.

Alții privesc această femeie ca pe o mamă vitregă, care nu a știut să-și țină copii lângă ea, care nu a știut să se facă ințeleasă și iubită , fiind încet, încet părăsită de copiii plecați prin toate zările. 

Alții o privesc ca pe o femeie frumoasă de moravuri ușoare, doar bună să profiți de ea, de nurii ei dar pe care o poți vinde oricui pe bani puțini după ce te-ai plictisit .

Alții o privesc ca pe femeie bătrână – tocmai ce va împlini o sută de ani, gârbovită de necazuri, neinteresantă și nerespectată nici măcar pentru trecutul ei glorios. Așteaptă să-i facă necrologul și să-i împartă agoniseala, să-i vândă casa și bijuteriile care i-au mai rămas.

Spunea cineva că frumusețea stă în ochii care privesc. 

Cred că despre iubire este la fel – stă în inima care o oferă, nu în cea care o primește.

Un fost președinte american le spunea conaționalilor „Nu întrebaţi ce poate să facă ţara pentru voi, întrebaţi-vă ce puteţi face voi pentru ţară” . Ulterior a fost asasinat. Nu știu dacă datorită acestui mesaj.

Cred că mesajul americanului este valabil și pentru noi românii, acum la ceas de sărbătoare. Sărbătoare de care unii chiar nu vor, sub nici o formă să se bucure. 

Și nu mă refer aici la liderii maghiarilor și secuilor.

Mă refer la conaționalii mei care confundă din păcate România cu mafia politică aflată vremelnic la putere.

România noastră nu este nici puterea politică, nu este nici o minoritate agresivă cu majoritatea tăcută, nu este nici un capitol de negociere la Bruxelles sau aiurea.

România noastră suntem noi toți.

Cu bune, cu rele, cu defecte și calități, cu vise neîmplinite sau realizări care au intrat în istorie, cu înfrângeri dureroase dar și victorii de poveste.

Nu avem nici un merit că ne-am născut români (au spus-o și alții). Este un dat al Lui Dumnezeu pentru care nu este necesar să-i găsim o explicație. 

Dar dacă tot suntem aici, copiii acestei mame, haideți să fim oameni de onoare și să încercăm să facem fiecare, binele de care suntem în stare să-l facem. 

Că dacă milioanele de români vor încerca asta, binele făcut, multiplicat de milioane de ori, asta chiar va face România să fie o mamă iubită, frumoasă, veșnic tânără peste Centenarele ce vor veni .

A venit si 1 Decembrie 2018, la o sută de ani după Marea Unire - eu i-aș spune după Marea Regăsire. 

E ziua mamei noastre.

Să ne aplecăm și să-i sărutăm mâna și să-i cerem iertare că poate uneori nu am reușit să fim copiii pe care i-ar fi meritat...

La mulți ani draga noastră Românie, oriunde am fi !"

Text cu autor necunoscut, preluat de pe internet. Daca cunoasteti autorul, va rugam sa il postati in comentariu.

Scrisoare către România Mea

​

„Dragă Românie, 

La vremea de pripas spiritual prin care trecem își scriu să îți spun... La Multicentenar! Te-am uitat ades, țară dragă, ca om și ca popor, căci am învățat, sub presiunea ideologiilor în care ne-am petrecut viețile- și tu și noi- că ne ierți și când uităm de Tine. Ești acolo, în toate ale noastre, dar nu mereu te slujim cu adevărat. Vei afla acum, când împlinești 100 de ani din eternitate, că nu prea mai semănăm cu cei care au fost gata să moară pentru Tine atunci, pe când te reconfigurai în hotarele după care te-am numit România Mare. Nouă ne e greu și să trăim normal, dar și mai greu să luptăm pentru tine. Ne e greu să facem pace între noi, dar să facem război pentru tine ne va fi imposibil. Ne-am activat urile într-atât încât batjocorim orice, fără nici o jenă, fără nici o roșire de obraz. Dacă mai avem vreunul...Protejăm monumentele celor care te-au înjosit și-i plătim bine pe căpcăunii ce ne-au trimis la moarte concetățenii, ascundem memorialele de la Pitești ori Jilava- acolo unde ți-au rănit libertatea comuniștii- dar ovaționăm fiecare scuipat ce ți-e aruncat pe față. Ni-s mai dragi ciolanele comuniștilor decât moaștele sfinților. Un lucru a rămas la fel. Parte din popor e gata să moară pentru frumusețea și dragul de tine. Altă parte își umplu buzunarele din jertfelnicia lor. Nu reușim să-ți împlinim visul de a ne cuprinde pe toți, mai ales acum când mare parte, aproape cea mai bună parte dintre noi, s-au răzvrătit și s-au hotărât să te poarte cu ei departe, în alte țări și peste alte mări. Te-am purtat în zeghe, Românie, pe dinaintea liniilor comuniste pe care acum, zănateci, le deplângem prin fapte. Ne-am eliberat de comunism spunând că pe tine te-am eliberat. În fond te-am rearestat, într-un ghettou de frică și mediocritate, aruncând la gunoi toată morala care te-a Înviat în pragul de lumină al Nașterii Mântuitorului. 

Nu știu ce să-ți spun să te fac să ne mai ții în hotarele Tale. Poate să-ți reamintesc de copiii noștri, ori de bătrânii ironizați pe nedrept ori răniți de neatențiile noastre sistemice. Pentru ei, rămâi cu noi. Știu că e greu să înțelegi un neam în care Catedralele sunt înjurate iar cimitirele morale sunt socotite temple ale rațiunii și corectitudinii. Ne vei ierta și de data aceasta cum ne-ai iertat de 365 de ori în fiecare din cei 100 de ani ce-i prăznuiești. Deși știm că ești cu mult, mult mai bătrână și că fiecare generație ce ți se adaugă te întinerește. Unii spun că dintâi ai fost România când vodă Mihai intra în Alba Iulia. Și cred. Ne vei spune tu, la Judecata Finală, tot ce n-am înțeles din duruta ta istorie, Românie. Ajută-ne să te recăpătăm ca Țară dincolo de partidele politice ori ura de-acum, dincolo de incredibilele noastre frustrări personale pe care le transferăm, cum altfel, asupra ta. În trecătorile ce-ți leagă pământurile sunt puși la odihnă atleții tăi, cei care-au luptat pentru viața ta, plătind cu viața lor. Articulațiile aceste, umplute cu trupuri de flăcăi și bărbați truditori de pământ, țin trupul tău să nu se răzlețească. Ei sunt mai vii decât noi, pentru că te-au socotit mireasa lor și știm acum că asta i-a făcut veșnici. Noi nu te mai vedem ca pe o mireasă și asta ne strică bucuria. 

Știu că mulți îți trimit scrisori zilele acestea. Devenim grafomani cu prilejul Zilei Tale. Eu socotesc ziua ta fiecare zi. Fiecare Liturghie te poartă în ea, așa cum îl poartă pe Hristos, Singurul aliat care nu te-a trădat niciodată. Și te pomenesc cu fiecare nume ce-l pomenesc. Acolo, pe Discul cu miride aurii, din pâinea ta, suntem toți. Buni și răi, atenți și neatenți, hoți și sfinți. Vii și morți. Toți. Candidații la Înviere din circumscripția România. Te iubim, dar nu știm să o arătăm. Suntem fie liberali, fie excesivi în sentimentul național. Suntem bolnavi încă de libertate. De libertatea noastră. Căci libertatea ta e câștigată de cei dinaintea noastră, rănile de lumină ale Istoriei noastre. Ale Istoriei Tale. Iartă-ne că nu te mai vedem în toată frumusețea ta. Ajută-ne să te iubim. 

Cu respect, Constantin Necula, prin voia lui Dumnezeu, preot Lui și cetățean al Tău, Românie”

La Mulți Ani, România! La Mulți Ani, dragi români!

Se spune că atunci când Dumnezeu a făcut lumea a împărțit fiecărui popor o țară...
După un timp, la Poarta Raiului a bătut cineva. Dumnezeu a deschis poarta și a întrebat:
- Cine sunteți voi și ce vreți?
- Doamne, suntem un popor fără țară. Pe noi ne-ai uitat, nu ne-ai ales niciun loc!
- Nu v-am uitat. Vă așteptam la mine să vă spun că vouă o să vă dau Țara Mea, să aveți grija de ea și să o înfloriți.
- Îți mulțumim, Doamne, dar cum să numim această țară?
- Să-i spuneți ROMÂNIA!
- De ce România, Doamne?
- Pentru că România înseamnă OM ÎN RAI!

SCRISOARE CĂTRE ROMÂNIA

de  Doina Bezea 

Iată! vine-ntreaga țară  

ca un tunet, ca un val,  

neputând să-ndure iară  

legi în boluri de cristal.  

  

Ca o mare ce-și adună  

valu-n pântecu-i de-azur  

ochii noștri rid făcură  

tot strângând amaru-n șnur.

Suntem, acasă, două Românii? Nu, suntem una, cu aceleași dureri

Nu cred că suntem două Românii. Mai e una peste Prut, dar eu citesc că ar fi două Românii la București și la Cluj Napoca și la Timișoara și la…Așa să fie?

E o Românie, a cincea parte din populație, care a votat PSD. Cu îndreptățirea ei. A fost o perfectă campanie electorală în care Dragnea, mai ales el, a promis marea cu sarea. Cei care au votat, au tras nădejde că o vor duce mai bine, că sărăcia va pleca, măcar partial, și din casa lor.

O altă România (dar nu cred că e alta, ci tot aceasta) e în stradă, azi. Domnul Grindeanu spune că e mai mică. Așa e. În stradă ies 250 000 de oameni, conform presei străine. Ies în marile orașe din țară și ies și români din capitalele lumii. Revolta lor e uriașă. Dar sunt mai puțini, spune cu un rânjet pe care nu i-l înțeleg, premierul, de la care așteptam altceva – înțelepciune și calm, nu un rictus care pare disprețuitor. 250 000 de oameni sunt mai puțini decât cei 3 milioane care au votat PSD. Dar și cei 3 milioane de cetățeni sunt mai puțini decât cei 18 milioane, câți – circulă vorba, fiindcă statisticile sunt cu totul aberante – am mai fi. E cazul ca, făcând scăderi și adunări, să considerăm că suntem mai multe Românii?

Suntem o singură Românie, cu oameni care simt și gândesc într-un fel, cu alții care simt și gândesc în totală opoziție la primii. Sunt și unii care nu gândesc deloc. Nu pentru că ar fi proști, ci pentru că nu-i interesează. Sau poate că există, ca peste tot în lume, și proști calificați. Nu din vina lor, ci a soartei care i-a fericit astfel, fiindcă prostia e un imens dar care scutește individul de orice frământare a minții și orice junghi sufletesc.

Au dreptate cei care spun că PSD a câștigat alegerile? Au. Au dreptate cei care, ieșind în stradă, semnalează că, în campanie, prioritatea priorităților n-a fost albirea unor dosare, într-o țară cu mulți, foarte mulți hoți aciuați în politică, în conflict cu legea și bunul simț? Au.

Este momentul acum, când lumea se clatină din țâțâni, când, cu chiu cu vai, am intrat în clubul select al UE și am ieșit, după o jumătate de veac, de sub cizma sovietică, făcând parte din NATO, să răsturnăm tot? Să vărsăm ciubărul cu lapte care nici măcar nu e plin?

E vinovat poporul votant? Niciodată. E vinovat poporul care demonstrează? Niciodată. Și atunci cine-i vinovat? Vinovate sunt niște rânjete politice. Vinovați sunt niște hoți care au jefuit țara și, așa cum se vede, par să reușească s-o fure în continuare. Ce mai e de furat la noi? Mereu mai e ceva de dus acasă, în casele din ce în ce mai mari și mai aurite ale politicienilor care au devenit milionari și miliardari din salariul lor bugetar amărât.

Există o soluție? Există mai multe. Dacă am avea mari barbați de stat și mari patrioți în politică, ele ar fi depistate. Românii, chiar dacă unii au mers la vot și alții merg în stradă, sunt aceiași oameni, cu durerile lor, cu speranțele lor, cu necazurile lor care nu se mai termină.

Fiți patrioți și înțelepți, domnilor politicieni.Și nu mai rânjiți, fiindcă toți ați căpătat un rânjet care începe să devină sardonic.

Sursa: http://ampress.ro/suntem-acasa-doua-romanii-nu-suntem-una-cu-aceleasi-dureri/