CREZUL MEU

"EXISTĂ UN LUCRU MAI RĂU DECÂT OAMENII RĂI !
ESTE IGNORANŢA OAMENILOR BUNI !"

CĂI CĂTRE LUMINĂ

BINE AŢI VENIT ÎN LUMEA MEA !
Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

marți, 31 decembrie 2013

La Mulți Ani!


Ultimele zile din 2013 se duc una după alta, filă dupa filă ruptă din calendar.
Și pentru că încheiem un an este timpul pentru un bilanț,nu? Este timpul să cântărim și să măsurăm ce am primit, cât am dăruit și cât am pierdut pe parcursul acestui an. Ne-am schimbat în mai bine? Dăruim mai multă iubire? Stăm aproape de cei dragi fără să pretindem nimic în schimb?
Am reușit să ajungem și la finalui acestui an. Așa că ar trebui, în primul rând, să înălțăm un gând mulțumitor spre Cer, pentru că Dumnezeu ne-a dăruit încă un an. Și ne-a dat și libertatea de a-l folosi după bunul nostru plac.
Ar trebui ca acum să mulțumim și persoanelor dragi care ne-au fost alături și ne-au făcut viața mai bună. Celor care ne-au întins o mână de ajutor, celor care ne-au făcut să zâmbim când aproape că uitasem cum e să fim fericiți, celor ce ne-au făcut să trăim mai intens decât de obicei.
Și da, ar fi bine să le mulțumim și celor care s-au împiedicat de noi, pentru că ne-au arătat că avem valoare; celor care ne-au judecat greșit sau ne-au întors spatele, pentru că ne-au făcut mai puternici și mai înțelepți.
Este timpul să privim înainte, să sperăm că vom fi mai puternici și mai încrezători anul care vine, că vom iubi mai mult și vom aveam mai puțin timp pentru neînțelegeri, că vom trăi cu drag și vom uita de plictiseală și monotonie și că vom ști să folosim lecțiile de anul acesta nu ca pe o frână, ci ca pe ceva ce ne poate face să ne autodepășim.
La multi ani si un 2014 cu multa intelepciune tuturor!

La Mulți Ani, dragi prieteni!



Suntem în ultima zi a anului 2013, moment de bilanț pentru fiecare dintre noi. Indiferent de tabloul realizărilor sau a insucceselor, trebuie să privim cu încredere în viitor!
Vă doresc, dragii mei, un an 2014 cu multe împliniri, dar mai ales cu multă sănătate și iubire!

luni, 23 decembrie 2013

joi, 19 decembrie 2013

Zile de neuitat...

Zile de neuitat…autor Ionel Mesaroș


1472285_485970194857619_907056754_nDespre evenimentele din Decembrie ’89 s-a scris mult. Uneori, în locul  adevărului s-a ales mistificarea lui, iar acest lucru mă  doare.
Se caută din ce în ce mai puțin adevărul  evenimentelor, se vorbește tot mai rar despre misterul acelor timpuri și se spune, doar de ochii lumii, tot mai în șoaptă pentru a nu deranja, până ce uitarea se va așterne definitiv peste această filă de istorie. Așa se încalcă una dintre legile  catehismului existenței umane, ce poruncește ca  viitorul unei nații să nu fie fondat pe minciună.
Am trăit acele clipe la intensitate maximă. Era și firesc. Oricând mă puteam înfrăți cu moartea, iar astăzi să fiu doar o amintire.
Deși au trecut 24 de ani  de la evenimentul ce a marcat eliberarea de sub tirania  ceaușistă, amintirile îmi sunt vii, ca și când  totul s-ar fi petrecut ieri. Era și normal ca un om,  ce a simțit pe viu  fiorii acelor zile de groază, fiind militar,  să am o asemenea stare.
Simțeam că moartea ne pândea pe la colțuri. Sentimentul acesta se accentua, atingând cote paroxistice,  când aflam cu durere că  izbutise să-i răpună pe unii dintre prietenii și camarazii mei,  trecându-i în rândul martirilor neamului.974265_485969891524316_1306484081_n
S-a vărsat sânge nevinovat la Timișoara, la București, la Sibiu și în alte localități ale României, jertfe care ne obligă să apărăm  cu toată ființa valorile supreme câștigate atunci, libertatea și democrația.
Fiind participant al evenimentelor din Decembrie ’89, chiar dacă nu am certificat care să ateste calitatea  de revoluționar, aidoma majorității colegilor mei, la peste două decenii de le momentul crucial din istoria noastră ce a pus capăt dictaturii ceaușiste, vă împărtășesc câteva trăiri din acele zile de neuitat.
Pe 17 decembrie 1989,  în timp ce mă aflam acasă, un agent de la cazarmă mi-a adus la cunoștință ca am primit  un indicativ de alarmă de luptă.
M-am deplasat imediat la unitate . Mi-am dat seama  că nu e un  simplu exercițiu  pentru antrenarea personalului, dar nu știam    care era adevărul ”gol-goluț”. Ne aflam într-o situație inedită, dezinformările ajungând la apogeu.  Deși bănuiam care era mobilul evenimentelor , nimeni nu îndrăznea să-l confirme.
1472296_485969731524332_610819683_nDupă ce am aflat că  Vasile Milea, ministrul Apărării Naționale, și-a pus capăt zilelor, iar situația de la  frontiera  României s-a precipitat, starea de tensiune s-a accentuat.
La orele amiezii, primisem ordin să ridicăm muniție de război  și să ne pregătim pentru a fi în măsură să ne deplasăm, dacă va fi cazul,  în  raionul de rezervă, o locație despre care știam doar că se află la circa 60 de kilometri, în mijlocul unei păduri.
Deși eram înarmați pana-n dinți , o stare de încordare a pus stăpânire pe noi, lucru explicabil  și pentru faptul că niciodată țintele noastre nu erau vii.
Clipele treceau cu repeziciune. Momentele până la care trebuia să ne învingem pe noi înșine, conștiința care refuza să fie partașă la un act criminal, erau tot mai aproape. În noi  se ducea  o adevărată  bătălie a cărui ecou a reverberat când camarazii  noștri de la Timișoara, foștii mei colegi de școală, cu care eram în legătură operațională,  ne-au anunțat că sunt atacați. M-am îngrozit la gândul  că ei trebuiau să riposteze, să deschidă focul pentru a se apăra.
Nu a trecut mult timp  și un mesaj recepționat  ne-a panicat și pe noi, cu toate că  ne aflam  la distanță apreciabilă de zonele fierbinți.  Niște elicoptere necunoscute,  ale căror convorbiri le-am recepționat,  se îndreptau spre noi.  Am reacționat imediat. Eu, împreună cu  cel mai versat  coleg în tehnica  de localizare, am rămas să supraveghem tehnic situația de pe acea frecvență, ceilalți ocupând poziții de tragere în jurul unității. După 20 de minute , elicopterele respective au primit ordin să se retragă la Bază; De abia atunci inima ne-a revenit la loc, însă totul pentru puțin timp. Faptul că mr. Nița Romulus  Octavian, comandantul meu  din Școala Militară de Ofițeri Activi de Transmisiuni, un om pentru care  aveam o stimă deosebită,  a căzut la datorie , încercând să apere, împreună cu plutonul pe care-l comanda, Poșta Centrală din Sibiu, m-a marcat profund.1476912_485970048190967_615137980_n
În acele zile s-a exercitat o formidabilă presiune psihologică ce justifica oricând apariția de erori, uneori, dirijate, ce au transformat în victime oameni nevinovați.
În Decembrie  ’89, societatea românească a vrut să renască în adevăr, însă interese meschine, interne și externe, au obturat această năzuință, compromițând această filă a istoriei naționale, uzurpând, astfel, speranțele celor ce am crezut  cu adevărat în triumful binelui!
În numele inimilor ce s-au jertfit pe altarul viselor  de libertate și democrație, suntem datori să încercăm să vindecăm adevărul, să-l aducem în lumină și să-l ținem deasupra cu orice risc!
Dumnezeu să-i odihnească în pace pe cei care s-au jertfit pentru ca țara să iasă de sub carapacea dictaturii ceaușiste!
Ionel MesaroșIONEL MESAROȘ

joi, 5 decembrie 2013

Frâu liber sufletului… sau… drumul spre nemurirea fizică…

Frâu liber sufletului… sau… drumul spre nemurirea fizică…



ghislaineLanctot3Ai auzit de Ghislaine Lanctot? Posibil, deşi şansele sunt foarte mici, deoarece nu e susţinută de oficialităţi… Din contră… Cum ar putea fi când, medic fiind, după o practică de 25 de ani, denunţa sistemul prin cartea “Mafia Medicală” pentru care este şi întemniţată, nu doar exclusă din sistem? Dispunând de 7 clinici private, a ajuns să cunoască toate dedesubturile medicinii şi să deconspire afacerile de miliarde care se fac pe spinarea populaţiei ţinută cu bună ştiinţă în boală. S-a trezit în momentul în care a realizat că ea nu a vindecat niciodată vreun pacient ci doar i-a ascuns simptomele de boală, el revenind periodic cu probleme tot mai mari…
Trebuia să existe ceva!… Prin urmare, a început să studieze terapiile alternative şi cazurile de vindecări “miraculoase”, motive pentru care a fost luată în derâdere de colegii ei… A realizat pe parcurs că toate sistemele sunt putrede şi făcute doar pentru a manipula şi a menţine în sclavie turma umană şi astfel a renunţat pe rând la permis de conducere, carduri bancare, asigurări, cetăţenie şi… impozite… în prezent conducându-şi maşina fără a avea permis sau numere de înmatriculare. În loc de numere la maşină, are următorul text: “Îmi amintesc cine sunt!“… În lume, există deja câteva comunităţi create de Ghislaine, în care viaţa se desfăşoară după principiile suveranităţii personale, fără bani, fără bănci, fără multinaţionale, fără lipsuri, fără boli, în armonie cu natura, valoare având individul şi nu iluziile create care să îl ţină în neputinţa şi într-o luptă continuă… Zeci de mii de oameni o urmează deja, zilnic se trezesc din ce în ce mai mulţi…
Punându-şi problema morţii şi a vieţii fără boli, a ajuns, în cercetările sale, la concluzia că toate bolile şi moartea sunt date de un singur lucru: războiul dintre mine şi mine însumi… Odată unificate corpul şi cu sufletul, nu mai există dualitate, nu mai există boală, nu mai există suferinţa…
Dacă la fiecare 7 ani avem o maşină biologică nouă, de ce îmbătrânim şi de ce murim? Iar Ghislaine i-a dat de capăt: pentru că avem stocate în memoria celulelor toate programele noastre de supravieţuire iar, pe parcursul vieţii, aceste programe se tot adună, sunt tot mai multe, împovărând celulă şi ducând-o la epuizare, moarte. Şi toate aceste programe care se stochează la nivel celular au la baza frică de moarte şi frica de extincţie a speciei, cu toate variantele lor rafinate… Exerciţiul pus la punct de Ghislaine, prin care eliberează celulă de programele milenare de supravieţuire este, pe cât de simplu, pe atât de complex, el reuşind să ducă la vindecări spontane, la întinerire, precum şi la prelungirea vieţii… Dar, despre asta, într-un alt articol… :)
Te invit să urmăreşti, în caz că nu l-ai văzut, acest documentar realizat despre Ghislaine, care conţine multe adevăruri ce ne sunt ascunse printr-o manipulare atât de perfidă încât sistemul actual, care ne ţine în boală şi frică, este considerat absolut real şi necesar… sursa :http://terapieinarmonie.ro/?p=1377

Mai tare ca moartea...

Mai tare ca moartea… autor Ionel Mesaroș


1
Viața e o boală mortală, cea mai cumplită maladie, dacă nu o trăiești, mulțumindu-te doar cu  dimensiunea senzorială.
Cei care, la un moment dat, s-au situat la limita dintre viața biologică și cea spirituală, fiind la porțile morții,  au observat  că dincolo de timp e anotimpul veșniciei, lumea materială fiind  numai o pregătire pentru  clipa renașterii, supoziție care câștigă tot mai mult teren în ultima vreme.
Mitul celebrei păsări Phonix, a renașterii din propria cenușă, reprezintă pentru cei  reîntorși din moarte clinică povestea lor de viață, o dovadă vie că există un antidot, la îndemâna fiecăruia, pentru moarte, Iubirea.
Mai tare ca moartea e viață celui ce s-a reînnăscut, redescoperindu-se, aflând că  trăind cu adevărat, dăruind iubire, câștigă, de fapt, nu doar respectul semenilor, ci și o viață nouă, o existență vie, nealterată de storurile umbrelor, a grijilor de zi cu zi, o lumină ce  arată calea cea dreaptă, făgașul spre desăvârșire, ajutându-l să  se emancipeze, să înțeleagă  că fiecare  moment al vieții are o semnificație aparte.  Separând grâul  de neghină, alegem, de fapt,  calea neprihănită a vieții.
2De sub tutela timpului, omul iese doar când trece pragul veșniciei. De sub  vremi, poate ieși numai când e pregătit să  cucerească “piscuri” la care nici  nu cutezase  să  viseze, învățând să trăiască.  Uneori, preparativele se fac  independent de voința noastră, un eveniment ce a creat o emoție profundă  ne poate  schimba viața. Până și un simplu gând, susținut de flacăra emoției, poate să  poarte în sine germenele schimbării.
Societatea, prin tabieturile instituite, ne ține sub vremi.  Ieșirea de sub vremi e rezultatul voinței, susținute de fapte și vegheată de conștiință.
Credința, născută din ambrozia iubirii, dublată de fapte, este cea care garantează cea mai frumoasă izbândă, cea a dobândirii demnității umane și a celei creștine, oferind posterității coroana unor amintiri de neuitat, învingând, astfel, timpul.
Numai credința ne poate scoate la liman, ca să ne putem bucura de soarele dreptății și de lumina adevărului.  Numai ea ne poate scoate din rătăcire, arătându-ne calea de urmat. Din păcate, vremurile tulburi  pe care le-am trăit ne-a împuținat-o. Unii s-au lepădat de ea, alții au redescoperit-o,  într-o clipă de magică iluminare,  când   nutreau cu toată puterea sufletească  să devină un alt om.
Dorința de schimbare radicală ne eliberează. Curajul de a vrea  altceva, luminați de torța iubirii, ne plasează pe un culoar favorabil, loc de unde putem observa lumea  cu alți ochi.
Fiind în luna Crăciunului, a sărbătorii Nașterii Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, cel care a biruit moartea, „ prin moarte, pre moarte călcând”, dăruind  viață veșnică, sufletele noastre se primenesc, dobândind  lumina speranței, ochii zăresc răsăritul soarelui ca pe o nouă șansă de a regăsi calea spre noi înșine,  iubind, găsind leacul  pentru boala mortală, pentru existența searbădă, netrăită.
Momentele de cumpănă ale vieții sunt niște jaloane, repere  pe care dacă le înțelegem, eliberați de orice patimă, și le urmăm sensul,  ne deschid calea spre împlinire, invitându-ne, pentru început,  să urcăm treptele ce duc spre  desăvârșire umană.
Un necaz nu vine niciodată singur. Această  vorbă din popor are  în accepțiunea generală   o conotație pesimistă, în ton cu vremurile pe care le trăim, refuzând acceptarea ideii că necazul este, de fapt, o conștientizare a situației de îndepărtare de la firesc, o lumină lăuntrică ce descoperă asperitățile sufletești, invitându-ne să înlăturăm umbrele din gând și din inimă, iubind, cu toată ființa, viață adevărată, cea care nu poate fi învinsă de nimeni, nici chiar de vrăjmașul ei de temut, moartea.3
Prin amintiri, învingem timpul, trecând din prezent în lumea de “ieri”. Prin vis, prin premoniții, ne racordăm  viitorului. Prin cei dragi, care au plecat din lumea cu dor în cea fără de dor, îngerii noștri păzitori,  primim nu doar semne  călăuzitoare, ci și nădejdea că  viața nu e o boală invincibilă, că harul divin, Iubirea, trece dincolo de granițele morții, luminând ungherele vieții, arătând că salvarea se află în mâna noastră,  în noi înșine.  Trăind, ne renaștem! Iubind, dobândim înțelepciune, legând, cu gândul limpezit în cleștarul iubirii,  cerul de pământ şi dezleagând binele de rău, oferim vieţii soarele ce poate lumina fără-ncetare pe oricine, îndreptățindu-ne să  credem  că Iubirea e mai tare ca moartea!
Ionel  MesaroșIONEL MESAROȘ

duminică, 1 decembrie 2013

Ştefan Hruşcă, Adrian Păunescu - Bat clopote cântând reîntregirea

Doamne, ocroteste-i pe români!

Rugăciune pentru 1 Decembrie



de Adrian Păunescu 

Ne iartă, Doamne, ura si gîlceava
de care suntem zilnic vinovați, 
dar către Tine tulnicul suna-va,
să-ntorci privirea Ta către Carpați.

Prea mult abandonați acestei toamne,
nu mai avem în vatra casei foc,
mai dă-ne-un pic de amintire, Doamne,
răbdare și iertare și noroc.

Că pentru vite nu mai sunt nutrețuri
și asteptăm o pâine din import,
când bietul om s-a prăbușit sub prețuri
și sufletul în el e-aproape mort.

Ne-am despărțit în triburi și în secte,
în cluburi, în partide și în găști,
iubirile directe sunt suspecte.
Dorești succes? Învață să urăști.

Dușmanii nu puteau să ne condamne,
cum noi, pe noi, ne-am condamnat la rău,
de ce să mai venim la Alba, Doamne,
când e negustorit și duhul Tău?

Și, totuși, Alba-Iulia există,
și, totuși, cineva i-a dat un rost,
și-a fost și-atunci pornire anarhistă,
și Dumnezeu tot ocupat a fost.

Cu grohotiș pe tălpi și brumă-n gene,
să-nvingi un vechi și tragic handicap,
și, în onoarea Albei Apusene,
să-ți scoti căciula dacică din cap.

Se aude Basarabia cum plânge
de dorul Țării Mari, pierdute-n veci,
și-n clopote e treaz același sânge,
și-aceiași ochi imperiali sunt reci.

Si nu-i Emilian la catedrala,
uzurpatorii lui lucreaza calmi,
nici umbrele din somn nu se mai scoala,
nici nu mai cînta doctor Iacob psalmi.

Și ne e dor de-o sfântă sărbătoare,
în care toți să ne-adunăm aici,
și ne e dor de România Mare
și am rămas îngrozitor de mici.

Dar, Doamne, pune-Ți pe cetate talpa,
mai dă-ne harul unui gest postum,
mai cheamă-ne, mai rabdă-ne la Alba
și să mai încercăm măcar acum.

George Pop de Băsești-emblemă a dragostei de neam

 George Pop de Băsești-emblemă a dragostei de neam. 


1458956_476675015787137_1851585167_aÎn fiecare an, ziua de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, este  pentru mine un prilej de a evoca figura celui ce și-a făcut un crez din idealul de unitate națională: George Pop de Băsești, președintele Marii Adunări de la Alba-Iulia.
Badea Gheorghe, așa cum îl numeau consătenii mei pe acest ilustru înaintaș, emblemă  a localității în care am văzut lumina zilei, m-a cucerit prin felul în care a servit cauza românismului, slujindu-și, cu toată puterea, cum n-a făcut-o altul, țara și semenii săi, până la capătul vieții .
Într-o lume bântuită de forțele răului, în care modelele umane sunt pe cale de dispariție, voi încerca să aduc la lumină pagini din viața unui om ce și-a iubit familia, semenii și neamul, cum arareori ne este dat să întâlnim.
Încă din copilărie, de pe vremea când mă jucam de-a v-ați ascunselea prin curtea casei legendarului George Pop de Băsești, am fost atât de fascinat de viața acestuia, încât am hotărât să “șterg” praful de pe cronicile ce scoteau la vedere urmele lăsate de acesta pe pământ.  Am avut norocul să întâlnesc și oameni care l-au cunoscut personal pe ”patriarhul cauzei româneşti”, care îl păstrau viu în amintiri și după 60 de ani de la plecarea lui la ceruri.
Vii mi-au rămas acele clipe în minte! Când am descoperit un om ce nu are asemanare pământească, ce a lăsat urme adânci  în conștiița oamenilor care l-au cunoscut.1456886_476674985787140_1521723890_n
M-am simțit privilegiat să “răsar” pe pământ  într-un loc în care străbunul meu a scris istorie.
Umbra lui ”badea Gheorghe”, dulce nume în care există o notă de iubire și încredere cum n-a mai avut-o altul, m-a acoperit în vremurile tulburi cu învățăminte de lăsat moștenire, cu pilde despre o viață dedicată trupşi suflet  neamului românesc.
George Pop de Băsești, un om providențial ce și-a iubit Patria și Neamul, luptând împotriva celor ce s-au înfipt ca ploșnițele în sângele românesc, pentru ca dreptatea și adevărul să răsară ca soarele, a văzut lumina zilei pe 1 august 1835, în comuna Băsești, o localitate situată în partea de sud-vest a județului Maramureș, atestată în documente din 1391. El a fost descendentul unei familii nobiliare, posesoare a unei moșteniri de o sută de iugăre, fiu al lui Petre Pop de Băsești și al Susanei Pop de Turț.
Până în 1864  a fost elev la școla din  satul natal, după care a  urmat liceul din Baia Mare, iar din 1852  liceul cezaro – crăiesc din Oradea. La 26 iunie 1854, George Pop  trece cu succes bacalaureatul și intră ca student la Academia de Drept din Oradea. El alege știința dreptului convins că mișcarea națională a românilor are nevoie de specialiști în materie legislativă pentru a demasca legile antinaționale votate de Parlamenul de la Budapesta, însă  împrejurările timpului nu i-au permis să termine studiile fiind mobilizat în armata, în 1859.
Întors la vatră în 1860, George Pop va fi ales prim-pretor, apoi judecător la scaunul orfanal, după care  la cel comitatens, unde va activa mai mulți ani.
Încă din tinerețe, simțind că nu mai este de actualitate ca “la izvorul fermecat pot bea laolaltă și lupul și mielul ” s-a aruncat cu toata energia în lupta pentru cucerirea de drepturi politice și de afirmare a națiunii române.
În 1860, se căsătorește cu Maria Loșonți, descendentă din viță nobilă, o femeie fidelă, iubitoare, devotată căminului ei intim, ce ține cu toata inima la onoarea familiei. Dumnezeu i-a binecuvântat cu doi copii Maria-Carolina, moartă la un an, și Elena–Gheorghina(1860-1940), militantă culturală și feminista binecunoscută în epocă.
Învățăturile de bun-simț ale  părinților, de corectitudine, de dreptate și de judecată îl îmbogăți încă din copilarie pe George. De la ei învățase că nu are voie să părăsească cărările dreptății, bunătatea și adevarul. Sămânța credinței fusese așternută sub “brazda”minții tot de ei: cerându-i să se încreadă în Domnul și să-L recunoască în toate căile sale. Sfaturile lor sănătoase și chibzuința izvorâtă din acestea, l-au ferit de calea nelegiuirilor ,călăuzindu-i pașii pe calea înțelepciunii.
Începând cu 1866,  participa la diferite manifestări și acțiuni organizate de “ASTRA”-Asociațiune înființată pentru ridicarea conștiinței naționale, prin culturalizarea românilor, convins fiind că dezideratele naționale pot fi înfăptuite prin acțiunile de luminare ale poporului.    George Pop de Băsești a devenit unul din marii sprijinitori ai societăților culturale ale românilor din Transilvania, începând cu cele studentești “,Iulia”, “Junimea” şi terminând cu “reuniunile” femeilor de la Brașov și Sălaj, colaborând cu ziariști și oameni de cultură de la publicații de prestigiu cum ar fi:”Tribuna”,”Gazeta Transilvaniei” și ”Observatorul”.
În condițiile legii școlare din 1879, George Pop a  creat școli în limba română, demonstrând rolul decisiv al limbii naționale în supraviețuirea poporului român, subliniind preeminența factorului lingvistic în fața celui etnic, arătând că limba este un giuvaer mai prețios decât viața însăși.   În acea perioadă, românii din Transilvania se aflau într-o stare politică și socială dezastruoasă, mai ales dupa instaurarea dualismului austro-ungar politica Vienei imperiale, acest “putregai de pudră și parfum” a săvârșit a treia mare trădare a poporului român, după ce l-a trădat pe Horea, apoi pe Iancu…
1483750_476674939120478_1906154325_nAles deputat în Parlamentul maghiar, în 1872, desfășoară o luptă aprigă pentru dezrobirea națională timp de 9 ani, susținând cu mult patos setea de dreptate a românilor. Pe 9 august 1880 , George Pop a propus într-o conferinţă ţinută la Turda unirea tuturor românilor din Transilvania şi Ungaria într-un singur partid naţional. În urma acestei propuneri s-a convocat pe 17 octombrie 1880 o conferinţă alcătuită din 30 de fruntaşi români din Transilvania şi Ungaria, care au decis convocarea Conferinţei Naţionale de la Sibiu din anul 1881, care a decretat solidaritatea partidelor naţionale româneşti din Ungaria şi unirea acestora sub numele de Partidul Naţional Român din Transilvania şi Ungaria.
George Pop de Băsești a fost un nobil generos ,ctitor de cultură, sprijinitor al ţărănimii, al orfanilor și văduvelor, un luptător neobosit pentru emancipare națională a românilor. El se  contopea afectiv cu năzuințele consătenilor săi, susținând că țăranii sunt un puternic element  de consolidare a unui popor, încât Nicolae Iorga, oaspete al lui badea George, îl considera un “voievod de obști și oști tărănești”. Fiind un bun cunoscător al științei agricole, a împărtășit experiența în lucrarea “Economia cîmpului”. Mai-mult, în 1914, întemeiază prin testament “Fundația George Pop de Basești și fiica lui Elena”, care avea scopul de a înființa școli de agricultură pentru copiii de la sate, cei mai merituoși învățacei urmând să primească animale și unelte de muncă, iar dascălii lor susținere materială.
George Pop a crezut, asemenea prietenului Kogalniceanu, că “țăranii sunt însăși țara”. El a fost și  un slujitor al creștinismului. A  înălțat biserica din satul său și din localitatea Băița de sub Codru și și-a lăsat prin testament toata averea Preaveneratului Capitlu Mitropolitan Greco-catolic de la Alba Iulia și Făgăraș, cu sediul la Blaj.
Credința în Cel de Sus i-a dat înțelepciune și putere patriarhului nației; Sub protecția Ei, se lăsase stăpânit de un vis: cel de a face dreptate. Visul său arzător a devenit mai întâi o cauză, apoi o mișcare  națională. Zi de zi își întărea credința, stârpind îndoiala ce încerca să-i împăienjenească, unori,  cugetul. El știa că educarea minții este esențială.Cunoștea că sufletul se lărgește prin rugăciune, iar mintea se subțiază prin învățătură, ajutându-l în pledoariile sale din Parlament, când acuza regimul opresiv: ”DACĂ E PĂCAT SĂ ATENTEZI LA VIAȚA UNUI OM, CU ATÂT MAI MARE PĂCAT E SĂ ATENTEZI-CA ÎN CAZUL DE FAȚĂ – LA VIAȚA UNUI NEAM, BA CHIAR A MAI MULTOR NEAMURI.” El era încredințat că “dreptul poate fi suprimat prin forță, niciodată nimicit.”
În 1887, are loc o Conferință Națională la Sibiu în legatură cu întocmirea unui “Memorand”, cu plângerile românilor împotriva situatiei lor grave din punct de vedere social și politic, care să fie prezentat împăratului la Viena.
George Pop de Băsești, condus de înflăcărare și principii, având o capacitate covârșitoare de înțelegere a realității, crezând în victoria dreptului asupra forței, își răscoli sufletul și-și stimula gândurile, având convingerea că întotdeauna conștiința dreptății îi întărește în putere și-I înalța în suflet. Idealul național așezat pe umanitarism, civilizație, libertate și independență îi clarifica obiectivele politice: lupta pentru recâștigarea autonomiei Transilvaniei, dreptul de a folosi limba română în administrație și justiție, revizuirea legii nationalităților și a legii electorale.
La 25-26 martie 1892, a fost definitivat  conținutul Memorandumului de la Viena, “MEMORANDUL ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA ȘI UNGARIA”, document istoric prin care Partidul Național Român protestează energic împotriva sistemului de guvernare impus de Budapesta, în care sunt consemnate toate silniciile și abuzurile la care erau supuși românii din Imperiul Austro – Ungar.
În 26 mai 1892, George Pop de Băsești face parte din delegaţia “celor 300″, iar în urma procesului intentat autorilor Memorandumului, tribunul de la Băsești va fi condamnat alături de alți conducători ai Partidului Național Român. El a urmat ”să-și ispășească păcatul dragostei de neam” în închisorile de la Seghedin și Vacz, locuri unde și-a întărit credința în idealul național:”Noi luptăm cu  arme legale pentru o cauză mare.”
În timpul detenției sale, lui George Pop  de Băseşti îi moare soția “de suparare”.
Deși avea 60 de ani la ieșirea din temniță, dispunea de resurse de energie și entuziasm.      1479810_476674912453814_1520660754_n
Dotat cu tact politic a contribuit la abolirea sciziunii și la refacerea Partidului Național Român, desființat în urma mișcării memorandiste. În 1902 este ales președinte al PNR, remarcându-se, în special, la 12 octombrie 1918 când a fost elaborată declarația de autodeterminare și despărțire a Transilvaniei de Ungaria, moment decisiv în pregătirea actului final al realizării statului național unitar român. Un moment impresionant prin amploarea și semnificația sa este actul de la 1 Decembrie 1918.
Printre cei 1228 delegați din toată țara a tinut să fie prezent și, bătrânul de vârsta patriarhală, George Pop de Băsești, care, deși bolnav, și-a purtat cu mândrie pe piept eșarfa tricoloră. Ajuns la Alba Iulia, pătruns de emoție, a zis: ”Am venit, chiar dacă această cale m-ar costa viața…”
La Alba Iulia, în istorica cetate a poporului român, la 1 Decembrie 1918, este ales în funcția de președinte al Marii Adunarii, subliniind în cuvântul de deschidere “realizarea marelui vis”. El a afirmat: ”Lanțurile acestei robii suntem chemați, fraților, să le zdrobim astăzi, în această mare adunare națională a tuturor românilor…Vrem să zdrobim lanțurile robiei noastre sufletești prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: unirea tuturor celor de o limba și de o lege într-un singur și nedespărțit stat românesc”.
Pe 2 decembrie, în ședința ținută la Alba Iulia, a fost ales președinte al Marelui Sfat Național.  La sfârșitul ședinței, George Pop de Băsești aduce mulțumiri fierbinți marelui Dumnezeu, apoi încheie cu cuvintele Scripturii: ”Iar acum slobozește, Doamne, pe robul Tău în pace, că am văzut mântuirea neamului meu “, iar vocea bătrânului apostol, întretăiată tot mai mult de suspine, se stinse. Lacrimile-i curgeau din ochii lui înviorați de mărăția momentului și plângând el, plângeau cu toții. Erau lacrimile curate ce curgeau din ochii care au avut fericirea să vadă dezrobirea neamului.
Personalități de elită ale vieții politice și culturale, precum:  George Barițiu,   Valeriu Braniște,  Titu Maiorescu,  Mihail Kogălniceanu, Nicolae  Iorga,  Octavian Goga,I. C. Brătianu,  Iuliu Maniu, Vasile Lucaciu, Ion Rațiu, Vaida-Voievod, Vasile Godiș  l-au prețuit și i-au oferit iubirea lor prietenească și edificatoare. Adversarii politici, ca de exemplu,Tisza Kalman, primul–ministru al Ungariei, l-au respectat, gratulându-l: ”Strașnic om ești daco-roman fanatic! Între noi e depărtare ca între cer și pământ. Nu ne vom înțelege niciodată…Vino tu la noi și-ți garantez ca nu există demnitate în Ungaria pe care să n-o poți dobândi”. George Pop de Băsești a răspuns: ” De mi-ați da toată Ungaria și tot n-aș trăda cauza cea dreaptă a sărmanului meu popor, care afară de Dumnezeu, de tovarășii mei și de mine , n-are alți apărători  împotriva tendințelor voastre de cotropire.”
Conștient că și-a făcut datoria față de neam și mândru că a pecetluit un trecut de nădejdi și strădanii, părășeste cetatea Bălgradului, mulțumit, și se întoarce acasă. În drum spre satul său natal, răcind puternic, se îmbolnăvește, iar la 23 februarie 1919  viața i se stinge, moare de apoplexie.
La 26 februarie are loc slujba înmormântării. După primul dangăt al clopotului, hoardele lui Bela Kun trimit ploaie de gloanţe asupra casei eroului nostru. La îndemnul părintelui paroh, răposatul este dus la biserica satului, iar de acolo la cimitir, transportat pe un car țărănesc, împodobit cu cetini de brad și tras de șase boi, simbolizând simplitatea patriarhală și hărnicia neobosită a acestui mare gospodar.
El își doarme somnul de veci alături de țăranii în mijlocul cărora a trăit, rămânând astfel unit sufletește cu obștea românească din Băsești.
La 1 februarie 1976 a fost inaugurat Muzeul memorial “George Pop de Băsești”, în conacul ce a aparținut tribunului Unirii.
Pâna în 1940, casa a fost locuită de fiica sa Elena Pop Longin și sotul său, Francisc Hossu Longin. Naționalizată, în 1948, a servit ca sediu CAP și magazie de cereale.
Pe terenul donat de George Pop de Băseşti Bisericii Române Unite cu Roma a fost ridicată noua biserică greco-catolică din Băseşti, cu hramul “Sfântul Gheorghe”, sfinţită în anul 2005.
Închei această evocare despre patriarhul cauzei românești, George Pop de Băsești, folosind  cuvintele poetului pătimirii noastre, Octavian Goga: “Înfățișarea lui impunea un aspect de demnitate și curățenie morală, împrumutând frământărilor  dimprejur o haină de vetustitate severă, legându-ne de continuitatea aspirațiilor din vechime și dându-ne tuturor senzația binefăcătoare că lupta pe care o ducem e perfect legitimă și credințele noastre vin de demult, de foarte departe… E un capitol de istorie în cripta de la Băsești. Epigoni ai țării mele, duceți-vă la ea să învățați dragostea de neam!”
Ionel MesaroșIONEL MESAROȘ