CREZUL MEU

"EXISTĂ UN LUCRU MAI RĂU DECÂT OAMENII RĂI !
ESTE IGNORANŢA OAMENILOR BUNI !"

CĂI CĂTRE LUMINĂ

BINE AŢI VENIT ÎN LUMEA MEA !
Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

duminică, 26 februarie 2017

Metafora creionului


de Paulo Coelho
Copilul îsi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întreba:
- Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă? Sau poate e o poveste despre mine? Bunicul se opri din scris, zâmbi şi-i spuse nepotului: - E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el, când vei fi mare. Copilul privi creionul intrigat, fiindcă nu văzuse nimic special la acesta. - Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea! - Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile. Există cinci calităţi la creion, pe care dacă reuşeşti să le menţii, vei fi totdeauna un om care trăieşte în bună pace cu lumea.
Prima calitate: poţi să faci lucruri mari, dar să nu uiţi niciodată că există o Mâna care ne conduce paşii. Pe această mână o numim Dumnezeu şi El ne conduce totdeauna conform dorinţei Lui.
A doua calitate: din când în când trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea. Asta înseamnă un pic de suferinţă pentru creion, dar până la urmă va fi mai ascuţit. Deci, să ştii să suporţi unele dureri, pentru că ele te vor face mai bun.
A treia calitate: creionul ne dă voie să folosim guma pentru a şterge ce era greşit. Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru nu înseamnă neaparat ceva rău, ceea ce este neapărat e faptul că ne menţinem pe drumul drept.
A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot aşa, îngrijeşte-te de ce se întâmplă înlăuntrul tău.Şi, în sfârşit,
A cincea calitate a creionului: lasă totdeauna o urmă. Tot aşa, să ştii că ceea ce faci în viaţă va lăsa urme, astfel că trebuie să încerci să fii conştient de fiecare faptă a ta.

Pilda serii



Era odată un român care plecase de unul singur spre o mănăstire ridicată în vârf de munte. Pe drum l-a prins o ploaie cu fulgere şi tunete.
Omul a găsit un han unde să se adăpostească abia după ce s-a lăsat întunericul. A schimbat câteva vorbe cu stăpânul locului, a mâncat ceva şi s-a dus la culcare. Dar nici nu s-a luminat bine de ziuă şi călătorul era gata de plecare.
Hangiul s-a uitat pe fereastră, a văzut cum toarnă cu găleata şi a spus: „Unde te duci, omule, pe vremea asta? E prăpăd, n-o să apuci să ajungi nici până la următorul han, darămite sus pe munte!“
Drumeţul a deschis uşa şi i-a răspuns din prag: „Nu-ţi face griji. Sufletul meu a ajuns demult acolo, aşa că picioarelor mele le este uşor să-l urmeze.“
Atunci când îţi doreşti ceva cu sufletul, dorinţa e ca şi împlinită, nu trebuie decât s-o urmezi.

Iubește viața...


"Iubeşte viaţa mai presus decât înţelesurile ei, şi abia atunci îi vei pricepe sensul..."
Feodor M. Dostoievski

Lucruri esențiale


"Lucrurile cu adevărat importante în viaţă sunt cele care ne fac ochii să strălucească, gura să surâdă şi inima să zboare. Bucură-te!"
Hrisostom Filipescu

Iubesc...


"Iubesc oamenii care animă obosita noastră planetă. Îi iubesc, așa cum sunt ei: buni, răi, triști, veseli, cu împliniri sau fără. Oameni care au înțeles care le este menirea, sau oameni care încă își caută rostul. Îi iubesc, pentru strădaniile lor de a trăi cum se cuvine, de a se schimba, de a deveni mai buni. Îi iubesc, pentru că am înțeles sensul acestei iubiri. Îi iubesc și mi-aș dori să fie o planetă imensă a iubirii. Îi iubesc, pentru că văd cum unii vor să devină Lumină . O lumină în care să ne pierdem… să mă pierd. Să mă spulber în adânc de Lumină."
Silvia Urlih

Gânduri


"În fața Luminii, timpul, bătrânul timp, pare o fărâmă de praf. Nu mi-e teamă de timp, pentru că și el se teme. Cum să-mi fie frică de cineva care se teme? Bietul timp a realizat că i-e teamă de clipe, de secunde, că poate fi abis. Până și el se rușinează de puținătatea propriilor clipe.
Mă opresc în fața Luminii să mă joc o secundă cu umbra mea la umbra ei, așa cum se joacă un prunc cu taina surâsului său. Mi-e teamă să nu-i strivesc zâmbetul inocent cu mângâierea privirii mele încrețite de gânduri obosite. În faţa mea stă liniştit neantul clipelor fără de odihnă. Se aude o liniște deplină. Până și abisul fără mărginire în propria-i prăbușire, îşi găseşte pacea."

Silvia Urlih

ȘI ICOANELE PLÂNG

de Silvia Urlih
Ieri,
am mângâiat cu gândul
o icoană…
mi-a lăcrimat în palme,
obosită,
mi-a luat sufletu-n brațe,
mi la făcut
coroană,
să-mi țină cald
să-mi oblojească haina
peticită.
Icoana
mi-a zâmbit sfios
printre suspine
și mi-a șoptit
să nu-mi mai fie frică,
mi-a spus
că-n lume poate va fi
bine
și mi-a mai spus
că Domnul
din nouri se ridică.
Ieri,
icoana m-a udat cu smirnă
și cu mir,
mi-a aninat de suflet
un colind,
mi-a dat lacrima-i sfântă
să-mi fie
elixir,
mi-a pus în pumni
lumina
cu gându-mi
s-o aprind.
Ieri,
am mângâiat cu gândul
o icoană,
am mângâiat-o
și-am jurat în ea să m-adâncesc,
i-am acceptat privirea
și a ei coroană,
și mi-am promis
că voi fi Om
și omul
să-l iubesc.
PLÂNG LUMÂNĂRILE
Plâng lumânările o dată cu tine ,
se-nmoaie
sub greutatea păcatelor tale,
lacrimi de foc
se scurg
din suspine,
izvorul sfânt rupe înlănțuirea din zale.
Plâng lumânările,
se topesc sub păcate,
curg râuri de lacrimi
izvorând
din izvor
cu inima grea îți iei crucea în spate
lași locului sfânt
plânsul
pictat în pridvor.
Plâng lumânările
se-nmoaie,
se scurg,
cu focul îți spală izvorul
din suflet,
vii din neant și pornești
spre amurg
fără dureri, suferință, lacrimi,
sau plânset.
Plâng lumânările
cu lacrima ta,
te primenesc prin rugăciuni
adânci,
simți lațul durerilor cum spre cer
vor pleca
căci focul din lacrimi
vor rămâne-ntre stânci.
Plâng lumânările
pe inima-ți frântă,
tu pelerinule, vii, pleci…
și plângi….
simte-ți iubirea
cum inima-ți
împlântă
aleargă cu viața!
nu te opri!
Ai să învingi!

VIS DE DRAGOSTE


de Sofia Vicoveanca
Visam, visam că mă iubeai, 
Covor din flori îmi aşterneai,
Cu şoapte dulci m-acopereai,
În visul meu...SOARE erai,
Plin de lumină, cu căldură!
Voiam să fiu fragilă, pură
Ca lacrimă arsă de dor,
Pură...ca roua din zori,
Ca albul ninsorilor...
Eram atât de fericită!
Pluteam! Cântam! Eram iubită!
Aşa credeam, că sunt pe culme,
Departe de înşelăciunea
Ce macină amar de lume!
Dar...m-am trezit din "paradis"...
A fost frumos... a fost un VIS!"

Iubirea


”Iubirea este hrana sufletului. La fel cum alimentele hrănesc trupul fizic, iubirea hrănește sufletul. Dacă trupul nu primește alimentele de care are nevoie, el devine slab. La fel se petrec lucrurile și cu sufletul. Dacă nu beneficiază de iubirea de care are nevoie, devine slab, se va îmbolnăvi.”
Osho

Despre dragoste


"Adevărata dragoste este o sărbătoare lăuntrică, ce nu poate fi condiționată de timp, materie sau moarte."

O seară plăcută!

"În om, Dumnezeu a pus semințe de toate felurile și stă în puterea lui să le dea rod celor mai bune."  

Pico della Mirandola

Maxima serii


"Când te ajuţi tu însuţi, te ajută şi cerul."
La Fontaine

Duminica Iertării



"Suntem în Duminica Iertării într-un dialog cu propria conștiință. Începe perioada Postului Mare. Suntem invitați să cerem iertare de la oameni și să iertăm, chiar dacă nu ni se cere iertare.
Postul este așteptarea Domnului în inima noastră și este de folos doar dacă este însoțit de dragostea către aproapele, de iertare, de bunătate. Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca perioada Postului Mare să ne fie farmacie pentru suflet. Drumul curățirii să aducă mult folos duhovnicesc!
Călătorie frumoasă spre Înviere!

Iertați-mă! Vă iert şi Dumnezeu să ne ierte pe toţi!"

Hrisostom Filipescu

miercuri, 22 februarie 2017

In memoriam George Pop de Băsești

Mâine, 23 februarie, se împlinesc 98 de ani de trecerea la cele veșnice a lui George Pop de Băsești, președintele Marii Adunări de la Alba Iulia. 
Pe piatra sa funerară sunt înscrise celebrele cuvinte din Sfânta Scriptură pe care le rostise în faţa marelui Sfat Naţional, la Bălgrad: ”Acum slobozeşte, Doamne, pe robul tău în pace că am văzut slobozirea neamului meu!”. 
El își doarme somnul de veci, alături de țăranii în mijlocul cărora a trăit, rămânând, astfel , unit sufletește cu obștea românească din Băsești.

joi, 16 februarie 2017

Citatul zilei





"La prima vedere, când ai convingerea că doar Dumnezeu te poate salva, singur te simţi între oameni.
Chibzuind, totuşi, afli că dumnezeirea lucrează prin oameni, iar, în fapt, pustietatea nu există, atâta timp cât nu ţi-ai pierdut speranţa."

Comoara din Vâlceaua Lupilor

Maxima zilei






"Din când în când, mi-e dor de dor. Mi-e dor să simt. Descui cu încredere seiful. Opresc timpul în loc, opresc ticăitul universului și scot, rând pe rând, una câte una, simțirile; iubire, zâmbet, lacrimă, dor, speranță. Le scot la aer, le arăt lumea, le arăt adevărata viață, dar dezamăgite ne întoarcem în albastrul seif al albaștrilor mei ochi. Privesc spre visare și… visez."
Silvia Urlih

Joc murdar




Ordonanța 13, deși abrogată de Guvern și aprobată prin lege de Parlament, are toate șansele să fie reactivată, prin anularea în instanță a Ordonanței 14, iar ultima operă a celui supranumit “altă întrebare” să-și facă pe deplin efectul, trăgând o țeapă uriașă protestatarilor ce au uimit o lume întreagă. Dacă acest scenariu de coșmar se va concretiza, lipsa de încredere în autorii acestei fărădelegi se va accentua.

Nu s-ar fi ajuns la această situație, dacă factorii de decizie erau responsabili. Dacă Ordonanța 14 nu ar fi conținut articole neconstituționale, introduse cu vicleșug, taman pentru a putea fi atacată și declarată neconstituțională sau anulată; dacă înainte de aprobarea prin lege a OUG 14, ar fi fost respinsă prin lege Ordonanța 13.
În ultimile trei săptămâni, manipulările și jocurile mizere au atins cote paroxistice. Au fost întocmite dosare penale, inclusiv celui ce a permis difuzarea unor spoturi luminoase din locuința proprie, în Piața Victoriei, au fost date amenzi nefirești, chiar și celor ce au popularizat și susținut protestele pe facebook, s-a cerut anchetarea părinților ce au fost la proteste împreună cu copiii, s-a luat în calcul sancționarea posturilor ce au susținut protestele, culminând cu luarea în discuție a suspendării emisiei Realității TV. Toate aceste măsuri, fără precedent, murdare, arată că în România se instaurează, cu siguranță, dictatura fărădelegii, tirania celor lipsiți de bun-simț, punând temelie unui viitor sumbru pentru țară.

luni, 13 februarie 2017

PRIETENIA-Cromatic

Bosson - ♥♥ Say you will

Enrique Iglesias - Maybe

JOE BONAMASSA & BETH HART ..... "I'D RATHER GO BLIND"

Delia feat. Smiley - Secretul Mariei

Dan Spătaru - Drumurile noastre

Pe drumul meu

Mai tare ca moartea


"De sub tutela timpului, omul iese doar când trece pragul veșniciei...
Prin cei dragi, care au plecat din lumea cu dor în cea fără de dor, îngerii noștri păzitori, primim nu doar semne călăuzitoare, ci și nădejdea că viața nu e o boală invincibilă, că harul divin, Iubirea, trece dincolo de granițele morții, luminând ungherele vieții, arătând că salvarea se află în mâna noastră, în noi înșine...
Iubind, dobândim înțelepciune, legând, cu gândul limpezit în cleștarul iubirii, cerul de pământ şi dezleagând binele de rău, oferind vieţii soarele ce poate lumina fără-ncetare pe oricine, îndreptățindu-ne să credem că Iubirea e mai tare ca moartea!"

Ionel Mesaroș-"Mai tare ca moartea"-Popasuri Culturale Românești

Mi-e dor de tine, mamă


de Grigore Vieru
Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.
Maicuța mea: gradina
Cu flori, cu nuci și mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!
Măicuțo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor și omenie
Și cântec fără moarte!
Vânt hulpav pom cuprinde
Și frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale brațe,
Mi-e dor de tine, mamă.
Tot cască leul iernii
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ți caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.
O stea mi-atinge fața
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, batrân aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.

În amintirea măicuței mele, Anica Mesaroș...



"Cei pe care-i iubim și pe care i-am pierdut, nu mai sunt unde erau, acuma sunt oriunde suntem noi."
Sfântul Augustin

In memoriam măicuței mele...



Au trecut 24 ani de când vorbesc despre mama mea numai din amintiri. Mi-e dor de ea!
În tot ce este mai frumos în existenţa aceasta o regăsesc pe maicuţa mea. Era o fiinţă simplă, frumoasă, cu frică de Dumnezeu, cu dragoste pentru oameni, o icoană de bunătate şi blândeţe.
În urmă cu mai bine de două decenii, pe 7 februarie 1993, un telefon de la fratele meu mă anunţa că sfârşitul mamei noastre e aproape. Imediat am plecat la ea, la Spitalul Judeţean din Baia Mare, dorind cu ardoare să fiu lângă ea, când încă mai era în viaţă. Am ajuns la timp, însă, din păcate, dragostea lui Dumnezeu pentru ea a fost mai mare decât cea a noastră, a fiilor ei. După un accident vascular, intrase în comă, stare din care a ieşit preţ de câteva secunde, după şase zile de inconştienţă, înainte de a pleca din lumea aceasta, răstimp în care a rostit silabisind "Şi eu vin", probabil, adresându-se tatălui meu.
Pe 13 februarie 1993, la 22.30, măicuţa mea a părăsit această lume, la 54 de ani, cu ochii înlăcrimaţi, după o viaţă de adevărată luptă, crescând singură trei copii, toţi minori, după ce tatăl meu, în floarea vârstei, la numai 37 de ani, plecase la Ceruri.
Timpul a trecut, însă nu mi-a putut îngropa în uitare amintirile . Din 2015, fratele meu mai mare, Vasile, se află la câțiva pași de mormântul mamei mele, trecând la cele veşnice pe neaşteptate, mult prea devreme, tocmai în ziua de naştere a mamei mele, 29 iunie.
Şi azi, după atâţia ani, mă simt ocrotit de ea. Ce e paradoxal e că ori de câte ori am de luat o decizie cardinală, în noaptea ce precede acel moment, sunt "sfătuit", prin vis, de forţe necunoscute raţiunii.
Îmi place să cred că sfetnicul bun al nopţii este mama mea. Gândul călăuzitor, venit de undeva din tenebrele anotimpului veşniciei, dintr-o lume necunoscută, mă îmbie să aleg calea cea dreaptă.
Atâtea zile câte voi avea, îmi va rămâne vie în minte amintirea ei. Măicuţa mea a fost, este şi va fi soarele meu. Deşi e dincolo de timp, sunt convins că ea va rămâne îngerul meu păzitor!

Dorul


Cu mulți ani în urmă, chiar dacă amintirile parcă îmi grăiesc că totul a fost ieri, cea care mi-a făcut intrarea în lume, și care mi-a luminat mereu viața, asemenea Soarelui, a plecat la Ceruri, îndoliindu-mi sufletul, măicuța mea, icoană de frumusețe și bunătate.
Au trecut anii, iar dorul mă ține lângă ea, ori de câte ori îmi doresc să mă gândesc la ceva înălțător,la ceva fără seamăn. 
Atunci, când sunt în momente de cumpănă, ea, cea care mi-a dat viață și mi-a hrănit sufletul cu dragostea ei nemăsurată, simt că îmi trimite un semn, călăuzindu-mă să aleg calea cea dreaptă. În acele clipe, parcă o zăresc cu ochii înlăcrimați și o aud povățuindu-mă, cu glasul ei blajin, să aleg numai cu inima.
Acum, la 24 de ani de la plecarea din această lume, în locul cuvintelor, aleg glasul tăcerii.
O lacrimă, ce vindecă sufletul, mi se prelinge peste obraz, dar în loc să-mi ostoiască dorul, mi-l răscolește, iar tăcerea de odinioară se lasă strivită sub talpa unui duios oftat.
Mi-e dor de tine, draga mea măicuță!

sâmbătă, 11 februarie 2017

Rugă pentru părinţi

Rugă


"Îti mulțumesc, Doamne!
Îti mulțumesc azi, că sunt, pentru ziua de mâine!
Îti mulțumesc că am pe masă o pâine!
Îti mulțumesc pentru stropii de ploaie,
Pentru fructe, păsări, flori,
Pentru soarele care răsare în zori,
Pentru cerul cu licăr de stele,
Pentru toate zilele vieții mele,
Pentru firul de apă izvorât din fântâna,
Pentru harul ce-mi poartă a mea mână
Pe-arcuș de vioară, pe pânza, pe piatră,
Pentru viersul ce curge din mine spre Cer!
Mulțumesc pentru omul blajin și sincer!
Mulțumesc pentru haina pe care o port,
Pentru tot ce mă doare și, totuși, suport!
Îți mulțumesc pentru cântecul de păsărele,
Pentru toate încercările vieții mele!
Mulțumesc pentru puiul de om ce se va naște!
Îtț mulțumesc că ai Înviat în noaptea de Paște!
Am atâtea lucruri pentru care să-ți mulțumesc,
Că nu ar fi de ajuns o mie de ani să trăiesc!"

(Arsenie Boca-Rugăciunea mulțumirilor)

Un scenariu de coșmar pentru România



PSD nu se împacă cu ideea să renunțe la OUG-13, care-i scapă de dosare.
Planul ar fi următorul: 
Curtea Constituțională a refuzat astăzi să se pronunțe dacă OUG 13 este constituțională sau nu, pe motiv că a fost abrogată. Dacă OUG 14 va fi respinsă în Parlament, OUG 13 intră în vigoare, bucurându-se de prezumția de constituționalitate. OUG13 nu mai poate fi atacată la CCR.
OUG 14 va fi respinsă de Parlament, deoarece conține deja un articol declarat neconstituțional de CCR, introdus în cunoștință de cauză. Apoi vor intra pe rol parlamentarii puterii, pentru a susține că instituție serioasă nu poate adopta ceva declarat deja neconstituțional.
Legea de respingere a OUG 14 va merge la Președintele Klaus Iohannis, care va avea 20 de zile la dispoziție să semneze decretul, ce va fi publicat în Monitorul Oficial. În secunda în care se publică în Monitorul Oficial legea de respingere, OUG 13 intră în vigoare.
Contestarea la Curtea Constituțională a legii care respinge OUG14 nu are niciun efect: Dacă legea de respingere a OUG14 este declarată neconstituțională, atunci intră în vigoare OUG13. Nu există motive să contești la CCR.
Președintele, dacă refuză să semneze decretul de adoptare a legii care respinge OUG14, în termen de 20 de zile, încalcă pe față Constituția, este un abuz și un motiv perfect pentru suspendare. Astfel, Tăriceanu devine președinte, promulgă legea, și toți penalii scapă de dosare.

Flăcări


de Virgil Carianopol
Sunt flacără, sunt jar, sunt pară,
Merg printre oameni luminând.
Sunt ca o stea ce străluceşte,
Dar nimeni nu mă vede-arzând.
Ard ca un codru ce nu piere
Sub flacările ce-l încing,
Un codru care arde-ntruna,
Dar flăcările nu-l ating.
Şi ard, şi ard, aşa de-a rândul,
Ca mii şi mii de stele.
Îi luminez pe cei din preajmă
Arzându-mi visurile mele.
Ştiu, se va stinge crud odată
Această flacără, stindard,
Da-mi pare rău că se va stinge
Fiindcă trăiesc numai cât ard...

duminică, 5 februarie 2017

Chipul


"Fiecare suflet își poartă chipul care i se potrivește. Dacă nu și-l are de la început croit pe seama și făptura lui, singur și-l modelează, dinlăuntru în afară, încetul cu încetul. Nu e linie, nu e trăsătură cât de neînsemnată în figura unui om care să nu corespundă unui anume gest sufletesc. Mai întâi gura e modelată de mișcările și de căldura cugetării, de vorbele pe care le spune și mai ales de cele pe care nu le spune; apoi ochii, ochii care, învăluind formele de afară cu privirea sufletului care se uită prin ei, capătă, cu vremea, caracterul, expresia fundamentală, culoarea privirii, a undei acesteia de viață, încărcată de dragoste sau de ură, de bunătate sau de răutate, de lumină sau de întuneric, după cuprinsul adâncului din care pleacă. Și toată fața, cu liniile și cu mișcările ei, sfârșește astfel prin a fi opera firii noastre, a sentimentelor și gândurilor noastre."
Alexandru Vlahuță

vineri, 3 februarie 2017

Poem


SCRISOARE CĂTRE ROMÂNIA



de  Doina Bezea 

Iată! vine-ntreaga țară  
ca un tunet, ca un val,  
neputând să-ndure iară  
legi în boluri de cristal.  
  
Ca o mare ce-și adună  
valu-n pântecu-i de-azur  
ochii noștri rid făcură  
tot strângând amaru-n șnur.

Suntem, acasă, două Românii? Nu, suntem una, cu aceleași dureri

Nu cred că suntem două Românii. Mai e una peste Prut, dar eu citesc că ar fi două Românii la București și la Cluj Napoca și la Timișoara și la…Așa să fie?
E o Românie, a cincea parte din populație, care a votat PSD. Cu îndreptățirea ei. A fost o perfectă campanie electorală în care Dragnea, mai ales el, a promis marea cu sarea. Cei care au votat, au tras nădejde că o vor duce mai bine, că sărăcia va pleca, măcar partial, și din casa lor.
O altă România (dar nu cred că e alta, ci tot aceasta) e în stradă, azi. Domnul Grindeanu spune că e mai mică. Așa e. În stradă ies 250 000 de oameni, conform presei străine. Ies în marile orașe din țară și ies și români din capitalele lumii. Revolta lor e uriașă. Dar sunt mai puțini, spune cu un rânjet pe care nu i-l înțeleg, premierul, de la care așteptam altceva – înțelepciune și calm, nu un rictus care pare disprețuitor. 250 000 de oameni sunt mai puțini decât cei 3 milioane care au votat PSD. Dar și cei 3 milioane de cetățeni sunt mai puțini decât cei 18 milioane, câți – circulă vorba, fiindcă statisticile sunt cu totul aberante – am mai fi. E cazul ca, făcând scăderi și adunări, să considerăm că suntem mai multe Românii?
Suntem o singură Românie, cu oameni care simt și gândesc într-un fel, cu alții care simt și gândesc în totală opoziție la primii. Sunt și unii care nu gândesc deloc. Nu pentru că ar fi proști, ci pentru că nu-i interesează. Sau poate că există, ca peste tot în lume, și proști calificați. Nu din vina lor, ci a soartei care i-a fericit astfel, fiindcă prostia e un imens dar care scutește individul de orice frământare a minții și orice junghi sufletesc.
Au dreptate cei care spun că PSD a câștigat alegerile? Au. Au dreptate cei care, ieșind în stradă, semnalează că, în campanie, prioritatea priorităților n-a fost albirea unor dosare, într-o țară cu mulți, foarte mulți hoți aciuați în politică, în conflict cu legea și bunul simț? Au.
Este momentul acum, când lumea se clatină din țâțâni, când, cu chiu cu vai, am intrat în clubul select al UE și am ieșit, după o jumătate de veac, de sub cizma sovietică, făcând parte din NATO, să răsturnăm tot? Să vărsăm ciubărul cu lapte care nici măcar nu e plin?
E vinovat poporul votant? Niciodată. E vinovat poporul care demonstrează? Niciodată. Și atunci cine-i vinovat? Vinovate sunt niște rânjete politice. Vinovați sunt niște hoți care au jefuit țara și, așa cum se vede, par să reușească s-o fure în continuare. Ce mai e de furat la noi? Mereu mai e ceva de dus acasă, în casele din ce în ce mai mari și mai aurite ale politicienilor care au devenit milionari și miliardari din salariul lor bugetar amărât.
Există o soluție? Există mai multe. Dacă am avea mari barbați de stat și mari patrioți în politică, ele ar fi depistate. Românii, chiar dacă unii au mers la vot și alții merg în stradă, sunt aceiași oameni, cu durerile lor, cu speranțele lor, cu necazurile lor care nu se mai termină.
Fiți patrioți și înțelepți, domnilor politicieni.Și nu mai rânjiți, fiindcă toți ați căpătat un rânjet care începe să devină sardonic.


Sursa: http://ampress.ro/suntem-acasa-doua-romanii-nu-suntem-una-cu-aceleasi-dureri/

Gândul zilei...


"Oamenii te pot apropia sau depărta de tine însuți. Culmile pe care ne putem ridica sau hăurile în care ne putem afunda. Uneori, lacrimile ajung în suflet și îl inundă. Necazurile ne fac mai puternici, ne ajută să supravieţuim altfel, la un alt nivel. Orice om are momente de tristețe, de regăsire, de cădere și ridicare. De gol sau plin, de lumină și întuneric, de lacrimi și zâmbete. Face parte din procesul de purificare, de catharsis. Nu am ști să prețuim bucuria, dacă nu am trece prin durere și invers. Toate au rostul lor...
Când sufletul plânge, doar Dumnezeu aude...Timpul se oprește și adună roua inimii. Este una care nu vrea să se usuce și o arunc în marea de cuvinte..."

Hrisostom Filipescu

Criticilor mei


Stimaţi prieteni,
E o zi mohorâtă, iar gândurile ce mă năpădesc par acoperite de umbre şi ceaţă.
Recunosc, stimaţi prieteni, fac parte din "prostime", din categoria celor fără principii, fără educaţie, fără bun-simţ, din gloata de golani ce se revoltă, aşa cum foarte bine, direct sau voalat, aţi precizat mulţi dintre dumneavoastră în cursul ultimilor zile. Mai mult, sunt bogat. Nici nu s-ar putea să fiu altfel, fiind plătit de Soros, mituit de Iohannis, din banii lui de chirie din nenumăratele sale case, ori din vânzarea de copii. Cu alte cuvinte, sunt un profitor, un nimeni, un ins total lipsit de caracter! Cum cine se aseamănă s-adună, probabil, la fel sunt şi ceilalţi ce formează Vocea Străzii.
Pe cei care ne-aţi etichetat că suntem manipulaţi, vânduţi, rog pe Bunul Dumnezeu să aibă grijă de dumneavoastră pe cât de curate gânduri aveţi! Vă înţeleg, vă iubiţi ţara, vă iubiţi conducătorul suprem, pe integrul şi venerabilul, Liviu Dragnea, fapt pe care eu îl respect. Nu pun nicăieri ghilimele, deoarece habar nu am cum se folosesc şi la ce ajută. Sunt un Neica Nimeni, ce fluieră a pagubă, într-o Românie sufocată de gloata câinilor ce umblă hai-hui dinspre Teleorman, cu covrigi în coadă.
Astăzi, m-am convins că pentru mine lumea virtuală e un loc din care uşor trebuie să dispar, pentru a face un bine acestei ţări, vouă, celor care pe bună dreptate, după crezul vostru, m-aţi catalogat ca fiind un om fără creier. Nu sunt deloc supărat pe cei care m-aţi caracterizat aşa, fiindcă aveţi dreptate, substanţa mea cenuşie este pe zi ce trece tot mai puţină, un argument în plus ce susţine incapacitatea mea de a fi nemanipulabil şi fiinţă onorabilă.
În final, stimaţi prieteni, vă doresc tot binele din lume, iar ţării mele viaţă lungă şi prosperă!

miercuri, 1 februarie 2017

Încotro, România?



Dragi prieteni, după cum probabil ştiţi sunt un apărător al valorilor naţionale, un om ce-şi iubeşte Neamul, un individ ce pledează sub diverse forme pentru adevăr, bun-simţ, pentru frumos şi înţelepciune, fapt pentru care şi aici, în lumea virtuală, zi de zi, în funcţie de timp, încerc să aduc argumente credinţei mele în aceste valori.
Ceea ce se întâmplă în ultima vreme în ţara noastră îmi lasă un gust amar. Sper să am tăria de a mai crede în România!
Ordonanțele criminale adoptate aseară şi publicate, hoţeşte, în Monitorul Oficial, azi noapte, după ora unu, legitimează pe bună dreptate HOŢIA. Cred că este prima dată când afirm aici, cu subiect şi predicat, că mi-e rușine de oamenii printre care trăiesc!
Dacă ne-am iubi ţara cu adevărat, am pune mai presus de noi interesul României şi am respecta meritocraţia, am avea atititudine civică ori de câte ori ar fi derapaje de la normalitate.
Se pare că ne-am pierdut demnitatea, că ne batem joc de străbunii noştri, de cei care s-au jertfit pentru binele ţării şi ce este foarte grav că oferim un viitor sumbru copiilor noştri.
Ignoranţa, minciuna, prostia şi hoţia, distrug România,stimaţi prieteni!
Dă, Doamne, mintea românului cea de pe urmă!