CREZUL MEU

"EXISTĂ UN LUCRU MAI RĂU DECÂT OAMENII RĂI !
ESTE IGNORANŢA OAMENILOR BUNI !"

CĂI CĂTRE LUMINĂ

BINE AŢI VENIT ÎN LUMEA MEA !
Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

duminică, 26 februarie 2017

ȘI ICOANELE PLÂNG

de Silvia Urlih
Ieri,
am mângâiat cu gândul
o icoană…
mi-a lăcrimat în palme,
obosită,
mi-a luat sufletu-n brațe,
mi la făcut
coroană,
să-mi țină cald
să-mi oblojească haina
peticită.
Icoana
mi-a zâmbit sfios
printre suspine
și mi-a șoptit
să nu-mi mai fie frică,
mi-a spus
că-n lume poate va fi
bine
și mi-a mai spus
că Domnul
din nouri se ridică.
Ieri,
icoana m-a udat cu smirnă
și cu mir,
mi-a aninat de suflet
un colind,
mi-a dat lacrima-i sfântă
să-mi fie
elixir,
mi-a pus în pumni
lumina
cu gându-mi
s-o aprind.
Ieri,
am mângâiat cu gândul
o icoană,
am mângâiat-o
și-am jurat în ea să m-adâncesc,
i-am acceptat privirea
și a ei coroană,
și mi-am promis
că voi fi Om
și omul
să-l iubesc.
PLÂNG LUMÂNĂRILE
Plâng lumânările o dată cu tine ,
se-nmoaie
sub greutatea păcatelor tale,
lacrimi de foc
se scurg
din suspine,
izvorul sfânt rupe înlănțuirea din zale.
Plâng lumânările,
se topesc sub păcate,
curg râuri de lacrimi
izvorând
din izvor
cu inima grea îți iei crucea în spate
lași locului sfânt
plânsul
pictat în pridvor.
Plâng lumânările
se-nmoaie,
se scurg,
cu focul îți spală izvorul
din suflet,
vii din neant și pornești
spre amurg
fără dureri, suferință, lacrimi,
sau plânset.
Plâng lumânările
cu lacrima ta,
te primenesc prin rugăciuni
adânci,
simți lațul durerilor cum spre cer
vor pleca
căci focul din lacrimi
vor rămâne-ntre stânci.
Plâng lumânările
pe inima-ți frântă,
tu pelerinule, vii, pleci…
și plângi….
simte-ți iubirea
cum inima-ți
împlântă
aleargă cu viața!
nu te opri!
Ai să învingi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu