de Virgil Carianopol
Sunt flacără, sunt jar, sunt pară,
Merg printre oameni luminând.
Sunt ca o stea ce străluceşte,
Dar nimeni nu mă vede-arzând.
Merg printre oameni luminând.
Sunt ca o stea ce străluceşte,
Dar nimeni nu mă vede-arzând.
Ard ca un codru ce nu piere
Sub flacările ce-l încing,
Un codru care arde-ntruna,
Dar flăcările nu-l ating.
Sub flacările ce-l încing,
Un codru care arde-ntruna,
Dar flăcările nu-l ating.
Şi ard, şi ard, aşa de-a rândul,
Ca mii şi mii de stele.
Îi luminez pe cei din preajmă
Arzându-mi visurile mele.
Ca mii şi mii de stele.
Îi luminez pe cei din preajmă
Arzându-mi visurile mele.
Ştiu, se va stinge crud odată
Această flacără, stindard,
Da-mi pare rău că se va stinge
Fiindcă trăiesc numai cât ard...
Această flacără, stindard,
Da-mi pare rău că se va stinge
Fiindcă trăiesc numai cât ard...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu