de Ionel Mesaroş
Din cer,
Curg lacrimi de dor
Peste faţa din humă uscată,
Privirea-mi cocoţată de un nor
Cu vise de copil s-adapă.
Iarba surâde,înverzind,
Rourată de plâns senin,fără veste,
Norii mângâiaţi de vânt,
Îşi scutură trena uşor,pe pământ,
Presărând diamante celeste.
Vântul răsuflă uşor,şoptind,
Cu atingeri duioase ,vântură norii,
Lumina s-adună în cor ,făurind
În arce de curcubeu ,adunând bucurii
Şi visu -mi înseninat de sfinţenia ploii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu