CREZUL MEU

"EXISTĂ UN LUCRU MAI RĂU DECÂT OAMENII RĂI !
ESTE IGNORANŢA OAMENILOR BUNI !"

CĂI CĂTRE LUMINĂ

BINE AŢI VENIT ÎN LUMEA MEA !
Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

joi, 23 iunie 2011

Comorile


de Tudor Arghezi

Stai de vorba cu tine mai des, omule, fricosule, nebunule! Tu ai o carte-n sân, pe care nu o citeşti. Tot omul se naşte cu cartea lui în sân. Rupe-o din camaşa ta, unde a prins rădăcină nesmulsă. Nu o lasa necitită, căci se întunecă lumea şi nu mai poţi cunoaşte slova. Cauţi altuia, şi a ta îţi rămâne străină. Rasfoieşte-o la timp, înnainte ca limba ei să treacă şi să o uiţi. Pune-o colea pe masă, rupe-i peceţile, dezlipeşte-i foile tencuite, desfă-o. Ţi-a fost dată învăluită într-o pânza de plumb.
Cartea ta are patru cotoare. Cu băgare de seamă întoarce-o pe latura bună, ca să nu-ţi zboare foile când le vei despica şi ca să-ţi rămâie adunate la o cusătură. E Sfânta Scriptură a ta. Fiecare ins are Sfânta lui Scriptură şi Apocalipsul lui deosebit. O poţi începe de unde apuci, - de la mijloc, de la sfert, înainte şi îndărăt. În cartea pe care ţi-o ascunzi de frică, speriat de ameninţarea şi de blestemele celor ce nu vor să ţi-o citeşti, înţelesurile sunt toate adevărate şi drepte; rupe rândul sau ia-l de la punct, pretutindeni cade litera mare. E o carte care tot începe şi nu se mai sfârşeşte. Înţelesurile ei se încovoaie şi se întorc, şi, împletite, se urzesc în orice fel laolaltă. Cum de nu ţi-ai gasit-o înca şi pentru ce fugi de ea?
Omule, nebunule, tu poţi trage din fier cu mâna firul nevăzut care-i împânzeşte tăria, poţi să scoţi măduva pietrei, ca un vierme din lemn, ca un melc din gaoacea lui învârtită. Strânge cremenea, şi va ieşi picătura ei de sudoare. De unde izvorăşte timpul? Şi timpul tău din ce loc al lui se desface, ca un pârâu întors din matca în care s-a vărsat?
Nebunule, tu faci minuni fără să ştii şi nu cunoşti puterea gândului tău. Tot ce ai închipuit este şi se face, dar te fereşti să stai de vorbă cu tine şi să te închipuieşti. Ce face noaptea din tine? O movilă zăcută. Ia potriveşte pe întuneric în lacătele tale cheile tale: sufletul are o sută de porţi, toate încuiate, dar cheile sunt în lacătele şi broaştele lor, şi tu nu le vezi în întuneric, pentru că nu cauţi în întuneric. Poartă-ţi mâna pe ziduri de-a lungul, şi ai să ţi-o loveşti de ele, şi atunci nu te înfricoşa, nu fugi; întoarce cheile şi deschide. De ce nu citeşti cartea care desluşeşte locul comorilor? Când ai fost slab, trebuia să citeşti,- şi când ai fost bolnav, şi când te-ai simţit şovăind şi deznădăjduit. Minunea închipuirii dă slăbiciunilor tale vârful şi sunetul lanciei. Alunecuşul povârnişului ţi se podeşte neted sub talpă. Boala ta piere, deznădejdea se leapadă de tine. Nu e nevoie să te sileşti, să vrei şi să crezi; a fost de-ajuns puţin: că ţi-ai închipuit. Şi ca să traieşti în tine, iţi vei închipui că eşti acela care ai râvnit să fii. Tu nici nu poţi să fii decât acela.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu