CREZUL MEU

"EXISTĂ UN LUCRU MAI RĂU DECÂT OAMENII RĂI !
ESTE IGNORANŢA OAMENILOR BUNI !"

CĂI CĂTRE LUMINĂ

BINE AŢI VENIT ÎN LUMEA MEA !
Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

miercuri, 3 ianuarie 2018

Gânduri la început de an...

Primul gând ar trebui să fie acela de a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru binecuvântările date în anul care tocmai a trecut şi să-l rugăm să ne ajute şi în anul în care abia am păşit. Nu numai lui Dumnezeu trebuie să-i mulţumim, ci la toţi binefăcătorii nostri pentru că Dumnezeu lucrează prin oameni. Ar trebui să mulţumim şi pentru încercările vieţii, pentru că nimic nu este întâmplător, ci spre folosul nostru şi spre maturitatea noastră spirituală. Asemenea lui Iov, să mulţumim lui Dumnezeu, atât pentru cele bune, cât şi pentru cele rele.
-Să alegi cu înțelepciune în ce anume îți investești timpul și energia, fiind mereu conștient că viața ta este definită de felul în care trăiești clipă de clipă; 
-Să fii dispus să renunți la zona de confort atunci când ea devine inconfortabilă și sufocantă și să ai curajul de a o lăsa în urmă și a te îndrepta spre noi orizonturi;
- Să fii mereu conștient că fiecare compromis pe care îl faci înseamnă trădare de sine, iar atunci când nu îți mai ești loial ție însuți bucuria de a trăi dispare;
-Să îți faci o listă clară de scopuri și obiective și să pui pe primul plan atingerea lor. Împlinirea în viață o simți atunci când ai realizările pe care ți le-ai propus, prin forțele tale proprii, iar astfel dobândești încredere, respect și stimă de sine;
- Să fii mereu o prioritate pentru tine, să îți onorezi ființa, să ai grijă de tine și să nu permiți altora să abuzeze sau să se folosească de tine;
-Oricât de greu ți-ar fi la un moment dat, nu te victimiza. Ci, cu încredere și determinare, să cauți neobosit soluții și să depășești toate neajunsurile vieții. Pentru că, așa cum știi, cu fiecare problemă depășită devii din ce în ce mai puternic, mai înțelept și mai bine pregătit pentru viață;
- Să cauți să fii un om autonom, care nu este dependent de alții și astfel îți vei păstra mereu demnitatea și verticalitatea. Atunci când tu te bazezi în primul rând pe forțele și resursele proprii și te înconjori cu oameni asemenea ție, grupul tău de apartenență va fi unul care produce și oferă valoare atât membrilor săi, cât și societății în care trăim. Avem nevoie de oameni încrezători în sine, profesionișți și asumați pentru ca țară să evolueze;
-Să faci ce poți, cu ceea ce ai la îndemână, acolo unde ești și să cauți mereu să devii mai bun decât ai fost ieri;
-Să te lași influențat doar de modele pozitive și, chiar dacă nu ai acum în jurul tău oameni care să te inspire, comportă-te și trăiește tu așa cum ți-ar plăcea să o facă și alții.



(dr. Ursula Sandner)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu