CREZUL MEU

"EXISTĂ UN LUCRU MAI RĂU DECÂT OAMENII RĂI !
ESTE IGNORANŢA OAMENILOR BUNI !"

CĂI CĂTRE LUMINĂ

BINE AŢI VENIT ÎN LUMEA MEA !
Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

vineri, 27 februarie 2015

În căutarea sensului pierdut


"Nimeni nu poate să lege cu adevărat pe nimeni. Nu s-a inventat lanț pentru suflet. Trăim tot ce vrem să trăim, cu voia sau fără voia celuilalt, în ciuda normelor și a prejudecăților sociale. Trăim tot ceea ce considerăm că ne este necesar și că ne ajută să înțelegem mai mult, să simțim altfel.

Alegerile pe care le facem sunt individuale. Existăm în funcție de ceea ce alegem. Nu poți să alegi decât pentru tine și ești răspunzător de fiecare secundă pe care o trăiești. Viața nu îți dă nimic înapoi. Ceea ce faci rămâne făcut. Nu poți să ștergi, nu poți să te întorci să schimbi, nu poți să zici că nu s-a întâmplat.


Fericirea nu este un obiectiv pe care îl atingi și gata. Fericirea trebuie întreținută și se poate pierde în fiecare secundă. Dacă o dobândești la un moment dat, asta nu înseamnă că o păstrezi definitiv oricum. Trebuie să ajungi să îți cunoști sensul în viața asta și să nu mergi împotriva naturii tale, să nu te abandonezi. Fiecare are un sens. Până nu și-l descoperă, este veșnic nefericit. Atâta tot."
Chris Simion

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu