de Zenovia Priboi
N-am mai vorbit demult cu Tine,
de zile-ntregi,sau chiar de săptămâni...
și tot mergând pe drumul vietii,
în tălpi am adunat mulți spini!
M-am așezat pe câte-o piatră,
durerile să îmi alin,
a mai ieșit la câte-o poartă,
un om ce mi-a zâmbit senin!
Ba,chiar odată-am poposit
la un poet nebun trei zile,
era atât de fericit,
mă molipsise și pe mine!
Si câte versuri s-au născut,
dintr-un nebun și-o visătoare...
de ce-s nebunii fericiti,
să se prefacă ceilalți oare?
Dar vezi.....și el și-a revenit,
și bucuria s-a pierdut,
și am plecat din nou la drum,
pe jos,prin ploaie și prin vânt!
N-am mai vorbit demult cu Tine,
dar Ți-am zâmbit în fiecare zi,
Tu mă cunoști,și știi prea bine,
că fără Tine ...n-aș putea trăi...
Păcate....am....dar compensez.
prin sufletul ce-l pun în gânduri.
și fiecărui om îi dăruiesc,
ce mă-nțelege,printre rânduri!
Mă iartă, DOAMNE, cum mă ierți,
în fiecare zi din viață....
și de-mi permiți să mă trezesc,
vorbim.....și mâine dimineață!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu