de Ionel Mesaros
Albastrul cerului de mai
S-adaposti in ochi de zana,
Prinzand al vesniciei grai
De bobul tanar de tarana.
Vantul sufla a primavara,
Cu adieri de mandolina,
Jucand cositele balaie
Pe ritmuri vii,placute de inima.
Surasul cald de soare pogori,
Peste smaraldul ierbii matasoase,
Desi calcata,iarba multumi:
Cu roua dorului de casa.
Si mersul ei de caprioara
Atinse boabele de roua,
Sub mangaieri neincepute,
Intregul trup i se-nfioara.
La gandul ca nu-i singura sub cer,
Se aciua in iarba moale,
Privi in jur,apoi,s-abandona
In bratele tacerii goale.
Cerul ,din ochii ei albastri,
Imbratisa pamantul viu,
Si saruta ,cu ochi de astri,
Pana si umbra gandului pustiu!
Se inalta pe-a soarelui scarita,
Spre inaltimile celeste,
Si visul de a fi o clipa
Se preschimba intr-o poveste.
Si zana sta la rasarit,
Privind cu ochii de lumina,
Clipa de clipa,iscoditor,veghiind,
La bobul fraged de tarana.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu