Eminescu

E glasul cerului cuprins în cuvânt,
dorul purtat pe aripi de gând;
Munte de suflet ceresc,
pârjolit de focul iubirii,
Icoană a neamului românesc,
renăscută din cenuşa firii.
Nobil cânt de luceferi aici, pe pământ,
în zbor către cete de îngeri,
Ecoul veşniciei mângâiat de vânt,
de demoni tăcuţi şi stingheri.
Slavă a graiului pământesc
dincolo de orice închipuire;
Coloană a templului omenesc
mai presus decât orice gândire.
Universul cuprins în cuvânt,
cel mai viu glas al limbii române,
pe plaiul mioriţei, adăstând
poetul nepereche, de veghe, rămânând.

(Ionel Mesaroș)