Anonimul Eminescu...

de Vasile Neagu-Scânteianu

Călător prin noaptea vremii,
Fără ţintă,fără loc,
Porţi povara anatemii-
De nu ai nici azi noroc?

Poate duci cuiva solie
Mesager necunoscut,
Şi doar Luna te mai stie -
Cum păşeşti usor,tăcut!

La vreo margine de drum
Îţi găseşti câte-un popas,
Şi c-un jar rămas postum-
Te-ncălzeşti fără de glas!

Nici prieteni,nici tovarăşi
Nu ţi-ai luat în drumul tău,
Să nu te trădeze iarăşi-
Sau să te azvârle-n hău!

Poate eşti drumeţul tainic
Ocrotit de nopţi şi stele,
Să îi fii ursitei crainic-
Peste timpurile grele!?

Când Neamul se prăbuşeşte
În durere si oftat,
Poate ochiul tău zăreşte-
O speranţă în Înalt!

Arunci punţi necunoscute
Peste margini de abis,
Iar durerile tăcute-
Le dai forma unui vis!

Aduni nopţile in salbă
Şi prin ele te strecori,
Scriind vieţii câte-o jalbă-
Prinsă-n revărsat de zori!

Poate lungile bejenii
Se vor aduna-ntr-un punct,
Peste veacuri şi milenii-
Când vei fi si cunoscut!

Pân-atunci esti anonimul
Ce durerile le arzi,
Dăruindu-ne seninul-
Prin vibraţii şi prin barzi!