Nu căuta niciodată iubirea în afara ta. În afara ta nu găseşti decât manifestări ale altor egouri.
Adevărata iubire nu ţi-o poate oferi decât cel care şi-a ieşit din ego. Doar un astfel de om poate să-ţi ofere o iubire deplină, nemodelată de ego, lipsită de subiectivitate.
De fapt, acela care-i lipsit de ego nici nu-ţi oferă iubirea lui , ci trezeşte în tine starea de iubire în acelaşi fel în care sfântul nu-ţi oferă sfinţenia lui, ci trezeşte în tine sfinţenia ta.
Nevoia de iubire, gândul la iubire nu reprezintă iubirea - arată doar că ai dor să se trezească în tine aceea stare subiacentă de iubire.
Dacă acea stare este trează în tine, nu mai simţi că-ţi lipseşte iubirea, nu mai cauţi iubirea, nu mai eşti însetat de ea, ci o reverşi pur şi simplu din tine spre ceilalţi.
Nici măcar nu o reverşi tu, se revarsă singură, în toate direcţiile şi în toate formele.
Această stare de iubire este subiacentă egoului, este impersonală; într-o astfel de iubire nu mai poţi să spui: "Mi-am revărsat iubirea către tine şi tu uite ce-mi faci!"
Apostolul Pavel a surprins foarte bine (cum altfel?) atributele acestei iubiri: " este îndelung răbdătoare, plină de bunătare, nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se umple de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la folosul său, se bucură de adevăr, etc." 1Corinteni 13.4,5
Când el spune că iubirea este îndelung răbdătoare nu spune că trebuie să înghiţi toate prostiile generate de cele mai meschine egouri cu care vii în contact ca să te afli în iubire, sau ca să dai dovadă de iubire. El spune că, atunci când se trezeşte în tine acea iubire impersonală, devii răbdător cu toată neştiinţa lumii (în fapt meschinătatea vine din necunoaştere) tot aşa cum o mama este răbdătoare cu neştiinţa copilului său.
Ca să poţi cunoaşte această iubire nu te concentrezi asupra nevoii tale de iubire (aceasta-i doar soneria care dă alarma) deoarece nevoie înseamnă lipsă şi deci, fără să vrei, te concentrezi asupra lipsei; ci trebuie să te deschizi cu adevărat către ceilalţi. Într-un limbaj plastic, trebuie să faci saltul în obiectivitate.
Ca să nu mai pierzi accesul la o astfel de iubire trebuie să înveţi să rămâi treaz, de fapt trebuie să ai cunoaşterea conştientă a acestei stări impersonale de iubire.
Acesta este un exerciţiu spiritual extrem de puternic, care merită practicat în fiecare moment al vieţii noastre.
Adevărata iubire nu ţi-o poate oferi decât cel care şi-a ieşit din ego. Doar un astfel de om poate să-ţi ofere o iubire deplină, nemodelată de ego, lipsită de subiectivitate.
De fapt, acela care-i lipsit de ego nici nu-ţi oferă iubirea lui , ci trezeşte în tine starea de iubire în acelaşi fel în care sfântul nu-ţi oferă sfinţenia lui, ci trezeşte în tine sfinţenia ta.
Nevoia de iubire, gândul la iubire nu reprezintă iubirea - arată doar că ai dor să se trezească în tine aceea stare subiacentă de iubire.
Dacă acea stare este trează în tine, nu mai simţi că-ţi lipseşte iubirea, nu mai cauţi iubirea, nu mai eşti însetat de ea, ci o reverşi pur şi simplu din tine spre ceilalţi.
Nici măcar nu o reverşi tu, se revarsă singură, în toate direcţiile şi în toate formele.
Această stare de iubire este subiacentă egoului, este impersonală; într-o astfel de iubire nu mai poţi să spui: "Mi-am revărsat iubirea către tine şi tu uite ce-mi faci!"
Apostolul Pavel a surprins foarte bine (cum altfel?) atributele acestei iubiri: " este îndelung răbdătoare, plină de bunătare, nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se umple de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la folosul său, se bucură de adevăr, etc." 1Corinteni 13.4,5
Când el spune că iubirea este îndelung răbdătoare nu spune că trebuie să înghiţi toate prostiile generate de cele mai meschine egouri cu care vii în contact ca să te afli în iubire, sau ca să dai dovadă de iubire. El spune că, atunci când se trezeşte în tine acea iubire impersonală, devii răbdător cu toată neştiinţa lumii (în fapt meschinătatea vine din necunoaştere) tot aşa cum o mama este răbdătoare cu neştiinţa copilului său.
Ca să poţi cunoaşte această iubire nu te concentrezi asupra nevoii tale de iubire (aceasta-i doar soneria care dă alarma) deoarece nevoie înseamnă lipsă şi deci, fără să vrei, te concentrezi asupra lipsei; ci trebuie să te deschizi cu adevărat către ceilalţi. Într-un limbaj plastic, trebuie să faci saltul în obiectivitate.
Ca să nu mai pierzi accesul la o astfel de iubire trebuie să înveţi să rămâi treaz, de fapt trebuie să ai cunoaşterea conştientă a acestei stări impersonale de iubire.
Acesta este un exerciţiu spiritual extrem de puternic, care merită practicat în fiecare moment al vieţii noastre.
(Text preluat de pe blogul "Cafea cu secrete")
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu