CREZUL MEU

"EXISTĂ UN LUCRU MAI RĂU DECÂT OAMENII RĂI !
ESTE IGNORANŢA OAMENILOR BUNI !"

CĂI CĂTRE LUMINĂ

BINE AŢI VENIT ÎN LUMEA MEA !
Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

duminică, 1 septembrie 2024

Toamna

 


"Toamna este o simfonie, artă vie, în mii de culori."~Valeria Mahok

sâmbătă, 31 august 2024

La multi ani, Limba Română!


de Licuța Pântia

E ziua ta, azi limba mea română,
Tu m-ai crescut la sânul maicii mele,
În graiul tău mi-am înălțat suspinul
Și dorul strămoșesc.. și toate cele!
La umbra ta mi-am potolit durerea
Și ruga spre înalt din tine-mi cântă;
De-oi înnopta oriunde-n lumea asta,
N-oi mai găsi mai dulce, nici mai sfântă!
N-am să renunț la tine niciodată,
N-am să te pierd pe drumurile-albastre!
Și-am să te cânt și-am să te râd oriunde
Și-am să te plâng, pân-oi pleca spre astre!
Te am in piept, în acte și în sânge
Și te păstrez in versul care-l scriu,
Și te-oi lăsa și la urmași ca zestre,
Îți sunt copil si veșnic am să-ți fiu!

duminică, 11 august 2024

Balada vieții trecătoare



de Rabindranath Tagore

Un lung tren ne pare viața.
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama,
Unde ne-am suit și când.
Fericirile sunt halte,
Unde stăm câte-un minut,
Până bine ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.
Iar durerile sunt stații!
Lungi, de nu se mai sfârșesc
Și în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.
Arzători de nerăbdare,
Înainte tot privim,
Să ajungem mai degrabă
La vreo țintă ce-o dorim.
Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe și dureri,
Noi trăim hrăniți de visuri
Și-nsetați după plăceri!
Mulți copii voioși se urcă.
Câți în drum n-am întâlnit,
Iar câte-un bătrân coboară,
Trist și frânt, sau istovit.
Vine-odată însă vremea,
Să ne coborâm și noi.
Ce n-am da atunci o clipă,
Să ne-ntoarcem înapoi?
Dar pe când, privind în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună goarna veșniciei:
Am trăit și n-am știut.

duminică, 7 iulie 2024

7 IULIE-ZIUA IERTĂRII

Iartă-mă, Doamne, că mi-am făcut iluzii!

Învață-mă să iert pe ceilalți, dar nu omite să mă deprizi să mă iert și pe mine însumi!
Învață-mă să cred că iertarea îmi va da aripi, alimentându-mi nădejdea că toate cele pământești sunt trecătoare! Risipește-mi, Doamne, iluzia că le știu pe toate cele esențiale!
Știu că nu știu ceea ce mă așteaptă, însă arată-mi, Doamne, pașii răbdării! Învață-mă să cred că nimic nu e întâmplător, că uitarea e, uneori, o binecuvântare, iar iertarea e leacul celui însetat de BINE!

marți, 2 iulie 2024

Hai România!

 


Bucuria de până acum a fost ceva unic pentru multi dintre noi, cei care am fost prea tineri când Generația de Aur era pe teren...

Acum avem o Generație de Suflet, care a umplut milioane de suflete de bucurie, care a făcut să de vorbească de bine despre România în toată lumea. Indiferent de rezultatul din aceasta seară, îmi doresc ca românii să rămână cu sufletul alături de ei.
Băieții sunt dedicați, fără vedetisme personale, Edi a demonstrat că ambiția și dorința bate talentul și eu am încredere in ei că vor face un meci frumos deseară.
Mizez pe un egal și câștigătoarea decisă la penalty-uri!

duminică, 23 iunie 2024

CAPUL SUS! NU RENUNȚĂM!


Înfrângerea României din meciul cu Belgia, la care s-au uitat familii întregi, de la mic la mare, ne-a dat tuturor oportunitatea de a oferi o lecție bună copiilor. Aceea că nu doar victoria este importantă. Că suntem mândri de cei în care credem și îi încurajăm nu doar atunci când câștigă. Iar atunci când oferim susținere, contează să o facem și la bine, și la greu. Nu în ultimul rând, atât timp cât moralul este de luptător, mergem înainte cu fruntea sus.

🇷🇴
HAI ROMÂNIA!
🇷🇴
Am primit gol în secunda 73, am avut noroc la golul lui LUKAKU anulat pentru un offside milimetric, am avut șansă la intervențiile lui NIȚĂ sau RAȚIU, am avut și un ghinion teribil la ocazia lui DENNIS MAN singur cu portarul, am fost neatenți la golul 2 când o minge lungă de la portar ne-a prins descoperiți, dar mai avem un meci și NU RENUNȚĂM!
BELGIA este o clasă peste, are o viteză în plus și jucători de sute de milioane de euro. Numai când pronunți numele KEVIN De BRUYNE, liderul de la MANCHESTER CITY și care cu siguranță va avea statuie la ETIHAD, sau JEREMY DOKU, cumpărat de același CITY cu 60 de milioane, sau ROMELU LUKAKU, golgeterul BELGIEI cu 85 de goluri și un jucător pentru care cumulat cluburile au plătit peste 200 de milioane de euro. Ăștia sunt jucătorii împotriva cărora am jucat, iar victoria lor este meritată. În schimb, spiritul nostru de grup se ridică la nivelul unui CAMPIONAT EUROPEAN!
ROMÂNIA rămâne pe loc de calificare în optimi, iar miercuri la FRANKFURT avem șansa să ni-l păstrăm în meciul unei generații împotriva SLOVACIEI!
CAPUL SUS! NU RENUNȚĂM!
🇷🇴