de Luis Cernuda
Primă inocenţă
Desfiinţată de dorinţă,
Uitare de sine pierdută în altă uitare,
Ramuri împletite una-ntr-alta,
La ce bun să trăiţi, dacă veţi dispărea odată?
Trăieşte doar acela care priveşte
Mereu în faţă ochii aurorei sale,
Trăieşte doar acela care sărută
Trupul îngerului înălţat de iubire.
Fantasme ale suferinţei,
Fantasme-ndepărtate, fantasme străine,
Rodul unei iubiri rătăcite,
Precum amintirile unor vise
Dibuind printre mormintele
Pustii care ne apasă.
Pe acolo se perindă şi gem
Morţii în picioare, vieţile sub lespezi
Lovind neputincioase şi
Rănind umbrele
Cu inutila lor duioşie.
Nu, nu iubirea e cea care moare.
- Ionel Mesaroş
- Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu