Iubitul divagheză

de Luis Cernuda

S-ar putea ca timpul din infern
Să aibă măsurariul de aici,
Sau poate că este lipsit de măsură,
Nu ştiu. Dincolo de toate, timpul,
Precum zic, se mişcă înapoi.
La fel ca istorioara noastră, a ta şi a mea
(Mai bine zis a mea,
Deşi de partea ta rămîne ocazia şi motivul,
Ceea ce nu-i puţin),
care se repetă din nou
Dinspre sfîrşit spre început.
Rezultă totuşi ciudat
Să trec de la principiul uitării
Către fervoarea iluziei cînd totul
Se animă de prezenţa ta,
Iar de aici la ignorarea
Anterioară întîlnirii noastre.
Astfel că în infern n-aş mai crede
Şi în acelaşi timp, ideea de paradis
S-ar prăbuşi de la sine.
Infern şi paradis,
N-oR fi fiind nişte închipuiri ale noastre
Din viaţa aceasta şi nimic mai mult?
Infern şi paradis – iluzii
Durate de noi din faptele noastre,
Aici, unde iubirea şi ura răsar împreună
Încurajîndu-ne existenţa.
Eu nu vreau o viaţă din care tu să lipseşti:
Să fiu uitat, da, însă nu ignorat de tine.
Urcuşul şi coborîşul
Sunt unul şi acelaşi drum; dorinţa mea
E că la finele acestor căi
Posedaţi de ură ori stăpîniţi de iubire,
De uitare sau de amintire,
Existenţa ta să se consume aici,
Infernul şi paradisul meu.