
Asta e o capcană a celor care nu știu dacă s-au căsătorit pentru că au văzut în celălalt un partener inteligent cu care vor evolua sau pur și simplu au intrat în acea zonă de siguranță pe care ne-o oferă această formulă socială. Te pui la adăpost de viață printr-o căsătorie, ceea ce nu este corect. Într-un cuplu real îi dorești celuilalt să evolueze cât mai mult, să îi fie cât mai bine, să arate cât mai bine.
Este o alianță de doi indivizi inteligenți și compatibili, care realizează că împreună sunt mai capabili, mai fericiți, evoluează. Aici oamenii nu comunică în cuplu vizavi de cine sunt, de trăirile lor. Nu pot să cred că un tip de 25 de ani va fi același și la 40....se întâmplă niște lucruri. Acești oameni devin la un moment dat doi străini care stau pe aceeași canapea și își așteaptă moartea. Ajungi la bătrânețe și, ori îl urăști pe celălalt pentru că-ți proiectezi asupra lui frustrările, ori într-o zi afli că vrea să divorțeze și nu știi cum de s-a ajuns aici. Ai uitat să-i acorzi atenție pentru că te-ai instalat în rutină. Aici e treaba femeii. În occident sunt relații funcționale, bărbații comunică și le e chiar bine.
Aici, femeia are responsabilitatea asta. E straniu: poți să ai o relație intimă grozavă, dar să stai cu el la masă și să nu poți vorbi despre subiecte de viață...fidelitatea, banii, unde ești în 5 ani ș.a. Femeia trebuie să spargă gheața cu tact și să-și învețe partenerul să comunice. Bărbații nu au în alfabetul lor comunicarea afectivă.
Cumva, ideile astea lucrează și în subconștientul lor, dar e mult mai confortabil să le ignore sau nu au mecanismele necesare pentru a se exprima. În relațiile afective sunt praguri care ne duc mai departe. Euforia inițială trebuie să fie înlocuită cu încredere, intimitate, susținere reciprocă și dragoste necondiționată. După ce ei trec acest prag, șansele de durată a unui cuplu sunt mult mai mari."
Marie-Rose Mociorniță