de Albert Einstein
Într-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor ţine cursul de filozofie… Profesorul ateu îi cere unuia dintre noii săi studenţi să se ridice în picioare
-Eşti creştin, nu-i aşa, fiule?
-Da, domnule, spune studentul.
-Deci, crezi în Dumnezeu?
-Cu siguranţă.
-Dumnezeu e bun?
Desigur, Dumnezeu e bun.
-E Dumnezeu atotputernic? Poate El să facă orice?
-Da.
Profesorul zâmbeşte cunoscător. Se gândeşte puţin.
- Uite o problema pentru tine. Să zicem că există aici o persoană bolnavă şi tu o poţi vindeca. Poţi face asta. Ai vrea să îl ajuţi? Ai încerca?
-Da, domnule. Aş încerca.
-Deci, eşti bun.
-N-aş spune asta.
-Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea să ajuţi o persoană bolnavă daca ai putea. Majoritatea am vrea dacă am putea. Dar Dumnezeu, nu…
Studentul nu răspunde, aşa că profesorul continua.
-El nu ajuta, nu-i aşa? Fratele meu era creştin şi a murit de cancer, chiar dacă se ruga lui Isus să-l vindece. Cum de Iisus e bun? Poţi răspunde la asta?
Studentul tace.
-Nu poţi răspunde, nu-i aşa?
El ia o înghiţitură de apă din paharul de pe catedră ca să-i dea timp studentului să se relaxeze.
-Hai să o luam de la capăt, tinere! Dumnezeu e bun?
-Păi…, da, spune studentul.
-Satana e bun?
Studentul nu ezita la aceasta întrebare.
-Nu!
-De unde vine Satana?
Studentul ezita. De la Dumnezeu.
-Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i aşa? Zi-mi, fiule, exista rău pe lume?
-Da, domnule.
-Răul e peste tot, nu-i aşa? Şi Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
-Da.
-Deci cine a creat răul?
Profesorul a continuat.
-Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat şi răul. Din moment ce răul există şi conform principiului că ceea ce facem defineşte ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rău.
Din nou, studentul nu răspunde.
-Exista pe lume boli? Imoralitate? Ură? Urâţenie? Toate aceste lucruri groaznice, există?
Studentul se foieşte jenat.
-Da.
-Deci cine le-a creat?
Studentul iarăşi nu răspunde, aşa că profesorul repetă întrebarea.
-Cine le-a creat?
Niciun răspuns. Deodată, profesorul începe să se plimbe în faţa clasei. Studenţii sunt uimiţi.
-Spune-mi, continuă el adresându-se altui student, crezi în Iisus Hristos, fiule?
Vocea studentului îl trădează şi cedează nervos.
-Da, domnule profesor, cred.
Bătrânul se opreşte din mărşăluit.
- Ştiinţa spune că ai cinci simţuri pe care le foloseşti pentru a identifica şi observa lumea din jurul tău. L-ai văzut vreodată pe Iisus?
-Nu, domnule. Nu L-am văzut.
-Atunci, spune-ne dacă l-ai auzit vreodată pe Iisus al tău?
-Nu, domnule, nu l-am auzit.
-L-ai simţit vreodată pe Iisus al tău, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodată o experienţă senzoriala a lui Iisus sau a lui Dumnezeu?
-Nu, domnule, mă tem că nu.
-Şi totuşi crezi în el?
-Da.
-Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, ştiinţa spune că Dumnezeul tău nu există. Ce spui de asta, fiule?
-Nimic, răspunde studentul. Eu am doar credinţa mea.
-Da, credinţa, repetă profesorul. Asta e problema pe care ştiinţa o are cu Dumnezeu. Nu există nicio dovadă, ci doar credinţa.
Studentul rămâne tăcut pentru o clipă, înainte de a pune şi el o întrebare.
-Domnule profesor, există căldură?
-Da .
-Şi există frig?
-Da, fiule, există şi frig.
-Nu, domnule, nu există.
Profesorul îşi întoarce faţa către student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tăcută.
Studentul începe să explice.
-Poate există multă căldură, mai multă căldură, super-căldură, mega-căldură, căldură nelimitată, căldurică sau deloc căldură, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge până la 458 de grade sub zero, ceea ce nu înseamnă căldură, dar nu putem merge mai departe. Nu există frig – dacă ar exista, am avea temperaturi mai scăzute decât minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat dacă are sau transmite energie, şi caldura e cea care face ca un corp sau material să aibă sau să transmită energie. Zero absolut (-458 F) înseamnă absenţa totală a căldurii.
Vedeti, domnule, frigul e doar un cuvânt pe care îl folosim pentru a descrie absenţa căldurii. Nu putem măsura frigul. Căldura poate fi măsurată în unităţi termice, deoarece căldura este energie. Frigul nu e opusul căldurii, domnule, ci doar absenţa ei.
Clasa e învăluită în tăcere.
Undeva, cade un stilou şi sună ca o lovitură de ciocan.
-Dar întunericul, profesore? Există întunericul?
-Da, răspunde profesorul fără ezitare. Ce e noaptea dacă nu întuneric?
-Din nou răspuns greşit, domnule. Întunericul nu e ceva; este absenţa a ceva. Poate există lumină scăzută, lumină normală, lumină strălucitoare, lumină intermitentă, dar dacă nu există lumină constantă atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeşte întuneric, nu-i aşa? Acesta este sensul pe care îl atribuim acestui cuvânt. În realitate, întunericul nu există. Dacă ar exista, am putea face ca întunericul să fie şi mai întunecat, nu-i aşa?
Profesorul începe să-i zâmbească studentului din faţa sa. Acesta va fi un semestru bun.
-Ce vrei să demonstrezi, tinere?
-Da, domnule profesor. Vreau să spun că premisele dumneavoastră filosofice sunt greşite de la bun început şi de aceea concluzia TREBUIE să fie şi ea greşită.
De data asta, profesorul nu-şi poate ascunde surpriza.
-Greşite? Poti explica în ce fel?
-Lucraţi cu premisa dualităţii, explica studentul… Susţineti că există viaţă şi apoi că există moarte; un Dumnezeu bun şi un Dumnezeu rău. Consideraţi conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem măsura. Domnule, stiinţa nu poate explica nici măcar ce este acela un gând. Foloseşte electricitatea şi magnetismul, dar NIMENI nu a văzut sau nu a înţeles pe deplin vreuna din acestea doua. Să consideri că moartea e opusul vieţii înseamnă să ignori că moartea nu există ca lucru substanţial. Moartea nu e opusul vieţii, ci doar absenţa ei. Acum spuneţi-mi, domnule profesor, le predaţi studenţilor teoria că ei au evoluat din maimuţă?
-Dacă te referi la procesul evoluţiei, tinere,da, evident că da.
-Aţi observat vreodată evolutia cu propriii ochi, domnule?
Profesorul începe să dea din cap, încă zâmbind, când îşi dă seama încotro se îndreaptă argumentul.
-Din moment ce nimeni nu a observat procesul evoluţiei în desfăşurare şi nimeni nu poate demonstra că el are loc, dumneavoastră nu predaţi studenţilor ceea ce aţi observat, ci doar ceea ce credeţi, nu? Acum ce sunteţi, om de stiinţă sau predicator?
Clasa murmură
Studentul tace până când emoţia se mai stinge.
-Ca să continuăm demonstraţia pe care o faceaţi adineori celuilalt student, permiteţi-mi să vă dau un exemplu, ca să înţelegeţi la ce mă refer.
Studentul se uita în jurul său, în clasă.
- E vreunul dintre voi care a văzut vreodată creierul profesorului? Clasa izbucneşte în râs. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simţit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare să fi făcut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile şi conform protocolului demonstrabil, ştiinţa spune – cu tot respectul, domnule – că nu aveţi creier. Dacă ştiinţa spune că nu aveţi creier, cum să avem încredere în cursurile dumneavoastră, domnule?
Acum clasa e cufundată în tăcere.
Profesorul se holbează la student, cu o faţă impenetrabilă. In fine, după un interval ce pare o veşnicie, bătrânul răspunde.
-Presupun că va trebui să crezi, pur şi simplu….
-Deci, acceptaţi că există credinţă şi, de fapt, credinţa există împreună cu viaţa, continua studentul. Acum, domnule, există răul?
Acum, nesigur, profesorul răspunde:
-Sigur că există. Il vedem zilnic. Răul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului faţă de om. Se vede în nenumăratele crime şi violenţe care se petrec peste tot în lume. Aceste manifestări nu sunt nimic altceva decât răul.
La asta, studentul a replicat:
- Răul nu există, domnule, sau cel putin nu exista în sine. Răul e pur şi simplu absenţa lui Dumnezeu. E ca şi întunericul şi frigul, un cuvânt creat de om pentru a descrie absenţa lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat răul. Răul este ceea ce se întâmplă când din inima omului lipseşte dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare când nu exista căldura sau ca întunericul care apare când nu exista lumina.
Profesorul s-a aşezat.
Studentul era Albert Einstein.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu