Răstignitele-mi cuvinte

Încoronată-i ziua, 

Pe înspinata frunte,

Apăsătoare teamă 

De cerul ăsta mut,

Durerea mă pândește 

Când rănile-i ascult

Trădarea din mulțime 

Vrea ochii să-mi sărute.

Învinge calea crucii,

E un prelung refren,

Când vocile de ceară 

Se-aprind în catedrale,

Și mila se topește 

Pe corzile vocale,

O lungă agonie 

În oful său etern.

Nu am cerut vreodată,

Dar eu acuma-ți cer,

Privește și la el 

Cu ochii de părinte,

Și pune-mă pe mine,

Pe-o cruce de cuvinte,

Să poată versul meu 

Să-ți ierte surdul cer.

MIRCEA TRIFU