Dimensiunea cuantica a constiintei

Experimentul realizat cu succes de catre fizicianul francez Alain Aspect a demonstrat existenta unui fenomen cunoscut de mai mult timp in mecanica cuantica, numit “inseparabilitate cuantica”, fenomen ce are loc intre particulele de nivel subatomic.
In mecanica cuantica, in anumite circumstante, doua sau mai multe particule avand aceeasi origine par sa manifeste un fel de corelatie, chiar daca sunt mai apoi separate spatial intre ele. Aceasta corelatie nu dispare indiferent cat de mare sau mica devine distanta dintre particule. In plus aceasta corelatie nu este dependenta nici de timp. In fizica cuantica astfel de particule nu mai pot fi descrise separat, caracteristicile uneia depinzand de ale celorlalte.
Un exemplu in acest sens este caracteristica cuantica numita spin. Mecanica cuantica sustine ca starile spin-ului sunt nedeterminate, pana cand se produce o interventie fizica menita sa masoare caracteristica de spin. Se afirma ca este la fel de probabil ca spin-ul masurat al unei particule sa fie pozitiv sau negativ. Masurarea unui numar de particule va avea drept efect efectuarea unui sir de masuratori care vor avea tendinta sa gaseasca sanse egale pentru spin pozitiv sau negativ.
Insa in cazul unor particule “inseparabil cuantice” rezultatele sunt foarte diferite. Cand se masoara spin-ul pentru doua particule inseparabile, acesta este intotdeauna pereche – unul pozitiv si unul negativ. Acest intotdeauna este precis ceea ce nu poate explica teoria cuantica.
Inseparabilitatea cuantica a fost verificata experimental in multe laboratoare din lume si este unul dintre fenomenele care neaga unele principii ale teoriei cuantice, fiind si aspectul care i-a determinat pe Einstein si altii sa rejecteze teoria cuantica pe de-a intregul.
Multi oameni de stiinta considera descoperirea inseparabilitatii cuantice drept una dintre cele mai importante descoperiri din ultimele decenii.
Desi oamenii de stiinta nu pot explica inca precis fenomenul, acesta a avut deja un mare impact asupra domeniilor filozofiei, stiintei si religiei. El pune greu la incercare principiile considerate corecte ale comunitatii stiintifice vestice.

I. Universul este un intreg inseparabil
Descoperirea inseparabilitatii cuantice arata o mare limitare in viziunea preponderenta a stiintei actuale. Din timpul lui Descartes, Galileo si Newton, punctul de vedere care a dominat stiinta vestica a fost ca Universul este asemenea unei masini uriase, fara scop si constiinta. Interactiunea dintre componentele sale este limitata de timp si spatiu (sunt activitati locale) si intregul poate fi inteles studiind componentele individuale, deoarece intregul este doar suma tuturor componentelor individuale.
Acest tip de stiinta este cunoscuta sub numele stiinta newtoniana, sau clasica. Obiectele sau sistemele sunt divizate in micro-obiecte din ce in ce mai mici, iar studiind aceste micro-obiecte individuale, se crede ca se poate descrie sistemul (obiectul) initial, intregul. Un exemplu tipic este contructia de masini – o masina intreaga este compusa din parti. Acest tip de abordare stiintifica considera chiar si corpul uman drept o masina, un sistem. Medicina vestica este bazata pe metode de genul “trateaza capul daca te doare capul, trateaza piciorul daca piciorul este cel care te doare”.
Insa inseparabilitatea cuantica implica existenta unei actiuni “fantoma”, la distanta. Avand in vedere aceasta actiune care nu depinde in nici un fel de distanta, se crede ca ar exista factori invizibili, nedescoperiti inca, ce actioneaza in afara spatiului asa cum este el cunoscut deocamdata. Acest lucru este extrem de deosebit. Toate fortele cunoscute pana in prezent depind de distanta.
Mai interesant este ca particulele inseparabile cuantic se recunosc intre ele. Cu alte cuvinte ele nu formeaza perechi inseparabile cu alte particule, manifestand astfel un soi de memorie, sau cel putin o capacitate de recunoastere a particulelor pereche. Se poate spune ca factorul invizibil din spatele inseparabilitatii cuantice are caracteristici destul asemanatoare cu ceea ce noi numim astazi “constiinta”.
Cu alte cuvinte inseparabilitatea cuantica depaseste spatiul cu patru dimensiuni (trei fizice + timp) in care traim, nefiind limitat de el. Este nonlocal. Mai mult, prin extensie, implica posibilitatea ca intr-un spatiu dimensional dat al Universului, sa existe interactiuni intre toate lucrurile.
Proprietatea nonlocala a inseparabilitatii cuantice arata ca toate partile mostenesc (pentru totdeauna) caracteristici legate de intreg. In termeni simpli, nonlocalitatea inseparabilitatii cuantice implica practic ca daca avem doua obiecte intr-un sistem (in modelele fizice sunt numite “obiecte”) si le separam, punand obiectul A aici si obiectul B la mare distanta (sa spunem zeci de mii de ani lumina), atunci, oricand obiectul A este afectat, obiectul B va reactiona in consecinta. Mai ciudat este ca aceasta reactie este instantanee. Mecanismul depaseste spatiul nostru cu patru dimensiuni si nu are nevoie sa astepte un timp pana ce un semnal este transmis. Altfel spus, ceea ce se intampla intr-un loc va afecta imediat ceea ce se intampla in alt loc, oricat de indepartat, dar legat de primul cu fire invizibile spatiului “nostru”. Cu alte cuvinte unele obiecte/evenimente care par a fi independente unele de altele, ca cele doua particule, au de fapt o anume relatie de origine necunoscuta.
Nonlocalitatea ne arata ca exista o relatie intriseca intre obiecte, care inca nu a fost descoperita de stiinta moderna. Sau, cu alte cuvinte “totalitatea” unui sistem este mai mare decat suma partilor sale. Aceasta este in contradictie flagranta cu ipoteza stiintei clasice. Se poate spune ca stiinta clasica vestica poate vedea doar cate un punct, dar nu intregul plan; poate vedea copacii, dar ignora padurea. Totusi, in stiinta, medicina si filozofia traditionale chineze, intregului i se da o mare importanta.
Inseparabilitatea cuantica implica faptul ca universul este un intreg inseparabil, ca lucrurile interactioneaza unele cu altele datorita unor factori necunoscuti. Aceste implicatii contrazic punctul de plecare al stiintei clasice vestice si ridica intrebari serioase despre validitatea viziunii predominante a lumii.

II. Constiinta este un atribut fundamental al materiei
Oamenii de stiinta, ei insisi posesori de constiinta, studiaza natura si Universul cu aceasta viziune rigida si mecanicista. Desi au incercat cateva decenii, pana acum nu au reusit sa descifreze prea mult din natura constiintei – nici a lor, si cu siguranta nici a Universului. Ei nu pot sa explice ce este constiinta, care ramane un mister pentru stiinta moderna.
Cand oamenii de stiinta de azi studiaza constiinta, dificultatea pe care o intalnesc este ca nu pot folosi termenii familiari de timp, spatiu, masa si energie pentru a o masura. Totusi, fiecare dintre noi intelege clar existenta constiintei noastre. Cum poate fi studiata constiinta daca ea nu poate fi masurata prin vreo metoda, desi stim ca exista?
Cum oamenii de stiinta intalnesc constant dificultati in studiul fenomenelor biologice, din ce in ce mai multi cercetatori au realizat ca existenta constiintei, care a fost ignorata de stiinta vestica pana in prezent, trebuie luata in considerare daca incercam sa intelegem aceste fenomene. Viziunea materialista trebuie schimbata fundamental.

1. Dificultati intalnite in studierea constiintei
Recent s-au intocmit multe studii care incearca sa modeleze creierul si sistemul nervos. Totusi, desi exista multe intelegeri despre multe functii ale creierului, nu este inteleasa constiinta insasi, liantul. Stiinta nu poate explica cum sunt experimentate lucruri ca gustul, culoarea, lumina, etc., sau cum sunt facute judecatile, determinate valorile, etc. Asemenea probleme au declansat intrebarea dezbatuta indelung in filozofie: este constiinta un fenomen specific creierului, sau exista in mod intrinsec in toata materia (principiu cunoscut sub principiul conform caruia “totul are constiinta”, care poate fi gasit in filozofiile antice).
Din timpul lui Descartes, viziunea dominanta a lumii vestice sustine ca materia este suprema si constiinta este un produs ce deriva din materie. Acesata viziune materialista prezinta probleme si dificultati aproape imposibil de surmontat. De exemplu:
- Mai multi oameni de stiinta au realizat ca generarea constiintei din materie (care initial nu are constiinta) este extrem de improbabila, sau chiar miraculoasa. Cu alte cuvinte, “constientizarea” materiei este imposibila.
-De-a lungul multor ani de studiu al creierului, au fost intelese si descrise multe functii ale acestuia, dar multi se indoiesc ca problemele intelegerii constiintei vor fi vreodata solutionate cu ajutorul materialismului.
-Unii cercetatori au incercat sa analizeze constiinta din punctul de vedere al masuratorilor cuantice. Au ajuns la concluzia potrivit careia constiinta este ceva ce nu poate fi simplificat prea tare si nu este ceva care apare in materie subit. Daca constiinta este doar un produs secundar al materiei, atunci paradoxul masuratorii in mecanica cuantica nu poate fi rezolvat.
Mecanica cuantica considera materia dinaintea unei masuratori ca pe un soi de “valuri” de posibilitati. Masuratoarea va face ca posibilitatile sa se “insumeze” in ceea ce noi percepem ca realitate. Aici intervine problema. In cazul in care constiinta apare din materie, deoarece creierul insusi este tot o curba de posibilitati insumate din atomii si particulele sale elementare, cum poate curba de posibilitati a creierului sa faca sa se petreaca insumarea curbei de posibilitati a materiei observate? Cum poate obiectul (de masurat) sa fie in acelasi timp masuratorul? Daca vorbim despre intregul Univers, implica aceasta ca exista un observator in afara Universului? Acesta este cunoscut ca paradoxul masuratorii in mecanica cuantica.
Pentru a rezolva acest paradox, fizicienii au propus multe solutii, dar nici una dintre ele nu poate raspunde complet intrebarii. Castigator al premiului Nobel, Eugen Wigner, a afirmat ca pentru problema masuratorii cuantice, constiinta este esentiala. Desi fizicienii contemporani au realizat existenta constiintei la nivelul cuantic, mecanica cuantica nu poate rezolva problema constiintei. Constiinta a fost o mare problema pentru mecanica cuantica de la inceputul ei, dar in tot acest timp, fizicienii au evitat-o; ramane insa o mare provocare care jeneaza fizica moderna.
Datorita acestor probleme nerezolvabile, din ce in ce mai multi oameni din domeniile filozofiei, neurostiintei, psihologiei si fizicii au inceput sa realizeze ca, la fel ca timpul, spatiul, masa si energia, constiinta este o proprietate fundamentala a materiei si ca este o parte inseparabila a Universului. Recent, au avut loc discutii serioase pe acest subiect in jurnale si conferinte de cercetare.
Datorita motivelor enumerate mai sus, din ce in ce mai multi cercetatori si oameni de stiinta au realizat ca studiind constiinta cu concepte carteziene materialiste nu vor ajunge nicaieri. Au realizat ca punctele de vedere ale stiintei clasice vestice trebuiesc schimbate.

2. Constiinta studiata la nivelul cuantic
Criticii actuali ai neurostiintelor spun ca de mult timp, oamenii de stiinta din acest domeniu, constient sau inconstient, au studiat functiile creierului si constiinta cu teoriile si punctele de vedere ale fizicii clasice newtoniene.
Din ce in ce mai multi oameni de stiinta au realizat ca nu poate fi inteleasa constiinta la nivelul creierului si sistemului nervos. Constiinta este ceva care aparent exista la un nivel subatomic. Astfel, pentru a studia cu adevarat constiinta, trebuie cercetat la nivelul microscopic, cuantic si poate ca acest fenomen al inseparabilitatii cuantice este tocmai cel care deschide calea.
Teoriile fizicii sunt diferite de cele ale biologiei. Legile fizicii sunt bazate pe legi matematice, pe instructiuni. Pe de alta parte, legile biologice sunt bazate pe selectie si feedback, sunt nonlineare. Atunci cum pot fi unite teoriile fizicii si biologiei, care pana la urma descriu acelasi lucru: mediul inconjurator? Desi caracteristicile lor sunt diferite, ambele au intalnit aceasta problema grea – a constiintei. Asadar unificarea celor doua domenii are probabil de-a face cu subiectul constiintei.
3. Este inseparabilitatea cuantica o consecinta a constiintei particulelor subatomice?
Constiinta nu poate fi vazuta sau atinsa, cel putin nu deocamdata, si nici nu poate fi masurata in termenii timpului, spatiului sau energiei. Totusi, are niste caracteristici. In cazul in care constiinta poate fi inteleasa ca o proprietate de baza a materiei, atunci se poate spune ca particulele subatomice au asemenea constiinta, si vor manifesta caracteristicile constiintei. Daca aceste caracteristici se manifesta in experimente de laborator, atunci putem concluziona ca, cel putin intr-un aspect, particulele subatomice pot avea o forma de constiinta?
O zicala spune “daca merge ca o rata si macane ca o rata, probabil este o rata”. Putem spune ca prin modul de manifestare inseparabilitatea cuantica este o consecinta a constiintei unui sistem format din doua particule. Acest punct de vedere poate da o explicatie rezonabila inseparabilitatii cuantice. Se poate spune asadar ca acest fenomen cuantic este dovada existentei constiintei particulelor microscopice. De asemenea, prezinta dovezi foarte bune pentru a considera constiinta drept o proprietate fundamentala a materiei. Semnificatia acestui lucru este evident tulburatoare.
III. Mintea si materia sunt unul si acelasi lucru
Viziunea lumii in filozofia clasica chineza este foarte diferita de viziunea materialista vestica. Filozofia clasica chineza, stiinta, medicina, considera totul ca un intreg si vorbesc despre “Cer si Pamant” ca fiind o unitate (inseparabila cuantic?). Cu ajutorul inseparabilitatii, mecanica cuantica a probat si ea experimental ca Universul este un intreg inseparabil.
In lumea stiintei si filozofiei contemporane, din ce in ce mai multi cercetatori au realizat ca factorul numit “constiinta” este la fel de important ca masa si energia. Este o proprietate fundamentala a materiei si exista in atomi si particulele elementare. Deci se poate spune ca nimic in Univers nu are doar un aspect material, ci si un factor numit constiinta. Inseparabilitatea cuantica ar putea fi dovada faptului ca particulele subatomice au constiinta. Ceea ce descrie mecanica cuantica este aspectul material al particulelor, neputand descrie aspectul constiintei.
Daca realizam existenta constiintei ca pe o proprietate fundamentala a materiei, atunci probabil ca vom putea intelege mai bine observatiile deja documentate, dar neexplicate – cum ar fi abilitatea apei de a raspunde diferit la diferite mesaje, efectul curativ al rugaciunii, raspunsurile plantelor la evenimente din mediul inconjurator, reincarnarea, si multe altele. Acestea sunt toate fenomene care nu pot fi explicate de stiinta clasica, newtoniana.
Stiinta traditionala chineza recunoaste in mod fundamental importanta efectului constiintei si afirma ca toate lucrurile au o “minte”. Noua viziune a lumii, pe care filozofia vestica si lumea stiintifica abia incepe sa o (re)cunoasca era stiuta de mult de stiinta traditionala chineza si de lumea cultivarii spirituale. In cartea Zhuan Falun, a scolii Falun Gong este specificat clar ca “mintea si materia sunt unul si acelasi lucru”. Materia si mintea (constiinta) exista simultan in toate lucrurile din univers fiind unite si neputand fi separate. Daca omenirea va putea percepe vreodata realitatea lumii microscopice, probabail ca va putea fi capabila sa perceapa existenta constiintei.
Multi au prezis si au sperat ca perioada unei noi viziuni asupra lumii, cu schimbari fundamentale in stiinta, va apare in curand. Poate ca atunci cand acest lucru se va petrece intr-adevar, barierele dintre stiinta si credintele spirituale vor disparea.

Sursa: http://parapsy.ro/