CREZUL MEU

"EXISTĂ UN LUCRU MAI RĂU DECÂT OAMENII RĂI !
ESTE IGNORANŢA OAMENILOR BUNI !"

CĂI CĂTRE LUMINĂ

BINE AŢI VENIT ÎN LUMEA MEA !
Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

vineri, 9 mai 2014

9 Mai – Ziua Independenţei României



În ultimii ani, mai ales de când am fost aruncaţi în aşa-zisa familie europeană, în fiecare an pe 9 mai, majoritatea celor pe care-i întreb dacă ştiu ce serbează în această zi, îmi zic că serbează ziua Europei… şi atât! 
Fraţi români şi fraţi creştini, 9 mai este Ziua Independenţei României. 
PE 9 MAI 1877, Parlamentul ţării proclamă „Independenţa absolută a României”, prim-ministrul Mihail Kogălniceanu declarând oficial că suntem „în stare de rezbel…, dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă şi prin urmare ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Astfel, Camera Deputaților și Senatul votează moțiunea prin care se lua la cunoștință că „rezbelul între România și Turcia, ca ruperea legăturilor noastre cu Poarta și independența absolută a României, au primit consacrarea lor oficială”, adică s-a votat moțiunea de proclamare a independenței României. În aceași zi, după amiaza, s-a strâns în jurul clădirii Adunării, un mare număr de bucureșteni, care au primit cu entuziasm vestea proclamării independenței, manifestând până târziu. Acestei mulțimi i s-a alăturat și „vreo mie de studenți”, după aprecierea lui Nicolae Iorga, având drapele și torțe aprinse, cântând „Deșteaptă-te române!”. Tot în aceași seară, de 9 mai 1877, au avut loc manifestații de bucurie și la Craiova și Iași.
A doua zi, după ce principele Carol I a semnat actul de independență, guvernul român a încetat plata tributului de 914.000 lei către Poarta Otomană, suma fiind direcționată în bugetul ministerului apărării. Aceasta este o mică parte din jertfa materială și de sânge a înaintașilor noștri, astfel că pentru echiparea și întreținerea armatei române s-au adunat din donațiile poporului suma de 1.639.798 lei, din care cu 1.212.661 lei s-au plătit armele achiziționate. De asemenea poporul a oferit pentru nevoile armatei române: 91.436 pâini; 32.363 obiecte de îmbrăcăminte și încălţăminte; 10.967 feșe; 6.724 vite, oi cai; 93.789 kilograme de alimente; 8.649 hectolitri de cereale și fasole și multe altele. Întreaga valoare a donațiilor primite de autoritățile române însumează suma de 9.247.000 lei. Pe lângă toate acestea poporul român a prestat 1.045.747 de zile de muncă pentru transporturi și 53.676 zile lucrătoare în construcții.
Poporul român a participat în bătăliile războiului de Independență (1877 – 1878), purtate pentru neatârnarea țării cu peste 58.000 de oameni pe fronturi, din care mai mulți de jumătate au fost omorâți sau răniți. Și toate acestea pentru ca urmașii lor să trăiască într-o țară liberă, nesupusă niciunei puteri străine. Iar noi, cei de astăzi, obedienți puterilor apusene, îi uităm, ca să plăcem celor care ne asupresc! Halal neam românesc!
În ultimii ani sărbătorim cu fast ziua de 9 mai ca „Ziua Europei”, facem tot felul de proiecte și concursuri școlare, în acest sens; însă pentru 9 mai „Ziua Independenței Naționale” abia schițăm două-trei cuvinte, așa în treacăt…, șoapte în vânt!
Marele defect al acestui popor este acela că-i place a se linguși pe lângă puternicii zilei, spre uitarea înaintașilor și spre amuțirea urmașilor, fără a lua la cunoștință faptul că facem exact cum se dorește: dintr-un popor cu rădăcini adânci înfipte în aceste locuri și-o istorie tumultoasă cu voievozi și domnitori neîmpăcați cu jugurile străine ce ne-au asuprit, și încă mai doresc s-o facă, devenim o populație, riscând a ne pierde identitatea națională și cea de credință! Am ajuns să ne dăm țara străinilor, bucată cu bucată, de bună voie! De tristă amintire fiind tratatul dintre România și Ucraina din 2 iunie 1997, prin care am renunțat de bună voie la „drepturile românești asupra nordului Bucovinei, nordului și sudului Basarabiei, ținutului Herței, insulelor de pe brațul Chilia și Insulei Șerpilor”sub pretextul unui „sacrificiu istoric”! Acum care este pretextul prin care lăsăm urmașilor noștri Pusta Bărăganului, Cheliile Munților Noștri și burta goală a Pământului Strămoșesc? Unde este Grânarul Europei, dar pădurile noastre în care țări le-am dus…, aurul, argintul…, cui le vom mai da? Sufletul și credința noastră străbună Ortodoxă cui le vom vinde? Urmașilor noștri ce le vom lăsa…, sau… cui îi vom lăsa?
„O viață avem români… și-o cinste! Deșteptați-vă că am dormit destul!” (Mihai Viteazul)
Fie ca Bunul Dumnezeu şi Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, pe care-i serbăm tot în această lună, să ne deschidă ochii minţii şi ai trupului pentru a cunoaşte Adevărul şi-a împlini Dreptatea şi-a da cinstirea cuvenită eroilor acestui neam şi aşa oropsit de soartă!
Închei tot cu cuvintele Marelui Voievod Mihai Viteazul: „Europa? Unde era Europa când am avut nevoie?”.
Cu Dumnezeu înainte!

Rugă pentru noi

de Gabriel – Karol Iakab

Eroilor ce aţi căzut sub plumbii otomani,
Urmaşii voştri v-au uitat pentru un pumn de bani;
Iar astăzi, ei, pe 9 Mai, serbează-nflăcăraţi
O zi, din care, ca popor, noi fost-am înfieraţi!
Independenţa României vor mulţi ca s-o uităm,
Să nu mai fim români creştini şi-aici să nu mai stăm!
La cât suntem de păcătoşi, cu viciul în sânge,
Doar Tu, Doamne, Vei putea ca lanţu’ a ni-l frânge!
Eroilor ce v-aţi jertfit pentru această ţară
Rugaţi-vă să fim din nou ce-am fost odinioară.
Să fim din nou acel neam bun, Creştin şi Ortodox,
Iubind Dreptatea şi-Adevărul… ce mulţi nu recunosc!
Cu umilinţă, Scump Părinte, eu te-aş ruga ceva:
Ca-n orice vreme şi-orice-am face, Te rog, nu ne uita!

vineri, 2 mai 2014

Sâmbra Oilor


În Țara Oașului, pe măgura Hutei-Certeze, va avea loc duminică, 4 mai 2014, cea mai mare sărbătoare câmpenească din judeţul Satu Mare, Sâmbra Oilor. 
Termenul "sâmbră" semnifică o înţelegere, o reglementare gospodărească, un protocol asupra treburilor majore ale oieritului.
Încă de la Sfântul Gheorghe şi până la sărbătoarea Sfântului Constantin şi Elena, crescătorii de oi din toate cele 23 de sate oşeneşti se adună în fiecare localitate pentru a stabili împreună unde vor face stânile în acel an, cine le va fi baci şi pe cine vor angaja să le păzească pe timpul păşunatului. Tot acum se calculează recolta de lapte care va fi distribuită echitabil pe toată durata stânii, proporţional cu "cantitatea şi calitatea" ovinelor aduse de fiecare sâmbraș.
Activitatea propriu-zisă va începe în preziua sâmbrei cu mulsul „pa ştimb": fiecare oier va mulge oile altuia, în aşa fel încât să nu rămână strop de lapte în "pulpa" niciunei "mulgări". Întrucât a doua zi acestea trebuie să-şi dovedească înzestrarea, în funcţie de care se stabileşte apoi dreptul individual la produsele stânii, mulsul „pa ştimb" din ajun trebuie să fie o elocventă probă de corectitudine. 

Sâmbra Oilor se va încheia cu un spectacol în aer liber, susținut de solişti cunoscuţi de muzică populară şi de diferite ansambluri folclorice.

sâmbătă, 19 aprilie 2014

Risipitorul de iluzii

PASTILA ZILEI. Risipitorul de iluzii, autor Ionel Mesaroș


AViața, cu ale sale lumini și umbre, ne învață lecții de neuitat, prin care ne pregătește pentru vremurile în care timpul se va dizolva  în oceanul veșniciei.
Dincolo de întrebări, uneori, găsim  răspunsuri așezate în creuzetul tăcerii, reacții prin care ne cultivăm răbdarea și renașterea speranței.
Debarasându-ne de fantasme, viața, dascălul suprem,  ne arată calea perpetuării învierii sufletești. Între lumina ce anunță mijirea zorilor și amurg, ne așază în banca învățăceilor, oferindu-ne oportunități prin care alegerile  noastre să fie în consonanță  cu scopul existenței, mântuirea.
Iubind, vedem dincolo de aparențe, deschidem porți noi cunoașterii lăuntrice. Așa, descoperim frumuseți de neimaginat și aflăm calea prin care visele înălțătoare dobândesc aripi, topind iluziile ce încețoșează cugetul, permițând, prin trăire, să găsim calea spre noi înșine, barca salvării din naufragiul existențial, calea spre împlinirea umană.
Risipind umbrele grijilor, norii, ce ne înnegurează cerul vieții, se împrăștie, mânați de o mână nevăzută, și dispar, lăsând sufletului libertatea de a culege binele și frumosul, toate binecuvântările, risipind iluzii și clădind nădejdi.
Timpul  ne pedepseşte sau ne vindecă, în ritmul debarasării de iluzii. Sunt clipe hotărâtoare în viaţă când o decizie înţeleaptă ne luminează întreaga existenţă, ca şi când doar acele clipe ar fi coloanele pe care  se sprijină tot edificiul vieţii.B
De obicei, slăbiciunile ne împiedică să trecem dincolo de aparenţe şi să  întâlnim Calea, Adevărul şi Viaţa şi, astfel,  ne lăsăm pradă virusului ce face ca viaţa să fie mereu o boală mortală.
Fără să credem că dincolo de noi există urmele veşniciei, murim, clipă de clipă, iar amintirile despre noi sunt îngropate, rând pe rând ,  în negura uitării.
Viața este un dar inestimabil, oferit de Creator, împachetat în ani, în zile, de care ne bucurăm numai în măsura în care ne-am înțeles menirea , scopul pentru care suntem aici, pe pământ. Ea este o luptă cu întunericul necunoașterii, o neîntreruptă bătălie cu noi înșine, o perpetuă căutare a sensului  existenței, pentru a găsi făgașul spre desăvârșirea umană. Animată de vise, viața dobândește sens.
A trăi înseamnă înainte de toate a ne bucura de darul primit de la Dumnezeu, a mulțumi  pentru toate clipele ce ne-au fost date, a fructifica  posibilitățile de împlinire, a găsi  fericirea în toate mărunțișurile vieții, în bucuria de a dărui, a lăsa urme pe pâmânt și o lumină împrumutată din cer, creionându-ne, astfel,  destinul visat.
Atinsă de lumini și umbre, viața devine un mozaic de bucurii și tristeți, o școală în care învățăm sau nu, pe propria piele, să devenim oameni, să  zărim în iubire pacea împăcării omului cu Dumnezeu, pentru a trece cu bine peste toate încercările vieții pământești.
CPrimăvara, anotimpul  renașterii, să ne aducă linişte, bucurie şi sănătate, iar   Sfintele Sărbători de Paşte să le întâmpinăm  cu  gânduri senine şi fericirea de a-i avea pe cei apropiaţi lângă noi, Lumina Învierii Domnului  revărsând în inimi Speranță, Încredere și Bunătate!
Sărbători Fericite!




Ionel Mesaroșionel mesaros

Hristos a Înviat!




Aceasta e noaptea şi ziua Învierii Domnului – ziua veşnică pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim în ea. Să transformăm timpul care ne-a mai rămas într-o nouă şansă de a-L găsi pe Dumnezeu şi de a ne regăsi pe noi înşine, în Biserica lui Hristos Cel Înviat, Domnul Vieţii.

Lumina Învierii să ne încălzească sufletul, să ne lumineze cugetul și să ne deschidă inima spre iubire, credință și iertare!
Fie ca Mântuitorul Hristos, Cel ce a înviat din morţi, să tămăduiască sufletele şi trupurile noastre de toate rănile şi să ne îndrepte paşii duhovniceşti spre tot lucrul bun aducător de mântuire.
Vă doresc sărbători pline de lumină, întâmpinându-Vă cu îngerescul salut pascal: Hristos a Înviat!

Paula Seling - La umbra crucii Tale

Sărbători Fericite!



Lumina Învierii să ne încălzească sufletul, să ne lumineze cugetul și să ne deschidă inima spre iubire, credință și iertare!

Paște Fericit!




Sfintele sărbători pascale să vă aducă lumină în suflete, speranţe spre un viitor mai bun, linişte, pace, binecuvântare şi să vă ocrotească de relele lumeşti! Lumina Sfântă pe care o veţi primi în această noapte să vă lumineze calea vieţii şi să vă deschidă orizonturi spre lucruri frumoase! Dumnezeu să vă ocrotească de rele, să vă dea putere să treceţi prin viaţă şi sănătate să le puteţi face pe toate!

duminică, 13 aprilie 2014

Viaţa într-un paradis modern. Satul care a cucerit Europa


Viaţa într-un paradis modern. Satul care a cucerit Europa
La o oră şi jumătate de mers cu trenul de Copenhaga se află unul dintre cele mai vechi sate ecologice din Danemarca. Dyssekilde este compus din 74 de case şi blocuri construite în stil ecologic.
Şapte turbine eoliene alimentează satul cu energie electrică, iar aşezarea beneficiază şi de un sistem-model de reciclare a deşeurilor. Potrivit treehugger.com, în Dyssekilde trăiesc 118 oameni, dintre care 60 sunt copii.
Bazele satului au fost puse la începutul anilor ’90, când câţiva pionieri s-au decis să creeze un sat “spiritual şi uman”. Pionierii au cerut mai multor municipalităţi să le ofere un spaţiu pentru acest proiect, iar cei din Hundested le-au oferit şase spaţii care ar putea găzdui satul.
Cei care doresc să viziteze satul o pot face doar în lunile de vară, în fiecare sâmbătă
Au ales în cele din urmă spaţiul ocupat de o fermă de cartofi şi, încet-încet, a început construcţia de case ecologice. Patru dintre casele din oraş au fost construite din baloţi de paie. Aceste case rezistă şi acum, fără probleme. Alte locuinţe au fost construite din bârne de lemn, cărămizi refolosite sau piatră.
Interesant este că în Dyssekilde nu poţi cumpăra şi teren, ci doar locuinţe. Spaţiile verzi din jurul locuinţelor sunt întreţinute de 6 aşa-numite grupuri de grădinărit. În Dyssekilde poate locui oricine, prin cumpărarea unei proprietăţi sau închirierea ei. Însă, pentru cei care vor să îşi ridice o casă aici, a mai rămas un singur lot dedicat construcţiilor. Atunci când cineva se alătură comunităţii, el plăteşte o taxă unică, care îi este returnată atunci când se decide să plece. Locuitorii satului mai plătesc şi o taxă anuală, bani folosiţi pentru a plăti taxe către statul danez şi pentru întreţinerea locurilor de joacă pentru copii.
Okosamfundet Dyssekilde 20140208_032
Cei mai mulţi dintre copii sunt născuţi acasă, nu la spital. Grădiniţa din sat este finanţată de guvernul danez.
În Dyssekilde, un localnic foloseşte cu circa 40% mai puţină apă decât un danez de rând. Şi asta pentru că, pentru toaletă, maşinile de spălat şi irigarea grădinilor este folosită, în mare parte, doar apă de ploaie. Dacă tot a venit vorba de spălatul hainelor, trebuie menţionat că locuitorii nu au maşini de spălat în locuinţe. Există, în sat, o mică spălătorie, împărţită de localnici.
După ce rezervoarele pentru păstrarea apei de ploaie s-au umplut, apa în surplus este condusă spre un mic iaz din mijlocul oraşului, “unde aduce bucurie broaştelor şi copiilor”, după cum se arată pe siteul comunităţii.
Okosamfundet Dyssekilde 20140208_009
În 2007, satul a trecut la încălzirea geotermală, majoritatea locuinţelor folosind acum acest sistem.
Hrana pentru locuitori este asigurată, în mare parte, de o fermă de legume întinsă pe un hectar şi o fermă de păsări.
Cele şapte turbine eoliene produc mai multă electricitate decât necesarul satului, aşa că restul “producţiei” este vândută, banii fiind investiţi în dezvoltarea comunităţii. Când au pus bazele comunităţii, pionierii au convenit că, indiferent ce s-ar întâmpla, jumătate din suprafaţa satului va rămâne neconstruită.

La Mulți Ani, de Florii!


Intrarea Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor)
Duminica Floriilor este ziua în care prăznuim Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, ca împărat biruitor, dar cu înfăţişare smerită, venind călare pe mânzul asinei, împlinire a unei profeţii făcute cu 400 de ani înainte de venirea lui Mesia. Cântările acestei perioade ne îndeamnă nu doar la luptă duhovnicească, ci şi la biruinţă şi bucurie: 'De vreme ce ai legat iadul şi moartea ai omorât şi lumea ai înviat-o, pentru aceasta cu stâlpări Te-au lăudat pruncii, Hristoase, ca pe un biruitor strigându-Ţi astăzi: Osana, Fiul lui David. Pentru aceasta bucurându-ne zicem: Binecuvântat este cel ce vii să chemi pe Adam'.

După Sfântul Gherman I al Constantinopolului şi Nicolae Cabasila, drumul Mântuitorului spre Ierusalim şi spre Pătimirile Sale este comemorat la fiecare Liturghie prin Vohodul sau Ieşirea Mare. Preotul iese din altar pe uşa dinspre miazănoapte cu darurile pregătite la proscomidiar, în timp ce strana cântă 'Ca pe împăratul tuturor să-L primim...', traversează naosul, pentru a intra înapoi prin uşile împărăteşti. El poartă sfântul potir şi sfântul disc, pe care sunt aşezate miride (pentru îngeri, sfinţi şi credincioşii vii şi adormiţi), semnificând universul întreg adunat în jurul Domnului Iisus Hristos, reprezentat prin Agneţ. Aşa cum interpreta ieromonahul Makarios Simonopetritul în 'Triodul explicat': 'Întreg cosmosul, pâinea, vinul, spaţiul şi timpul, şi întreaga lume sensibilă (...) intră în sanctuar pentru a fi aduse jertfă, pentru a fi asumate de Logosul divin, pentru a fi îndumnezeite şi transfigurate'.

Motivele suirii Domnului la Ierusalim

Mai mult, remarca părintele Alexander Schmemann în lucrarea 'Postul cel Mare', noi nu ne aducem aminte doar de un fapt istoric, ci trăim acel eveniment 'astăzi'. Biserica accentuează prin imnografia sa, în mod paradoxal, că fapte apuse demult se întâmplă aievea, 'astăzi', în cadrul spaţiului său sacru şi liturgic. În Duminica Floriilor se cântă 'Astăzi vine la Ierusalim…', în Vinerea Mare: 'Astăzi este înaintea lui Pilat…', la Naşterea Domnului: 'Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte…'.

Aşadar, credincioşii nu comemorează doar nişte evenimente obiective, la nivel de idee, intelectual, ci participă duhovniceşte şi afectiv la bucuria şi tristeţea Domnului, convertind faptul istoric într-un 'eveniment pentru noi, pentru mine'. Şi, în acest sens, postim, ne subţiem grosimea trupului, dăm la o parte piatra nesimţirii de pe inimă, ne căim, ne înduioşăm, vibrăm la Intrarea Domnului în Ierusalim. Simţim prezenţa şi Pătimirile Mântuitorului, aşa cum cei care se iubesc îşi simt durerile unii altora, chiar dacă se află la distanţe mari unul de altul. De aceea, 'Postul este adevărata pregătire pentru marele 'astăzi' al Paştelui'.

Întâi de toate, ne putem întreba: de ce vine Iisus la Ierusalim? El vine pentru că legea evreiască îi cerea fiecărui iudeu să meargă măcar o dată pe an la Templul din Ierusalim ca să aducă jertfe lui Dumnezeu. Pe de altă parte, Domnul suie la Ierusalim, cu o săptămână înainte de Pătimiri şi de Învierea Sa din morţi, pentru a împlini o profeţie făcută cu mai bine de 400 de ani înainte. Astfel, Sfântul Prooroc Zaharia spunea: 'Bucură-te foarte fiica Sionului, veseleşte-te fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine drept şi biruitor, smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei' (Zaharia IX, 9). Într-una din notele sale la Comentariul Sfântului Chiril al Alexandriei la Evanghelia după Ioan, părintele Dumitru Stăniloae remarca faptul că Iisus 'merge la Ierusalim, oarecum după ce merg iudeii la sărbătoarea lor, arătând că sărbătorile lor sunt numai nişte chipuri anticipate ale prezenţei Lui ca suprema sărbătoare, deci ca să-i cheme pe iudei la Sine'. Sfântul Chiril spunea şi el că Hristos n-a venit la Ierusalim 'pentru o împreună-prăznuire' cu iudeii, 'ci mai degrabă ca să le vorbească', să le predice prin cuvintele, minunile şi rănile Sale.

Deşi Domn al veacurilor şi Creator a toate, Iisus intră în Ierusalim şezând pe un asin: 'Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el' (In. 12, 14). Sfântul Chiril comenta versetul evidenţiind smerenia Mântuitorului: 'Pentru că Îl însoţea şi Îl slăvea o mare mulţime, dintr-o extremă smerenie a şezut pe un asin, învăţându-ne să nu ne mândrim pentru laude, să nu ieşim din cele de trebuinţă'. Sfântul Evloghie, patriarhul Constantinopolului, spunea şi el că Domnul 'vine nu în pas de alai (...), nu impresionându-i pe toţi cu trâmbiţe şi semne şi minuni, ci ascuns în firea omenească'. El 'se arată nu pe măsura slavei Tatălui, ci pe măsura smereniei mamei' şi vine 'aşezat pe un dobitoc spre învăţătura oamenilor, ca să nu se trufească'. Sfântul Ioan Gură de Aur comenta şi el că 'Împăratul acesta nu vine în trăsuri precum ceilalţi împăraţi; nu cere biruri, nu bagă frica în lume şi nu are în jurul Său gardă, ci e plin de blândeţe'. Sfântul vede în şederea lui Hristos pe asin nu doar împlinirea unei profeţii, ci şi 'măsură de filosofie', adică un îndemn la cumpătare şi mărginire la ceea ce este de strictă trebuinţă.

Pe de altă parte, decupa un alt înţeles Sfântul Chiril al Alexandriei, Domnul vine pe un asin nu 'pentru că era departe de cetate, căci nu era mai departe de cincisprezece stadii, (…) ci face aceasta, arătând un nou popor, cel dintre neamuri, nesupus Lui odinioară, care I se va supune'. A treia stihiră de la Stihoavnă accentuează acest aspect al chemării neamurilor: 'Cel ce Te porţi pe heruvimi şi eşti lăudat de serafimi ai încălecat pe mânz, Bunule; şi precum zice David, pruncii Te-au lăudat cu dumnezeiască cuviinţă, iar iudeii Te-au hulit cu fărădelege. Şederea pe mânz însemna întoarcerea neamurilor neînfrânate de la necredinţă la credinţă. Slavă Ţie, Hristoase, Cel ce eşti singur milostiv şi iubitor de oameni'.

Satul din apropiere, unde au fost trimişi doi ucenici să aducă asina (Mt. 21, 2), simbolizează viaţa pământească în tălmăcirea Sfântului Evloghie: 'Pentru că era în faţă şi nu lângă Dumnezeu. Deci când S-a apropiat de acest sat, când S-a întrupat şi S-a însoţit împreună cu noi, atunci a trimis pe cei doi ucenici, adică cele două testamente, ca să îndrume spre El cele două popoare: vechea sinagogă îmbătrânită şi noul şi neînvăţatul popor al neamurilor'.

Iar părintele Stăniloae, în notele la Comentariul Sfântului Chiril la Evanghelia după Ioan, sublinia: 'Intrarea în Ierusalim, şezând pe asin, mai indică şi blândeţea Împăratului veşnic al Împărăţiei cerurilor. Nu forţa, ci iubirea va caracteriza relaţiile în acea Împărăţie. Membrii ei vor fi nevinovaţi asemenea copiilor'. Trupul nostru este numit de Sfântul Maxim Mărturisitorul 'asin', în măsura în care slujeşte sufletului şi poartă 'poverile şi ostenelile faptelor pentru dobândirea virtuţii'. Însăşi mintea poate deveni un 'asin blând, ca să urce Domnul pe ea şi să intre purtat de ea în Ierusalimul de sus, împărtăşindu-se de slava Lui. Mintea noastră nu mai trebuie să rămână nimănui ca un asin fară stăpân'.

Cum este întâmpinat Hristos?

Într-un fel Îl întâmpină copiii, bărbaţii şi femeile cu inima curată, altfel cărturarii şi fariseii, care aşteptau mai mult un Mesia eliberator politic de sub stăpânirea romană decât un Mântuitor de sub robia păcatului.

Sfântul Grigorie Palama scrie despre aceasta: 'Împăratul care a sculat din morţi pe Lazăr a intrat atunci în Ierusalim călare pe asin, iar tot poporul, aproape îndată, copii, bărbaţi, bătrâni, întinzând pe jos veşmintele lor, a luat ramuri de finic, care închipuie izbânda'. Copiii, cu toate că erau neştiutori şi neînvăţaţi, teologhiseau 'în chip desăvârşit cu privire la Dumnezeu, Cel ce S-a făcut om pentru noi, înălţând imn îngeresc din gurile lor. Întrucât aşa precum îngerii la naşterea Domnului au psalmodiat: 'Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace' (Luca 2, 14), tot aşa şi aceştia de acum la intrarea Lui (în Ierusalim) au cântat înălţând acelaşi imn: 'Osana Fiului lui David; osana întru cei de sus!' (Matei 21, 9)'. După Sfântul Chiril al Alexandriei, 'mulţimea de copii, mergând înainte fără număr, împlinea chipul poporului ce se va naşte'.

Copiii Îl recunosc din fire pe Stăpânul zidirii, comenta şi Sfântul Evloghie, patriarhul Ierusalimului, însă părinţii lor se arată nemulţumitori: 'Copiii au întins pe cale veşmintele lor, prevestind goliciunea sinagogii şi în acelaşi timp arătându-ne nouă să ne dezbrăcăm de omul cel vechi şi să ne îmbrăcăm în Hristos. Copiii Îl primesc pe Hristos cu ramuri, părinţii lor vin cu săbii (…)'. La fel de înverşunaţi, remarca Sfântul Grigorie Palama, sunt cărturarii şi fariseii, care aveau o 'voinţă răuvoitoare şi ucigaşă de Dumnezeu'.

Sfântul Ioan Gură de Aur în 'Omilii la Matei' ne îndeamnă să ne asemănăm copiilor în nevinovăţia lor şi dărniciei mulţimii şi Apostolilor: 'Să-L lăudăm, să dăm hainele noastre celor care Îl poartă pe Hristos, săracilor adică! Ce merităm noi, oare, când unii şi-au pus hainele pe asina pe care şedea Hristos, alţii au aşternut hainele la picioarele Lui, iar noi nu suntem nici atât de darnici când Îl vedem gol! Şi doar nu ni s-a poruncit să ne lăsăm dezbrăcaţi, ci să dăm din banii ce-i avem puşi deoparte. Aceia îl însoţeau, mergând înaintea şi în urma Lui, iar noi, când Se apropie de noi, nu-L primim, Îl alungăm şi-L ocărâm'.

În acelaşi duh, Sfântul Evloghie ne povăţuia: 'Să împuţinăm mulţimea bunurilor noastre materiale şi să întindem noi înşine milostenia pe cale, înaintea Celui care ne spune: 'Eu sunt Calea', ca să aflăm şi noi prin milostenie mila şi să mergem împreună cu ea în Ierusalimul cel de sus'. Iar Sfântul Grigorie Palama desluşea un sens mai profund al hainelor, chemându-ne pe toţi, 'cârmuitori şi cârmuiţi, să aşternem veşmintele noastre înnăscute, adică trupul nostru şi dorinţele acestuia înaintea Duhului'.

Semnificaţia creştină a ramurilor de salcie

Urmând evlaviei mulţimii din cetatea Ierusalimului care l-a întâmpinat pe Domnul Hristos cu frunze de palmier sau finic, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârşirea Sfintei Liturghii, prin rugăciune şi stropirea cu agheasmă, să se sfinţească ramurile de salcie aduse de credincioşi. Rânduiala sfinţirii constă în rugăciuni de sfinţire a salciei de către slujitorii Bisericii, care ţin în mâini aceste ramuri înmugurite, cu lumânări aprinse, ce simbolizează biruinţa vieţii asupra morţii. În studiul 'Salcia: simbolul morţii şi al vieţii', prof. dr. Remus Rus afirma: 'Folosirea în cult a salciei nu este doar o simplă acomodare la mediu, ci îşi are bogăţia ei, funcţia ei simbolică în viaţa rituală a Bisericii creştine'. Pot fi evidenţiate cel puţin trei semnificaţii principale ale salciei: ea simbolizează pe Domnul Hristos şi mlădiţele Sale, adică sufletele credincioase şi bune, taina fecioriei Mariei, sufletele renăscute prin baia botezului.

Unul din fragmentele biblice referitoare la salcie este Isaia 44, 3-4: 'Că Eu voi vărsa apa peste pământul însetat şi pâraie de apă în ţinut uscat. Vărsa-voi Duhul Meu peste odrasla ta şi binecuvântarea Mea peste mlădiţele tale. Şi vor odrăsli ca iarba pe malul pâraielor şi ca sălciile de-a lungul apelor curgătoare'.

Cassiodor, comentând acest text, compara funcţia regeneratoare a salciei cu sufletele sfinte şi credincioase: 'Sălciile sunt copaci ce cresc pe malurile râurilor şi acolo dau viaţă celui mai proaspăt verde, şi chiar dacă cineva taie mereu o parte din rădăcină şi o îngroapă în pământul umed, ea va arunca imediat rădăcini proaspete. Cu aceste sălcii trebuie să comparăm sufletele sfinte şi credincioase, care, după cum spune Isaia, aruncă mlădiţe ca sălciile de pe malurile pâraielor'.

De asemenea, Fericitul Ieronim vedea în salcie simbolul credincioşilor renăscuţi prin baia botezului: 'Iar apoi profetul îi compara pe cei care s-au renăscut prin baia botezului cu plantele nou-înverzite şi cu salcia, care arunca mlădiţe pe marginea apei curgătoare'. Urmând o credinţă a vremii, după care salcia produce infertilitate, Fericitul Ieronim continua: 'Căci această salcie dă rod, iar aceasta este contrar naturii sale obişnuite, căci de obicei salcia este fără de rod, iar cel care mănâncă din sămânţa ei devine el însuşi neroditor'.

Prof. dr. Remus Rus observa: 'În tradiţia patristică a Bisericii răsăritene, salcia (…) va deveni simbol al fecioriei, iar caracteristica ei de a fi 'distrugătoare de rod', o preînchipuire a morţii mistice care, prin renunţarea la perpetuarea vieţii pământeşti supusă morţii, tinde spre dobândirea puterii cereşti de procreare'. 'Pretutindeni, Sfintele Scripturi, spunea şi Metodiu de Olimp, iau salcia ca simbol al castităţii.'

Albertus Magnus interpreta salcia ca simbol pentru fecioria Maicii Domnului. Aceasta 'a ales fecioria şi astfel a ales viaţa fără rod, dar după cum salciei îi place să crească pe malul râurilor, tot aşa şi Preamărita Fecioară a înflorit lângă apele harului şi ale darurilor cereşti. Şi, după cum salcia este un semn al castităţii, tot la fel şi ea, plină de castitatea rece, pentru sămânţa ei, care este Fiul lui Dumnezeu, prin mesajul său îi face pe mulţi neroditori în fructul trupului chemându-i la o viaţă de feciorie'.

Tradiţia procesiunii de Florii

Astfel, nu întâmplător purtăm sălcii în mâini în Duminica Floriilor sau Stâlpărilor, ca simbol şi pentru propriul nostru botez, ştiut fiind că în primele secole creştine, în această duminică, cei care aspirau să fie botezaţi mergeau cu toţii la episcop, ca să îi ceară să fie admişi la Taina Botezului şi să înveţe Simbolul de credinţă. Este o zi importantă, în cinstea ei împăraţii acordau graţieri. Floriile împreună cu praznicul Bunei Vestiri (dacă acesta nu cade în Săptămâna Mare) sunt sărbători în care se acordă dezlegare parţială pentru post, la peşte, vin şi untdelemn.

Încă din secolul al IV-lea, creştinii sărbătoreau Floriile într-un mod aparte, cu o procesiune după săvârşirea Sfintei Liturghii. Din 'Jurnalul de călătorie' al pelerinei apusene Egeria la Ierusalim avem câteva informaţii cu privire la această tradiţie. Toţi creştinii se adunau în jurul prânzului, pe la ora 13:00, şi mergeau împreună cu slujitorii şi episcopul cetăţii în procesiune pe Muntele Măslinilor, până la locul de unde Domnul S-a Înălţat la cer. De aici, în jurul orei 17:00, coborau către Sfânta Cetate, iar un alai de creştini, adulţi şi copii, mergând înaintea episcopului cu ramuri de finic şi de măslin, striga: 'Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului'. După ce ajungeau în cetate, intrau în Biserica Sfintei Învieri, unde săvârşeau slujba Vecerniei. Şi în zilele noastre se obişnuieşte ca, în Duminica Floriilor, credincioşii însoţiţi de preot să iasă în procesiune cu ramuri de salcie în mâini şi să se întoarcă în biserică, cântând troparul Intrării în Ierusalim a Domnului, care este acelaşi cu al Sâmbetei lui Lazăr: 'Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând, Ţie, Biruitorului morţii, strigăm: Osana Celui dintru înălţime! Bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului'. (Articol publicat în ziarul „Lumina de Duminică” din data de 17 aprilie 2011)

Sursa: AGENŢIA DE ŞTIRI BASILICA

sâmbătă, 12 aprilie 2014

La Mulți Ani!


Cu ocazia sfintei sărbători a Floriilor, zi în care prăznuim intrarea triumfătoare a Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, vă urez tuturor celor care purtați nume de floare “La Mulți Ani” și împlinirea tuturor dorințelor!

GORUN, O TRUPĂ ROCK PENTRU MILENIUL III


Peisajul muzical românesc s-a îmbogățit în 2013  cu o trupă rock, GORUN.
Rock-ul, acest gen muzical, ce își are izvorul  în muzica religioasă, în psalmii  ce preamăresc creația divină și înțelepciunea biblică,  a evoluat extrem de mult, îmbrăcând forme variate, unele nonconformiste, valorificând  un potențial tematic extrem de bogat.
 Înființată de Marcel Gug, cadru militar activ MAI și  absolvent al Școlii Populare de Artă, formația GORUN, reunind  foști militari MAI, Andrei Barina –lead-chitară, Flavius Misaras-bas, Lica Dolca-percuție și Marcel Gug-voce și instrumente cu clape, și-a propus să readucă în peisajul rock linii melodice autentice  și versuri  ce ilustrează subiecte comune, dar ingenios prezentate,   realizând un transfer al emoției de  la artist la public, punând accentul pe trăirea afectivă a actului artistic.
Primele piese ale formației GORUN sunt “Mirosul Banilor” și “Destin”, compoziții care vor fi incluse, alături de șase piese, în albumul “Omul Trist”, oglindind spiritul contestatar-constructiv al muzicii rock.

sâmbătă, 8 martie 2014

8 Martie- o zi cu parfum de femeie…


Femeia e cea mai de preţ bijuterie a unui bărbat, fie că e vorba de mamă, iubită, soţie sau soră. Ea este liantul unei familii, în pântecele ei se naşte viaţa, femeia e un mister pe care bărbaţii nu-l pot dezlega. Şi se ştie cât de mult atrag misterele… 
Femeia poate face dintr-un bărbat mai mult decât îşi poate el închipui că e capabil. Nu degeaba se spune că “În spatele unui bărbat puternic se află o femeie şi mai puternică.” Ea are o forţă lăuntrică dincolo de limitele normalului, iar pentru familie şi copii, poate trece şi prin foc, fără să simtă că se arde.

Gingaşă ca o floare, neîndoită de suflarea niciunui vânt, femeia poate dărui iubire fără de graniţe. Se poate dărui pe sine fără să stea pe gânduri, doar pentru a-i aduce fericire celui iubit.
Femeia-mamă poate fi blândă cu copiii ei, dar poate fi şi aspră, pentru a face din copii – oameni adevăraţi. Iar copiii ştiu asta. Şi nu se supără deloc atunci când mama are un ton mai apăsător, când ridică vocea sau când e mai dură. Pentru că ei ştiu că o face din dragoste pentru ei.
Se spune că femeia a fost creată din coasta lui Adam, nu din picioarele lui – ca sa fie călcată în picioare, nu din capul lui – ca să domnească peste el, ci dintr-o parte (din coasta lui ) – ca sa-i fie egală, sub brațul lui – ca să fie protejată, şi aproape de inima lui – ca să fie iubită...
Se mai poate adăuga aici că femeia nu poate fi supusă niciodată, decât cu voia ei.

Femeia are nevoie de atenţie şi apreciere, de stimă şi respect. Şi îi place să se simtă importantă. Ea dăruieşte, dar aşteaptă, din când în când, să şi primească ceva înapoi.
Martie e luna femeii, e începutul primăverii, anotimp care se aseamănă atât de mult cu Ea: soarele e călduţ, dar nu dogoritor, e suficient de mult pentru a trezi totul la viaţă, ciripitul păsărelelor încântă auzul, precum vocea blândă a unei femei; totul e plin de lumină şi speranţă.
Cu prilejul   Zilei Femeii, doamnelor și  domnișoarelor, vă urez să aveţi parte de o  primăvară frumoasă, cu soare, speranţă şi fericire!

La Mulți Ani!

La Mulți Ani!



Pentru că azi e o zi specială, un moment când până și timpul pare să se oprească pentru a omagia femeia, vă doresc, doamnelor și domnișoarelor, să aveți o viață cu împliniri si fericire, să rămâneți mereu ceea ce sunteți, o adiere de iubire și speranță, rostul vostru aici pe pământ fiind unul sacru, acela de a fi mamă, iubită și soție. Vă doresc o viață în iubire, credință și lumină, să purtați mereu în suflet primăveri însorite!

Mama



de Traian Dorz

Mi-ai cântat cu glas de lacrimi, legănându-mă alene,
alinându-mi cu-al tău cântec lacrima ivita-n gene.

Si mi-ai plâns înfiorată cântecele duioșiei,
de-ai trezit în al meu suflet, cald, fiorul armoniei.

Mi-ai citit în ceasuri sfinte din Cazanii si Scriptură,
a lui Dumnezeu iubire ele-n inima-mi crescură.

În singuratatea serii, luminat de raza lunii,
m-ai făcut să simt puterea și odihna rugăciunii.

De durerea altor inimi te-am văzut plângând pe tine
si de-atuncea port durerea altora si eu în mine.

Pentru adevar întruna te-am văzut fără de teamă
si de-atunci știu c-adevărul e curaj si lupta, mamă.

…A trecut în urma vremea si-ntr-o toamna grea, târzie,
m-a rapit de lânga tine lumea largă si pustie.

Ai vărsat atunci, amare, mii de lacrimi în năframă
si cu inima zdrobită m-ai pierdut în zare, mamă.

Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei văzură,
multe șoapte mă chemară, multe vânturi mă bătură,

dar, din mii de lucruri scumpe de fiinte si de nume,
tu-mi rămâi mereu ființa cea mai mult iubită-n lume.

…Astăzi tot străin si singur, si departe sunt de casă,
dar sunt fericit, măicuță, c-azi si tu ești credincioasă.

Si că stiu c-odata-n ceruri, unde nu mai sunt suspine,
fericit voi fi-mpreună, printre cei iubiti, cu tine.

Dumnezeu să-ti dăruiască, scumpă mamă, mângâiere,
mâna Lui să-ti steargă ochii de-orice lacrimi de durere.

Să-ţi văd chipul totdeauna luminat de bucurie,
cea mai fericită mamă, Doamne, mama mea sa fie!

sâmbătă, 1 martie 2014

Mărțișor

O primăvară frumoasă!



Ghiocelul pare să fie o floare fragilă, pare că se poate frânge uşor, dar el înfruntă iarna şi uneori îi ţine cu vitejie piept, anunţând, de fapt, capitularea ei şi preluarea puterii de către mai tânăra sa soră, primăvara.
Precum ghiocelul, găsesc şi femeia. Deşi pare o făptură gingaşă şi delicată, uşor de doborât, ea face cu succes faţă vieţii şi încercărilor ei. Pentru acest lucru, îi mulţumesc şi-i ofer din toată inima un mărţişor!

La poarta primăverii

PASTILA ZILEI. JOI.La poarta primăverii. autor Ionel Mesaroș


1932031_525173387603966_1199360334_n

Ce frumos ar fi dacă am învăța lecția renașterii  naturii și am aplica-o în viața de zi cu zi! Înțelegându-i tainele și aplicând învățămintele sale, am beneficia de un adevărat miracol; Speranțele ar încolți, visele ar înflori, iar roadele dorințelor nu ar întârzia să apară, oferind nădejdea că anotimpurile vieții au corespondență în natură și că vârsta noastră e determinată nu de ani, de numărul de primăveri, ci de atitudine.
Fiecare anotimp își are frumusețea sa. Ca să o zărim, e  suficient să ne deschidem ochii și sufletul spre frumos, întâmpinând fiecare  zi cu recunoștință pentru darul primit, pentru șansa de a viețui.
După o iarnă bizară, cu puține sclipiri ale  anotimpului alb de altădată, soarele se furișează printre norii pufoși,  împărțind din tolba sa magică  săgeți de lumină primăvăratecă.
Sub privirea senină a astrului zilei, verdele crud al ierbii, cu miros de pământ reavăn, iese la iveală, înconjurând pâlcurile  de ghiocei și viorele, ce se închină zeului Luminii, cu mătănii de parfum ceresc și vii cruci de culori pastelate.
Păsările, bucuroase din cale afară că au scăpat de urgia iernii, cântă cu o veselie de nedescris, zburând dintr-un loc în altul, vestind sosirea anotimpului verde.
Sub mângâierea catifelată a luminii solare, mugurii copacilor, atinși de mâini magice, se deschid într-o corolă cu parfum de veșnicie.
Ca prin minune, la un semn, întreaga  făptură a naturii prinde viață.
Primăvara a sosit! Oare a revenit și în sufletele celor ce o admiră?!
E trist că  primăvara nu poate topi gheața din sufletele unor oameni pentru care în fiecare zi e iarnă și că anotimpurile vieții revin numai în amintiri!
Deși anotimpul alb nu mai are puterea de a se întoarce, făurarul fiind plasat, cu amabilitate, în matca lunilor trecute, unele inimi rămân înghețate bocnă, sub gerul năprasnic al nepăsării. Sufletele obosite de patimi, lipsite de putere de primenire pe care primăvara o împrumută tuturor ființelor, refuză să înțeleagă că anotimpurile vieții sunt stări de spirit, iar primăvara este fluviul tinereții ce poate să curgă prin orice ființă, indiferent de vârstă.
Numai încolțirea speranței, sub atingerea diafană a soarelui iubirii, oferă vieții o primăvară sublimă!
1957581_525173350937303_58825478_nMartie, luna în care natura reînvie, dăruie aripi viselor,iar smaraldul  speranțelor ne colorează viața în  bucurii atotcuprinzătoare, reeditând mitul păsării Phoenix într-o formă maiestuoasă. Fiind ușa de intrare în anotimpul renașterii, martie ne întâmpină încă de la intrare ca o gazdă bună, cu zâmbetul pe buze și vorba caldă, împlinind miracolul renașterii, reîntruparea spiritului divin în natură și om, prin sărbătoarea Mărțișorului și omagierea  femeii.
Un  vis cu gust de fericire, hrănit de  râurile de   lumină,  de smarald, de muguri și flori, pe un fundal de cântece vesele, mi-a dăruit  o petală de surâs care să-mi întregească  gândul bucuriei unui nou început, adunând din simfonia de culori și sunete  seva iubirii ce exaltă într-un, tulburător de viu, parfum al speranței.
Ionel Mesaroșionel mesaros

miercuri, 12 februarie 2014

Arca iubirii...

PASTILA ZILEI. MIERCURI. Arca iubirii. autor Ionel Mesaroș


1608848_516408235147148_1346051042_nViața m-a învățat că iubirea, hrana sufletului,  cea care ne deschide porțile binelui, ne poate salva, asemenea Arcei lui Noe în vremurile potopului.
Trecând în arealul sfințit  de prezența dragostei curate, primind și dăruind lumină în suflete,  oferind iubire pură și  sentimente înălțătoare, omul se schimbă pe sine și, totodată, transformă lumea, făcând-o mai prietenoasă, mai bună, mai frumoasă. Așa se îmbogățește  cu o lecție de viață pe care nu o va uita  niciodată;  Îmbarcat pe Arca iubirii,  sufletul său va renaște ca pasărea Phonix din propria cenușă, iar existența sa lumească  se va derula  necontenit sub înrâurirea forței  trăirii, ca o poveste cu  happy-end.
Există un timp când putem descoperi chintesența vieții, regăsind  lumină în tot ceea ce întâlnim în cale, un anotimp al salvării din naufragiul nimicniciei  lumești.
Poposind pe Arca iubirii,  viața capătă un nou sens, visele de odinioară prind aripi, parfumul florilor de-nu-mă-uita înmiresmează unghere prăfuite, iar veștmintele cernite  dobândesc, miraculos,  o strălucire aparte, ca în zilele de sărbătoare, metamorfozându-se în nuanțe parcă „rupte” din curcubeul ce vestește o nouă viață.
Renașterea prin iubire vindecă sufletul pironit de patimi, oferind inimii o gură de oxigen,  șansa de a bate și pentru o altă inimă.
Dăruind din suflet iubire, un colțișor din univers iese din umbră, o lacrimă de mulțumire scaldă asemenea unui val țărmul arid al desnădejdii, oferind Arcei iubirii viață și dincolo de  naufragiu, dobândind, în schimb,  o fericire nețărmurită.1620283_516408251813813_1673731984_n
Descoperind forța vieții, Iubirea,  ne redescoperim. Aflăm că soarele ne luminează la fel pe toți și că, totuși,  totul depinde de noi pentru ca mesagerii lui, razele sale aurite și mângâietoare, să ajungă  în sufletul nostru ca să ne lumineze angelic  cele mai ascunse cotloane.
Nu există putere mai mare decât Iubirea. Prin ea, se curăță sufletul de rugina și zgura ce adastă, din neglijență, în iatacul său, iar magia vieții prinde contur, eliberând ca o binecuvântare elixirul fericirii, schimbând, sublim,  chipul lumii,  transformându-l  într-un paradis al binelui.
Tăcerea iubirii e o boală fără leac, o muțenie de plumb a inimii împietrite, o încătușare  draconică a speranței  de eliberare  din matca neputinței, o încercare nereușită în  a găsi arcul lui Cupidon cu care să vâneze măcar o clipă de viață adevărată, o fărâmă  de vis împlinit.
A fi sau a nu fi este o alternativă existențială, însă a fi sau a nu fi fericit  e, în final, o alegere directă a noastră.
Dacă vom stărui să ne luminăm viața, iubind, valoarea ei va crește în intensitate, călătoria lungă ori scurtă în oceanul lumesc, oferind satisfacții incomensurabile.
1927102_516408301813808_1999783445_nNu există timp predestinat descoperirii esenței vieții, Iubirea, însă  sunt   ocazii  sau   cel puțin un prilej când ne putem întâlni  cu cea care ne va lumina,  pentru totdeauna, ca o torță, străfundurile ființei, dacă o vom recunoaște și-i vom asculta sfaturile.
Alegând să trăim prin iubire,  de fapt,  girăm pentru o înfrumusețare  a  catedralei sufletului nostru, dar și a feței lumii în care viețuim. Cântecul existenței noastre  va deveni o odă dedicată vieții, de vom alege calea iubirii, a adevărului ce învinge  orice obstacol ce ne-ar putea îngrădi fericirea.
Iubind, ne vom cunoaște mai bine.  Având luminat  făgașul spre noi înșine, vom birui temerile, iar  călătoriile  noastre, ale celor  îmbarcați pe Arca iubirii, vor fi ferite de furtunile diluviene ale sorții.

Ionel Mesaroșionel mesaros