Nu știu multe lucruri despre colecțiile noi de principii, dar cred că și în iarna asta se poartă bărbații care știu să se poarte.
Și chiar nu știu când au devenit manierele și politețea sinonime cu slăbiciunea, când îți trebuie mult mai multă forță să îți păstrezi demnitatea în momente când animalul din tine vrea răzbunare.
Mama avea o vorbă: Cutare “s-a dezbrăcat de caracter”. Însemna că a lăsat totul și s-a mahalagit ca lumea. Dar mai însemna ceva: caracterul ăsta era ca o haină, ca o mască. Nu era “pe bune”.
Pentru mine politețea e mai puțin un mod în care îi respecți pe alții și mai mult unul în care te respecți pe tine. Iar manierele nu înseamnă că pot să calc pe cadavre atâta vreme cât nu-mi țin coatele pe masă când mănânc.
Îmi plac oamenii care nu se ceartă la televizor și oamenii care nu se uită la televizor când se spală rufe în direct. Dacă ne uităm pe audiențe deducem că sunt mai mulți cei care nu îmi plac 
:))
Îmi plac bărbații politicoși, deși orice femeie e mai greu de păstrat în preajma lor.
Și îmi plac foarte mult femeile care, deși vorbesc mult, nu spun niciodată ce nu trebuie. E o diferență între a vorbi mult și a vorbi în plus.
Cred într-un tip de cavaler modern și în prințesa lui urbană. Care joacă în viața asta după reguli nu pentru că așa li s-a spus, ci pentru că așa au ales!
Gentleman-ul nu este un neadaptat. Un paraplegic emoțional.
Nu.
Nu e ca în bancul cu bărbatul care e nevoit să oprească în mijlocul pustietății la casa unei femei de 35 de ani care trăia singură și a asigurat-o că poate să-i dea drumul în casă că e “un gentleman”.
Femeia l-a omenit, i-a dat și vin, apoi omul s-a culcat.
Dimineața a ieșit în curte și a băgat de seamă că erau vreo 10 cocoși la 6 găini.
-Da nu sunt prea mulți cocoși pentru atâtea găini? A întrebat el…
-Numai ăla de pe poartă e cocoș, i-a răspuns ea, restul sunt niște gentlemani."
