Un zâmbet pe 16 mm...

Într-una din zilele însorite ale lui Ianuarie 2015 un bătrân se apropie de intrarea în Palatul Cotroceni. Se apropie de ofiţerul de garda şi îi spune:
- Aş vrea să intru să vorbesc cu preşedintele Băsescu.
Ofiţerul îl priveşte blând pe bătrîn şi îi spune:
- Domnule, Băsescu nu mai este preşedinte şi deci nu mai are reşedinţa aici.
Bătrânul îi spune ca e în regula şi se îndepărtează încet de intrarea în Palat. A doua zi ,acelaşi bătrân se îndreaptă către intrarea în Palatul Cotroceni şi se adresează ofiţerului de garda (acelaşi din ziua precedentă):
- Aş vrea să intru să vorbesc cu preşedintele Băsescu.
- Domnule, aşa cum v-am spus şi ieri, Băsescu nu mai este preşedinte şi deci nu mai are reşedinţa aici.
Bătrânul îi multumeşte şi pleacă încet spre locuinţa sa. A treia zi, bătrânul se duce din nou la intrarea în Palatul Cotroceni şi se adresează aceluiaşi ofiţer:
- Aş vrea să intru să vorbesc cu preşedintele Băsescu.
Iritat, ofiţerul se încruntă uşor la bătrân şi îi spune:
- Domnule, este a treia zi consecutivă când veniţi aici şi cereţi să vorbiţi cu Băsescu. V-am spus deja că Băsescu nu mai este preşedinte şi deci nu mai are reşedinta aici. Nu întelegeţi?
- Ba ,înţeleg foarte bine, însă nu mă mai satur să aud asta.
Ofiterul ia poziţia de drepţi, îl salută respectuos (ca pe un superior) şi îi spune bătrânului:
- Atunci ,ne vedem mâine , domnule!"

Un zâmbet pe 16 mm...

"Băsescu şi Boc zboară cu elicopterul.
Băsescu aruncă o bancnotă de 100 de lei şi zice:
− Vreau să fac un român fericit!
Boc aruncă două bancnote şi zice: −Vreau să fac doi români fericiţi!
Pilotul îi întreabă: − De ce nu vă aruncaţi amândoi, să-i faceţi fericiţi pe toţi românii ?!?"

Chris Norman -Baby i miss you

Thomas Anders - I Miss You

Despre patrie...

Fiecare om are o patrie,restul sunt ţări.(Octavian Paler)

Patria nu e simpla întindere geografica atribuită în mod inevitabil şi providenţial fiecărui popor, ci o entitate destul de complexă, o rezultantă istorică a activităţii care creeaza valori umane şi le rasfrânge, le obiectivează în lumea dinafară, un context de valori izvorâte din spiritul unui întreg popor şi, trăite, actualizate, întrepătrunse într-un anume teritoriu.(Francesco Orestano)

Patria este pământul plămădit cu sângele şi întărit cu oasele înaintaşilor.(Barbu Stefanescu Delavrancea).

Patria sunt eu, eşti tu, e tot ceea ce iubim, tot ceea ce visăm, tot ceea ce va fi când nu vom mai fi noi.(Romain Roland)

Patria e o poveste a cărei urmare îţi este dat s-o trăieşti.(C.T.Popescu)

Cei fără Patrie, nu au nici nume, nici aspiraţii, nici consideraţie, nici drepturi, nici nu pot fi socotiţi ca fraţi în mijlocul popoarelor. Sunt bastarzii Umanităţii.(Giuseppe Mazzini)

Atunci când se hotărăşte destinul patriei, nu trebuie să fie luat în consideraţie sentimentalismul, dimpotrivă, lasându-se totul la o parte, să fie urmată acea cale care salvgardează fiinţa Patriei şi-i menţine libertatea.(Niccolo Machiavelli)

După ce-a umblat încoace şi încolo pe globul pământesc, omul, dintr-o înduioşătoare şi firească înclinare, simte plăcerea, simte nevoia să vină să moară în locurile natale şi să se aşeze o clipă pe marginea mormântului său, sub aceiaşi arbori, care au umbrit leagănul său. Vederea acestor lucruri, desigur schimbate, care îi amintesc, în acelaşi timp, atât zilele fericite ale copilăriei sale nevinovate, cât şi nefericirile ce le-au urmat nestatorniciile şi goana vieţii, trezesc în inima sa acel amestec de iubire şi melancolie pe care-o numim iubirea de patrie.(Chateaubriand)

Oricât de bine i-ar merge personal unui om, dacă patria piere, piere şi el împreună cu ea.(Tucidide)

Există o patrie. În afara graniţelor ei îţi dai seama că te găseşti în surghiun şi fără nici un rost.(Antoine de Saint Exupery)

Greşelile născute din dragoste de patrie le iartă şi Dumnezeu din Cer. (B.P.Hasdeu)

Patria este sânul  Fiinţei ce a hrănit  cu dragoste   Mântuirea Neamului,este lacrima lui Dumnezeu peste faţa pământului străbun ,rourând  ochii  celui  însetat de iubire  de ţară.(Ionel .Mesaroş)

Un zâmbet pe 16 mm...

Îndată ce şi-a revenit din şocul cauzat de accident, şoferul întreabă :
- Unde sunt ?
- La 8, îi răspunde cineva.
- Salon sau celulă ?

Lian Ross -"Say you'll never"

Alphaville-Forever Young

Demis Roussos - My Friend The Wind

Goombay Dance Band - Seven Tears

F R David -Words

Wonderful life - Zucchero

Savage -Only You

Evoluţia unei căsnicii

La început, femeia îşi caută un bărbat pe care, cum l-a găsit, îl adoră. După ce se căsătoreşte cu el, îl suspectează. După zece ani ,îl dispreţuieşte. După ce moare, îl respectă.

F.R. David - I Need You

Osama bin Dogaru către tovarăşul Traian Băsescu

Tovarăşe Preşedinte,

Că aţi ajuns primar general şi de doua ori preşedinte fără să fi câătigat în fapt  alegerile,  nu ne deranjeaza. Oricum, politica este o curvă iar în România, în mod deosebit, una ordinarî! Sau ”javrî”! Chestie de gust sau de interpretare!  Ceea ce ne deranjează este ca, în 2004, v-ati prezentat drept ultimul comunist de omenie, noi fiind ”stupid people” care nu aveam de ales decât între dvs. şi comunistul Adrian Nastase, alunecat binişor spre dreapta, spre liberalismul sălbatic. Şi au fost destui proşti care au muscat momeala şi v-au votat, pentru ca astăzi să se întrebe unde este ”omenia” dvs.
Ca bun comunist, v-ati facut ”Gogoşica” nu secretar la Sibiu ci europarlamentar pe banii noştri, ca de voturi nu poate fi vorba. V-aţi  promovat toate curtezanele miniştri şi deputati, spre spolierea noastră continua. Aţi atras toţi escrocii şi hoţii celorlalte partide şi vi i-aţi făcut experti în ograda proprie. Acuzaţi în dreapta şi în stânga de kaghebism dar aţi făcut consilieri din toţi puii vechilor agenţi GRU şi NKVD. O tarla de socri să aibă subsemnatul, vă informez că Vass-ii, Tismanenii, Patapievicii, etc. sunt în curtea dvs nu a noastră. Aţi dat afară profesioniştii din servicii şi v-aţi înconjurat de delatori cretini,  cu imaginatie bolnavă,care nu ştiu nici măcar faptul că eram de 6 ani ofiţer când m-am însurat cu fata unui pensionar pe care nu-l mai baga nimeni în seamă. Nu ştiu sau nu vor să ştie că nu eu am dat foc portului Anvers, nu eu am distrus flota, SNCFR-ul, NAVROM-ul şi, mai nou, TAROM-ul. Toate astea le-aţi făcut dvs. cu ajutorul rubedeniilor, mergând de la fraţi la veri îndepărtaţi ai soţiei, şi cu ajutorul ”specialistelor” dvs fără calificare şi fără o zi de munca reala, dar cărora le-ţi văzut ”chiloţeii” la diferite vârste.
Aţi distrus tot ce mai era de distrus în ţara asta, ca să puteţi lichida liniştit ultimele active ale naţiunii. Ne-aţi îndatorat pentru 10 generaţii de acum înainte, aşa cum n-a îndrăznit nici un trădator să o facă. Înconjurat de hiene, adică de mâncători de stârvuri, aţi dat peste un milion de oameni afară din slujbe, iar celorlalţi le-aţi tăiat salariile nu cu 25% ci cu peste 49% , aducând forţa activă la limita subzistenţei sau obligând-o, la sfatul dvs, să-şi ia traista în băţ şi lumea în cap. I-ati lăsat pe copiii nostri fără nici o şansă. Pensionarilor le-aţi luat dreptul la proprietatea dobândita, la sănătate şi la viaţă, iar nouă, militarilor în rezervă şi în retragere, ne-aţi luat, în plus, dreptul la munca şi la onoare, răpindu-ne condiţia şi gradele, deşi numai prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, sub acuza de înaltă trădare sau genocid, ar fi fost posibil acest lucru.

Tovaraşe Preşedinte,
Ne-aţi umilit, ne-aţi insultat, ne-aţi făcut doi ani de zile ”nesimţiţii” cu pensii ”nesimţite de douazeci de milioane” pentru a-i asmuţi pe acefalii naţiunii împotriva noastră şi a ne împiedica să ne facem datoria, conform Art. 118 din Constituţia României, adică să apărăm statul şi democraţia constituţională.
Democraţia constituţionala este o glumă în România, de vreme ce Executivul a calcat în picioare Puterea Judecatorească şi manipulează Legislativul! Iar Executivul, prin retardaţii  care-l compun, este preşul dvs.!
În ceea ce priveşte statul, apreciem că acesta nu mai există de facto şi ca vă străduiţi să nu mai existe nici de jure. De aici nebunia cu reforma administrativă, pe care nu o cere nimeni şi care este necesară doar ca premisă a federalizării ăi dezagregării României. În schimb, aţi pornit o adevărată ofensivă împotriva naţiunii. Dupa dispariţia industriei, a proprietăţii asupra terenurilor arabile, a băncilor, după distrugerea transporturilor, aţi finalizat distrugerea ţnvătământului, sănătăţii şi, prin jegurile dvs. media, distrugerea conştiinţei naţionale. Prin ameninţare, şantaj, corupţie, aţi anihilat aproape total şi opozitia şi sindicatele. Cu exceptia SCMD care încă rezistă poliţiei dvs politice şi celorlalte instituţii de tip stalinist.
Aţi distrus sistemul national de apărare, făcând praf corpul activ al Armatei, Internele si Serviciile. V-aţi alăturat, prin mijloacele specifice, alienaţii sau gunoaiele rezerviştilor şi cadrelor în retragere, dar vă izbiţi în continuare de SCMD, ale cărui huiduieli v-au iritat la Iaşi, la Focşani sau la Constanţa.

Tovarăşe Preşedinte,
Vă raportăm că SCMD acţionează cu profesionalism, dar numai legal (indiferent ce imbecilităţi vă raportează birourile speciale create de dvs. pentru contracararea noastră), fiind singura structură organizatorică ce a câştigat peste 1000 de procese împotriva slugilor dvs. la tribunalele din ţară, la curţile de apel şi la ICCJ. Motiv pentru care vă pregătiţi să comiteţi cea mai mare nebunie, prin promovarea asa zisului recurs în favoarea legii sau interzicerea prin Constituţie a abordării de către justiţie exact a problematicii pentru care există.
Noi am demonstrat ca încălcaţi nu numai Constituţia şi legislaţia europeană şi planetară, dar şi toate principiile de drept, începand cu principiul neretroactivităţii legii şi principiul speranţei legitime! Totul subsumat nebuniei exprimate de dvs. ca ”statul n-are nici o obligaţie faţă de cetăţeni”.
De ce urâti naţiunea româna tovarăşe preşedinte? De ce ne îndemnati să ne luăm lumea în cap sau să ”părăsim pe cale naturală sistemul”?
Mai nou, ca o culme a disperării în care vă aflaţi, după ce ne-aţi batjocorit arătând că nu ştim unde este trăgaciul armei şi unde este sediul NATO, ne faceţi marii manipulatori ai evenimentelor din ultimii 20 de ani. Dacă acceptaţi, în sfârşit, că suntem profesionişti, vă  rugăm sş  luaţi în calcul următoarele:
·        Gunoaiele apatride care se erijează în ”crema“ acestei naţii, şi care v-au suflat în pupa în ultimul deceniu, vă părăsesc. Au ajuns ”să ia atitudine”, semn ca bărcuţa dvs., despre care v-au minţit că este crucişător, începe să ia apă;
·        Consilierii dvs. kominternisti au început să vă sfătuiască la fel de bine ca şi înaintaşii lor pe executatul Ceauşescu, alt ”geniu al Carpaţilor” ca şi dvs. Dacă până acum diversiunile dvs. ţineau de la 6 luni la un an, acum ne serviţi ziua şi diversiunea. Una mai dementă decât alta, denotând deruta, lipsa de sprijin real, trădarea, care plutesc  în jurul dvs. ca semn al finalului.

Tovarăşe Preşedinte,
Duceţi spre dezastrul final o tară  în care muncitorii se aruncă de la balconul Parlamentului, acuzând dictatura şi strigând ”Libertate!”, în care poliţiştii, dupa ce au avut curajul să vă spună ”Javră ordinara”, au ajuns să se sinucidă, întrucât i-aţi adus la limita subzistenţei, iar ofiţerii ăn rezervă sa-şi dea foc în fata palatului dvs., acuzând dictatura.
Nu vă comparţi cu Ceauşescu. Acela, în comparaţie cu dvs, a fost un real patriot şi un real democrat. Manipulaţi, l-am asasinat sub falsa acuză de genocid şi subminare a economiei naţionale, lucruri de care vă faceţi vinovat dvs.
În disperare, pentru a preîntâmpina scandalul mediatic provocat de autogafe-ul unui ofiter, care v-ar fi atras protestele unei Europe deja ostila dvs, aţi recurs la diversiunea cu reîmpărţirea României în 8 megajudeţe. V-aţi atras tunetele aliatului dvs tradiţional şi antinaţional şi, în disperare de cauza aţi recurs la diversiunea cu al 9-lea judet – Harghita /Covasna. A urmat, pe fondul celui de-al doilea furt incalificabil din Camera Deputatilor, acuza SCMD din ziua de 23 iunie a.c., de ”înaltă trădare”. Din nou, disperat, aţi recurs la diversiunea cu numitul Mihai, dar, din pacate pentru dvs. numai noi v-am înteles mesajul: ”Nu eu sunt trădător ci Mihai pentru că a părăsit cârma prin abdicare. Indiferent ce faceţi, eu nu voi abdica niciodata”. Adică ne-aţi aruncat vorbele Lapuşneanului : ”Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau!”. Aveţi grijă să nu-i împărtăşiti soarta, tovarăşe preşedinte, pentru că disperat fiind, mergeţi din gafă în gafî!
De gafa cu Mihai au profitat toţi sfertodocţii şi toţi preţioşii care până acum v-au pupat papucul şi acum au găsit pretextul să vă tradeze. Opriţi-vă până nu e prea târziu, pentru ca, în mod sinucigaş, aţi coborât şi mai jos!
Aţi acuzat liderii militarilor în rezervă şi în retragere de terorism, de manipulare etc. Un milion de euro de căciulă să ne faceţi pensiile şi de iertat n-avem cum să vă iertam! Ne-au murit prea mulţi camarazi în ultimii doi ani, de când vă bateţi sistematic joc de noi.
Un singur lucru aţi câştigat, tovarăşe preşedinte – MILA NOASTRĂ.  Este sub demnitatea noastră de militari să lovim un individ cazut chiar dacă în disperarea sa continuă să împroaşte cu venin în toate părţile. Deci, fiţi liniştit, noi vă  ignorăm! Dar, din păcate pentru dvs. vremurile nu vă vor ignora şi nici naţiunea româna nu vă va ierta! Pentru ca nu există categorie socio-profesională sau de vârstă de care să nu vă fi bătut joc, aducând-o la disperare.
În concluzie, cu toata mila de care suntem capabili, dar şi cu întreaga sila faţă de ceea ce sunteţi şi reprezentaţi, vă spunem anticipat:

Adio, tovarăşe Băsescu! Zilele dvs. politice au fost şi ”recalculate” şi ”revizuite”! Urmează ”regularizarea”!

Honor et Patria! Vae victis!

În nume personal,

Col. (r) dr. Mircea DOGARU
PRESEDINTELE SCMD
Preluare :http://sindicatulcmd.blogspot.com/

Doro Pesch- I'm in love with you

Doro - Let Love Rain On Me

Doro -Even Angels Cry

Betty Stroe-Noaptea sânzienelor

De Sânziene

LA MULŢI ANI  tuturor celor care îşi sărbătoresc ziua onomastică şi  celor care  au venit pe lume de Sânziene!

“… asa se spune: ca în noaptea de Sânziene se deschid cerurile. Probabil că se deschid numai pentru cei care ştiu cum să le privească…” (Mircea Eliade, “Noaptea de Sânziene”)

Comorile

de Tudor Arghezi

Stai de vorba cu tine mai des, omule, fricosule, nebunule! Tu ai o carte-n sân, pe care nu o citeşti. Tot omul se naşte cu cartea lui în sân. Rupe-o din camaşa ta, unde a prins rădăcină nesmulsă. Nu o lasa necitită, căci se întunecă lumea şi nu mai poţi cunoaşte slova. Cauţi altuia, şi a ta îţi rămâne străină. Rasfoieşte-o la timp, înnainte ca limba ei să treacă şi să o uiţi. Pune-o colea pe masă, rupe-i peceţile, dezlipeşte-i foile tencuite, desfă-o. Ţi-a fost dată învăluită într-o pânza de plumb.

Cartea ta are patru cotoare. Cu băgare de seamă întoarce-o pe latura bună, ca să nu-ţi zboare foile când le vei despica şi ca să-ţi rămâie adunate la o cusătură. E Sfânta Scriptură a ta. Fiecare ins are Sfânta lui Scriptură şi Apocalipsul lui deosebit. O poţi începe de unde apuci, - de la mijloc, de la sfert, înainte şi îndărăt. În cartea pe care ţi-o ascunzi de frică, speriat de ameninţarea şi de blestemele celor ce nu vor să ţi-o citeşti, înţelesurile sunt toate adevărate şi drepte; rupe rândul sau ia-l de la punct, pretutindeni cade litera mare. E o carte care tot începe şi nu se mai sfârşeşte. Înţelesurile ei se încovoaie şi se întorc, şi, împletite, se urzesc în orice fel laolaltă. Cum de nu ţi-ai gasit-o înca şi pentru ce fugi de ea?

Omule, nebunule, tu poţi trage din fier cu mâna firul nevăzut care-i împânzeşte tăria, poţi să scoţi măduva pietrei, ca un vierme din lemn, ca un melc din gaoacea lui învârtită. Strânge cremenea, şi va ieşi picătura ei de sudoare. De unde izvorăşte timpul? Şi timpul tău din ce loc al lui se desface, ca un pârâu întors din matca în care s-a vărsat?

Nebunule, tu faci minuni fără să ştii şi nu cunoşti puterea gândului tău. Tot ce ai închipuit este şi se face, dar te fereşti să stai de vorbă cu tine şi să te închipuieşti. Ce face noaptea din tine? O movilă zăcută. Ia potriveşte pe întuneric în lacătele tale cheile tale: sufletul are o sută de porţi, toate încuiate, dar cheile sunt în lacătele şi broaştele lor, şi tu nu le vezi în întuneric, pentru că nu cauţi în întuneric. Poartă-ţi mâna pe ziduri de-a lungul, şi ai să ţi-o loveşti de ele, şi atunci nu te înfricoşa, nu fugi; întoarce cheile şi deschide. De ce nu citeşti cartea care desluşeşte locul comorilor? Când ai fost slab, trebuia să citeşti,- şi când ai fost bolnav, şi când te-ai simţit şovăind şi deznădăjduit. Minunea închipuirii dă slăbiciunilor tale vârful şi sunetul lanciei. Alunecuşul povârnişului ţi se podeşte neted sub talpă. Boala ta piere, deznădejdea se leapadă de tine. Nu e nevoie să te sileşti, să vrei şi să crezi; a fost de-ajuns puţin: că ţi-ai închipuit. Şi ca să traieşti în tine, iţi vei închipui că eşti acela care ai râvnit să fii. Tu nici nu poţi să fii decât acela.

Timpul ...

"Timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc. Dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate."

(William Shakespeare)

Maxima zilei

"Visează ca şi cum ai trăi veşnic, dar trăieşte ca şi cum ai muri azi, căci nu conteaza anii din viaţa ta, ci viaţa din anii tai."

Plouă

de Ionel Mesaroş

Din cer,

Curg lacrimi de dor

Peste faţa din humă uscată,

Privirea-mi cocoţată de un nor

Cu vise de copil s-adapă.

Iarba surâde,înverzind,

Rourată de plâns senin,fără veste,

Norii mângâiaţi de vânt,

Îşi scutură trena uşor,pe pământ,

Presărând diamante celeste.

Vântul răsuflă uşor,şoptind,

Cu atingeri duioase ,vântură norii,

Lumina s-adună în cor ,făurind

În arce de curcubeu ,adunând bucurii

Şi visu -mi înseninat de sfinţenia ploii.

Povestea Anei, povestea înţelepciunii sufletului

o poveste foarte frumoasă..... (autor necunoscut) Tot ce se putea auzi înainte de ivirea zorilor erau suspinele unui suflet foarte nefericit. Ana era un copil Indigo de 12 ani, care avusese o viaţă foarte tulburată pe  Tabla de Joc a Liberului Arbitru.Avea puţini prieteni şi îi era greu să se adapteze la viaţa şcolară. Profesorii o considerau un copil problemă. De asta se simţea mereu ca un fel de observator din afară. Ana avea o relaţie deosebit de dificilă cu mama ei şi se certau adesea. Cu toată cunoaşterea ei intuitivă, era deznădăjduită – şi aproape că renunţase să mai spere. La numai doisprezece ani, Ana îşi dorea să meargă Acasă. . Simţindu-i confuzia, Spiritul i-a vorbit direct: „Ana, dacă vrei, poţi să pleci – dar mai întâi ieşi în grădină şi stai cu un deget întins în faţă“.  Ana era şocată că Spiritul îi vorbeşte atât de direct – lucru care nu i se mai întâmplase până atunci. Deşi nu prea vedea cum ar putea s-o ajute aşa ceva, s-a gândit să facă totuşi o încercare. Soarele tocmai se ridica la orizont şi totul părea învăluit în nuanţe albăstrui roşiatice. După ce s-a asigurat că nu o vede nimeni, Ana a închis ochii şi şi-a întins mâna cu un deget îndreptat înainte, aşa cum o învăţase Spiritul. După câteva clipe a simţit o gâdilătură şi, deschizând ochii, a văzut o păsărică maronie aşezată pe degetul întins.  „Bună, draga mea”, spuse pasărea.  Anei i se umplură imediat ochii de lacrimi, pe când îi reveneau în memorie sentimente de Acasă, aproape uitate. . Apoi se uită în jur, să vadă dacă era singură şi îşi şterse ochii de lacrimi. Era realitate, sau vis? Oare pasărea chiar i-a vorbit? Imediat, pasărea i-a vorbit din nou. „Ana, sunt lângă tine ca să-ţi readuc aminte că ai venit aici cu un scop şi, dacă pleci, el nu  se va mai realiza.” Ana simţi pentru prima oară o rază de speranţă şi i se umplură iarăşi ochii cu lacrimi de bucurie. Chiar şi cea mai vagă aluzie despre existenţa unui scop anume, o ajută.  Grădina se umplu de vrajă, în timp ce Ana şi pasărea discutară mai bine de o oră. În majoritatea timpului, Ana nu făcu altceva decât să plângă ,atâtea tensiuni avea de eliberat. Apoi auzi bombănelile mamei venind din bucătărie. Ana s-a temut că trebuia să se despartă de păsărica fermecată.  „Nu te teme, Ana, ne vom mai întâlni şi altă dată. Voi fi mereu aici, cu tine.Nu trebuie decât să vii aici în grădină, să întinzi degetul şi îţi voi răspunde.” În aceea zi, la şcoală, profesorii nu au reuşit să-şi dea seama de ce Ana plângea continuu.  Credeau că i s-a întâmplat ceva rău, dar Ana ştia că, de acum, totul era bine. Uneori avea îndoieli dacă lucrurile se petrecuseră aidoma. Pe urmă, îşi dădu seama că nu mai conta nici dacă pasărea ar fi fost un produs al imaginaţiei ei. Sentimentul de Acasă pe carei-l transmisese pasărea o făcu să se simtă împlinită şi, de atunci înainte, nu mai dori să renunţe la el. . De atunci, în fiecare dimineaţă, Ana se trezea înainte de răsăritul soarelui, se ducea în grădină şi vorbea cu pasărea. Ele discutară despre o grămadă de subiecte şi pasărea îi dădu Anei de rezolvat probleme de viaţă. Ana le duse la bun sfârşit cu bucurie , chiar dacă unele au necesitat nişte schimbări dificile în stilul ei de viaţă. Pasărea îi aducea constant aminte că ea este aceea care, prin alegerile făcute, deţine puterea de a-şi schimba propria realitate. Micuţa pasăre maronie umplea de magie viaţa tinerei fete. Zi după zi totul a mers la fel, până când viaţa Anei începu să se schimbe. La şcoală, Ana avea prieteni care o admirau şi o respectau. Profesorii se schimbară ca prin farmec, devenindu-i prieteni. Ea şi mama ei începură să se înţeleagă şi să comunice mai bine. În sfârşit, Ana simţea că viaţa ei avea un sens. .  Într-o dimineaţă, Ana se uită în urmă şi realiză cât de departe ajunsese. Doar în câteva luni a progresat către fericire mai mult decât în ultimii doisprezece ani. După ce a înţeles acest lucru, ea îi mulţumi păsării pentru darul fermecat pe care i-l făcuse. Pasărea i-a răspuns:„draga mea, nu puteam să-ţi dăruiesc ceva ce nu aveai deja. Misiunea mea a fost să-ţi fiu oglindă,ca să-ţi vezi adevăratul sine şi să-ţi re aminteşti puterile pe care le ai. Te rog, nu pierde niciodată din vedere faptul că puterea de a schimba este în interiorul tău şi nu în afară. Ai ales să-ţi exerciţi această putere şi, în felul acesta, ţi-ai schimbat propria realitate”. . Cel mai important lucru din viaţa Anei era scurtul timp petrecut în fiecare dimineaţă cu pasărea,reamintindu-şi de adevărata ei putere. Simţea o iubire copleşitoare pentru această făptură minunată şi modestă. Pe ploaie sau pe soare, Ana îşi petrecea fiecare dimineaţă în grădină, stabilindu-şi amănuntele acelei zile cu profesoara pe care se obişnuise să o iubească atât de mult. Ana avea o viaţă frumoasă. Într-una din zile, Ana se trezi chiar mai devreme decât de obicei. Simţea o schimbare de energie,însă nu era sigură ce se întâmpla. Îşi aduse aminte ce-i spusese pasărea în legătură cu tranziţiile de energie şi că ele erau un indiciu pentru evoluţia oamenilor. Şi a mai reamintit ce-i spusese pasărea că propria ei schimbare era o parte necesară a evoluţiei spirituale – deoarece, daca nu aduc cu sine schimbări in bine, toate lucrurile sunt sortite pieirii.  . Schimbarea în ceva mai bun este aceea care creează, de fapt, magia pe care o căutăm. Preocupată de aceste idei, ea îşi formulă cu grijă întrebările pe care dorea să i le pună păsării.  Când sosi vremea de întâlnire, Ana se plimbă nerăbdătoare prin grădină, cu un deget întins în faţă.  Dar, în dimineaţa aceea, pasărea nu mai veni. Cu ajutorul păsării, Ana a învăţat să aibă încredere mai mare în intuiţie, decât în gândirea raţională.  Acum era momentul perfect pentru a folosi acest instrument şi, în sinea ei, Ana ştia că totul era în ordine cu draga ei prietenă. În adâncul sufletului simţea de asemenea că ea însăşi era în ordine – la urma urmei, nu i se întâmplase nimic rău. Cu toate acestea, îi era dor de prietena ei, pasărea, şi de timpul petrecut împreună. Ana şi-a trecut în revistă toată informaţia pe care i-a dat-o pasărea, cât şi felul în care a aplicat-o practic în viaţă. Era însă derutată de faptul că pasărea îi promisese să nu o părăsească niciodată.  Cu toate acestea, iată că stătea complet singură în grădină. Ana încercă să vorbească cu pasărea, ca şi cum ar fi fost acolo. Chiar simţea gâdilatul atât de familiar, ca atunci când pasărea i se aşeza pe deget.Însă ori de câte ori îşi formula o întrebare, în cap îi şi apărea, ca prin farmec, răspunsul. Brusc ,Ana a înţeles că adevăratul dar primit de la pasăre era să aibă încredere în propriul ei ghid interior – mai curând decât să caute răspunsuri din surse exterioare. În fiecare dimineaţă, Ana îşi continua ritualul de a ieşi în grădină şi de a ţine degetul întins înainte. Săptămâni în şir, Ana continuă să iasă în grădină. Nu trecea nici o zi fără să se gândească la prietena ei. Pentru prima oară după multă vreme, Ana a plâns – însă, de data asta, lacrimile îi erau dulci amare. Era tristă la gândul că nu va mai simţi pasărea pe deget – însă, în adâncul inimii, ştia că legătura lor nu se va pierde niciodată. Prin faptul că a învăţat-o cum să capete încredere în propria ghidare interioară, pasărea îi dăduse Anei şi cheia integrării spiritului în forma umană. Ana îşi dădu brusc seama că, la urma urmei, viaţa nu era chiar atât de rea. . Odată cu trecerea timpului, Ana căpătă un rol cheie în şcoală. În cele din urmă, profesorii au înţeles că ea nu era un copil problemă, ci că atât ea cât şi alţi copii asemănători ei, depăşeau cu mult nivelul învăţăturii oferite de şcoală. Ana îi ajută să-şi schimbe metodele de predare, în aşa fel încât să captezemai bine interesul copiilor. Ea îi ajută pe profesori să-şi adapteze modul de a gândi la cel al noilor copii care începeau să vină. Ziua în care Ana a absolvit şcoala a fost una într- adevăr deosebită. Dacă ar fi privit lucrurile din vechea perspectivă, Ana nu şi-ar fi putut niciodată imagina că se va bucura de această perioadă a vieţii ei. Şi iată o jucând un rol foarte important în educaţia educatorilor. Şi astfel,în felul ei modest, a ajutat la pregătirea lumii pentru tot ceea ce avea să urmeze. Ana a crescut în ani şi poziţie socială. A devenit un mare vindecător, dându-le forţă la mii de alţi oameni ca să-şi schimbe propria realitate. Aşa cum a învăţat o pasărea, Ana s-a folosit de ceea ce îi dicta inima, pentru a-i îndruma pe ceilalţi. Ea a descoperit că, pe măsură ce avea mai multă încredere în propria-i putere, cu atât mai multă putere avea de dăruit. Ana se gândea adesea la cea mai bună prietenă a ei şi, de aceea, era mereu înconjurată de păsări de toate felurile. Pasărea deveni simbolul personal al Anei şi fiecare colţ al camerei era împodobit cu diverse imagini de păsări. Ea deveni peste tot cunoscută ca doamna păsărilor. Ana îşi însuşi acest titlu cu mare mândrie. Fusese atinsă într-o anumită parte a ei care era atât de profundă, încât nu putea să uite şi a ales să poarte darul de înţelepciune al păsării, în tot ceea ce făcea.  Ana trăia cu adevărat în Spirit. . Peste ani, Ana îşi îngrijea nepotul. Acest copil era foarte special pentru ea. Din ziua naşterii lui, a ştiut că între ei exista o legătură de dincolo de viaţa asta şi era nerăbdătoare să vadă încotro îi poartă intalnirea lor actuala. Billy era un copil de şapte ani, cu ochi strălucitori, care citeau fără teamă şi foarte profund în sufletul Anei. El i-a adus aminte de rolul important pe care îl jucase în redefinirea sistemului şcolar în care urma să intre copilul. În acel moment, Ana era foarte recunoscătoare că a ales să rămână aici. Într-una din zilele când Billy era în vizită la bunica Ana şi examina diversele statuete de păsări de pe placa de deasupra şemineului, atenţia i-a fost captată de o statuetă mică, maronie.  Ana îl observă cum priveşte cu insistenţă pasărea. În adâncul inimii ştia că ceva minunat este pe cale să se întâmple. În aşteptare, Ana îşi ţinu respiraţia. Nepotul său de şapte ani se întoarse către ea şi spuse: „Ştii, buni, asta seamănă întocmai cu pasărea care îţi stă mereu pe umăr.” Cuvintele o loviră pe Ana cu o forţă care o   făcu să se clatine pe picioare.    Deodată, piesele din puzzle se aşezară la locul lor. Toate întrebările ei despre pasăre căpătară răspuns. Îşi aduse aminte de ziua când pasărea nu mai venise şi îşi dădea acum seama că ea progresase până la punctul în care pasărea i s-a putut aşeza pe umăr, în loc de deget. Ana fusese atât de obişnuită să o caute în faţa ei, încât nu observase că, în loc de deget, evoluţia ei făcuse posibilă aterizarea păsării direct pe umăr, caci pasarea ce o ghidase era chiar ingerul ei pazitor, vocea tainica a spiritului ei. După toţi aceşti ani, tăcerea îndelungată a fost, în sfârşit, întreruptă.  „Da, dragă Ana”, a spus pasărea. „Ţi-am spus că nu te voi părăsi niciodată – şi nu am făcut-o”.  Lacrimi de bucurie îi umpluseră iarăşi ochii, în timp ce auzea din nou sunetul minunat la vocii scumpei ei prietene. „Sunt atât de mândră de tine pentru alegerea pe care ai făcut-o în ziua aceea. Ai fi putut sta o veşnicie privindu-ţi degetul, aşteptând să-ţi vină, din afară, îndrumarea cu care erai atât de obişnuită. Dar tu ai decis să mergi mai departe, având încredere în propria ta îndrumare lăuntrică. Ceea ce-ai trăit tu, a fost integrarea Spiritului, prin deschiderea legăturii cu propriul tău Sine Superior. Tu nu eşti separată de Spirit – aşa cum te-ar fi putut face să crezi experienţa ta omenească. Tu nu eşti separată de mine – pentru că noi suntem Una. Ai intrat în lumea obişnuită cu spiritul pe umăr şi ai avut curajul de a-ţi crea singură propriul moment magic. Ai procedat bine, draga mea Ana. Ţi-ai atins scopul cel mai înalt, prin faptul că ai înţeles să integrezi omenescul cu Divinul." ” Pentru prima dată în viaţa ei, Ana a înţeles că ceea ce ştia în cap era în totală armonie cu ceea ce ştia în inimă. Miracolul din viaţa Anei era acum complet. Şi aşa este in cazul fiecarui om…vocea sufletului ne poate ghida spre tot ceea ce e mai bun, dacă avem încredere şi curaj să o ascultăm şi  să o urmăm. Sursă:  ARTA- FEMINITATII ,http://arta-feminitatii.blogspot.com/ Mulţumesc,Anima!

Nu sunt perfect !

Sunt departe de ceea ce ar fi trebuit să fiu.

Ştiu că am făcut foarte puţin pentru a mă schimba.Nici nu am vrut acest lucru.Nu doresc să mă lecuiesc de încăpăţânarea care mă caracterizează.

Cred că în viaţă mi-am ales  calea de urmat cu "ochii inimii",dar şi călăuzit de instinctul de conservare.

De circa două săptămâni,am încercat să stau departe de politică.Evident,imperfecţiunea m-a sabotat  din nou.Starea de sănătate alterată de o hernie de disc  m-a incomodat puţin ,oferindu- mi şansa să stau mai mult cu mine însumi şi să reflectez la unele aspecte ale vieţii.Aşa,am avut cadrul propice pentru a mă autoevalua.Concluzia: Nu sunt perfect ! în politică,probabil,nici în viaţa,însă încăpăţânarea care mă defineşte este motorul meu spre viitor.

Cred ,fără rezerve,că trebuie să ne dedicăm viaţa unor ţeluri nobile,chiar şi în politică.Să înfăptuim Binele este calea spre Adevăr,drumul spre Lumina împăcării cu noi înşine,iar încăpăţânarea de a merge înainte ,cu fruntea sus,este, probabil,un pas mic ,insignifiant,spre vindecarea de imperfecţiune,un elan uşor oferit zborului speranţei spre visul de împlinire umană!

Santana - Moonflower

Dincolo de Cer

de Ionel Mesaroş

Dincolo de Cer ,

Nu există Adevăr.

Trecând pragul îndoielii,

Norii desnădejdii

Acoperă seninul

Cu spoiala minciunii.

Crezând,

Lumina Iubirii

Te poartă dincolo de neguri,

În Împărăţia Adevărului.

Trăind,crezând,

Inima curăţă ogorul minţii 

De buruienile egoismului,

Lăsând liberă calea spre Absolut.

Aşa,afli că dincolo de Cer

Nu mai există nimic,

Iar Cerurile sunt paşii noştri siguri,

Călăuziţi de raza dulce a iubirii,

Spre tărâmul nădejdii în Mântuire.

Dincolo de Cer,

Sunt eu,păcătosul!

Dincolo de mine ,

E umbra celui ce a murit

Visând la nemurire.

Aici,e Golgota celui ce n-a înţeles 

Că dincolo de Cer,

Nu există Adevăr!

12.06.2011

Barbra Streisand -Woman in love

Chris Norman & Bonnie Bianco "Send a sign to my heart"

Chris Norman- Broken Heroes

BONNIE TYLER ~IT'S A HEARTACHE~

Shakin Stevens & Bonnie Tyler - A Rockin Good Way

Bonny Taylor - Total eclipse

Dimensiunea cuantica a constiintei

Experimentul realizat cu succes de catre fizicianul francez Alain Aspect a demonstrat existenta unui fenomen cunoscut de mai mult timp in mecanica cuantica, numit “inseparabilitate cuantica”, fenomen ce are loc intre particulele de nivel subatomic.
In mecanica cuantica, in anumite circumstante, doua sau mai multe particule avand aceeasi origine par sa manifeste un fel de corelatie, chiar daca sunt mai apoi separate spatial intre ele. Aceasta corelatie nu dispare indiferent cat de mare sau mica devine distanta dintre particule. In plus aceasta corelatie nu este dependenta nici de timp. In fizica cuantica astfel de particule nu mai pot fi descrise separat, caracteristicile uneia depinzand de ale celorlalte.
Un exemplu in acest sens este caracteristica cuantica numita spin. Mecanica cuantica sustine ca starile spin-ului sunt nedeterminate, pana cand se produce o interventie fizica menita sa masoare caracteristica de spin. Se afirma ca este la fel de probabil ca spin-ul masurat al unei particule sa fie pozitiv sau negativ. Masurarea unui numar de particule va avea drept efect efectuarea unui sir de masuratori care vor avea tendinta sa gaseasca sanse egale pentru spin pozitiv sau negativ.
Insa in cazul unor particule “inseparabil cuantice” rezultatele sunt foarte diferite. Cand se masoara spin-ul pentru doua particule inseparabile, acesta este intotdeauna pereche – unul pozitiv si unul negativ. Acest intotdeauna este precis ceea ce nu poate explica teoria cuantica.
Inseparabilitatea cuantica a fost verificata experimental in multe laboratoare din lume si este unul dintre fenomenele care neaga unele principii ale teoriei cuantice, fiind si aspectul care i-a determinat pe Einstein si altii sa rejecteze teoria cuantica pe de-a intregul.
Multi oameni de stiinta considera descoperirea inseparabilitatii cuantice drept una dintre cele mai importante descoperiri din ultimele decenii.
Desi oamenii de stiinta nu pot explica inca precis fenomenul, acesta a avut deja un mare impact asupra domeniilor filozofiei, stiintei si religiei. El pune greu la incercare principiile considerate corecte ale comunitatii stiintifice vestice.

I. Universul este un intreg inseparabil
Descoperirea inseparabilitatii cuantice arata o mare limitare in viziunea preponderenta a stiintei actuale. Din timpul lui Descartes, Galileo si Newton, punctul de vedere care a dominat stiinta vestica a fost ca Universul este asemenea unei masini uriase, fara scop si constiinta. Interactiunea dintre componentele sale este limitata de timp si spatiu (sunt activitati locale) si intregul poate fi inteles studiind componentele individuale, deoarece intregul este doar suma tuturor componentelor individuale.
Acest tip de stiinta este cunoscuta sub numele stiinta newtoniana, sau clasica. Obiectele sau sistemele sunt divizate in micro-obiecte din ce in ce mai mici, iar studiind aceste micro-obiecte individuale, se crede ca se poate descrie sistemul (obiectul) initial, intregul. Un exemplu tipic este contructia de masini – o masina intreaga este compusa din parti. Acest tip de abordare stiintifica considera chiar si corpul uman drept o masina, un sistem. Medicina vestica este bazata pe metode de genul “trateaza capul daca te doare capul, trateaza piciorul daca piciorul este cel care te doare”.
Insa inseparabilitatea cuantica implica existenta unei actiuni “fantoma”, la distanta. Avand in vedere aceasta actiune care nu depinde in nici un fel de distanta, se crede ca ar exista factori invizibili, nedescoperiti inca, ce actioneaza in afara spatiului asa cum este el cunoscut deocamdata. Acest lucru este extrem de deosebit. Toate fortele cunoscute pana in prezent depind de distanta.
Mai interesant este ca particulele inseparabile cuantic se recunosc intre ele. Cu alte cuvinte ele nu formeaza perechi inseparabile cu alte particule, manifestand astfel un soi de memorie, sau cel putin o capacitate de recunoastere a particulelor pereche. Se poate spune ca factorul invizibil din spatele inseparabilitatii cuantice are caracteristici destul asemanatoare cu ceea ce noi numim astazi “constiinta”.
Cu alte cuvinte inseparabilitatea cuantica depaseste spatiul cu patru dimensiuni (trei fizice + timp) in care traim, nefiind limitat de el. Este nonlocal. Mai mult, prin extensie, implica posibilitatea ca intr-un spatiu dimensional dat al Universului, sa existe interactiuni intre toate lucrurile.
Proprietatea nonlocala a inseparabilitatii cuantice arata ca toate partile mostenesc (pentru totdeauna) caracteristici legate de intreg. In termeni simpli, nonlocalitatea inseparabilitatii cuantice implica practic ca daca avem doua obiecte intr-un sistem (in modelele fizice sunt numite “obiecte”) si le separam, punand obiectul A aici si obiectul B la mare distanta (sa spunem zeci de mii de ani lumina), atunci, oricand obiectul A este afectat, obiectul B va reactiona in consecinta. Mai ciudat este ca aceasta reactie este instantanee. Mecanismul depaseste spatiul nostru cu patru dimensiuni si nu are nevoie sa astepte un timp pana ce un semnal este transmis. Altfel spus, ceea ce se intampla intr-un loc va afecta imediat ceea ce se intampla in alt loc, oricat de indepartat, dar legat de primul cu fire invizibile spatiului “nostru”. Cu alte cuvinte unele obiecte/evenimente care par a fi independente unele de altele, ca cele doua particule, au de fapt o anume relatie de origine necunoscuta.
Nonlocalitatea ne arata ca exista o relatie intriseca intre obiecte, care inca nu a fost descoperita de stiinta moderna. Sau, cu alte cuvinte “totalitatea” unui sistem este mai mare decat suma partilor sale. Aceasta este in contradictie flagranta cu ipoteza stiintei clasice. Se poate spune ca stiinta clasica vestica poate vedea doar cate un punct, dar nu intregul plan; poate vedea copacii, dar ignora padurea. Totusi, in stiinta, medicina si filozofia traditionale chineze, intregului i se da o mare importanta.
Inseparabilitatea cuantica implica faptul ca universul este un intreg inseparabil, ca lucrurile interactioneaza unele cu altele datorita unor factori necunoscuti. Aceste implicatii contrazic punctul de plecare al stiintei clasice vestice si ridica intrebari serioase despre validitatea viziunii predominante a lumii.

II. Constiinta este un atribut fundamental al materiei
Oamenii de stiinta, ei insisi posesori de constiinta, studiaza natura si Universul cu aceasta viziune rigida si mecanicista. Desi au incercat cateva decenii, pana acum nu au reusit sa descifreze prea mult din natura constiintei – nici a lor, si cu siguranta nici a Universului. Ei nu pot sa explice ce este constiinta, care ramane un mister pentru stiinta moderna.
Cand oamenii de stiinta de azi studiaza constiinta, dificultatea pe care o intalnesc este ca nu pot folosi termenii familiari de timp, spatiu, masa si energie pentru a o masura. Totusi, fiecare dintre noi intelege clar existenta constiintei noastre. Cum poate fi studiata constiinta daca ea nu poate fi masurata prin vreo metoda, desi stim ca exista?
Cum oamenii de stiinta intalnesc constant dificultati in studiul fenomenelor biologice, din ce in ce mai multi cercetatori au realizat ca existenta constiintei, care a fost ignorata de stiinta vestica pana in prezent, trebuie luata in considerare daca incercam sa intelegem aceste fenomene. Viziunea materialista trebuie schimbata fundamental.

1. Dificultati intalnite in studierea constiintei
Recent s-au intocmit multe studii care incearca sa modeleze creierul si sistemul nervos. Totusi, desi exista multe intelegeri despre multe functii ale creierului, nu este inteleasa constiinta insasi, liantul. Stiinta nu poate explica cum sunt experimentate lucruri ca gustul, culoarea, lumina, etc., sau cum sunt facute judecatile, determinate valorile, etc. Asemenea probleme au declansat intrebarea dezbatuta indelung in filozofie: este constiinta un fenomen specific creierului, sau exista in mod intrinsec in toata materia (principiu cunoscut sub principiul conform caruia “totul are constiinta”, care poate fi gasit in filozofiile antice).
Din timpul lui Descartes, viziunea dominanta a lumii vestice sustine ca materia este suprema si constiinta este un produs ce deriva din materie. Acesata viziune materialista prezinta probleme si dificultati aproape imposibil de surmontat. De exemplu:
- Mai multi oameni de stiinta au realizat ca generarea constiintei din materie (care initial nu are constiinta) este extrem de improbabila, sau chiar miraculoasa. Cu alte cuvinte, “constientizarea” materiei este imposibila.
-De-a lungul multor ani de studiu al creierului, au fost intelese si descrise multe functii ale acestuia, dar multi se indoiesc ca problemele intelegerii constiintei vor fi vreodata solutionate cu ajutorul materialismului.
-Unii cercetatori au incercat sa analizeze constiinta din punctul de vedere al masuratorilor cuantice. Au ajuns la concluzia potrivit careia constiinta este ceva ce nu poate fi simplificat prea tare si nu este ceva care apare in materie subit. Daca constiinta este doar un produs secundar al materiei, atunci paradoxul masuratorii in mecanica cuantica nu poate fi rezolvat.
Mecanica cuantica considera materia dinaintea unei masuratori ca pe un soi de “valuri” de posibilitati. Masuratoarea va face ca posibilitatile sa se “insumeze” in ceea ce noi percepem ca realitate. Aici intervine problema. In cazul in care constiinta apare din materie, deoarece creierul insusi este tot o curba de posibilitati insumate din atomii si particulele sale elementare, cum poate curba de posibilitati a creierului sa faca sa se petreaca insumarea curbei de posibilitati a materiei observate? Cum poate obiectul (de masurat) sa fie in acelasi timp masuratorul? Daca vorbim despre intregul Univers, implica aceasta ca exista un observator in afara Universului? Acesta este cunoscut ca paradoxul masuratorii in mecanica cuantica.
Pentru a rezolva acest paradox, fizicienii au propus multe solutii, dar nici una dintre ele nu poate raspunde complet intrebarii. Castigator al premiului Nobel, Eugen Wigner, a afirmat ca pentru problema masuratorii cuantice, constiinta este esentiala. Desi fizicienii contemporani au realizat existenta constiintei la nivelul cuantic, mecanica cuantica nu poate rezolva problema constiintei. Constiinta a fost o mare problema pentru mecanica cuantica de la inceputul ei, dar in tot acest timp, fizicienii au evitat-o; ramane insa o mare provocare care jeneaza fizica moderna.
Datorita acestor probleme nerezolvabile, din ce in ce mai multi oameni din domeniile filozofiei, neurostiintei, psihologiei si fizicii au inceput sa realizeze ca, la fel ca timpul, spatiul, masa si energia, constiinta este o proprietate fundamentala a materiei si ca este o parte inseparabila a Universului. Recent, au avut loc discutii serioase pe acest subiect in jurnale si conferinte de cercetare.
Datorita motivelor enumerate mai sus, din ce in ce mai multi cercetatori si oameni de stiinta au realizat ca studiind constiinta cu concepte carteziene materialiste nu vor ajunge nicaieri. Au realizat ca punctele de vedere ale stiintei clasice vestice trebuiesc schimbate.

2. Constiinta studiata la nivelul cuantic
Criticii actuali ai neurostiintelor spun ca de mult timp, oamenii de stiinta din acest domeniu, constient sau inconstient, au studiat functiile creierului si constiinta cu teoriile si punctele de vedere ale fizicii clasice newtoniene.
Din ce in ce mai multi oameni de stiinta au realizat ca nu poate fi inteleasa constiinta la nivelul creierului si sistemului nervos. Constiinta este ceva care aparent exista la un nivel subatomic. Astfel, pentru a studia cu adevarat constiinta, trebuie cercetat la nivelul microscopic, cuantic si poate ca acest fenomen al inseparabilitatii cuantice este tocmai cel care deschide calea.
Teoriile fizicii sunt diferite de cele ale biologiei. Legile fizicii sunt bazate pe legi matematice, pe instructiuni. Pe de alta parte, legile biologice sunt bazate pe selectie si feedback, sunt nonlineare. Atunci cum pot fi unite teoriile fizicii si biologiei, care pana la urma descriu acelasi lucru: mediul inconjurator? Desi caracteristicile lor sunt diferite, ambele au intalnit aceasta problema grea – a constiintei. Asadar unificarea celor doua domenii are probabil de-a face cu subiectul constiintei.
3. Este inseparabilitatea cuantica o consecinta a constiintei particulelor subatomice?
Constiinta nu poate fi vazuta sau atinsa, cel putin nu deocamdata, si nici nu poate fi masurata in termenii timpului, spatiului sau energiei. Totusi, are niste caracteristici. In cazul in care constiinta poate fi inteleasa ca o proprietate de baza a materiei, atunci se poate spune ca particulele subatomice au asemenea constiinta, si vor manifesta caracteristicile constiintei. Daca aceste caracteristici se manifesta in experimente de laborator, atunci putem concluziona ca, cel putin intr-un aspect, particulele subatomice pot avea o forma de constiinta?
O zicala spune “daca merge ca o rata si macane ca o rata, probabil este o rata”. Putem spune ca prin modul de manifestare inseparabilitatea cuantica este o consecinta a constiintei unui sistem format din doua particule. Acest punct de vedere poate da o explicatie rezonabila inseparabilitatii cuantice. Se poate spune asadar ca acest fenomen cuantic este dovada existentei constiintei particulelor microscopice. De asemenea, prezinta dovezi foarte bune pentru a considera constiinta drept o proprietate fundamentala a materiei. Semnificatia acestui lucru este evident tulburatoare.
III. Mintea si materia sunt unul si acelasi lucru
Viziunea lumii in filozofia clasica chineza este foarte diferita de viziunea materialista vestica. Filozofia clasica chineza, stiinta, medicina, considera totul ca un intreg si vorbesc despre “Cer si Pamant” ca fiind o unitate (inseparabila cuantic?). Cu ajutorul inseparabilitatii, mecanica cuantica a probat si ea experimental ca Universul este un intreg inseparabil.
In lumea stiintei si filozofiei contemporane, din ce in ce mai multi cercetatori au realizat ca factorul numit “constiinta” este la fel de important ca masa si energia. Este o proprietate fundamentala a materiei si exista in atomi si particulele elementare. Deci se poate spune ca nimic in Univers nu are doar un aspect material, ci si un factor numit constiinta. Inseparabilitatea cuantica ar putea fi dovada faptului ca particulele subatomice au constiinta. Ceea ce descrie mecanica cuantica este aspectul material al particulelor, neputand descrie aspectul constiintei.
Daca realizam existenta constiintei ca pe o proprietate fundamentala a materiei, atunci probabil ca vom putea intelege mai bine observatiile deja documentate, dar neexplicate – cum ar fi abilitatea apei de a raspunde diferit la diferite mesaje, efectul curativ al rugaciunii, raspunsurile plantelor la evenimente din mediul inconjurator, reincarnarea, si multe altele. Acestea sunt toate fenomene care nu pot fi explicate de stiinta clasica, newtoniana.
Stiinta traditionala chineza recunoaste in mod fundamental importanta efectului constiintei si afirma ca toate lucrurile au o “minte”. Noua viziune a lumii, pe care filozofia vestica si lumea stiintifica abia incepe sa o (re)cunoasca era stiuta de mult de stiinta traditionala chineza si de lumea cultivarii spirituale. In cartea Zhuan Falun, a scolii Falun Gong este specificat clar ca “mintea si materia sunt unul si acelasi lucru”. Materia si mintea (constiinta) exista simultan in toate lucrurile din univers fiind unite si neputand fi separate. Daca omenirea va putea percepe vreodata realitatea lumii microscopice, probabail ca va putea fi capabila sa perceapa existenta constiintei.
Multi au prezis si au sperat ca perioada unei noi viziuni asupra lumii, cu schimbari fundamentale in stiinta, va apare in curand. Poate ca atunci cand acest lucru se va petrece intr-adevar, barierele dintre stiinta si credintele spirituale vor disparea.

Sursa: http://parapsy.ro/

Tăcerea şi pasivitatea

 

"Să nu-ţi fie teamă de duşmanul tău: cel mai rău lucru pe care ţi-l poate face este să te ucidă. Să nu te temi nici de prietenul tău: cel mai rău lucru pe care ţi-l poate face este să te trădeze. Teme-te însă de indiferenţă. Căci prin tăcerea ei, prin consimţământul ei tacit, te ucide şi te trădează în acelaşi timp."

(N. Mihalkov)

CHRIS NORMAN -Baby i Miss You

Bonnie Tyler - It's a heartache

Smokie - Baby I Miss You

Calea spre sfinţenie

Sfinţenia este aura pe care liniştea o aşterne în jurul celor cu inima pură. Ea reprezintă adevărul prezenţei iubirii, desăvârşita bucurie oferită în orice împrejurare a vieţii,este,finalmente, împlinirea umanului.

Sfinţenia este obiectivul vieţii creştinului, susţine Papa Benedict al XVI-lea , recunoscând     că     în această   perspectivă     moartea   nu    mai    provoacă   teamă. Papa Benedict al XVI-lea l-a proclamat "preafericit" pe precedesorul său, Ioan Paul al II-lea. La ceremonia de beatificare din piaţa Sf. Petru participă peste un milion de credincioşi din lumea întreagă, potrivit datelor furnizate de Poliţia din Roma. În cadrul ceremoniei, a fost dezvelit un portret al lui Ioan Paul al II-lea şi pe masa altarului a fost adus un relicvar conţinând o fiolă cu sângele fostului papă, prelevat în ultimele clipe de viaţa.

Pentru a permite beatificarea, a fost nevoie de recunoaşterea unui miracol: acela în cazul unei călugăriţe franceze, Marie Simon-Pierre, care va fi prezentă la ceremonia de azi, vindecată de boala Parkinson de care a suferit şi fostul Suveran Pontif.
Pentru canonizare - recunoaşterea sfinţeniei - va fi necesară săvârşirea unui alt miracol. Mii de mărturii au sosit deja la Vatican din partea credincioşilor care susţin că au fost ajutaţi prin mijlocirea defunctului Suveran Pontif: 270 de mărturii de har şi de presupuse minuni au fost deja selectate pentru a fi cercetate. 

Papa Benedict al XVI-lea a salutat „forţa de gigant” a lui Ioan Paul al II-lea. „Ceea ce Papa abia ales a cerut tuturor, el a făcut-o primul: a deschis spre Hristos societatea, cultura, sistemele politice şi economice, inversând cu o forţă de gigant - forţă care îi venea de la Dumnezeu - o tendinţă care putea părea ireversibilă”, a spus actualul Suveran Pontif.
„Acest fiu exemplar al naţiunii poloneze i-a ajutat pe creştinii din întreaga lume să nu se teamă să se declare creştini, să aparţină Bisericii, să vorbească despre Evanghelie. Ne-a ajutat să nu ne temem de Adevăr”, a adăugat Benedict al XVI-lea. Măreția lui Ioan Paul al II-lea s-a format prin uriaşa sa credință trăită în rugăciune zilnică şi înfruntarea continuă a greutăților, a înaintării pe calea poruncilor Domnului şi a Evangheliei.

Papa Ioan Paul al II-lea a fost beatificat după numai 6 ani de la moartea sa.
Beatificarea nu îi conferă lui Ioan Paul al II-lea şi statul de sfânt. Pentru a fi declarat sfânt,este  necesară  recunoaşterea   unui  miracol  produs  după   beatificare , a  explicat cardinalul Jose Saraiva , fost  prefect  al  Congregaţiei  pentru  cauzele  sfinţilor  în   perioada  1998 - 2008 .

Adevărata, marea sfinţenie, de neînchipuit de grea este de a trăi într-o obşte şi a-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi; sau măcar  a te purta cu el ca şi cum l-ai iubi ca pe tine însuţi, ori mai mult ca pe tine însuţi.

Ăsta-i lucrul cel greu, cel sfînt, cel creştinesc, cel supraomenesc.

Forma cu totul superioară şi cutremurător de grea a sfinţeniei este ca, liber fiind, într-o obşte închisă trăind, să-ţi iubeşti aproapele nu mai puţin ca pe tine, aşa cum Hristos şi-a iubit apostolii (Ioan 13, 34).

Am convingerea ca nu peste multa vreme fostul Suveran Pontif,Ioan Paul al II-lea va dobândi statutul pe care-l merită,cel de sfânt!