CREZUL MEU

"EXISTĂ UN LUCRU MAI RĂU DECÂT OAMENII RĂI !
ESTE IGNORANŢA OAMENILOR BUNI !"

CĂI CĂTRE LUMINĂ

BINE AŢI VENIT ÎN LUMEA MEA !
Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

sâmbătă, 7 mai 2011

Calea spre sfinţenie



Sfinţenia este aura pe care liniştea o aşterne în jurul celor cu inima pură. Ea reprezintă adevărul prezenţei iubirii, desăvârşita bucurie oferită în orice împrejurare a vieţii,este,finalmente, împlinirea umanului.
Sfinţenia este obiectivul vieţii creştinului, susţine Papa Benedict al XVI-lea , recunoscând     că     în această   perspectivă     moartea   nu    mai    provoacă   teamă. Papa Benedict al XVI-lea l-a proclamat "preafericit" pe precedesorul său, Ioan Paul al II-lea. La ceremonia de beatificare din piaţa Sf. Petru participă peste un milion de credincioşi din lumea întreagă, potrivit datelor furnizate de Poliţia din Roma. În cadrul ceremoniei, a fost dezvelit un portret al lui Ioan Paul al II-lea şi pe masa altarului a fost adus un relicvar conţinând o fiolă cu sângele fostului papă, prelevat în ultimele clipe de viaţa.
Pentru a permite beatificarea, a fost nevoie de recunoaşterea unui miracol: acela în cazul unei călugăriţe franceze, Marie Simon-Pierre, care va fi prezentă la ceremonia de azi, vindecată de boala Parkinson de care a suferit şi fostul Suveran Pontif.
Pentru canonizare - recunoaşterea sfinţeniei - va fi necesară săvârşirea unui alt miracol. Mii de mărturii au sosit deja la Vatican din partea credincioşilor care susţin că au fost ajutaţi prin mijlocirea defunctului Suveran Pontif: 270 de mărturii de har şi de presupuse minuni au fost deja selectate pentru a fi cercetate. 
Papa Benedict al XVI-lea a salutat „forţa de gigant” a lui Ioan Paul al II-lea. „Ceea ce Papa abia ales a cerut tuturor, el a făcut-o primul: a deschis spre Hristos societatea, cultura, sistemele politice şi economice, inversând cu o forţă de gigant - forţă care îi venea de la Dumnezeu - o tendinţă care putea părea ireversibilă”, a spus actualul Suveran Pontif.
„Acest fiu exemplar al naţiunii poloneze i-a ajutat pe creştinii din întreaga lume să nu se teamă să se declare creştini, să aparţină Bisericii, să vorbească despre Evanghelie. Ne-a ajutat să nu ne temem de Adevăr”, a adăugat Benedict al XVI-lea. Măreția lui Ioan Paul al II-lea s-a format prin uriaşa sa credință trăită în rugăciune zilnică şi înfruntarea continuă a greutăților, a înaintării pe calea poruncilor Domnului şi a Evangheliei.
Papa Ioan Paul al II-lea a fost beatificat după numai 6 ani de la moartea sa.
Beatificarea nu îi conferă lui Ioan Paul al II-lea şi statul de sfânt. Pentru a fi declarat sfânt,este  necesară  recunoaşterea   unui  miracol  produs  după   beatificare , a  explicat cardinalul Jose Saraiva , fost  prefect  al  Congregaţiei  pentru  cauzele  sfinţilor  în   perioada  1998 - 2008 .
Adevărata, marea sfinţenie, de neînchipuit de grea este de a trăi într-o obşte şi a-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi; sau măcar  a te purta cu el ca şi cum l-ai iubi ca pe tine însuţi, ori mai mult ca pe tine însuţi.
Ăsta-i lucrul cel greu, cel sfînt, cel creştinesc, cel supraomenesc.
Forma cu totul superioară şi cutremurător de grea a sfinţeniei este ca, liber fiind, într-o obşte închisă trăind, să-ţi iubeşti aproapele nu mai puţin ca pe tine, aşa cum Hristos şi-a iubit apostolii (Ioan 13, 34).
Am convingerea ca nu peste multa vreme fostul Suveran Pontif,Ioan Paul al II-lea va dobândi statutul pe care-l merită,cel de sfânt!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu