E glasul cerului cuprins în cuvânt,
dorul purtat pe aripi de gând ;
Munte de suflet ceresc,
pârjolit de focul iubirii ;
Icoană a neamului românesc,
renăscută din cenuşa firii .
Nobil cânt de luceferi aici, pe pământ ,
în zbor către cete de îngeri ,
Ecoul veşniciei mângâiat de vânt ,
de demoni tăcuţi şi stingheri .
Slavă a graiului pământesc
dincolo de orice închipuire;
Coloană a templului omenesc
mai presus decât orice gândire.
Universul cuprins în cuvânt,
cel mai viu glas al limbii române,
pe plaiul mioriţei ,adăstând
poetul nepereche, de veghe, rămânând.
Ionel Mesaroş-Poezii 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu