Perfecţiunea

”Perfecțiunea lumii este întotdeauna pe măsura perfecțiunii spiritului care o contemplă. Omul bun își găsește și pe pământ propriul său paradis, iar cel rău simte deja aici iadul propriu.”

Heinrich Heine

Femeia

"Femeia este singurul lucru care contează şi afirm asta ştiind că destui vor strâmba din nas. Pielea ei ştie toate limbile fericirii universale, lipit de ea, ca de ţărână, înţelegi constelațiile, raiul şi iadul, bucuria şi nefericirea; femeia, domnilor, pentru a nu vă plictisi, femeia, cu pielea ei care vă învaţă alfabetul orbilor, cu mereu întoarsele ceşti ale sânilor în care voi nu ghiciţi niciodată nimic, femeia, cu toată argintăria surâsului său, cu goliciunea ei, care umple universul, este singurul lucru care contează domnilor."

Lucian Avramescu

Interviu cu Dumnezeu

de Octavian Paler

Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.

- Dacă ai timp… i-am răspuns. Dumnezeu a zâmbit.

- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?

- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu mi-a răspuns:

- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…., iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani……iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea.Faptul că se gândesc cu timp la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.

Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.

Apoi am întrebat:

- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?

- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc…..şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.

- Mulţumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?

Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:

- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.

Rugăciunea mulțumirilor

de Arsenie Boca

Îti mulțumesc, Doamne!
Îti mulțumesc azi, că sunt, pentru ziua de mâine!
Îti mulțumesc că am pe masă o pâine!
Îti mulțumesc pentru stropii de ploaie,
Pentru fructe, păsări, flori,
Pentru soarele care răsare în zori,
Pentru cerul cu licăr de stele,
Pentru toate zilele vieții mele,
Pentru firul de apă izvorât din fântâna,
Pentru harul ce-mi poartă a mea mână
Pe-arcuș de vioară, pe pânza, pe piatră,
Pentru viersul ce curge din mine spre Cer!
Mulțumesc pentru omul blajin și sincer!
Mulțumesc pentru haina pe care o port,
Pentru tot ce mă doare și, totuși, suport!
Îți mulțumesc pentru cântecul de păsărele,
Pentru toate încercările vieții mele!
Mulțumesc pentru puiul de om ce se va naște!
Îtț mulțumesc că ai Înviat în noaptea de Paște!
Am atâtea lucruri pentru care să-ți mulțumesc,
Că nu ar fi de ajuns o mie de ani să trăiesc!

Unui prieten

"Aşa să faci, iubitul meu Prieten: cere-ţi singur dreptul asupra ta, iar timpul care până acum ţi-era luat sau răpit sau părăduit, adună-l şi păstrează-l! Convinge-te că aşa este, cum îţi scriu: unele frânturi de timp ne sunt luate, altele se duc, altele se pierd. Cel mai ruşinos este însă să pierzi timpul din nebăgare de seamă. Gândeşte-te bine: mare parte din viaţa noastră se scurge făcând rău; cea mai mare parte, nefăcând nimic; toată viaţa, făcând altceva decât ar trebui.

Îmi poţi arăta pe cineva care să pună vreun preţ pe timpul său, care să-şi socotească durata zilei, care să înţeleagă că moare în fiecare zi? Tocmai într-asta greşim: privim moartea dinaintea noastră, numai că mare parte din ea este deja în spatele nostru. Moartea are în puterea ei viaţa care a trecut. Atunci, iubitul meu Prieten, fă întocmai ce-mi scrii că faci: cuprinde pe deplin fiecare ceas; vei fi mai puţin la cheremul viitorului, dacă te vei înstăpâni pe prezent. De la o clipă la alta, viaţa se trece. Nimic nu ne aparţine, doar timpul este al nostru; firea ne-a dat în stăpânire acest unic bun, nestatornic şi alunecos, de care ne poate lipsi oricine voieşte. Oamenii sunt atât de nesăbuiţi încât primesc să le fie puse la plată bunuri de nimic, fără nicio valoare, şi care, oricum, pot fi înlocuite, dar nimeni nu se gândeşte că ar trebui să fie dator pentru timpul primit, cu toate că este singurul lucru pe care nici măcar un om plin de recunoştinţă nu l-ar putea da îndărăt.

Vei întreba poate cum mă port eu însumi, care-ţi dau sfaturile acestea. Îţi voi spune deschis: îmi ţin cu grijă socotelile de om risipitor, dar atent. Nu pot spune că nu pierd nimic, pot spune însă ce anume pierd şi din ce pricină şi în ce fel; îţi pot explica motivele sărăciei mele. Mi se întâmplă însă ca celor mai mulţi dintre oamenii care nu din vina lor au căzut în sărăcie: toţi sunt gata să le găsească scuze, nimeni nu îi ajută. Şi atunci? Nu-l socotesc sărac pe cel căruia îi este de ajuns ce i-a rămas; prefer însă ca tu să-ţi păstrezi ce este al tău şi să începi la momentul potrivit. Căci, după cum spune o vorbă de-a strămoşilor noştri, <>; pe fundul sacului nu rămâne doar ce-i mai puţin, ci şi ce este mai rău. Rămâi cu bine!"

Seneca

Dumnezeu vs. ştiinţă?

de Albert Einstein

Într-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor ţine cursul de filozofie… Profesorul ateu îi cere unuia dintre noii săi studenţi să se ridice în picioare

-Eşti creştin, nu-i aşa, fiule?

-Da, domnule, spune studentul. 

-Deci, crezi în Dumnezeu?

-Cu siguranţă.

-Dumnezeu e bun?

Desigur, Dumnezeu e bun. 

-E Dumnezeu atotputernic? Poate El să facă orice?

-Da.

Profesorul zâmbeşte cunoscător. Se gândeşte puţin.

- Uite o problema pentru tine. Să zicem că există aici o persoană bolnavă şi tu o poţi vindeca. Poţi face asta. Ai vrea să îl ajuţi? Ai încerca?

-Da, domnule. Aş încerca. 

-Deci, eşti bun.

-N-aş spune asta.

-Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea să ajuţi o persoană bolnavă daca ai putea. Majoritatea am vrea dacă am putea. Dar Dumnezeu, nu… 

Studentul nu răspunde, aşa că profesorul continua. 

-El nu ajuta, nu-i aşa? Fratele meu era creştin şi a murit de cancer, chiar dacă se ruga lui Isus să-l vindece. Cum de Iisus e bun? Poţi răspunde la asta?

Studentul tace. 

-Nu poţi răspunde, nu-i aşa?

El ia o înghiţitură de apă din paharul de pe catedră ca să-i dea timp studentului să se relaxeze.

-Hai să o luam de la capăt, tinere! Dumnezeu e bun?

-Păi…, da, spune studentul.

-Satana e bun?

Studentul nu ezita la aceasta întrebare.

-Nu!

-De unde vine Satana? 

Studentul ezita. De la Dumnezeu. 

-Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i aşa? Zi-mi, fiule, exista rău pe lume? 

-Da, domnule. 

-Răul e peste tot, nu-i aşa? Şi Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect? 

-Da.

-Deci cine a creat răul?

Profesorul a continuat. 

-Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat şi răul. Din moment ce răul există şi conform principiului că ceea ce facem defineşte ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rău.

Din nou, studentul nu răspunde. 

-Exista pe lume boli? Imoralitate? Ură? Urâţenie? Toate aceste lucruri groaznice, există?

Studentul se foieşte jenat. 

-Da.

-Deci cine le-a creat?

Studentul iarăşi nu răspunde, aşa că profesorul repetă întrebarea.

-Cine le-a creat? 

Niciun răspuns. Deodată, profesorul începe să se plimbe în faţa clasei. Studenţii sunt uimiţi. 

-Spune-mi, continuă el adresându-se altui student, crezi în Iisus Hristos, fiule?

Vocea studentului îl trădează şi cedează nervos. 

-Da, domnule profesor, cred. 

Bătrânul se opreşte din mărşăluit.

- Ştiinţa spune că ai cinci simţuri pe care le foloseşti pentru a identifica şi observa lumea din jurul tău. L-ai văzut vreodată pe Iisus? 

-Nu, domnule. Nu L-am văzut. 

-Atunci, spune-ne dacă l-ai auzit vreodată pe Iisus al tău? 

-Nu, domnule, nu l-am auzit. 

-L-ai simţit vreodată pe Iisus al tău, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodată o experienţă senzoriala a lui Iisus sau a lui Dumnezeu?

-Nu, domnule, mă tem că nu.

-Şi totuşi crezi în el? 

-Da. 

-Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, ştiinţa spune că Dumnezeul tău nu există. Ce spui de asta, fiule?

-Nimic, răspunde studentul. Eu am doar credinţa mea.

-Da, credinţa, repetă profesorul. Asta e problema pe care ştiinţa o are cu Dumnezeu. Nu există nicio dovadă, ci doar credinţa.

Studentul rămâne tăcut pentru o clipă, înainte de a pune şi el o întrebare. 

-Domnule profesor, există căldură?

-Da .

-Şi există frig? 

-Da, fiule, există şi frig. 

-Nu, domnule, nu există. 

Profesorul îşi întoarce faţa către student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tăcută.

Studentul începe să explice. 

-Poate există multă căldură, mai multă căldură, super-căldură, mega-căldură, căldură nelimitată, căldurică sau deloc căldură, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge până la 458 de grade sub zero, ceea ce nu înseamnă căldură, dar nu putem merge mai departe. Nu există frig – dacă ar exista, am avea temperaturi mai scăzute decât minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat dacă are sau transmite energie, şi caldura e cea care face ca un corp sau material să aibă sau să transmită energie. Zero absolut (-458 F) înseamnă absenţa totală a căldurii.

Vedeti, domnule, frigul e doar un cuvânt pe care îl folosim pentru a descrie absenţa căldurii. Nu putem măsura frigul. Căldura poate fi măsurată în unităţi termice, deoarece căldura este energie. Frigul nu e opusul căldurii, domnule, ci doar absenţa ei.

Clasa e învăluită în tăcere. 

Undeva, cade un stilou şi sună ca o lovitură de ciocan.

-Dar întunericul, profesore? Există întunericul? 

-Da, răspunde profesorul fără ezitare. Ce e noaptea dacă nu întuneric? 

-Din nou răspuns greşit, domnule. Întunericul nu e ceva; este absenţa a ceva. Poate există lumină scăzută, lumină normală, lumină strălucitoare, lumină intermitentă, dar dacă nu există lumină constantă atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeşte întuneric, nu-i aşa? Acesta este sensul pe care îl atribuim acestui cuvânt. În realitate, întunericul nu există. Dacă ar exista, am putea face ca întunericul să fie şi mai întunecat, nu-i aşa?

Profesorul începe să-i zâmbească studentului din faţa sa. Acesta va fi un semestru bun. 

-Ce vrei să demonstrezi, tinere?

-Da, domnule profesor. Vreau să spun că premisele dumneavoastră filosofice sunt greşite de la bun început şi de aceea concluzia TREBUIE să fie şi ea greşită.

De data asta, profesorul nu-şi poate ascunde surpriza. 

-Greşite? Poti explica în ce fel?

-Lucraţi cu premisa dualităţii, explica studentul… Susţineti că există viaţă şi apoi că există moarte; un Dumnezeu bun şi un Dumnezeu rău. Consideraţi conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem măsura. Domnule, stiinţa nu poate explica nici măcar ce este acela un gând. Foloseşte electricitatea şi magnetismul, dar NIMENI nu a văzut sau nu a înţeles pe deplin vreuna din acestea doua. Să consideri că moartea e opusul vieţii înseamnă să ignori că moartea nu există ca lucru substanţial. Moartea nu e opusul vieţii, ci doar absenţa ei. Acum spuneţi-mi, domnule profesor, le predaţi studenţilor teoria că ei au evoluat din maimuţă? 

-Dacă te referi la procesul evoluţiei, tinere,da, evident că da.

-Aţi observat vreodată evolutia cu propriii ochi, domnule?

Profesorul începe să dea din cap, încă zâmbind, când îşi dă seama încotro se îndreaptă argumentul.

-Din moment ce nimeni nu a observat procesul evoluţiei în desfăşurare şi nimeni nu poate demonstra că el are loc, dumneavoastră nu predaţi studenţilor ceea ce aţi observat, ci doar ceea ce credeţi, nu? Acum ce sunteţi, om de stiinţă sau predicator?

Clasa murmură

Studentul tace până când emoţia se mai stinge. 

-Ca să continuăm demonstraţia pe care o faceaţi adineori celuilalt student, permiteţi-mi să vă dau un exemplu, ca să înţelegeţi la ce mă refer. 

Studentul se uita în jurul său, în clasă.

- E vreunul dintre voi care a văzut vreodată creierul profesorului? Clasa izbucneşte în râs. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simţit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare să fi făcut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile şi conform protocolului demonstrabil, ştiinţa spune – cu tot respectul, domnule – că nu aveţi creier. Dacă ştiinţa spune că nu aveţi creier, cum să avem încredere în cursurile dumneavoastră, domnule?

Acum clasa e cufundată în tăcere. 

Profesorul se holbează la student, cu o faţă impenetrabilă. In fine, după un interval ce pare o veşnicie, bătrânul răspunde. 

-Presupun că va trebui să crezi, pur şi simplu…. 

-Deci, acceptaţi că există credinţă şi, de fapt, credinţa există împreună cu viaţa, continua studentul. Acum, domnule, există răul?

Acum, nesigur, profesorul răspunde: 

-Sigur că există. Il vedem zilnic. Răul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului faţă de om. Se vede în nenumăratele crime şi violenţe care se petrec peste tot în lume. Aceste manifestări nu sunt nimic altceva decât răul.

La asta, studentul a replicat:

- Răul nu există, domnule, sau cel putin nu exista în sine. Răul e pur şi simplu absenţa lui Dumnezeu. E ca şi întunericul şi frigul, un cuvânt creat de om pentru a descrie absenţa lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat răul. Răul este ceea ce se întâmplă când din inima omului lipseşte dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare când nu exista căldura sau ca întunericul care apare când nu exista lumina. 

Profesorul s-a aşezat. 

Studentul era Albert Einstein.

RĂU MĂ DOR OCHII MĂ DOR

Toamna

Maria

de Vasile Neagu-Scânteianu

Cu un surâs faci viaţa mai bogată,
Chiar dacă ai la tâmple ghiocei
Şi toamna te pândeşte pe alei-
Tu- n suflet mai ai vara strânsă roată!

Misterul vârstei nu ţi se arată,
Când răspândeşti în jurul tău scântei,
Cu un surâs faci viaţa mai bogată-
Chiar dacă ai la tâmple ghiocei!

În suflet eşti şi tu o preacurată,
Şi dragă ai rămas ochilor mei,
Eşti doar femeie simplă- ntre femei,
Dar în tandreţe eşti nemăsurată-
Cu un surâs faci viaţa mai bogată!

Baladă pentru prieteni

Richard Clayderman - Autumn Leaves

OPRIȚI ACEASTĂ FRUNZĂ

de Adrian Păunescu

Atunci când cade frunza pornită să răstoarne
Întreaga roată a lumii şi fiecare pom
O simt că mi se rupe din sânge şi din carne
Şi mi se face milă de lume şi de om.

Şi mi se face milă de mine şi de tine
Şi frunza care cade mă-nebuneşte iar
Şi-apoi de-atâtea lacrimi îmi e puţin mai bine
Şi mi se desfrunzeşte pe trup un calendar.

Şi nu se mai întâmplă nimic din cele sfinte
Doar frunza care cade în dulce hodoronc
Şi nu mai am putere şi nu mai am cuvinte
Şi fiecare fibră răsună ca un gong.

Opriţi pe creangă frunza, destul cu-atâta toamnă,
Destul cu-atâta ceață şi oameni neciteţi
Opriţi această frunză de foc ce mă condamnă
Să ştiu măsura scurtei mele vieţi.

Oricum...

"Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali şi egoişti... Iartă-i, oricum! Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse... Fii bun, oricum! Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi... Caută succesul, oricum! Dacă eşti cinstit şi sincer, oamenii te pot înşela... Fii cinstit şi sincer, oricum! Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma intr-o zi... Construieşte, oricum! Dacă găseşti liniştea şi fericirea, oamenii pot fi geloşi... Fii fericit, oricum! Binele pe care îl faci astăzi, oamenii îl vor uita mâine... Fă bine, oricum! Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi poate nu va fi niciodată de-ajuns... Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum! La urma urmei, este între tine şi Dumnezeu... N-a fost niciodata între tine şi ei, oricum."

MAICA TEREZA

Sfat pentru prieten

"Aşa să faci, iubitul meu Prieten: cere-ţi singur dreptul asupra ta, iar timpul care până acum ţi-era luat sau răpit sau părăduit, adună-l şi păstrează-l! Convinge-te că aşa este, cum îţi scriu: unele frânturi de timp ne sunt luate, altele se duc, altele se pierd. Cel mai ruşinos este însă să pierzi timpul din nebăgare de seamă. Gândeşte-te bine: mare parte din viaţa noastră se scurge făcând rău; cea mai mare parte, nefăcând nimic; toată viaţa, făcând altceva decât ar trebui.

Îmi poţi arăta pe cineva care să pună vreun preţ pe timpul său, care să-şi socotească durata zilei, care să înţeleagă că moare în fiecare zi? Tocmai într-asta greşim: privim moartea dinaintea noastră, numai că mare parte din ea este deja în spatele nostru. Moartea are în puterea ei viaţa care a trecut. Atunci, iubitul meu Prieten, fă întocmai ce-mi scrii că faci: cuprinde pe deplin fiecare ceas; vei fi mai puţin la cheremul viitorului, dacă te vei înstăpâni pe prezent. De la o clipă la alta, viaţa se trece. Nimic nu ne aparţine, doar timpul este al nostru; firea ne-a dat în stăpânire acest unic bun, nestatornic şi alunecos, de care ne poate lipsi oricine voieşte. Oamenii sunt atât de nesăbuiţi încât primesc să le fie puse la plată bunuri de nimic, fără nicio valoare, şi care, oricum, pot fi înlocuite, dar nimeni nu se gândeşte că ar trebui să fie dator pentru timpul primit, cu toate că este singurul lucru pe care nici măcar un om plin de recunoştinţă nu l-ar putea da îndărăt.

Vei întreba poate cum mă port eu însumi, care-ţi dau sfaturile acestea. Îţi voi spune deschis: îmi ţin cu grijă socotelile de om risipitor, dar atent. Nu pot spune că nu pierd nimic, pot spune însă ce anume pierd şi din ce pricină şi în ce fel; îţi pot explica motivele sărăciei mele. Mi se întâmplă însă ca celor mai mulţi dintre oamenii care nu din vina lor au căzut în sărăcie: toţi sunt gata să le găsească scuze, nimeni nu îi ajută. Şi atunci? Nu-l socotesc sărac pe cel căruia îi este de ajuns ce i-a rămas; prefer însă ca tu să-ţi păstrezi ce este al tău şi să începi la momentul potrivit. Căci, după cum spune o vorbă de-a strămoşilor noştri, <>; pe fundul sacului nu rămâne doar ce-i mai puţin, ci şi ce este mai rău. Rămâi cu bine!"

Seneca

Maica Domnului...

Maica Domnului nu L-a purtat numai în pântece pe Domnul Hristos, ci L-a purtat şi în inima ei, şi de inima ei nu S-a despărţit niciodată Fiul său, Domnul Hristos. O mamă este mamă pentru veşnicie, nu pentru vremelnicie.Niciodată nu i se va lua unei mame calitatea de mamă. Şi nu e mamă numai când îl poartă pe copilul său în pântece, ci e mamă pentru totdeauna, pentru veşnicie.

Aşa e şi Maica Domnului, mamă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi dacă nu-L mai poate purta în pântece şi nu-L mai poartă de fapt în pântece, îl poartă în inima ei şi de inima ei niciodată nu S-a despărţit Domnul Hristos.

Arhimandrit Teofil Părăian

La Mulţi Ani!

Maxima zilei...

Viaţa...

Crezul zilei...

Bună dimineaţa!