Astăzi sunt Sânzienele, sărbătoarea iubirii. Sărbătoare solară şi lunară, totodată, (24 iunie), i se mai spune Drăgaica, Ziua Soarelui, Ursina, Amuţitul Cucului. Se spune că sânzienele sunt zâne, că sunt fete-flori. Imaginaţia populară a închipuit Sânzienele ca pe nişte fete foarte frumoase, care trăiesc îndeobşte prin păduri sau pe câmpii, cel mai adesea, jucând. Sunt personaje mitice ce stau sub semnul unei tainice antropomorfizări a plantei cu acelaşi nume. Trăiesc în cete, ascunse de ochiul omenesc, şi îşi fac simţită prezenţa doar în noaptea de 23 spre 24 iunie. Atunci dansează în poieni şi pe maluri de ape, intensifică mirosul florilor, sporesc puterea tămăduitoare a plantelor de leac. Dacă oamenii sunt răi, Sânzienele devin nemiloase şi îi pedepsesc pe măsură.
Sânzienele este cea mai mare sărbătoare păgână a anului și singura admisă, chiar cu numele ei, în calendarul creștin-ortodox. Timpul se face bun, îngăduitor, crește și cuprinde gândul omului, purtându-l peste câmpurile și poienile pline de flori de Sânziene, parfumate cu miros de Rai. Noaptea de Sânziene este una cu adevărat magică. Este noaptea focurilor de vară, fiindcă este vară în cer şi vară pe pământ, iar ziua se transformă în eternitate.
Sărbătoarea Sânzienelor este, în tradiţia populară, un prilej de a sărbători soarele şi muncile agricole specifice verii. În multe zone din ţară, se aprind noaptea focuri pe dealuri. În unele sate, oamenii umblă cu făcliile aprinse, înconjurând casa, ogoarele, grajdurile.
Spre dimineaţă, flăcăii umblă prin sat şi aruncă cununiţe de sânziene pe la casele unde stau fetele de măritat.
Componenta creştină a sărbătorii este decisivă, pentru că e ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, numit de Dumnezeu Îngerul Meu, profetul care l-a botezat pe Iisus în râul Iordan.
Se spune că, în noaptea de Sânziene se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană.
