Mai tare ca moartea

"Atunci când n-am să mai pot iubi pe nimeni, am să mor. Voi, cei care ştiţi că meritaţi dragostea mea, aveţi grijă să nu mă ucideţi!"

 Geo Bogza

Iubirea

"Iubirea nu are sfârşit, ea este o continuă ardere a sufletului, este o candelă veşnic aprinsă, este glasul şoptit care se aude doar în urechile celor care ştiu că lumea nu ar fi ajuns aici dacă sentimentul frumos nu ar fi existat în sufletele celor care au ars pentru a lumina calea plină de întuneric a timpului, este acea stare de veghe continuă ce ţine sufletul în viaţă chiar şi după topirea trupului. Născută din har, nu din facere, acest foc dulce nu ţine cont de vremuri, de restrişti, de bunăstare, ci doar de beatitudinea împlinirii frumuseţii lui Dumnezeu pe pământ. Căci unde dragoste nu e, nimic nu e, iar sufletul este mai sărac, trupul trece mai greu prin viaţă, fără bucuria pe care numai spiritul acesteia ţi-o poate dărui. Iubirea este sensul tuturor lucrurilor, existând peste tot în Creaţie, fiind unul din numele lui Dumnezeu. Jertfa pe cruce, din iubire faţă de om, a Mântuitorului Iisus Hristos, pentru refacerea comuniunii între om şi Dumnezeu, este pentru veşnicie pilda cea mai vie şi înfricoşătoare de iubire necondiţionată, curată şi deplină. Din iubire Dumnezeu a trimis pe Duhul Sfânt, Mângâietorul care ne învaţă iubirea. Dacă Dumnezeu ar uita un singur gest, nu ar mai fi dragoste deplină. Ori de câte ori jertfim sinele nostru pentru aproapele săvârşim o răstignire a eului, care ne spală de zgura egoismului. E drept, cu cât e mai mare iubirea, cu atât mai mari sunt şi suferinţele, dar merită. Un exemplu de deschidere şi jertfă în iubire este şi monahul acela care se ruga ca toţi oamenii să intre în Rai şi pe el să-l lase afară, la poartă, să-i păzească pe cei dinăutru.

Cine iubeşte se transformă, se deşartă în persoana faţă de care îşi manifestă acest sentiment minunat. Iubirea nu are limite, sau mai bine zis iubirea în Dumnezeu nu are limite. Iubirea te învie, te schimbă, te transformă, te jertfeşte pe altarul inimii într-o permanentă liturghie a iertării din care suntem datori neîncetat să ne împărtăşim. În iubire eşti mereu acoperit de aripa unui înger ce îţi picură în inimă, în minte şi în viaţă harul Duhului Sfânt. 

Pe lângă echilibru interior, bucurie şi pace sufletească, iubirea este momentul care repară trecutul şi cucereşte viitorul… Şi când te gândeşti că aici pe pământ sufletul atinge doar puţin iubirea, căci dulceaţa Iubirii o vom gusta deplin în veşnicie!"

Hrisostom Filipescu, "Puţine cuvinte, multă iubire"

În căutarea sensului pierdut

"Nimeni nu poate să lege cu adevărat pe nimeni. Nu s-a inventat lanț pentru suflet. Trăim tot ce vrem să trăim, cu voia sau fără voia celuilalt, în ciuda normelor și a prejudecăților sociale. Trăim tot ceea ce considerăm că ne este necesar și că ne ajută să înțelegem mai mult, să simțim altfel.

Alegerile pe care le facem sunt individuale. Existăm în funcție de ceea ce alegem. Nu poți să alegi decât pentru tine și ești răspunzător de fiecare secundă pe care o trăiești. Viața nu îți dă nimic înapoi. Ceea ce faci rămâne făcut. Nu poți să ștergi, nu poți să te întorci să schimbi, nu poți să zici că nu s-a întâmplat.

Fericirea nu este un obiectiv pe care îl atingi și gata. Fericirea trebuie întreținută și se poate pierde în fiecare secundă. Dacă o dobândești la un moment dat, asta nu înseamnă că o păstrezi definitiv oricum. Trebuie să ajungi să îți cunoști sensul în viața asta și să nu mergi împotriva naturii tale, să nu te abandonezi. Fiecare are un sens. Până nu și-l descoperă, este veșnic nefericit. Atâta tot."

Chris Simion

Evadarea temporală

"Oamenii au tendința să se proiecteze în viitor atunci când nu își mai pot suporta prezentul. Dar nu câștigă astfel nimic, fiindcă într-o bună zi ei sunt obligați să recunoască un fapt evident: acest viitor în care credeau că se pot refugia nu are nici o bază solidă și ei descoperă atunci vidul și neliniștea. Decât să viseze la viitor, să înceapă să trăiască mai bine ziua de azi în care au atâtea lucruri de gustat, de văzut, de apreciat, de gândit.

Pentru a trăi bine ziua de astăzi, ei trebuie să învețe să nu se lase influențați de succesiunea evenimentelor și a stărilor interioare create de aceste evenimente. Să facă o pauză! Veți spune că viața este un flux neîntrerupt, imposibil de oprit. Este adevărat, dar în acest flux de timp puteți găsi modalitatea de a vă opri pentru a pune puțină ordine în voi înșivă, a vă acorda cu niște ritmuri mai armonioase."

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Iubirea

"Vom înţelege ce reprezintă cu adevărat iubirea atunci când vom înceta să o considerăm doar un sentiment. Sentimentul este cu siguranţă diferit în funcţie de persoana căreia i se adresează, în timp ce adevărata iubire este o stare de conştiinţă independentă de fiinţe şi de împrejurări.

A iubi nu înseamnă doar a avea un sentiment pentru cineva, ci a trăi în iubire şi a face orice cu iubire. A iubi înseamnă a-ţi acorda toate organele, toate celulele şi toate capacităţile pentru ca ele să vibreze la unison în lumină şi pace. Iubirea este deci o stare permanentă de conştiinţă."

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Cheia succesului

"Nu am pierdut niciodată cu bunătatea. Este adevărat că au fost și oameni care doar au profitat de sufletul meu cald și încăpător, că au fost și oameni care mi-au răspuns cu rău la binele oferit, că au fost și oameni nerecunoscători, însă viața m-a răsplătit din plin pentru toată bunătatea mea. Tot ceea ce nu am primit de la oameni, am primit înzecit de la Dumnezeu. 
Nu am pierdut niciodată cu modestia. Este adevărat că unii oameni m-au desconsiderat și că m-au subestimat, dar cu timpul au realizat că modestia este o virtute și au ajuns să își dorească să fie ca mine. Iar ceilalți, care m-au apreciat obiectiv au câștigat în mine un prieten loial. 
Nu am pierdut niciodată cu sinceritatea. Au plecat de lângă mine doar oamenii care nu suportă adevărul și mi-au devenit dușmani doar cei nesinceri, care, oricum nu aveau ce căuta în viața mea.
Nu am pierdut niciodată cu răbdarea. Este adevărat că uneori a trebuit să aștept foarte mult pentru a-mi îndeplini câte un vis, iar alteori a trebuit să renunț de tot la visurile mele. Dar am învăţat că cele mai mari realizări necesită timp și că pentru cele mai importante lucruri trebuie să fii pregătit, pentru a ști cum să le valorifici și să nu le pierzi.
 Nu am pierdut niciodată iertând. Este adevărat că am iertat oameni care m-au rănit foarte tare, care nu și-au cerut iertare niciodată și care nici măcar nu au regretat că m-au nedreptățit. Dar iertându-i, am câștigat un suflet liber și liniștit, netulburat de amintiri triste din trecut, de regrete, de frustrări și de dureri.
 Nu am pierdut niciodată crezând în Dumnezeu. Este adevărat că uneori nu am înțeles greutățile nemeritate prin care a trebuit să trec, dar totodată mi s-a dovedit că orice problemă are o rezolvare, că orice încercare își are rostul ei, că după orice sfârșit urmează un alt început, că după orice durere urmează o mângâiere, că după orice pierdere de sine urmează o regăsire, că după orice eșec urmează o reușită. 
Nu am pierdut niciodată iubind. Este adevărat că nu mi s-a răspuns întotdeauna cu aceeași iubire, că unii oameni m-au iubit doar declarativ și că doar m-au folosit, dar eu m-am dăruit cu totul și am refuzat să nu mai cred în iubire doar pentru că am întâlnit și oameni care m-au dezamăgit. Iubind, am trăit din plin, cu bucurii și cu momente de adâncă tristețe, dar am trăit cu adevărat iar azi, privind în urmă, nu regret nimic, nu îmi este rușine de omul care am fost și mai ales, am învățat că iubirea nu cunoaște limite și că este motivul existenței mele."

Mooji

Între nouri și-ntre mare

DE VEGHE

de Răzvan CODRESCU

Stă Eminescu, drept, în verbul lui,
de veghe unei ţări ce nu-l mai ştie
şi unui neam căzut din poezie
în proza-n care loc de vise nu-i.

E rana noastră cea de-a pururi vie,
durerea tuturor şi-a nimănui,
în lemnul crucii cel mai groaznic cui
şi-n bezna morţii cea mai grea stihie.

Precum iubirea ori lumină lină
ne-o fi cîndva, ori bici de foc cumplit,
aşa ne-a fost şi el din cer menit
să fie stîlpul nostru de lumină
sau cea mai rea ţepuşă dinapoi
atunci cînd firea se sminteşte-n noi.

Ziua Culturii Naționale

În urmă cu cinci ani, la iniţiativa Academiei Române, ziua de 15 ianuarie, ziua naşterii poetului nepereche, Mihai Eminescu, a devenit Ziua Culturii Naţionale.

Dezvoltarea culturii întăreşte conştiinţa naţională, luminând mintea şi înălţând sufletul.

Noi, românii , considerăm că izvorul culturii se află în conştiinţa naţională, iar esenţa acesteia este fixată şi sintetizată în limbă, aceasta devenind simbol al culturii, iar Eminescu este expresia integrală a naţiunii române.

Luceafărul poeziei româneşti e românul absolut. El e cel care a primit Adevărul, l-a cunoscut, apoi l-a revelat în cuvântul ce zideşte temelia culturii naţionale, în slova în care subzistă mireasma veacurilor şi ecourile dulci ale atâtor „Mioriţe”, oferind, prin geniul său, limbii române virtuţi complete, premise valorice pentru a deveni o limbă universală, iar Neamului românesc aura nemuririi.

Fiind oglinda cea mai credincioasă a realităţii noastre tradiţionale, purtând virtuţi vii, incomensurabile, cultura naţională are menirea să trezească conştiinţe care să le reamintească românilor că aparţin unei naţiuni, nu unui popor.

Cultura naţională poate fi preţuită numai de cei care au tăria de a fi demni, respectând Cuvântul, Adevărul şi Viaţa, Sfânta Treime a Culturii noastre: Eminescu, Limba Română şi Neamul Românesc!

Geo Bogza- Despre Eminescu

,,Pe vremea când Dumnezeu umbla cu Sfântu Petru pe Pământ, într-o noapte ploioasă, au ajuns la marginea unui sat și abia au îndrăznit să bată cu toiagul în prima poartă. Câini mari s-au repezit să-i sfâșie, dar numaidecât s-a auzit un glas bărbătesc întrebând:

– Cine bate ? 

– Oameni buni! 

Atunci omul, potolind câinii, i-a poftit în casă, unde nevasta și copiii abia se treziseră din somn, și a început a da porunci, dar cu blândețe. 

– Mario, ia mai pune câteva vreascuri pe foc. Tudore, dă fuga la fântână după o ciutură de apă proaspătă. Ilenuța, ia vezi de o oliță cu lapte proaspăt.

Și le-a dat să se spele și să se șteargă cu ștergare albe și i-au ospătat și i-au dus să doarmă într-o odaie în care mirosea a gutuie și a busuioc … A doua zi iar le-a dat să se spele, i-a ospătat și le-a pus în traistă niște mere cum nu mai văzuseră și le-a urat drum bun. Și cum au ieșit din sat, Sfântu Petru a început să se roage :

– Doamne, fă ceva pentru oamenii ăștia, că tare ne-au primit frumos! 

– Ce-ai vrea să fac Sfinte Petre, c-ai văzut că nu erau nevoiași. 

– Doamne, fă ceva ca să-și vadă măcar odată sufletul ! 

– Să-și vadă sufletul spui, Sfinte Petre ? 

– Da, Doamne, să-ți poată vedea sufletul, așa cum vedem noi plopul cel de-acolo ! 

– Bine, Sfinte Petre, a răspuns Dumnezeu, privind gânditor la satul din vale. 

Iar după o vreme, în neamul acela de oameni s-a născut Mihai Eminescu.”

In memoriam Mihai Eminescu

La 15 ianuarie 1850, vedea lumina zilei Mihai Eminescu, Luceafărul poeziei româneşti.

Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti. El a fost şi rămâne cea mai copleşitoare mărturie despre forma inegalabilă pe care o poate atinge geniul creator românesc, încât Mircea Eliade mărturisea: “Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru şi cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele şi cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruparea însăşi a acestui cer şi a acestui pământ, cu toate frumuseţile, durerile şi nădejdile crescute din ele. Noi cei de aici, rupţi de pământ şi de neam, regăsim în tot ce-am lăsat în urmă, de la văzduhul munţilor noştri şi de la melancolia mării noastre, până la cerul nopţii româneşti şi teiul înflorit al copilăriei noastre. Recitindu-l pe Eminescu, ne reîntoarcem ca într-un dulce somn, la noi acasă."

Dacă iubeşti fără să speri

de Mihai Eminescu 

Dacă iubeşti fără să speri
De-a fi iubit vrodată,
Se-ntunecă de lungi păreri
De rău viaţa toată.

Şi-ţi lasă-n suflet un amar
Şi în gândiri asemeni,
Căci o iubire în zadar
Cu moartea-i sor- de gemeni.

Dar vindecarea la dureri
În piept, în partea stângă-i,
De-acolo trebuie să ceri
Cuvinte să te mângăi.

Acolo afli adăpost
Oricâte se întâmple,
Ca ş-un amor care-ar fi fost
Viaţa ta o împle.

Căci un luceafăr răsărit
Din liniştea uitării
Dă orizon nemărginit
Singurătăţii mării.

Şi ochiul tău întunecat
Atunci îl împle plânsul,
Iar ale vieţii valuri bat
Călătorind spre dânsul.

Şi dau cadenţe de nespus
Durerii tale lunge,
Pe când luceafărul e sus
Ca să-l nu-l poţi ajunge.

Zâmbeşte trist cu raze reci
Speranţelor deşarte:
În veci iubi-o-vei, în veci
Va rămânea departe.

Ş-a tale zile-or fi cum sunt,
Pustii ca nişte stepe;
Iar nopţile de-un farmec sfânt
Ce nu-l mai poţi pricepe.

Eminescu

O mare și frumoasă prietenie

"Dragii mei, poporul român are mulţi scriitori şi poeţi. Ei au scris povestiri şi poezii deosebit de frumoase, citite de oameni mari şi de copii, cu mare plăcere şi bucurie. ….. Citindu-i o să fiţi mai învăţaţi , mai deştepţi, mai plini de simţire. Dar dintre toţi scriitorii care au trăit până acum mai bine de un veac, pe doi trebuie să-i cunoaşteţi şi să-i iubiţi din toată inima....

Maxima zilei...

"Fiecare moment al vieții noastre este o minune, fiecare zi din viața noastră este un dar de care trebuie să ne bucurăm neîncetat. Cuvintele, gândurile, acțiunile, gesturile pe care le facem determină viața pe care o trăim. Trăiește prezentul, indiferent de ora pe care o arată ceasul. Ține minte, nu există zi lipsită de importanță. Astăzi este cea mai frumoasă zi din viața ta. Și mâine mai frumoasă ca cea de astăzi. Și poimâine. Și tot așa. Zilele devin săptămâni, săptămânile se transformă în luni, iar lunile în ani și, chiar fără să-ți dai seama, ajungi în Vârf. Nu uita că schimbările pozitive se întâmplă lent, pas cu pas, delicat, frumos. Marile salturi pozitive ale lumii au fost făcute prin pași mărunți, constanți, care au rezistat testului timpului.”

Hrisostom Filipescu

Dan Hill♥♥♥ Sometimes When We Touch

Maxima zilei...

"Sufletul să fie totdeauna la fel cu gândul, gândul în vorbe şi vorba cu fapte, căci numai astfel vei obţine un echilibru, între lumea ta şi lumea din afară."

Liviu Rebreanu

La Mulți Ani!

An Nou Fericit!

Acum, în pragul noului an, e momentul să privim înainte, să sperăm că vom fi mai puternici și mai încrezători, că vom iubi mai mult și că vom ști să folosim lecțiile din acest an ca pe ceva ce ne poate ajuta să ne autodepășim.

Fie ca toate visele pe care le făuriți în această zi să se împlinescă și drumul străbatut pentru realizarea lor să vă aducă bucurie în inimi, iar în case fericire și belșug! Totodată, să nu va pierdeți iubirea, speranța și credința!

În final, vă mărturisesc dorințele mele pentru 2015: În afara faptului de a fi sănătos și de a avea inspirația de a alege binele, îmi doresc să fiu orb, surd şi mut la cuvintele linguşitoare ale oamenilor, la armele cu care ei atât de des mă rănesc sau se răzbună, la răutăţile îndreptate împotriva mea, dar să nu fiu niciodată orb la minunile pe care Domnul le-a făcut şi le face, să nu fiu niciodată surd la chemările Sale gingaşe, pline de blândeţe şi de milostivire, să nu fiu niciodată mut spre a-L lăuda mereu, spre a-I mulţumi şi spre a-I cere ajutor şi îndurare! 

Vă doresc, dragii mei, un an 2015 cu multe împliniri, dar mai ales cu multă sănătate și iubire! 
La Mulți Ani!

Cu prietenie,

Ionel Mesaroș

Crăciun Fericit!