CREZUL MEU
"EXISTĂ UN LUCRU MAI RĂU DECÂT OAMENII RĂI !
ESTE IGNORANŢA OAMENILOR BUNI !"
ESTE IGNORANŢA OAMENILOR BUNI !"
CĂI CĂTRE LUMINĂ
BINE AŢI VENIT ÎN LUMEA MEA !
- Ionel Mesaroş
- Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.
sâmbătă, 30 martie 2013
Hristos a Înviat!
de Vasile Militaru
Hristos a Înviat! Ce vorbă Sfântă!
Îţi simţi de lacrimi calde ochii uzi
Şi-n suflet parcă serafimii-ţi cântă
De câte ori creştine o auzi.
Sărbători Fericite!
Celor care mâine prăznuiesc Paștele le doresc ca spiritul sfânt al celei mai mari sărbători a creștinătății, Învierea Domnului, să le lumineze sufletele și casele! Dumnezeu să îi binecuvânteze și să-i ocrotească!
duminică, 17 martie 2013
sâmbătă, 9 martie 2013
Vaca şi boul
Într-un sat, o vacă grasă,
Cum sunt vacile tâmpite,
Dar frumoasă şi lăptoasă,
S-a gândit să se mărite.
vineri, 8 martie 2013
Femeia
"Femeia este Lumină şi Întuneric! Este înger şi demon!
Te
aduce pe lume; îţi netezeşte calea paşilor; te ridică şi te mângâie,
când viaţa te loveşte; preia povara zilelor negre pe ai săi umeri şi
uită a fi femeie, după ce devine mamă.
Femeia te
învaţă Arta Sacrificiului Suprem, atunci când în ea predomină partea
luminoasă. Şi tot femeia este cea ce te determină să te laşi pradă
instinctelor primare, atunci când Întunericul îi este Călăuză
Sufletului. Femeia este Yin şi Yang, însă doar ea ştie care îi sunt proporţiile acestei dualităţi." Rita Drumeş
vineri, 1 martie 2013
La Mulţi Ani de Mărţişor!
Ghiocelul pare să fie o floare fragilă, pare că se poate frânge uşor,
dar el înfruntă iarna şi uneori îi ţine cu vitejie piept, anunţând, de
fapt, capitularea ei şi preluarea puterii de către mai tânăra sa soră,
primăvara. Precum această floare, găsesc şi femeia. Deşi pare o făptură
gingaşă şi delicată, uşor de doborât, ea face cu succes faţă vieţii şi
încercărilor ei. Pentru acest lucru, îi mulţumesc şi-i ofer cu toată inima un mărţişor!
joi, 28 februarie 2013
luni, 25 februarie 2013
Interviu cu Florin Piersic
De unde izvorăşte, Florin, ultrasensibilitatea asta?
Întrebarea ta mă poartă înapoi, într-un tunel al timpului, la capătul
caruia copilaria mea se deschide iar, în lumină. Şi sunt fericit, pentru
că în călatoria asta, ca într-un vis minunat, îmi regăsesc părinţii. Mă
copleşesc amintirile - văd uliţele satului Corlata, cum se împletesc cu
străzile Clujului acelor ani, drumurile mele, iar dorul de dragii mei
care mi-au dat viaţă urcă până la cer. Iubirea, bunătatea lor fără
margini, generozitatea, dragostea de frumos, zilele bune şi zilele rele,
bucuriile, apoi tristeţile neînchipuite, toate mi-au modelat sufletul
şi mintea şi m-au marcat definitiv. Aş zice că reţeta iubirii de oameni
şi a bucuriei de a trăi mi-a fost pusă în leagăn de ursitoare. Mă
trezesc cu ea dimineaţa şi cu ea adorm.
În călătoria asta în timp, la care m-ai provocat, am avut senzaţia,
pentru cateva clipe, că anii s-au întors brusc: eram foarte tânăr când,
într-o sală de cinema, mă lăsam vrăjit de Kirk Douglas şi Anthony Quinn,
în excepţionalul film Van Gogh. Eram vrăjit de actorie, de magia
scenei, a ecranului; şi toate au pus, încet, stăpânire pe mine,
definitiv.
Anii au trecut pe repede înainte, înfăşuraţi, învolburaţi într-o tornadă copleşitoare; ca să mă regăsesc apoi, singur, în noaptea rece de ianuarie. "Cinematograful Florin Piersic" scrie, strălucitor, cu lumină albă, de firmă, pe caldarâmul umed al piaţetei pustii. Am lacrimi în suflet - înţeleg, iar, că viaţa nu mai poate fi întoarsă înapoi; am lacrimi în suflet pentru că părinţii mei n-au trăit ca să-mi fie alături în toată această revărsare de iubire şi apreciere pe care mi-o transmite publicul, şi să fie fericiţi cu şi pentru mine.
Cateodată am senzaţia că e de ajuns să apăs butonul soneriei, ca uşa să se deschidă şi ei să mă primească, zâmbind, în prag, cu o dragoste şi o bucurie, unice. Asta ar însemna însă, ca trecutul să fie un prezent minunat, în care i-aş avea, pe amândoi, în viaţă.
Anii au trecut pe repede înainte, înfăşuraţi, învolburaţi într-o tornadă copleşitoare; ca să mă regăsesc apoi, singur, în noaptea rece de ianuarie. "Cinematograful Florin Piersic" scrie, strălucitor, cu lumină albă, de firmă, pe caldarâmul umed al piaţetei pustii. Am lacrimi în suflet - înţeleg, iar, că viaţa nu mai poate fi întoarsă înapoi; am lacrimi în suflet pentru că părinţii mei n-au trăit ca să-mi fie alături în toată această revărsare de iubire şi apreciere pe care mi-o transmite publicul, şi să fie fericiţi cu şi pentru mine.
Cateodată am senzaţia că e de ajuns să apăs butonul soneriei, ca uşa să se deschidă şi ei să mă primească, zâmbind, în prag, cu o dragoste şi o bucurie, unice. Asta ar însemna însă, ca trecutul să fie un prezent minunat, în care i-aş avea, pe amândoi, în viaţă.
sâmbătă, 23 februarie 2013
Alimente alcaline-alimente acide
Alimentele se impart in doua categorii: alcaline si acide.
FRUCTE ALCALINE: stafide, curmale, smochine, ananas, mere si cidru caise, piersici, cirese, avocado, struguri, banane coapte, capsuni, grape-fruit, mango, pepene galben/rosu, nectarine, masline negre, papaya, pere.
FRUCTE ACIDE: toate conservele, gemuri, dulceturi, fructe zaharisite, glazurate, fructe uscate conservate cu sulfura fructe proaspete consumate zahar banane verzi, masline verzi, prune.
Efectele supărării
Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului, care poate determina mari neplăceri în viaţa, atât a celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă.
Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în jurul nostru, din punct de vedere vibratoriu (gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente) se întorc la noi producând efecte perturbatoare în câmpul nostru energetic.
vineri, 22 februarie 2013
joi, 21 februarie 2013
Un zâmbet pe 16mm...
Radio Erevan emite încă. Iată ultimele ştiri:
Un ascultător: Acum, in capitalism, mai poate fi actuală vechea deviză leninistă: "Invăţaţi ! Invăţaţi ! Invăţaţi !" ?
Radio Erevan : Da, dar în forma: "Inhăţaţi! Inhaţaţi! Inhăţaţi!
marți, 19 februarie 2013
duminică, 17 februarie 2013
Vindeca-te de cancer cu "medicamentele" lui Dumnezeu...
Corpul fizic e format din trei părţi principale: celule şi două lichide (sânge şi limfă). Sângele alimentează cu ''hrană'' toate celulele din corpul nostru, iar limfa preia toxinele rezultate în urma simplei funcţionări a celulelor şi le duce la organele de detoxifiere (piele, ficat, rinichi), pentru a le scoate din corp. Un nou-născut, pentr...u a creşte, are nevoie de două lucruri vitale: să fie hrănit şi să i se schimbe scutecele :). Exact la fel e şi cu celulele noastre. Ele au nevoie de hrană (prin sânge) şi de detoxifiere (prin limfă). Lichidul acesta "uleios" şi mai vâscos decât sângele, care preia toxinele din celule, are o problemă: este staţionar în corpul nostru, nu este împins/pompat - asemenea sângelui de către inimă -. Iar pentru a-l mişca, este nevoie de mişcare fizică - mişcarea muşchilor îl pune în mişcare -. Acesta este motivul pentru care transpir imediat ce încep să alerg, de exemplu. Sistemul limfatic începe să se mişte, toxinele sunt duse la cel mai mare organ de detoxifiere, pielea, şi aceasta le elimină foarte uşor. Creierul nostru, pancreasul, ficatul, pielea, tot corpul uman..... e ''o grămadă'' de celule.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)












