Risipitorul de iluzii

Zi de zi,"plimbandu-ma prin viata" ,aflu ca nimic nu e nou sub soare,iar tot ceea ce exista,nu se pierde,nimic nu se castiga,transformandu-se doar dintr-o stare in alta.
Iesind din perimetrul celor doua postulate,axiome apartinand Eclesiastului si lui Lavoisier,ingrosam randul iluziilor.
Viata ,cu suisurile si coborasurile sale,risipeste iluziile,cu fiecare atingere,deschizand porti noi cunoasterii,mergand atat de departe ,incat intreaga lume se oglindeste in noi insine.
Inca din copilarie ,suntem angrenati intr-un proces de invatare ,de descoperire a lumii din jurul nostru,fara sa constientizam ca prin acest demers normal,generat ,uneori,numai de curiozitate,modelam asemenea olarului lutul fiintei noastre,oferind individului" haina "personalitatii.
Mai tarziu,constatam ca aceasta" haina" nu ni se potriveste,fapt pentru care recurgem la o schimbare.
Daca schimbarea este benefica sau nu,timpul va hotari,el judecand, impartial ,pe fiecare fiinta,emitand hotarari de necontestat,facand ca viata sa se indrepte spre caile Adevarului,scotand individul din ratacirea iluziilor.
Pentru mine o schimbare radicala,de bun augur,s-a petrecut exact in urma cu 11 ani.
Joi,19 martie 1999,ora 12.30,am exclamat ,in deplina cunostinta de cauza ca am castigat timp;in acel moment, afland ca a vazut lumina zilei singurul meu copil,Alex. Acea zi mi-a marcat existenta,incat am simtit ca in cugetul si sufletul meu "incolteste"o floare rara,o data cu fiecare clipa petrecuta alaturi de cel care a sters din durerea pricinuita de plecarea in lumea fara dor a mamei mele,restabilind un echilibru sufletesc ,mai ales cand am descoperit ca o parte din lumea pierduta odinioara a revenit in fata ochilor mei prin cel care,clipa de clipa,prin intrebarile si raspunsurile la acestea mi se pare demn de titlul de "Risipitorul de iluzii".
LA MULTI ANI,ALEX !

Hristos a inviat!

de Vasile Militaru

Hristos a Înviat! Ce vorbă Sfântă!
Îţi simţi de lacrimi calde ochii uzi
Şi-n suflet parcă serafimii-ţi cântă
De câte ori creştine o auzi.

Hristos a Înviat în firul ierbii,
A înviat Hristos în Adevăr;
În poieniţa-n care zburdă cerbii,
În florile de piersec şi de măr.

În stupii de albină fără greş,
În vântul care suflă mângâios
În ramura-nflorită de cireş
Dar vai, în suflet ţi-nviat Hristos?

Ai cântărit cu mintea ta creştine
Cât bine ai făcut sub cer umblând,
Te simţi măcar acum pornit spre bine
Măcar acum te simţi mai bun, mai blând?

Simţi tu topită-n suflet vechea ură?
Mai vrei pieirea celui plin de Har?
Ţi-ai pus zăvor pe bârfitoarea-ţi gură?
Iubirea pentru semeni o simţi jar?

O, dacă-aceste legi de-a pururi Sfinte
În aur măcar azi te-au îmbrăcat
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept să cânţi: Hristos a Înviat!

Brancusi

1.Lumea poate fi salvată prin artă. Artistul face, în fond, jucării pentru oamenii mari.
2.Eu nu creez Păsări - ci zboruri.
3.Să creezi ca un zeu, să porunceşti ca un rege, să munceşti ca un rob!
4.Arta trebuie să apropie, iar nu să depărteze; să umple, iar nu să sape prăpăstii în bietele noastre spirite, şi aşa destul de răscolite de întrebări.
5.Opera de artă trebuie să fie creată ca şi o crimă perfectă - fără pată şi fără urmă de autor...
6.Arta (mea) este realitatea însăşi. Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare în realitatea cea mai adevărată - poate în singura realitate valabilă.
7.Arta este altceva decât "redarea" vieţii, este transfigurarea ei.
8.Arta rămâne o taină şi o credinţă. Iar când se face după vreo teorie, este falsă.
9.Artistul trebuie să ştie să scoată la suprafaţă fiinţa din interiorul materiei şi să fie unealta care dă la iveală însăşi esenţa sa cosmică, într-o existenţă cu adevărat vizibilă.
10.Eu nu dau niciodată prima lovitură până când piatra nu mi-a spus ceea ce trebuie să îi fac. Aştept până când imaginea interioară s-a format bine în mintea mea. Câteodată durează săptămâni întregi până când piatra îmi vorbeşte. Trebuie să privesc foarte atent înlăuntrul ei. Nu mă uit la vreo aparenţă. Mă depărtez cât mai mult posibil de aparenţe.
11.Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poţi să vezi foarte departe.
12.Frumosul este echitatea absolută.
13.Lumea poate fi mântuită prin artă.

Ganduri

• A aştepta înseamnă a supravieţui cât mai mult, a aluneca spre moarte încet.
• Curajul este, aş zice, o frică în care s-a pus ordine; ceea ce te ajută să te agăţi de partea de frică unde pierderile sunt mai mici.
• Dragostea e o luptă între două suflete şi între două trupuri în care uneori nu e niciun învingător, alteori nu e niciun învins.
• A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi.
• O iubire pe care esti nevoit sa o pazesti nu reprezinta nimic.
• A muri înseamnă de fapt a te muta într-o stea.
• Pământul e singurul loc în care se poate crea Paradisul.
• Scepticismul este o infirmitate, nu o sursă de vanităţi.
• Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
• Singurătatea nu e o victorie înaintea celorlalţi, ci e de fapt un naufragiu personal.
• Timpul e o fiară care are nesfârşita răbdare de a înghiţi totul.
• Oricât de frumoasă ar fi o melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere.
• Tinereţea nu mai e decât o zdreanţă aurie, pe care o târăsc amintirile.
• Din ce în ce mai puţin soare şi din ce în ce mai multă amintire a soarelui...
• Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit.
• Cu toate mizeriile şi nedreptăţile ei, lumea e singurul loc unde putem spera să ni se facă dreptate.
• Pustiul m-a făcut să înţeleg că nu sunt destul de puternic pentru a nu iubi pe nimeni.
• Daca iubeşti un om perfect, n-ai niciun merit că-l iubeşti.
• Uneori aşteptarea ne maturizează, alteori ne omoară. V-aţi gândit vreodată că o aşteptare nu seamănă cu alte aşteptări? Aşteptările diferă între ele.
  
• În acele nopţi stranii am înţeles că mitologia e un fel de copilărie a istoriei.
• Cine se caută pe sine, găseşte lumea, cine caută lumea, se găseşte pe sine.
• Dacă destinul nu depinde de tine, de tine depinde ce faci cu ceea ce îţi dă destinul.
• Viitorul există deja, într-o măsură, în noi, sub forma amintirii.
• Dragostea seamănă atât de bine cu lipsa ei încât uneori se confundă.
• Arta, s-a zis, este cel mai scurt drum de la un om la altul. Probabil, tot ea este şi cel mai scurt drum de la om la el însuşi.
• În faţa lipsei de logică a lucrurilor, nu e eficace decât puterea cu care crezi în ceva.
• Lacatele din noi se deschid cu o lacrima.
• Memoria îşi aminteşte chiar şi de uitare.
• Am început să-mi dau seama că, din actor pe scena vieţii, deveneam un figurant.
• Mai târziu” devenea “prea târziu.
• Pustiul nu-l poate înţelege decât cine l-a trăit.
• Mă tem de ceea ce sfârşeşte totdeauna prin a ne lăsa singuri.
• Orice singurătate are momentele ei de orgoliu.
• Loviturile vieţii nu sunt numai distructive, ci şi constructive; ca loviturile ciocanului în dalta unui sculptor priceput.
• Pesimismul meu este modul meu de a nu accepta să judec normal o anormalitate.
• Începem să murim când nu mai avem puterea de a opta.
• Unii se nasc bătrâni şi unii devin bătrâni foarte repede. Iar unii, ca mine, nu se maturizează niciodată.
• Defectele mele sunt principala mea calitatate.
• Astăzi ştim că nu putem să facem nimic împotriva morţii, dar că trebuie să facem totul în favoarea speranţei.
• De aceea, azi, înţeleg că destinul se ascunde, deseori, în cea mai cenuşie şi insesizabilă banalitate.
• A te bate cu morile de vant facand calcule, gandindu-te la riscul ca poti sa pari ridicol, transforma sublimul in stupiditate.
• Dorul e focul in care ard sperantele, dorintele, durerile, iar cenusa ce ramane reprezinta amintirile…
• Adevarul care ii face pe oameni liberi este in cea mai mare parte adevarul pe care oamenii n-ar vrea sa-l auda.
• Despartirile au ceva din melancolia asfintitului, o blanda stralucire care ascunde in ea avertismentul intunericului...

• Adevarul nu e niciodata pur si aproape niciodata simplu.
• Dragostea nu este doar un zâmbet, nu este doar o floare, dragostea este un suflet rănit şi apoi vindecat de altul.
• Dacă nu pot să fac istoria, o îndur.
• O viata fara dragoste este asemenea unui an fara primavara.
• Invatati sa lasati pe chipul vostru sa infloreasca un zambet. Este darul pe care-l oferiti aproapelui, este darul pe care-l oferiti intregului Univers!
• Nu iubesti o femeie pentru ca este frumoasa, ci este frumoasa pentru ca o iubesti tu!
• Iubirea trebuie invatata, incercata si experimentata… prima atingere nu reprezinta niciodata expresia ei desavarsita…
• Dragostea e speranta si fara speranta lumea nu ar exista…
• Iubesti pe cineva atunci cand ai ajuns sa vrei sa-i dai ceea ce ai mai bun si hotarasti sa i te dai pe tine insuti…

Speranta

Dupa ce,intr-un tarziu,mos Ene a tras perdeaua somnului peste ochii vlaguiti de vremuri vitrege,poftindu-ma in lumea tainica a lui Morfeu,mi-a vegheat visul cu gust de fericire,oferindu-mi ,cand am trecut pragul noptii,o senitatate cu aroma de nostalgie,tocmai buna pentru a asculta glasul amintirilor de neuitat,adunate intr-o corola de lumina a curgerii primaverii in rauri de soare,smarald,muguri si flori,pe un fundal de cantece vesele,apte sa inmoaie si cele mai impietrite inimi,daruindu-mi si mie o petala de speranta care sa-mi intregeasca bucuria unui nou inceput.
Desi la umbra amintirilor zambesc larg doar florile de dor,sub valul straveziu al nostalgiei,incoltesc intrebari si se plamadesc raspunsuri,strangand in tulpina romantioasei vieti seva iubirii ce exalta intr-un , tulburator de viu, parfum al sperantei.

Despre constiinta...

Am fost la clinica Domnului pentru un control de rutina si am constatat ca sunt bolnav:

Cand Domnul mi-a masurat tensiunea, am remarcat ca tandretea mea era foarte scazuta.

Cand mi-a verificat temperatura, termometrul indica 40 de grade de anxietate.

Am facut si o electrocardiograma, iar diagnosticul a fost acela ca am nevoie de cateva transfuzii de iubire, deoarece arterele mele erau astupate de solitudine si amaraciune. Ele nu mai puteau iriga inima mea goala.

Am fost la ortoped deoarece nu mai puteam sa merg alaturi de fratele meu. Nu puteam sa ii acord o imbratisare fraterna, pentru ca imi facusem o fractura cand m-am impiedicat de gelozie.

Domnul mi-a mai descoperit o miopie datorita faptului ca nu puteam sa vad dincolo de aspectele negative ale aproapelui meu.

Cand i-am spus Domnului ca urechile mele au asurzit, El a constatat ca am neglijat sa ascult zilnic vocea sa. In marea sa milostivire, Domnul mi-a oferit o consultatie gratuita.

Astfel eu ma angajez, parasind aceasta clinica, sa nu iau decat remediile naturale pe care Domnul mi le-a prescris in acest moment de adevar cu mine: Cand ma ridic din pat sa beau un pahar de recunostinta; Inainte de a merge la munca sa iau o lingura de pace. La fiecare ora sa aplic o compresa de rabdare si sa inghit un vas de umilinta. Spre casa sa imi fac o injectie cu o buna doza de iubire. Si, inainte de a merge la culcare, sa iau doua capsule de constiinta impacata.

~autor necunoscut~

Raul este doar absenta Binelui - sa facem bine!

Dumnezeu vs. stiinta ?

Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie… Profesorul ateu ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare

Esti crestin, nu-i asa, fiule?

Da dle, spune studentul

Deci crezi in Dumnezeu?

Cu siguranta
Dumnezeu e bun?
Desigur, Dumnezeu e bun.
E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?

Da .

Profesorul zambeste cunoscator. Se gandeste putin. Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?

Da, dle. As incerca.

Deci esti bun.

N-as spune asta.

Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…

Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.

El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti raspunde la asta?

Studentul tace.

Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.

Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?

Pai…, da, spune studentul

Satana e bun?

Studentul nu ezita la aceasta intrebare “Nu”

De unde vine Satana?

Studentul ezita. De la Dumnezeu.

Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?

Da, dle.

Raul e peste tot, nu-i asa?Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?

Da.

Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.

Din nou, studentul nu raspunde.

Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?

Studentul se foieste jenat.

Da .

Deci cine le-a creat?

Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea. Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Isus Cristos, fiule?

Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.

Da, dle profesor, cred.

Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Isus?

Nu, dle. Nu L-am vazut.

Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?

Nu, dle, nu l-am auzit.

L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?

Nu, dle, ma tem ca nu.

Si totusi crezi in el?

Da.

Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?

Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.

Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.

Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.

Dle profesor, exista caldura?

Da

Si exista frig?

Da, fiule, exista si frig.

Nu, dle, nu exista.

Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.

Studentul incepe sa explice.

'Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corps au obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corps au material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut (-458 F) inseamna absenta totala a caldurii.

Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.

Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.

Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?

Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?

Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?

Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.

Ce vrei sa demonstrezi, tinere?

Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza. Gresite?

Poti explica in ce fel?

Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?

Daca te referi la procesul evolutiei , tinere, da, evident ca da.

Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?

Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul.

Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. Nu predate studentilor ceea ce ati observat, ci doar ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?

Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.

Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?

Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde. Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu….
Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, dle, exista raul?

Acum nesigur, profesorul raspunde: sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.

La asta, studentul a replicat: Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.

Profesorul s-a asezat.

PS: Studentul era Albert Einstein.

Albert Einstein a scris o carte intitulata "Dumnezeu vs. stiinta" in 1921….
Sursa:http://arta-feminitatii.blogspot.com
Cu multumiri,Animei!

Poem

de Maica Tereza

Oamenii sunt adesea neintelegatori, irationali si egoisti...
Cu toate acestea, iarta-i!
Daca esti bun, oamenii te pot acuza de egoism si intentii ascunse...
Cu toate acestea, fii bun!
Daca ai succes, poti castiga prieteni falsi si dusmani adevarati...
Cu toate acestea, cauta succesul!
Daca esti cinstit si sincer, oamenii te pot insela...
Cu toate acestea, fii cinstit si sincer!
Ceea ce construiesti in ani, altii pot darama intr-o zi...
Cu toate acestea ,construieste!
Daca gasesti linistea si fericirea, oamenii pot fi gelosi...
Cu toate acestea, fii fericit!
Binele pe care il faci azi, oamenii il vor uita maine...
Cu toate acestea, fa bine!
Da-i lumii tot ce ai mai bun, si poate nu va fi niciodata de ajuns...
Cu toate acestea ,da-i lumii tot ce ai mai bun!
La urma urmei este intre tine si Dumnezeu...
N-a fost niciodata intre tine si ei, oricum.

P.S.Acest poem este gravat pe zidul casei de copii din Calcutta.

CAPITOLUL II

INIMIOARA

La marginea codrului,intre batranul Ignis si Valea Somesului,pe unul dintre terenurile de infruntare dintre romani si dacii liberi,acolo unde Menumorut si-a intins spre nord-est aripa voievodatului sau,langa curgerea molcoma a Salajului,Dumnezeu a asezat sub brazda samanta roditoare din care a incoltit o floare de nu-ma-uita.Frumusetea florii fara margini nu a putut fi stearsa nici de cea mai aspra seceta si nici de potopul de suferinte ce nu a intarziat sa se abata asupra gradinarilor ce o ingrijau ca pe o comoara.Aici ,a fost intemeiata ,in anul de gratie 1391,o cetate cu patru porti si opzeci de suflete,o adevarata tara de paine la picoarele magurii.

Vreme de o suta de ani,dealurile impadurite ale Salajului,Tara Silvaniei cum i se spunea datorita acestui lucru,apartinea domeniului feudal al voievozilor Balc si Drag,apoi aceste locuri de basm,invesmantate in stralucite odajdii sangerii,au facut parte fie din Principatul autonom al Transilvaniei,fie din Partium .Nici altor imperii rapace nu le-a displacut sa-si infinga coltii in trupul Valcelei Lupilor.

Aici ,langa scurgerea saraca a Salajului,urmasii pastorului Ilie,basastenii,si-au dus cu demnitate crucea vietii,strabatand intinderea dintre leagan si mormant,luminati de invatatura ca anotimpurile vietii pot fi mai putine decat cele ale naturii.Soarele credintei le-a aratat ca tot ce e lumesc e trecator,hranindu-le nadejdea ca mai devreme sau mai tarziu raul scapat din cutia Pandorei va pieri,Binele va trona pretutindeni, numai cand Iubirea va deveni mama tuturora.

Multi au trecut la cele vesnice fara sa intrezareasca o indreptare a lucrurilor,insa visul de odinioara nu fusese spulberat nici macar in 1834,an in care satul din Valceaua Lupilor numara vreo noua sute de suflete.

Cu fiecare nastere se iti o noua sansa de a zdrobi lanturile robiei sufletesti,cu fiestecare purtator de Logos ,visul putea deveni realitate, pe meleagurile urmasilor pastorului Ilie ,putand trai laolalta lupul si mielul ,sub acelasi cer,sub privirea mereu treaza a Pastorului Dreptatii.

……………………………………………………………………………………………..

Cred ca in fiecare fiinta e o inima si o Inimioara.Inima e ceasul care ticaie ,dupa puterea trairii,pana se impietreste de lipsa dorului ,iar Inimioara este locul cel mai drag sufletului,universul in care ne este dat sa zarim primul rasarit de soare.

Inca de la semnarea in Cartea vietii,ne simtim legati de petecul de pamant pe care am calcat prima oara si de bolta cereasca ce acopera lumea in care am intrat.

Numai cand plecam din Inimioara,cand ne zburatacim din salasul nasterii ,intelegem ca judecand cu inima si cantarind fiecare lucru cu balanta iubirii pentru adevar,putem descoperi tezaurul ce l-am lasat acasa.

CAPITOLUL I

INTELEPCIUNEA

Intelepciunea leaga cerul de pamant si dezleaga binele de rau,oferind vietii soarele iubirii ce poate lumina fara-ncetare pe oricine.

Daruind nadejde si randuind legi ale firii,Intelepciunea este o comoara de nepretuit.Cu Ea ,viata e Lumina. Fara Ea , totul este o noapte fara de inceput si sfarsit.

Cine gusta din fructul Intelepciunii,are viata pazita.Acela gaseste fericirea in maruntisurile vietii,in bucuria de a darui.

Bunatatea si adevarul deschid portile inimii,poftind Intelepciunea sa-i treaca pragul.

Desi a fost asezata de vesnicie inainte de orice inceput,Intelepciunea o descoperim fiecare,dupa puterea noastra sufleteasca,in unul din anotimpurile vietii,iar altii sunt orfani de ea , inca de la nastere.Speranta e un prieten al ei,insa Nadejdea este cel mai bun .

Frica de Dumnezeu este scoala Intelepciunii,iar viata ,cu suisurile si coborasurile ei,este proba vie a existentei sau a mortii sale.

Intelepciunea are o familie de vita nobila,de spita domneasca,randuita sa poarte mesajul iubirii de la un capat la celalalt al pamantului,scotandu-l din ratacire pe fiecare semen,chiar daca nu-l cunoaste,facandu-i cunostinta cu tot neamul ei.Rudeniile sale de sange ,unite in cuget si simtiri,sunt dreptatea ,prudenta,increderea,smerenia,chibzuinta,blandetea,stapanirea de sine si milostivirea si toate suratele Binelui.Mama ei este Credinta,iar fiul ei este Mantuirea.

Cine se intalneste cu Intelepciunea, ii devine frate de cruce si singura umbra luminoasa.

In Inimioara,pe taramul Valcelei Lupilor,nu exista timp desprins de vesnicie,credinta strabuna a celor ce au sfiintit aceste locuri cu viata lor,lasand urme pe pamant si o lumina imprumutata de la Cer.

Moartea

Pe 13 februarie 1993,orele 22.25,moartea mi-a rapit ce am avut mai drag in acea clipa,pe mama mea.

Stiam ca moartea nu-i o taina ,ci ,mai degraba,sfarsitul acelei taine mari, care e viata;insa acest lucru nu m-a ajutat mai deloc.Nu am putut intelege de ce acel abis in care ,la un moment dat patrundem cu totii,a luat de langa mine o “icoana de om”,greu incercata de viata,obligata ,inca de la 36 de ani ,sa poarte crucea vaduviei si sa-si creasca singura cei trei copilasi.

Toate rationamentele mele s-au aratat neputincioase in a explica acest eveniment tragic.

Sufletul sfasiat de jale,teama si disperare,nu a avut parte de nicio consolare pana cand nu am luat in mana lumanarea credintei .Atunci ,am simtit o usurare.Gandul noptii vesnice nu a continuat sa ma ingrozeasca, iar apele tulburi in care se scalda cugetul meu pareau sa se limpezeasca, instantaneu.

Am stat si am reflectat asupra mortii,bazandu-ma de la inceput pe invataturile biblice.

În tradiţia biblica crestina, primul om, Adam, era la început nemuritor, dar a primit moartea drept pedeapsă de la Dumnezeu pentru că a căzut în ispită, gustând din fructul oprit. Adam a trebuit să se întoarcă în pământ, adică în materia din care a fost creat . Moartea nu era considerată în Vechiul Testament un sfârşit, ci exista posibilitatea invierii, şi era asociată cu "somnul" , ceea ce implica o trezire la Judecata de Apoi. În Noul Testament nu apare o nouă filosofie despre moarte. Aici se menţionează clar că sufletul poate fi nemuritor, mesajul Noului Testament fiind că Iisus Hristos a învins moartea. Prin stăpânirea morţii, diavolul avea pe toţi oamenii în puterea sa, însă Iisus, jertfindu-se pentru muritori, i-a eliberat. În Biblie se spune că "cei care cred în Fiul lui Dumnezeu nu vor muri, ci vor avea viaţă veşnică" .

Moartea, ca si viata, sunt niste taine de-ale lui Dumnezeu: venim pe lume, nu stim de ce si plecam fara sa stim unde. Exista un ceas al mortii care nu poate fi evitat. Te ia cu somn, un somn greu, apoi te cuprinde întunericul, te faci rece ca gheata si devii inert. Sufletul, în clipa mortii, se desface cu greu de trup, ruperea e violenta, si pleaca pe un drum lung, fara întoarcere.

Moartea e grea, poate din aceasta cauza si Vasile Pârvan îi atribuie mortii rolul purificator: prin moarte se rascumpara toate greselile vietii de aici, zicea el. Moartea, de cele mai multe ori, vine noaptea, caci noaptea e sora cu moartea: noaptea e sora blânda a mortii, pe când moartea e sora crunta a noptii .

Porunca cea dintâi a lui Dumnezeu, după greşeala protopărinţilor noştri, a fost aceasta: Cu moarte veţi plati. Şi, într-adevăr, după călcarea poruncii, două morţi au venit asupra neamului omenesc. Adam, după 930 de ani, şi Eva, după 950 de ani, au primit moartea trupească, iar moartea duhovnicească a fost lungă de 5508 ani, până la venirea în trup a Noului Adam - Hristos, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru.

Dar oare din care pricină, Adam, a numit-o pe Eva, adică "viaţă", deşi se cuvenea s-o numească moarte, că prin ea a venit moartea în lume? Aşa era cu dreptate. Dar în loc s-o numească moarte, o numeşte viaţă, că zice: Şi a pus Adam numele femeii sale Eva, ce se tâlcuieşte viaţă.

Deci cum prin Eva vine moartea şi Adam o numeşte viaţă? Sfântul Grigore de Nissane aduce o clarificare: "Pentru două pricini Adam a pus numele femeii sale Eva, adică viaţă: Mai întâi pentru că ea trebuia să fie maica tuturor celor vii după trup, că ea a născut primul copil, pe Cain, şi a adus în viaţă prima fiinţă omenească. A doua, că prin Eva cea tainică, prin strănepoata Evei cea dintâi, adică prin Preasfânta, Preacurata Născatoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria, avea să vină în lume viaţa, adică Hristos.”

Iată pentru care pricină Adam, fiind prooroc şi făptura cea dintâi a lui Dumnezeu, a proorocit ca Evei să i se pună numele acesta, pentru aceste două pricini. Mai întâi, că va fi maica tuturor celor vii, cum arată Scriptura - deci o tâlcuire o avem în Scriptură şi una în Tradiţie, de la Sfinţii Părinti - iar a doua, că deşi moartea a venit prin femeie, tot prin femeie va trebui să vină la plinirea vremii şi viaţa.

Dupa aceasta trecere in revista a originii pacatului,revin la momentul 13 februarie 1993.

Cu o saptamana inainte, mama,fusese internata la Spitalul Judetean Maramures,punandu-i-se diagnosticul de accident vascular cerebral.

Dupa trei zile de la internare, intrase in coma,stare din care a iesit doar inaintea mortii ,cand a rostit ,cu o claritate de netagaduit,faptul ca e timpul sa plece langa tatal meu.

Eu si fratele mijlociu, fiind la capataiul dansei,am ramas fara cuvinte,cand maicuta a parasit arena vietii.Atunci,ea avea zambetul pe buze si chipul de o frumusete senina ,incat parea ca doarme linistita ,fiind in toiul unui vis serafic.Parea fericita ca si-a dus cu multa demnitate crucea vaduviei,oferind copiilor sai ,neamurilor sale,dar si strainilor o lectie de viata ,asezata pe iubire,respect si credinta.

Si acum, dupa 17 ani ,amintirile care ma napadesc imi ofera senzatia ca ea nu a plecat de langa noi.Ea continua sa ne vegheze din umbra ,calauzindu-ne mereu sa faptuim Binele.

Dumnezeu s-o odihneasca in pace !

Iubirea

-->

Nemarginirea cerului ,caldura soarelui si lumina credintei sunt regasite in absolutul iubirii;ofera limite de neinchipuit fiintei care se pune in slujba dragostei,daruind puteri ce intrec pana si infricosatoarea moarte

Iubirea este fiica a iluziei si mama a deziluziei ;iubirea e consolare in dezolare ,e singurul leac impotriva mortii,a carei sora si este.

Iubirea e un sentiment inaltator care cuprinde si fiinta spirituala a indragostitului.

Iubirea nu este,in fond,nici idee,nici act de vointa;e mai degraba dorinta si sentiment.

In iubire si prin iubire se petrece actul perpetuarii.A te perpetua inseamna a muri ,a darui viata noastra altuia .De altfel orice act de generare inseamna a te imparti ;intrucatva ,a muri. A trai inseamna a te darui, a te perpetua;iar a te perpetua si a te darui inseamna a muri. Ne unim cu un altul, doar pentru a ne imparti de fapt .Imbratisarea intima are ceva distructiv ,tragic, fiind o intima sfasiere .Indragostitii ,imbratisandu-se ,se urasc tot atat de mult cat se iubesc.Si mai cu seama se lupta ,lupta pentru un al treilea ,fara viata inca .Iubirea e o lupta.

Iubirea carnala ,iubire a intregului trup cu simturile sale, care e originea animala a societatii omenesti ,din aceasta indragostire izvoraste iubirea spirituala .

Iubirea spirituala ,se naste din durere,din moartea iubirii carnale.

Iubirea senzuala contopeste trupurile, dar desparte sufletele .Indragostitii nu ajung sa se iubeasca pana la renuntarea de sine, pana la adevarata fuziune a sufletelor ,si nu numai a trupurilor lor ,decat atunci cand durerea le-a sfaramat inimile .Caci oamenii nu se iubesc cu dragoste spirituala decat atunci cand au suferit impreuna aceeasi durere .Atunci s-au cunoscut si s-au simtit. Atunci s-au compatimit si s-au iubit. Caci a iubi inseamna a patimi impreuna ,a compatimi .Daca placerea uneste trupurile, necazul uneste sufletele ,le uneste suferintele.

Compatimirea este esenta iubirii spirituale ,a iubirii care are constiinta de a fi iubire.

Nu cunosti nimic ce n-ai iubit mai intai .Nu poti cunoaste bine decat ceea ce iubesti.

Iubirea personalizeaza tot ce iubeste ,tot ce compatimeste .Cand iubirea este atat de vie ,puternica, debordanta incat iubeste totul, atunci ea personalizeaza totul .Numai prin durere fiinta vie ajunge sa aiba constiinta de sine, personalitate ,constiinta propriei limitari.

Amorul este o inepuizabila poveste ,mit si adevar ,vraja si istorie sursa de viata si moarte.

Amorul nu este o rivalitate ,este o colaborare sinalagmatica,dand nastere la obligatii reciproce .Amorul total e o calatorie in doi .Amorul fizic este o impartire in sens de adunare: Amantii ,de pilda, se aduna pentru a se imparti .A imparti in amor inseamna a pune laolalta. Amorul nu e o lupta, rivalitate ,ci completare, colaborare, intregire .Amorul fiind o calatorie in doi, pentru a descoperi, a invata laolalta, unul pe celalalt ,se ghideaza dupa principiul:Sa-l iubesti, invatandu-l si sa-l inveti ,iubindu-l.

Gelozia este un sentiment absurd,o exacerbare a sentimentului proprietatii ;Gelozia epuizeaza iubirea .In adevarata iubire nu exista gelozie .Iubind ,te imparti si pui laolalta ,tezaurizand absolutul.

Iubirea fiind un sentiment puternic, atotcuprinzator, amestec de daruire,sacrificiu si tandrete;are taria de a indeparta gelozia,lasand zborului iubirii sansa de a se primeni cu fiecare clipa daruita celuilalt, spre a dobandi elixirul fericirii.

SCRISOARE

de Ion Minulescu

Ma-ntrebi ce fac?...
Ce vrei sa fac
Mai mult decat s-astept... sa tac...
Sa casc... sa dorm si... sa visez
Pe fondul roz al unei vechi Ghiordez,
Pe care cateodata sade
Si blonda mea Scheherazade...
Fac ce-am facut si ieri
Si totdeauna —
Ma bat cu vantul si ma cert cu luna...
Din cand in cand ma urc pe deal, spre soare,
Sa ma-ntregesc cu globul lui fierbinte —
O veche si unica sarbatoare
Ce-o praznuiesc de patruzeci de ani...
Cu Oltul, insa, nu mai stau de vorba,
Ca-i monoton si marginit la minte,
Si nu stie sa curga decat spre Dragasani...
Fac pe Narcis in apa din fantana,
Sarut pe Maica Domnului de pe troita,
Pe Sfantul Petre-l duc spre cimitir de mana
Citesc pe Jules Laforgue
Si pe Arthur Rimbaud,
Iar cand imi iese-n cale Domnul Nita —
Invatator si... carciumar si... deputat...
Ma-nchin umil in fata Cristosului din sat,
Il scuip in frunte
Si ii dau cu “Huo!”...
Si-asa razbun si pe Laforgue
Si pe Rimbaud...
Iar cand se face noapte si tacere,
Cand boii dorm pe burta
Si oamenii pe spate,
Ma fragmentez in pietre nestemate
Si porcilor ma dau sa ma digere...

De ce-ai dat,Doamne?

de Grigore Vieru

Copiii lesina, nu-i bine,
Si moarte picura din nori.
Si chiar izvorului ii vine
Un fel de greata uneori.
Atatea vorbe si minciuni,
Atatea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare si la pom?!
A prins a inalbi,
Precum ninsorile,
Si tineretea mea!
Mai bine ar vorbi
In lume florile,
Iar omul ar tacea!
E falsa mila ori e muta,
Iar crucea de la piept e joc.
In moarte tot mai multi se muta,
Vazand ca-n viata nu au loc.
Atatea vorbe si minciuni,
Atatea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare si la pom?!
A prins a inalbi,
Precum ninsorile,
Si tineretea mea!
Mai bine ar vorbi
In lume florile,
Iar omul ar tacea!

Casa parinteasca

de Grigore Vieru

Ascultati-ma, surori, pe mine,
Si voi, fratii mei, ce va sfaditi:
E pacat, nu-i drept si nu e bine
Sa vinzi casa care te-a-ncalzit.
Bani ne-ar trebui la fiecare,
Toti avem copii si vremea-i grea.
Insa cum sa vinzi fereastra oare,
Cea la care maica te-astepta?!
Casa parinteasca nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfant.
Din atatea lucruri dragi si sfinte
Ochii mamei inca ne privesc.
O vom da si vor schimba lacata
Si vor pune si ferestre noi.
Si trecand pe langa ea vreodata,
Va privi ca la straini la noi.

Casa parinteasca nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfant.
Din atatea lucruri dragi si sfinte
Ochii mamei inca ne privesc.
Vom pleca si noi canva din viata
Si parintii sus ne-or intreba
Ce mai face casa lor cea draga,
Cine are grija azi de ea.

LUMEA VISELOR

Cand ma las in bratele lui Morfeu , uneori ,ma desprind de realitate.
Inaintand prin labirintul viselor,printr-un univers tainic,rupt de lume si parca neatins de molima timpului ,intalnesc imagini ce se succed cu o repeziciune uluitoare,acompaniate sau nu de voci,sunt martor sau actor intr-un scenariu a carui talcuire ma constientizeaza ca lumea mea e mult mai larga,iar universul viselor ofera fiintei mele puteri nebanuite ,dar si slabiciunea de a fi arareori aproape de judecata lui Solomon.
E o aventura interesanta sa cobor in abisul viselor,loc in care legile cunoscute par de neaplicat,insa nu pot sa nu caut sa deslusesc cateceva despre aceasta lume misterioasa,cladita pe fundamentul nemarginirii,univers aflat dincolo de starea de veghe.
Am pornit la drum pe o cale studiata de stiintele de granite,verificand in ce masura descoperirile lui Freud ,Jung sau altii sau adeverit in cazul meu.
Nu a fost usor sa inteleg lumea in care am intrat,insa ,pe masura ce inaintam pe aceste fagase necunoscute,intalneam marturii tot mai clare in sensul ca omul este nu doar parte din Univers,ci insusi Universul ,in el cuibarindu-se un “areal”nemarginit,de neinchipuit.
Nu cred ca exista un om care sa nu fi avut macar un vis !
Plimbarea apostoliceasca pe fagasul visului porneste de la o conceptie care are in centrul sau omul inzestrat cu simturi prin care poate lua contact cu lumea invizibila,o lume plina de materii extraeterate numite fluide.
Chiar si –n lumea fizica ,simturile noastre sunt limitate:in lumina, noi nu vedem cele sapte culori din spectrul solar,ochiul nostru vede lumina numai cand numarul vibratiilor este cuprins intre 350.000.000 si 760.000.000.de vibratii pe secunda.
Cum este firesc,inainte de a executa o actiune,ne inchipuim cum o vom realiza.Intai, actiunea va fi o creatie mentala si apoi o vom realiza in lumea fizica;asa ajungem sa intelegem ca gandirea,idea,apartine lumilor divine,imaginea unui lucru apartine unor lumi spirituale,iar constructia fizica apartine lumii fizice.
Drumul spre lumea invizibila porneste de la informatiile centralizate in formatiunea nervoasa numita hipotalamus si continua cu intelegerea corpului uman ca o reunire interconectata a corpului fizic cu cel eteric si cu cel astral.
Corpul eteric absoarbe fluidul cosmic prin sapte centri de absortie si-l elimina prin porii pielii,prin degete si prin ochi,un om putand influienta pe altul.
Corpul astral -cel responsabil cu visele noastre,corespunde invelisurilor fluidice ale planetei noastre,la fel ca si corpul vital intra in componenta aurei, avand aspectul unui oval cu varful in jos, fiind un vehicul al spiritului in spatiu .El este centrul de transformare al impresiilor din lumea exterioara in senzatii ,oferind starea de veghe ,de atentie ,fiind racordat la corpul fizic prin substanta reticulara la nivelul bulbului rahidian.
In timpul somnului ,majoritatea oamenilor trec prin cinci sau sase cicluri successive de somn.In unul din aceste cicluri ,corpul astral se desprinde de cel fizic si de cel eteric pentru a iesi in lumea spiritelor sa se hraneasca cu fluide eterice din Univers .In timpul somnului cu vise ,corpul astral mai pastreaza o anumita legatura cu corpul fizic si corpul eteric printr-un cordon fluidic .Daca acest cordon se rupe ,atunci avem somnul fara vise ,legaturile cu organele de simt fiind intrerupte ,corpul astral nu mai poate raporta just imaginile din vis.
Sunt sigur ca amprenta visului lasa urme adanci ,umbrind sau luminand viata dupa putinta de a descoperi firul salvator al Ariadnei; visul parand tot mai ades " o carte cu sapte peceti ". Visul este un limbaj al sufletului ce ofera o oportunitate de autocunoastere. El este expresia prin care sufletul cauta sa mentina integralitatea fiintei noastra pe calea evolutiei personale, eliberandu-ne in acelasi timp de vechile atitudini care, tinandu-ne prizonieri ai trecutului, nu ne mai sunt de nici un folos. El opereaza cu simboluri.
Visele se produc din instincte fizice,acestea sunt chinuitoare si se produc inainte de miezul noptii ;altele se nasc sub influiente exterioare si le putem conditiona ;iar adevaratele vise se produc in majoritatea cazurilor in orele diminetii.
Visele produse de excitatiile fizice sunt legate de sange si de organele interne ale organismului .Daca inainte de culcare mancam seara alimente greu digerabile, visele vor fi chinuitoare,caci respiratia este ingreunata ,iar nervii se abat de la starea lor normala de repaus.
Pentru a avea vise determinate,in scopul ducerii la bun sfarsit a oricarei dorinte ,trebuie sa avem in vedere urmatoarele reguli :masa de seara se va servi cu cel putin doua ore inainte de culcare,ea necontinand bauturi excitante ca :alcool,cafea,ceai ;inainte de a dormi nu vom face eforturi fizice ,cel ce doreste sa vada un vis determinat sa exerseze ,dupa ce s-a culcat in pat ,exercitii de concentrare a gandirii ,care sa aiba la baza inchipuirea obiectului dorit.
Arta conditionarii viselor duce la clarviziune, putand obtine in starea de monodeism (viziune a autosugestiei) vise de clarviziune nascatoare de premonitii.
Diferenta intre cei ce isi amintesc visul si cei care nu si-l amintesc este legata de perioada din ciclul de somn pe care o traverseaza subiectul cand a fost trezit.
Cei care viseaza nu sunt total inconstienti de stimuli exteriori ,chiar daca asa par.
In general,visele se desfasoara in timp real si nu trec rapid ca un fulger,indiferent din ce clasa fac parte. Visele se pot clasifica astfel:

1 - Vise simbolice

2 - Vise compensatorii

3 - Vise legate de starea de sanatate

4 - Vise legate de gasirea solutiilor unor probleme

5 - Vise telepatice

6 - Vise premonitorii

7 - Vise lucide

8 – Cosmaruri
Inca din cele mai vechi timpuri ,babilonienii,egiptenii si fenicienii s-au ocupat cu talmacirea viselor,incercand a dezlega nodul Gordian ce leaga fiinta deUnivers .
Originea viselor este necunoscuta si, daca nu le retinem, le pierdem, ramanand astfel mai saraci cu o amintire sau cu anumite indicii care ne-ar fi putut ajuta sa ne rezolvam mai bine problemele din viata de zi cu zi.
Visele sunt utile pentru a invata mai multe despre sentimentele , gandurile, comportamentul, motivele, valorile celui care le-a visat.
In ultima vreme tot mai multi afla ca visele ii pot ajuta in rezolvarea problemelor pe care le au.
Personajele din vis sunt adesea proiectii ale dorintelor care salasluiesc in noi si care reprezinta lumea trairilor noastre interioare .. In functie de subiectul visului, calitatile sau defectele pe care noi le atribuim celor care compun sfera relatilor noastre concrete sunt de fapt trasaturi de caracter care ne apartin noua insine.. Anumite personaje care ne populeaza visele nu sunt altceva decat simboluri care exprima realitati deja existente in lumea psihismului nostru. Fiecare personaj din vis devine astfel un simbol al unei stari de spirit, al unei credinte sau tendinte.

Un rol important in intelegerea lumii viselor il are subconstientul.El regizeaza in fiecare noapte o piesa care are scopul de a ne introduce in atmosfera populata de rolurile noastre din viata si de a ne revela propria existenta cu conflictele si problematicile ei;ajutandu-ne sa intelegem aceasta stare modificata de constiinta in care se construiesc povesti in imagini pe baza amintirilor si preocuparilor prezente sau a fanteziilor si imaginilor.
In general, toate persoanele viseaza, desi multi oameni nu isi amintesc dimineata visele. Studiile arata ca persoanele care nu isi amintesc, viseaza la fel de mult ca si cele care isi amintesc. Cel mai mult conteza in intelegerea viselor ceea ce se intampla la trezire. Cand te trezesti incerca sa iti amintesti detaliile . Pe masura ca aptitudinea ta de a a-ti aminti visele se imbunatateste, cauta sa observi pattern-uri. Arareori ,oamenii pot sa aiba constiinta faptului ca viseaza si chiar si asa, acest lucru nu impiedica derularea spontana a visului. Unele cercetari au demonstrat ca este posibil ca intr-o anumita masura sa putem influenta continutul visului. Anumite evenimente sau intamplari traite inainte de culcare isi pun amprenta asupra continutului visului. In decursul timpului s-au elaborat o serie de teorii privind functiile si natura viselor.
Sigmund Freud a fost cel care a creat una dintre primele teorii despre functiile viselor. Dorintele, nevoile sau ideile pe are o persoana le gaseste inacceptabile si care sunt reprimate in inconstient, reprezinta continutul latent al viselor. Toate continuturile reprimate sunt exprimate in mod simbolic prin intermediul viselor, evitandu-se in felul acesta sentimentele de vinovatie sau anxietatea care ar aparea daca dorintele ar aparea in constiinta. In urma mai multor cercetari ulterioare, s-a descoperit ca intr-adevar continutul viselor are un inteles psihologic. Mai toti psihologii sunt de acord ca visele se concentreaza pe niste probleme emotionale si ca, prin analiza lor putem sa intelegem mai multe despre noi in scopul evolutiei noastre personale. Continutul visului poate face posibila emiterea unor predictii despre grijile si interesele visatorului.
Psihanaliza este stiinta de granita ce se ocupa cu interpretarea si analiza viselor. In psihanaliza interpretarea viselor este un instrument care ajuta la descoperirea continuturilor psihice - emotii si aspiratii refulate, tendinte instinctuale blocate etc. - aflate in inconstient, continuturi care se manifesta patologic prin simptome nevrotice.
"Visul este calea regala spre inconstient", afirma Sigmund Freud. Tot Freud este cel care a deschis primul calea spre utilizarea interpretarii/analizei viselor ca mijloc de investigare psihica.
In 1984 ,o teorie avansata de Evans, exprima o alta viziune a psihologilor asupra functiilor visarii .Evans sustinea ca visarea permite creierului sa ordoneze si sa organizeze o multitudine de impresii senzoriale primite in decursul unei zile ,pentru a alege lucrurile care trebuie uitate si pe cele care vor fi rememorate ulterior.
Sper ,din toata inima ,ca aceasta incursiune in “Lumea viselor” sa aduca putina lumina in clarificarea unor situatii aflate sub zodia “Universului invizibil”!