Viața lui Eminescu, prin ochii lui Nichita Stanescu!

POETUL ,,NECUVINTELOR" DESPRE POETUL ,,NEPERECHE"

”Eminescu? E foarte greu să respiri după el, dar cu clipa în care el ne-a devenit nouă tuturor respiraţie, va trebui ca noi înşine, la rândul nostru, să fim respiraţie nenăscuţilor. Eminescu este pur, genuin, un aer curat”, așa-l descrie Nichita Stănescu pe poetul nepereche, atunci când Nicolae Băciuț îl întreabă ce reprezintă Eminescu pentru el.

L-a iubit mult pe Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889). L-a descris și i-a vorbit prin versuri: ’’Tu n-ai murit,/ pentru că eu sunt trupul tău/ care vorbește cu vorbele tale’’. Nichita Stănescu (31 martie 1933 – 13 decembrie 1983), poetul necuvintelor, spunea că fiecare poet are o voce a lui unică, însă pentru el, Eminescu a fost vocea care a trecut de granițele vieții și ale morții, ale fizicului și materialului. S-au întâlnit mereu în profunzimea universului metafizic.

Se povestește despre Nichita Stănescu că, după ce a fost laureat al premiului Herder, a cumpărat flori de aproximativ 5.000 de mărci, după care le-a semănat în fața casei de la Viena în care a locuit Mihai Eminescu. Când s-a întors în țară, poetul ar fi avut probleme cu Securitatea, însă norocul său a fost un jurnalist care a fotografiat florile, astfel având dovada că banii într-adevăr au fost cheltuiți numai pe flori. Atât de mult l-a iubit Nichita pe Eminescu.

În Album Memorial – Nichita Stănescu, există trei poezii dedicate poetului nepereche, în care Stănescu descrie viața lui Eminescu, pe etape, folosindu-se de versuri și cuvinte. Atât de dragi lui!

Iată cele trei poezii dedicate geniului:

~

EMINESCU ADOLESCENT

Cuvânt apăsând pe cuvânt,

ce umbra de codri surâzând!

Gând apăsând pe gând,

ce luceafăr în noapte arzând!

Val înspre val alergând,

ce rază de lună lucind!

Timpul ce mișcă doar timp,

ce frunte de ghimp sângerând!

S-or duce aproape pierind

păsări în vânt,

mai murmurând,

mai scânteind

Dar cine le va fi privind,

mama plângând,

sămânța-nflorind,

cuvânt apăsând pe cuvânt?

~

EMINESCU MATUR

În sine însuși ningea

cu negri fulgi de zăpadă,

fiind el era

o ruptură, o cascadă

El însuși nu mai era el,

felul lui își schimbase felul

cum purgatoriul își schimba-n inel

de aură infernul.

Atâta dragoste si-atâta aspră bunătate

a fost să aiba-n sine el cu sine însuși

că desfăcea orice lăcate

cu plânsul cheilor din plânsu-și.

Altfel, la trup voinic si ager,

cu gene rari la ochi și arse,

era ceva de tot arhaic

în viitorul ce-l parcurse

Apoi el puse palma-i față de iriși

dară prin ea avu vedere

a celor scriși încă nescriși

și văduvilor toți de stele.

~

EMINESCU ULTIM

Peșteră absorbitoare,

cerc absorbitor de punct,

corn de melc care nu doare

suntul resorbit in sunt.

Tu lumină alergândă

reîntorcându-te acasă

bruscă devenind flămândă

rechemându-și iar mireasa

Ah, suavă recădere

a cuvântului în sine,

cercuri, cercuri de tăcere

absorbind în ea divine

sensuri, sensuri, înțelesuri,

îngustându-se în unghi,

smulgere spre înapoi,

frig al ninsorii rechemat în nori,

urlet și rechemare,

tu!

Nașterea lui Eminescu

de Adrian Păunescu

Ciudată noapte simt că o să fie

și-o să trăznească în dicționar,

la noapte, în Moldova mijlocie,

se naște Eminescul nostru iar.

A fost sortit să vină-n cea mai dulce

și-n cea mai sfâșiată dintre țări,

pleca-vor toți ai zilei să se culce

și-l vor primi strămoșii lui călări.

Așa firesc se-ntâmplă nefirescul,

pământul nostru suferă adânc,

la Ipotești se naște Eminescu

și-n toată România mame plâng.

La noapte, dintr-un pântec și o slovă,

se naște steaua celor ce-au tăcut,

îngenunchez, în fața ta, Moldovă,

și mâna mult lovită ți-o sărut.

De-atâtea ori, în vremuri, sfâșiată

ai fost, Moldovă, cum să spun nu pot,

dar Eminescu ce se naște, iată,

în Doina lui, o să cuprindă tot.

Ciudată noapte, noaptea noastră mare,

o noapte cum a fost la început,

și, de la Cernăuți și pân’ la Mare,

pâraiele se-aud plângând în Prut.

În el tresare trist Moldova toată,

toți frații-nstrăinați se regăsesc,

în el o inimă va ști să bată

acum și veșnic, dorul românesc.

În Voroneț s-a răsculat albastrul,

ca dintr-un cer fremătător de frați,

la noapte-n țară va urca un astru,

se naște El, români, vă închinați!

"Mioriţa” - ce ascunde, de fapt, şi cum a fost descoperită celebra baladă?

Legătura neştiută cu exilarea poetului Alecu Russo la Mănăstirea Soveja.

Balada "Mioriţa" a fost culeasă de Alecu Russo, în Munţii Vrancei, la Soveja, la mijlocul secolului XIX şi prelucrată de poetul Vasile Alecsandri.

Cea mai cunoscuta baladă populară , „Mioriţa”, o adevărată capodoperă a folclorului literar românesc, pe care criticul literar George Călinescu o plasează între operele fundamentale ale poporului român, a fost culeasă de poetul, prozatorul şi eseistul român Alecu Russo, în Munţii Vrancei, la mijlocul secolului XIX.

Russo era recunoscu pentru faptul că se ocupa de culegerea de poezii, balade şi doine, dar descoperirea baladei „Mioriţa” este rodul unei întâmplări la care scriitorul, ideolog al generaţiei de la 1848, nu se aştepta.

O piesă de teatru scrisă de el, „Jicnicerul Vadră”, prezentată la Teatrul Naţional din Iaşi, care a deranjat autorităţile vremii, avea să-i aducă în primăvara anului 1846 o perioadă de cinci săptămâni „de exil” la Soveja, în munţii Vrancei, experienţă pe care Russo o povesteşte în lucrarea „Jurnalul Soveja. Ziarul unui exilat politic la 1846”, publicată după moartea sa de Alexandru Odobescu.

În jurnal, Alecu Russo redă întâlnirea cu unul dintre „arhivarii” baladei populare, moment care potrivit celor relatate în jurnal s-a petrecut pe 11 martie.

„11 martie. Toată noaptea a bătut un vânt năprasnic; drept mângâiere îmi spun că nu e nimic pe lângă val-vârtejul ce se obişnuieşte pe aci. Nu mă trezisem bine, când un alt lăutar veni să mă cinstească în pat cu un nou concert de fluier…”, scrie Russo în jurnal.

Anterior, pe 10 martie, Russo pomeneşte de „o petrecere” la care a participat într-o zi de sărbătoare.

„Am petrecut dimineaţa ascultând cântecele olteneşti ale lăutarilor din sat... i-am încercat pe toţi cu luare-aminte. Mâine au să vie să-mi povestească toate mai cu amănuntul. Iată programa concertului: Variaţii pe fluier, improvizate de un concertant al locului... E un mândru voinic din acel soi de oameni ce se numesc mocani, adică oameni de la munte şi care par a face oarecare deosebire între neamul lor şi al oamenilor de la câmp. Graiul lui, ce nu e moldovenesc, nu-i nici muntenesc, ci e apăsat şi se aduce ca al ardelenilor. El cântă tot felul de cântece, şi moldoveneşti şi mocăneşti şi ardeleneşti şi în sfârşit ştie a o întoarce şi pe struna acelei poeme aşa de simplă şi nevinovată, aşa de dulce şi plină de dor şi duioşie, ce se cheamă doina .

Deşi Russo nu dă amănunte despre „Mioriţa”, cercetătorii consideră că acela a fost momentul culegerii de la localnici a preţioasei balade, mai cu seamă că între 11 martie şi 22 martie 1846 jurnalul său zilnic de până atunci este întrerupt.

Profesorul nonagenar Iulian Albu, din comuna Soveja, care împreună cu soţia sa Florica s-au aplecat asupra operei, spune într-u interviu pentru publicaţia „Lumina” că singurul loc de pe pământ unde s-a descoperit „Mioriţa” este Soveja.

"Fiindcă aici există acest <<triplex confinium>> (graniţă triplă) unde s-au întâlnit păstorii din Muntenia, Ardeal şi Moldova. De altfel, şi Alecu Russo, în sejurul său forţat la Mănăstirea Soveja, afirmă acest lucru. După ce aude cântarea de la oltenii din sat, neştiind că lăutarii respectivi erau munteni aduşi de Matei Basarab pe moşia mănăstirii, spune că a auzit-o cântată şi de trăitorii din văile rucărenilor şi dragoslovenilor, locuitorii celor două sate ale Sovejei-Rucăreni şi Dragoloveni, ajunşi aici din Rucărul şi Dragoslavele, de dincolo de munţi, din Ţara Românească, în două-trei valuri în istorie”.

Russo plasează balada între capodoperele lumii, alături de operele poeţilor antici Virgilius şi Ovidiu. „Pe lângă aceşti doi creatori de poezie antică s-a adăugit un al treilea poet, păstorul câmpiilor şi al munţilor noştri, care a produs cea mai frumoasă epopee pastorală din lume: Mioriţa”, scrie Alecu Russo.

Fără a avea pretenţia de a-şi revendica opera, mai ales că îşi publica sub anonimat lucrările (n.a. vezi volumul „Cântarea României”), Alecu Russo i-a încredinţat balada poetului Vasile Alecsandri, pe care acesta o „şlefuieşte” şi o publică cu titlul „Mieoara”, pentru prima dată în anul 1850, în secţiunea „Cântece poporale româneşti” din gazeta „Bucovina” din Cernăuţi, pentru ca mai apoi, în 1852 să includă balada Mioriţa şi în volumul „Poesii poporale. Balade (Cântece păstoreşti)”

Deşi Alecsandri a încercat mai târziu să-şi aroge paternitatea baladei, el însuşi mărturiseşte într-o scrisoare trimisă publicistului Alexandru Hurmuzachi că „această baladă mi-a fost adusă din Munţii Sovejii de D. A.Russo, care o descoperise”

De-a lungul timpului, poezia a cunoscut o largă râspândire, astăzi circulând peste 1000 de variante.

„Articulând unul dintre cele patru mituri fondatoare ale românilor, după cum spune G. Călinescu, balada „Mioriţa” nu a încetat să suscite, deopotrivă, interesul publicului larg şi pe acela al specialiştilor. Existenţa ei, în istorie, începând cu 1850 şi întru eternitate, continuă să emoţioneze şi să surprindă reflexiv. Ne apar şi azi ca deosebite tristeţea şi neliniştea metafizică a mamei care-şi caută fiul pe pământ, în timp ce el străbate cărările luminate de stele ale cerului. Controversele privind problematica acestei balade există încă. Istorici, antropologi, folclorişti, muzicologi, filologi ş.a. s-au străduit să instituie direcţii în analiza fenomenului reprezentat de circulaţia variantelor, forma publicată de Alecsandri, bogăţia motivică şi tematică, legătura cu motive de circulaţie naţională şi/sau europeană, străvechimea sau actualitatea textului. În răstimp, peste baladă s-au aşezat straturi de semnificaţii, reprezentând adâncimi şi culmi ale spiritualităţii româneşti”, ne spune Maria Lupu, profesor de limba şi literatura română din Focşani.

MIORIŢA

Pe-un picior de plai,

Pe-o gură de rai,

Iată vin în cale,

Se cobor la vale

Trei turme de miei

Cu trei ciobănei

Unu-i moldovean

Unu-i ungurean

Şi unu-i vrâncean.

Iar cel ungurean,

Şi cu cel vrâncean,

Mări se vorbiră,

Şi se sfătuiră

Pe l-apus de soare

Ca să mi-l omoare

Pe cel moldovan

Că-i mai ortoman

Ş-are oi mai multe,

Mândre şi cornute,

Şi cai învăţaţi

Şi câni mai bărbaţi...

Dar cea mioriţă

Cu lâna plăviţă

De trei zile-ncoace

Gura nu-i mai tace,

Iarba nu-i mai place.

- Mioriţă laie,

Laie, bucălaie,

De trei zile-ncoace

Gura nu-ţi mai tace!

Ori iarba nu-ţi place,

Ori eşti bolnăvioară,

Draguţă Mioară?

- Drăguţule bace

Dă-ţi oile-ncoace

La negru zăvoi,

Că-i iarbă de noi

Şi umbră de voi.

Stăpâne, stăpâne,

Îţi cheamă ş-un câne

Cel mai bărbătesc

Şi cel mai frăţesc,

Că l-apus de soare

Vor să mi te-omoare

Baciul ungurean

Şi cu cel vrâncean!

- Oiţă bârsană,

De eşti năzdrăvană

Şi de-a fi să mor

În câmp de mohor,

Să spui lui vrâncean

Şi lui ungurean

Ca să mă îngroape

Aici pe-aproape

În strunga de oi,

Să fiu tot cu voi;

În dosul stânii,

Să mi-aud cânii.

Aste să le spui,

Iar la cap să-mi pui

Fluieraş de fag,

Mult zice cu drag!

Fluieraş de os,

Mult zice duios!

Fluieraş de soc,

Mult zice cu foc!

Vântul când a bate

Prin ele-a răzbate,

Ş-oile s-or strânge

Pe mine m-or plânge

Cu lacrimi de sânge!

Iar tu de omor

Să nu le spui lor...

Să le spui curat

Că m-am însurat

Cu-o mândră crăiasă,

A lumii mireasă;

Că la nunta mea

A căzut o stea;

Soarele şi luna

Mi-au ţinut cununa;

Brazi şi păltinaşi

I-am avut nuntaşi;

Preoţi, munţii mari,

Păsări lăutari,

Păsărele mii,

Şi stele făclii!

Iar dacă-i zări,

Dacă-i întâlni

Măicuţă bătrână

Cu brâul de lână,

Din ochi lăcrimând,

Pe culmi alergând,

Pe toţi întrebând

Şi la toţi zicând:

Cine-au cunoscut,

Cine mi-au văzut

Mândru ciobănel

Tras printr-un inel?

Feţişoara lui,

Spuma laptelui;

Musteţioara lui,

Spicul grâului;

Perişorul lui,

Pana corbului;

Ochişorii lui,

Mura câmpului!...

Tu mioara mea,

Să te-nduri de ea

Şi-i spune curat

Că m-am însurat

C-o fată de crai,

Pe-o gură de rai.

Iar la cea măicuţă

Să nu spui, drăguţă,

Că la nunta mea

A căzut o stea,

C-am avut nuntaşi

Brazi si păltinaşi,

Preoţi munţii mari,

Păsări lăutari,

Păsărele mii,

Şi stele făclii!...

Viața e un spectacol uimitor!

 

"Puteți avea defecte, puteți fi neliniștiți și chiar supărați, dar nu uitați că viața voastră este cea mai mare companie din lume." Doar tu poți să o împiedici să eșueze. Ești apreciat, admirat și iubit de atât de mulți. Amintește-ți că a fi fericit nu înseamnă să ai un cer fără furtună, un drum fără accidente, o slujbă fără efort, o relație fără dezamăgiri.

"A fi fericit înseamnă să găsești putere în iertare, speranță în bătălii, siguranță în frică, iubire în discordie." Nu înseamnă doar să te bucuri de zâmbet, ci și să reflecte tristețea. Nu este vorba doar de a sărbători succesul, ci și de a învăța din eșecuri. Nu e vorba doar de a te simți fericit cu aplauze, ci de a fi fericit în anonimat. Fericirea nu este o soartă a destinului, ci o realizare pentru cei care pot călători în interiorul lor.

"A fi fericit înseamnă să nu te mai simți victimă și să devii autorul propriului destin." "Este a merge prin deșerturi, dar a fi capabil să găsești o oază în adâncul sufletului tău. Înseamnă să-i mulțumești lui Dumnezeu în fiecare dimineață pentru miracolul vieții. A fi fericit înseamnă să nu-ți fie frică de sentimentele tale și să poți vorbi despre tine însuți. Să ai curajul de a auzi un "nu" și să găsești încredere în critici, chiar și atunci când acestea sunt nejustificate.

Înseamnă să-ți îmbrățișezi copiii, să-ți îmbrățișezi părinții, să petreci clipe poetice cu prietenii, chiar și atunci când aceștia ne rănesc.

"A fi fericit înseamnă să lași să trăiască creatura care trăiește în fiecare dintre noi, liberă, veselă și simplă." Aveți maturitatea de a putea spune: "Am făcut greșeli". Să ai curajul de a spune "îmi pare rău" Este să ai sensul de a spune "am nevoie de tine". Este să ai capacitatea de a spune "Te iubesc". Fie ca viața ta să devină o grădină de oportunități fericite... ca primăvara să fie un iubitor de bucurie și iarna un iubitor de înțelepciune.

"Și când faci o greșeală, ia-o de la capăt". Pentru că numai atunci te vei îndrăgosti de viață. Vei descoperi că a fi fericit nu înseamnă să ai o viață perfectă. Dar folosește lacrimile pentru a iriga toleranța. Folosește-ți înfrângerile pentru a-ți antrena răbdarea.

"Folosește-ți greșelile cu seninătatea sculptorului. Folosiți durerea pentru a vă conecta la plăcere. Folosiți obstacolele pentru a deschide ferestrele inteligenței. Nu renunțați niciodată... Mai presus de toate, nu renunțați niciodată la oamenii care vă iubesc. Nu încetați niciodată să fiți fericiți, pentru că viața este un spectacol uimitor!"- PAPA FRANCISC

La Mulți Ani!

 "Sfârşitul unui an nu aduce nici o încheiere şi nici un început, ci o continuare, cu toată înţelepciunea pe care ne-a inoculat-o experiența."-Hal Borland

Toate au un timp al lor, un început și un sfârșit.

Anul ce azi se încheie a început sub zodia incertitudinii și a continuat, cu suișuri și coborâșuri, așezându-mă într-o matcă a firescului, nu departe de așteptări.

Luminat de torța speranței, am perceput fiecare cădere ca o lecție de viață, iar în orișice ridicare o primenire a visului de a rămâne OM.

Anul 2022 mi-a oferit de toate, mărire și decădere, bucurii și tristeți, uneori, un amalgam de paşi mărunți pe portativul existenței, din care mâine, în noul an, nu va mai rămâne decât o vagă mireasmă ce se va risipi asemenea fulgilor dalbi ce încununează creștetul brazilor, amintiri ce se vor risipi treptat, diluându-se, în final, în uitare.

În viaţă nu este nimic uşor, dar, cu siguranţă, nimic nu este imposibil…Când mi-a fost greu, am simțit mângierea îngerilor păzitori. Ei, prin vis, prin semenii de bună credință și prin șoaptele vântului m-au îmbiat să învăț din înțelepciunea naturii lecții de supraviețuire și de înălțare.

Astăzi, la cumpăna dintre ani, vă mulțumesc tuturor celor ce mi-ați ieșit în cale, chiar și aici, în universal virtual, pentru tot ceea ce mi-ați oferit în acest an, pentru prietenie, pentru sfaturi și lecții de viață!

Cu speranța unui 2023 mult mai bun decât 2022 și mai puțin bun decât 2024, vă urez, din toată inima, La Mulți Ani!

Cu considerație,

Ionel Mesaroș

orica şi alţi 2

Crăciun fericit cu blândețe, lumină, iubire și har!

Crăciunul este despre nașterea lui Iisus. Este despre bunătate, credință, iertare, recunoștință,  familie și prietenie.

Fie ca sărbătorile de iarnă să ne aducă bucuria Crăciunului prin speranţă, spiritul Crăciunului prin pace, emoţia Crăciunului prin dragoste și ziua nașterii Mântuitorului să-l avem mereu în inimă și gând. 

Aripi de îngeri să ne atingă sufletul să ia cu ei toate supărările, lăsând lumină, speranță și pace sufletească în viața noastră. Să ningă asupra noastră doar cu bucurie și senin, cu prosperitate, zâmbete și veselie, cu sănătate și oameni dragi și peste toate cu multă iubire. 

Suflete dragi, în orice colț de lume vă aflați, vă doresc fericire, noroc,numai bine și să aveți parte de pacea pe care numai miracolul acestei sărbători o poate aduce! 

Crăciun fericit cu sănătate, sărbători alese, lumină și binecuvântări divine!

Crăciun Fericit!

 

Nașterea Mântuitorului să vă aducă sănătate, pace sufletească, înțelepciune, puterea de a spera la un mâine mai bun și să ne deschidă sufletele spre credință! Să aveți parte de tot ceea ce este mai frumos și bun! Crăciun Fericit!

Fam. Mesaroș

Sărbători Fericite!

 "Tăcerea, necuvântul, nerostirea, sunt cele mai adânci taine ale nesfârșitului..."

                                                                                                                Nichita Stănescu

Viflaim cu parfum de amintiri

În anii 80, la Băsești, leagănul copilăriei mele, Viflaimul, alături de Steaua și de colinde, era unul din cele mai frumoase obiceiuri și datini de Crăciun.

Se spune din bătrâni că Dumnezeu a lăsat colindele ca, în fiecare an de Crăciun, numele cel sfânt al Domnului să ajungă în urechile oamenilor și astfel să-i abată de la calea răutăților, iar prin glasurile argintii de copii să ducă mai departe mesajul păcii betleemice.

În ajunul Nașterii Domnului, ceata de Viflaim, formată din 9 băieți de 10-14 ani, cu diverse roluri (Irod, cătana, trei crai, preotul, ciobanul și doi îngeri-cei ce purtau Viflaimul-bisericuța din lemn) ducea mesajul de la Betleem din casă în casă, cu bucurie, realizând în fiecare loc o scenetă de câteva minute, ce ilustra Minunea Crăciunului, Nașterea Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos.

Am avut onoarea de a face parte din Viflaim, interpretând de-a lungul timpului, la început, rolul îngerului, apoi cel de cioban, iar în clasa a VIII-a cel de popă (preot), alături de colegii de școală (Nelu Ovidiu Pop-fiul primarului Mihai Pop, Sile Moldovan-fiul preotului Moldovan Vasile, vecinul meu Claudiu Silaghi-fiul tehnicianului veterinar Ioniță Silaghi, Mitru Mărieș, Floricel Zah, Simion Pop, Nelu Pop de pe râpă, Gabriel Moldovan, fiul cel mic al preotului Vasile Moldovan, actualmente preot).

Odată cu intrarea în Postul Crăciunului, ceata ce alcătuia Viflaimul se stângea pentru repetiții, pe rând, la casele noastre, pentru ca să izbutim ca în Ajunul Crăciunului să putem interpreta cât mai bine rolurile pe care le aveam.

Îmi amintesc cu mare drag despre ultimul Viflaim la care am participat, deși au trecut patru decenii. Ne-am adunat în centrul satului și am început periplul Viflaimului de la Casa Parohială, întâmpinați cu emoție de părintele Vasile și de soția sa, Ana, loc de unde am primit și o frumoasă binecuvântare a alaiului și o scurtă predică prin care ne-a racordat și mai puternic la marea sărbătoare a Crăciunului. Apoi am colindat din casă în casă, poposind mai mult în două locuri unde am rămas la masă, la casa primarului, fiul său Nelu, interpretându-l pe Irod, și la familia Silaghi, unde ne-am terminat parcursul Viflaimului.

Deși era un ger de crăpau pietrele, zăpada scrâșnind sub apăsarea bocancilor, iar obrajii ne erau înghețați, pe ulițe, ceata noastră de Viflaim colinda „Viflaime, Viflaime”, „Noi umblăm a colinda”, „O ce veste minunată!”, ”Trei crai”, iar când treceam pe lângă cimitire, „O moarte ce ți-aș plăti, Viță verde Iadăra...”

Minunate și memorabile au fost acele momente din copilărie, când albul zăpezii oferea o aură aparte Crăciunului, când mirosul de brad, cozonaci, piroște (sarmale) și cârnați dominau fieștecare casă unde am dus mesajul Nașterii Mântuitorului.

De neuitat au rămas clipele petrecute în sălașul nașterii mele, în Ininioara, cum îmi place mie să-i zic locului în care mi-a rămas inima: Băsești!

Sărbători frumoase, tuturor!

Ionel Mesaroș

Sursa foto: internet