O zi binecuvântată!

"Gândul bun e șoapta dumnezeiască a îngerului păzitor de a urma îndemnul inimii, calea spre Lumină!
De sub tutela timpului, omul iese doar când trece pragul veșniciei...
Prin cei dragi, cei ce au plecat din lumea cu dor în cea fără de dor, îngerii noștri păzitori, primim nu doar semne călăuzitoare, ci și speranța că moartea nu e o boală invincibilă, că harul divin, Iubirea, luminând ungherele vieții, trece dincolo de granițele lumii cu dor, arătând că salvarea se află în noi înșine... Iubind, dobândim înțelepciune, legând cu gândul limpezit în cleștarul iubirii cerul de pământ şi dezleagând binele de rău, și nădejdea că Iubirea e mai tare ca moartea!"

Ionel Mesaroș-"Comoara din Vâlceaua Lupilor"

Satul meu natal...

"La marginea codrului, între bătrânul Igniş şi Valea Someşului, pe unul dintre terenurile de înfruntare dintre romani şi dacii liberi, acolo unde Menumorut şi-a întins spre nord-est aripa voievodatului său, lângă curgerea molcomă a Sălajului, Dumnezeu a aşezat sub brazdă sămânţă roditoare din care a încolțit o floare de nu-mă-uita. Frumuseţea  acestei flori nu a putut fi veștejită  nici de cea mai aspră secetă şi nici de potopul de suferinţe ce nu a întârziat să se abată asupra "grădinarilor "ce o îngrijau ca pe o comoara. Aici, a fost întemeiată, în anul de graţie 1391, o cetate cu patru porţi şi opzeci de suflete, o adevărată ţară de pâine la picioarele măgurii.

Vreme de o sută de ani, dealurile împădurite ale Sălajului, Ţara Silvaniei, aparţineau domeniului feudal al voievozilor Balc şi Drag, apoi aceste locuri de basm, înveşmântate în strălucite odăjdii sângerii, au făcut parte fie din Principatul autonom al Transilvaniei, fie din Partium. Nici altor imperii rapace nu le-a displacut să-şi înfingă colţii în trupul Vâlcelei Lupilor.

Aici, lângă scurgerea săraca a Sălajului, urmaşii păstorului Ilie, băsăştenii, şi-au dus cu demnitate crucea vieţii, străbătând întinderea dintre leagăn şi mormânt, luminaţi de învăţătura că anotimpurile vieţii pot fi mai puţine decât cele ale naturii. Soarele credinţei le-a arătat că tot ce e lumesc e trecător, hrănindu-le nădejdea că,  mai devreme sau mai târziu, răul scăpat din cutia Pandorei va pieri, Binele va trona pretutindeni, numai când Iubirea va deveni mama tuturora.

Mulţi au trecut la cele veşnice fără să întrezăreasca o îndreptare a lucrurilor, însă visul de odinioară nu fusese spulberat nici măcar în 1834, an în care satul din Vâlceaua Lupilor număra vreo nouă sute de suflete.

Cu fiecare naştere, se iţi o nouă şansă de a zdrobi lanţurile robiei sufleteşti, cu fieştecare purtător de Logos, visul putea deveni realitate; pe meleagurile urmaşilor păstorului Ilie, putând trăi laolalta lupul şi mielul, sub acelaşi cer, sub privirea mereu trează a Păstorului Dreptăţii.

Cred că în fiecare fiinţă e o inimă şi o Inimioară. Inima e ceasul care ticăie, după puterea trăirii, până se împietreşte de lipsa dorului, iar Inimioara este locul cel mai drag sufletului, universul în care ne este dat să zărim primul răsărit de soare.

Încă de la semnarea în Cartea vieţii, ne simţim legaţi de petecul de pământ pe care am călcat prima oara şi de bolta cerească ce acopera lumea în care am intrat.

Numai când plecăm din Inimioara, când ne zburătăcim din sălaşul naşterii, înţelegem că judecând cu inima şi cântărind fiecare lucru cu balanţa iubirii pentru adevăr, putem descoperi tezaurul ce l-am lăsat Acasă."

"Comoara din Vâlceaua Lupilor"- Cuvânt Înainte-Ionel Mesaroș

Gânduri pentru început de zi...

"Vise parfumate coboară din înălțimile celeste, pe aripa unui gând, și ne învăluie în cântec și lumină, în speranțe ce se înrădăcinează în lutul pe care olarul din noi, sufletul, îl modelează zi de zi, oferind vieții crâmpeie dintr-un zbor spre curcubeul ce vestește trecerea clipelor spre nemărginirea tăcerii, în universul umbrelor, în păienjenișul în care vremelnicia se topește în hăul eternității.

Cu inima încălzită de soarele speranței, cu ochii larg deschiși spre o lume necunoscută, viețuim în leagănul copilăriei, apoi ne zburătăcim, animați de vise, fără să conștientizăm că, prin naștere, prindem rădăcini, iar orice înstrăinare de locul unde am zărit cei dintâi zori ai zilei înseamnă rătăcire, o îmbolnăvire a sufletului, dacă nu luăm cu noi, în gând și-n suflet, lumea în care am răsărit.

Reîntorcându-ne, cu pașii străvezii ai gândului, în matca viselor ce ne-au parfumat pruncia, redescoperim curcubeul vieții, cântecul vântului și mângâierea luminii, nădejdea că nu am părăsit nicicând sălașul nașterii, cuibul copilăriei, dacă l-am păstrat în inimă ca pe o sacră comoară.

Să ne bucurăm de darul vieții, de zilele ce ne-au fost date, și să nu uităm niciodată de petecul de cer sub care ne-am adăpostit prima oară!

Va veni o zi când ne vom lua adio de la curcubeul vieții, când ne vom întoarce Acasă, în lumea drepților, într-un spațiu al nemărginirii, când zborul de odinioară, viața noastră pământească, se va metamorfoza într-o firavă floare de-nu-mă-uita, într-o vie amintire a celor ce ne-au iubit.

Fiți îndrăgostiți de viață, trăiți-o în fiecare zi, bucurați-vă de darul pe care l-ați primit și mulțumiți pentru el, prin săvârșirea faptelor bune! Numai așa fericirea poate fi deplină!"

Ionel Mesaroș-"Comoara din Vâlceaua Lupilor"

Înţelepciunea

"Înţelepciunea leagă cerul de pământ şi dezleagă binele de rău, oferind vieţii soarele iubirii ce poate lumina fără-ncetare pe oricine.

Dăruind nădejde şi rânduind legi ale firii, Înţelepciunea este o comoară de nepreţuit. Cu Ea, viaţa e Lumină. Fără Ea, totul este o noapte fără de început şi sfârşit.

Cine gustă din fructul Întelepciunii, are viaţa păzită. Acela găseşte fericirea în mărunţişurile vieţii, în bucuria de a dărui.

Bunătatea şi adevărul deschid porţile inimii, poftind Înţelepciunea să-i treacă pragul.

Deşi a fost aşezată de veşnicie înainte de orice început, Înţelepciunea o descoperim fiecare, dupa puterea noastră sufletească, în unul din anotimpurile vieţii. Speranţa e un prieten al ei, însă Nădejdea este cel mai bun. 

Frica de Dumnezeu este şcoala Înţelepciunii, iar viaţa ,cu suişurile şi coborâşurile ei, este proba vie a existenţei sau a morţii sale.

Înţelepciunea are o familie de viţă nobila, de spiţă domnească, rânduită să poarte mesajul iubirii de la un capăt la celălalt al pământului, scoţându-l din rătăcire pe fiecare semen, chiar dacă nu-l ştie, făcându-i cunoştinţă cu tot neamul ei. Rudeniile sale de sânge, unite în cuget şi simţiri, sunt dreptatea, prudenţa, încrederea, smerenia, chibzuinţa, blândeţea, stăpânirea de sine, milostivirea şi toate suratele Binelui. Mama ei este Credinţa, iar fiul ei este Mântuirea.

Cine se întâlneşte cu Înţelepciunea, îi devine frate de cruce şi singura umbră luminoasă, iar cel ce a îmbucat din pita vieții și a mestecat-o bine, s-a săturat și s-a vindecat, în primul rând, de iluzii, descoperind că nu există oameni răi, ci numai rătăciți ce au uitat, temporar, calea calea spre bine!

În Inimioara, pe tărâmul Vâlcelei Lupilor, nu există timp desprins de veşnicie, Credinţa străbună a celor ce au sfinţit aceste locuri cu viaţa lor, lăsând urme pe pământ şi o lumină împrumutata din Cer."

Ionel Mesaroș-"Comoara din Vâlceaua Lupilor"

Gândul zilei...

"Niciun dar nu e mai desăvârșit decât o viață trăită în slujba Binelui, cu gândul la împlinirea visului de mărire ca Om, ca ființă ce și-a dus pașii acolo unde a simțit că fericirea lui e calea spre Adevăr, spre o comoară ce-i înnobilează existența cu aura slavei, acolo unde gustul înțelepciunii de a fi rămâne de-a pururi viu în hrisovul lumii în care și-a dus zilele, iubind în fiecare clipă zborul spre lumină. Biruind, astfel, în lupta cu sine, de fapt, visul înălțării nu poate fi înăbușit! Chiar dacă vor fi opreliști, încercări, pași greșiți, va exista un timp al biruinței, deoarece crezul într-o cauză dreaptă oferă aripi pentru cel ce înțelege întâlnirea dintre minte și inimă ca o binecuvântare."

Ionel Mesaroș- "Comoara din Vâlceaua Lupilor"

Foto: Bogdan Victor

Moş Ion Roată şi Cuza-Vodă

de Ion Creangă

Între ţăranii fruntaşi care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii şi cu mitropolitul ţării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era şi moş Ion Roată, om cinstit şi cuviincios, cum sunt mai toţi ţăranii români de pretutindeni. Numai atâta, că moş Ion Roată, după câte văzuse şi după câte păţise el în viaţa sa, nu prea punea temei pe vorbele boiereşti şi avea gâdilici la limbă, adică spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, când îl scormolea ceva la inimă. Aşa e ţăranul: nu prea ştie multe. Şi moş Ion Roată, fiind ţăran, cum v-am spus, deşi se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzători în sufletul său.

Jurământul lui Cuza

"Jur în numele Prea Sfintei Treimi şi în faţa Ţării mele, că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Patriei, că voi fi credincios constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia mea voi veghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate, uitând toată prigonirea şi ura, iubind deopotrivă pe cel ce m-a iubit şi pe cel ce m-a urât, neavând dinaintea ochilor mei decât binele şi fericirea naţiei române. Aşa Dumnezeu şi compatrioţii mei să-mi fie ajutor!”

Alexandru Ioan Cuza

Citatul zilei...

"Nu există oameni răi, ci numai indivizi rătăciți ce au uitat calea spre bine!"

Comoara din Vâlceaua Lupilor

România

"România – substantiv comun de gen feminin.

Cuvântul „țară” în limba română este un substantiv comun de gen feminin și provine din latinescul „terra”.

Din acest motiv și din multe altele, putem să ne imaginăm că România este o femeie. Pictorul Daniel Rosenthal deja a făcut-o.

Această femeie este privită de unii ca fiind o mamă, o mamă care și-a crescut copiii săi așa cum a putut ea, cu mijloacele pe care le-a avut la dispoziție. Poate nu le-a oferit cel mai bun trai, cele mai bune haine sau cele mai călduroase camere dar i-a alăptat când erau la început de viață și le-a dat sentimentul plăcut că sunt acasă.

Alții privesc această femeie ca pe o mamă vitregă, care nu a știut să-și țină copii lângă ea, care nu a știut să se facă ințeleasă și iubită , fiind încet, încet părăsită de copiii plecați prin toate zările. 

Alții o privesc ca pe o femeie frumoasă de moravuri ușoare, doar bună să profiți de ea, de nurii ei dar pe care o poți vinde oricui pe bani puțini după ce te-ai plictisit .

Alții o privesc ca pe femeie bătrână – tocmai ce va împlini o sută de ani, gârbovită de necazuri, neinteresantă și nerespectată nici măcar pentru trecutul ei glorios. Așteaptă să-i facă necrologul și să-i împartă agoniseala, să-i vândă casa și bijuteriile care i-au mai rămas.

Spunea cineva că frumusețea stă în ochii care privesc. 

Cred că despre iubire este la fel – stă în inima care o oferă, nu în cea care o primește.

Un fost președinte american le spunea conaționalilor „Nu întrebaţi ce poate să facă ţara pentru voi, întrebaţi-vă ce puteţi face voi pentru ţară” . Ulterior a fost asasinat. Nu știu dacă datorită acestui mesaj.

Cred că mesajul americanului este valabil și pentru noi românii, acum la ceas de sărbătoare. Sărbătoare de care unii chiar nu vor, sub nici o formă să se bucure. 

Și nu mă refer aici la liderii maghiarilor și secuilor.

Mă refer la conaționalii mei care confundă din păcate România cu mafia politică aflată vremelnic la putere.

România noastră nu este nici puterea politică, nu este nici o minoritate agresivă cu majoritatea tăcută, nu este nici un capitol de negociere la Bruxelles sau aiurea.

România noastră suntem noi toți.

Cu bune, cu rele, cu defecte și calități, cu vise neîmplinite sau realizări care au intrat în istorie, cu înfrângeri dureroase dar și victorii de poveste.

Nu avem nici un merit că ne-am născut români (au spus-o și alții). Este un dat al Lui Dumnezeu pentru care nu este necesar să-i găsim o explicație. 

Dar dacă tot suntem aici, copiii acestei mame, haideți să fim oameni de onoare și să încercăm să facem fiecare, binele de care suntem în stare să-l facem. 

Că dacă milioanele de români vor încerca asta, binele făcut, multiplicat de milioane de ori, asta chiar va face România să fie o mamă iubită, frumoasă, veșnic tânără peste Centenarele ce vor veni .

A venit si 1 Decembrie 2018, la o sută de ani după Marea Unire - eu i-aș spune după Marea Regăsire. 

E ziua mamei noastre.

Să ne aplecăm și să-i sărutăm mâna și să-i cerem iertare că poate uneori nu am reușit să fim copiii pe care i-ar fi meritat...

La mulți ani draga noastră Românie, oriunde am fi !"

Text cu autor necunoscut, preluat de pe internet. Daca cunoasteti autorul, va rugam sa il postati in comentariu.

Scrisoare către România Mea

​

„Dragă Românie, 

La vremea de pripas spiritual prin care trecem își scriu să îți spun... La Multicentenar! Te-am uitat ades, țară dragă, ca om și ca popor, căci am învățat, sub presiunea ideologiilor în care ne-am petrecut viețile- și tu și noi- că ne ierți și când uităm de Tine. Ești acolo, în toate ale noastre, dar nu mereu te slujim cu adevărat. Vei afla acum, când împlinești 100 de ani din eternitate, că nu prea mai semănăm cu cei care au fost gata să moară pentru Tine atunci, pe când te reconfigurai în hotarele după care te-am numit România Mare. Nouă ne e greu și să trăim normal, dar și mai greu să luptăm pentru tine. Ne e greu să facem pace între noi, dar să facem război pentru tine ne va fi imposibil. Ne-am activat urile într-atât încât batjocorim orice, fără nici o jenă, fără nici o roșire de obraz. Dacă mai avem vreunul...Protejăm monumentele celor care te-au înjosit și-i plătim bine pe căpcăunii ce ne-au trimis la moarte concetățenii, ascundem memorialele de la Pitești ori Jilava- acolo unde ți-au rănit libertatea comuniștii- dar ovaționăm fiecare scuipat ce ți-e aruncat pe față. Ni-s mai dragi ciolanele comuniștilor decât moaștele sfinților. Un lucru a rămas la fel. Parte din popor e gata să moară pentru frumusețea și dragul de tine. Altă parte își umplu buzunarele din jertfelnicia lor. Nu reușim să-ți împlinim visul de a ne cuprinde pe toți, mai ales acum când mare parte, aproape cea mai bună parte dintre noi, s-au răzvrătit și s-au hotărât să te poarte cu ei departe, în alte țări și peste alte mări. Te-am purtat în zeghe, Românie, pe dinaintea liniilor comuniste pe care acum, zănateci, le deplângem prin fapte. Ne-am eliberat de comunism spunând că pe tine te-am eliberat. În fond te-am rearestat, într-un ghettou de frică și mediocritate, aruncând la gunoi toată morala care te-a Înviat în pragul de lumină al Nașterii Mântuitorului. 

Nu știu ce să-ți spun să te fac să ne mai ții în hotarele Tale. Poate să-ți reamintesc de copiii noștri, ori de bătrânii ironizați pe nedrept ori răniți de neatențiile noastre sistemice. Pentru ei, rămâi cu noi. Știu că e greu să înțelegi un neam în care Catedralele sunt înjurate iar cimitirele morale sunt socotite temple ale rațiunii și corectitudinii. Ne vei ierta și de data aceasta cum ne-ai iertat de 365 de ori în fiecare din cei 100 de ani ce-i prăznuiești. Deși știm că ești cu mult, mult mai bătrână și că fiecare generație ce ți se adaugă te întinerește. Unii spun că dintâi ai fost România când vodă Mihai intra în Alba Iulia. Și cred. Ne vei spune tu, la Judecata Finală, tot ce n-am înțeles din duruta ta istorie, Românie. Ajută-ne să te recăpătăm ca Țară dincolo de partidele politice ori ura de-acum, dincolo de incredibilele noastre frustrări personale pe care le transferăm, cum altfel, asupra ta. În trecătorile ce-ți leagă pământurile sunt puși la odihnă atleții tăi, cei care-au luptat pentru viața ta, plătind cu viața lor. Articulațiile aceste, umplute cu trupuri de flăcăi și bărbați truditori de pământ, țin trupul tău să nu se răzlețească. Ei sunt mai vii decât noi, pentru că te-au socotit mireasa lor și știm acum că asta i-a făcut veșnici. Noi nu te mai vedem ca pe o mireasă și asta ne strică bucuria. 

Știu că mulți îți trimit scrisori zilele acestea. Devenim grafomani cu prilejul Zilei Tale. Eu socotesc ziua ta fiecare zi. Fiecare Liturghie te poartă în ea, așa cum îl poartă pe Hristos, Singurul aliat care nu te-a trădat niciodată. Și te pomenesc cu fiecare nume ce-l pomenesc. Acolo, pe Discul cu miride aurii, din pâinea ta, suntem toți. Buni și răi, atenți și neatenți, hoți și sfinți. Vii și morți. Toți. Candidații la Înviere din circumscripția România. Te iubim, dar nu știm să o arătăm. Suntem fie liberali, fie excesivi în sentimentul național. Suntem bolnavi încă de libertate. De libertatea noastră. Căci libertatea ta e câștigată de cei dinaintea noastră, rănile de lumină ale Istoriei noastre. Ale Istoriei Tale. Iartă-ne că nu te mai vedem în toată frumusețea ta. Ajută-ne să te iubim. 

Cu respect, Constantin Necula, prin voia lui Dumnezeu, preot Lui și cetățean al Tău, Românie”

La Mulți Ani, România! La Mulți Ani, dragi români!

Se spune că atunci când Dumnezeu a făcut lumea a împărțit fiecărui popor o țară...
După un timp, la Poarta Raiului a bătut cineva. Dumnezeu a deschis poarta și a întrebat:
- Cine sunteți voi și ce vreți?
- Doamne, suntem un popor fără țară. Pe noi ne-ai uitat, nu ne-ai ales niciun loc!
- Nu v-am uitat. Vă așteptam la mine să vă spun că vouă o să vă dau Țara Mea, să aveți grija de ea și să o înfloriți.
- Îți mulțumim, Doamne, dar cum să numim această țară?
- Să-i spuneți ROMÂNIA!
- De ce România, Doamne?
- Pentru că România înseamnă OM ÎN RAI!

Mult succes în noul an școlar!

Dragi elevi, vă doresc mult succes și curaj în îndeplinirea viselor și idealurilor!

Începutul acestui nou an şcolar să fie o zi de sărbătoare şi de încredere într-un viitor mai bun, cu rezultate deosebite şi multe proiecte frumoase și benefice pentru voi!

Atât profesorilor, cât și părinților, le doresc multă răbdare și putere de muncă în modelarea vitoarelor generații, sănătate și înțelepciune!

Succes tuturor!

In memoriam Dumitru Fărcaș...

Un mare român a trecut la cele veşnice, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit!

Pe Mitru din Groși l-am întâlnit prima oară prin intermediul unui plăci (un disc electrecord), pe care am ascultat-o la pick-up-ul cumpărat de fratele meu mai mare, din primul lui salariu, pe vremea când eram mic la stat și tot așa și la sfat, încât îl credeam, fără nicio îndoială, pe la 6 ani, pe vecinul meu care-mi spusese că legendarul artist e mut, d-aia cântă la taragot.

După vreo doi ani, la Album Duminical, l-am auzit în premieră pe Dumitru Fărcaș grăind. Am înlemnit, auzindu-l glăsuind. M-am rușinat de naivitatea mea de odinioară, dar m-am bucurat că am avut ocazia să-l aud vorbind.

Cu timpul, Dumitru Fărcaș a devenit unul dintre magicienii sufletului meu, reușind să mă farmece cu glasul duios al taragotului și să-mi aducă alinare. Mai târziu, l-am auzit recitând din poetul Ioan Alexandru, iar încărcătura emoțională revărsată asupra mea era atât de marcantă, încât ochii mi se rourase. Atins de mesajul divin al psalmului, n-aveam cuvinte, aveam doar lacrimi de recunoștință.

Azi, după 80 de ani de viață pământeană, Mitru din Groși a plecat la Ceruri, din lumea cu dor în cea fără de dor, lăsând în urmă nestematele trecerii sale, un tezaur folcloric de neuitat. Dumitru Fărcaș s-a dus să cânte ca nimeni altcineva, cu taragotul său unic, în corul îngerilor... El va rămâne viu prin ceea ce ne-a oferit ca artist, ca om, ca român!

Mulțumim! Drum bun spre stele, Dumitru Fărcaș!

https://www.youtube.com/watch?v=SSUSFYZxQ3U&feature=share
https://www.youtube.com/watch?v=hSaidUuJdD4&feature=youtu.be

În căutarea demnității umane...

"Coroana demnității umane, pe plaiul mioritic, nu mai are nicio valoare. Deși constituie o forță morală, e trecută pe plan secund. Puțini sunt cei care, azi, trudesc să-i fie în grații. 

Cine alege altceva, în detrimentul demnității umane, săvârșește un sacrilegiu, pentru care va plăti direct sau prin urmașii săi!

Deși caut să mă detașez de mizeria ce domină societatea românească, am sentimentul că a pătruns atât de profund în ADN-ul comunității, prin trecerea demnității umane într-un con de umbră, încât orice încercare de salvare pare sortită eșecului.

Fără demnitate, ființa umană nu poate purta coroana de OM!"

Ionel Mesaroș-"În căutarea demnității umane..."

O zi de neuitat...

În viața fiecărui om sunt zile sau clipe de neuitat.

Pentru mine, pentru familia mea, în special, pentru fiul meu, Alex, ziua de azi e foarte fericită, promovând cu succes examenul de maturitate, obținând la bacalaureat la matematică nota 10, la biologie 9.80 și la limba română 9.50, având cea mai mare medie de la Colegiul Național "Ioan Slavici".

Mulțumesc, dragul meu fiu, Alex , pentru maniera în care ai tratat acest examen! Le mulțumesc profesorilor care l-au pregătit de la Colegiul Național "Ioan Slavici", dar mai ales domnului profesor de matematică Abel Cavași, dânsul având un aport consistent la obținera notei maxime la matematică! De asemenea, mulțumesc tuturor celor ce l-au susținut moral pe fiul meu!

http://bacalaureat.edu.ro/Pages/JudetUnitRezultMedie.aspx?Jud=35&IdUnitInv=421

La moartea unui Lord...

de pr. Constantin Necula

Un Om. Dincolo de vocea care seducea un Om. Mereu atent la tine, cel de la televizor ori din stadion. Niciodată jignind. Nici la victorie și nici la înfrângere nu părea să fie altceva decât mesagerul bucuriei sportive. Te durea, îl durea și pe el. Dar menținea o voce-zâmbet pe care, iertată-mi fie aluzia, nu o mai aflu pe nicăieri. Poate dacă Radu Paraschivescu ar comenta live ori oamenii care ne vorbesc la per tu pe la canalele de sport ar încerca să tacă, să te lase să auzi rumoarea stadionului, să simți cum iarba e lovită de foșnetul balonului. Balon magic numai în vocile care-i simt mișcarea împărătească. Cristian Țopescu avea simțul acesta. Îl va fi învățat din tremurul cailor antrenați de tatăl său, magnificul Felix Țopescu. Din efortul Nadiei de a da cel mai lung zeceeee din istoria rostirii umane, care și azi, cu năduf, ne pune nodul în gât cât mărul. Plâns dinaintea ecranului, cu vocea lui Țopescu încercai să învii, să o iei de la capăt.  Oare câți puști ne-am apucat de fotbal pentru că speram într-o zi să comenteze sprintul ori plonjonul nostru? Câți nu suntem steliști  de la vocea lui? De câte ori nu vom fi gândit să-l punem antrenor Echipei Naționale simțind că e mai adevărat decât paiațele vândute ochilor noștri pe post de antrenori? I-am auzit comentariile, i-am urmărit zâmbetul stângaci când ne-am strâns mâinile pe stradă, în Sibiu, ori pe coridoarele TVR. Auzind că era bătrân, m-am temut că mi-a îmbătrânit copilăria. Dar nu, el, Cruyff al comentatorilor sportivi- și nu numai, mereu cu fruntea ridicată să pună, prin pasa lungă a vocii lui, pe cineva în valoare, dinamizând acțiunea. Nu, nu era spectacular, dar, după Rasunda și cuvintele sale despre dreptul la libertate al fotbaliștilor noștri, ne-a lipsit cumplit. M-am gândit la el în seara aceea de la Sevilla, când am ieșit pe stradă ca la o revoluție a demnității naționale de care, vai, intubații în finanțări și aroganții copii ai gazonului de astăzi nu mai fac amintire prin jocul lor. L-am văzut, urmărind pur și simplu, fotbal la margine de teren. În stalurile de lemn din stadionul Steagului Roșu, undeva, pe când Dobrin te făcea să plângi de emoția aurului din aerul fotbalului. L-am auzit vorbind despre lucruri pe care noi le vedeam prin el. Capitale, oameni, culturi intrau în casele noastre prin vocea și personalitatea lui. Cred că Sir Cristian Țopescu e lecția identității unei profesii, opusul țoapelor şi ţopilor care, vulgari în timbru și cultura comunicării, ne umplu cu zgomot clipele de relaxare de la un meci bun. Din respect pentru frumusețea prin care ne-a trecut prin suflete, asemeni unui Peter Pan, la Finala de la București a Hermanstadtului nostru merită să învățăm să cântăm You never walk alone... 

Sir Cristian Țopescu pleacă spre Cer. Ca un Înger care se întoarce Acasă. Echipa Națională ce s-a adunat de ceva vreme acolo avea nevoie de un Comentator. Fie-i Dumnezeu primitor. Mulțumim minunatule dascăl, mulțumim că ne-ai crescut frumos. Pe noi, golanii dintre blocurile comuniste, luminați de raza unei nădejdi auzindu-te...

Sursa:http://www.tribuna.ro/stiri/eveniment/la-moartea-unui-lord-135103.html

Sărbători Fericite!

Sfintele sărbători pascale să vă aducă lumină în suflete, speranţe spre un viitor mai bun, linişte, pace, binecuvântare şi să vă ocrotească de relele lumeşti! Lumina Sfântă pe care o veţi primi în această noapte să vă lumineze calea vieţii şi să vă deschidă orizonturi spre lucruri frumoase! Dumnezeu să vă ocrotească de rele, să vă dea putere să treceţi prin viaţă şi sănătate să le puteţi face pe toate!

Sărbători cu pace și iubire!

       Lumina Învierii să vă binecuvânteze cu sănătate și fericire!

În fiecare anotimp al vieții, smerenia, bunătatea, ascultarea și curajul, virtuțile Domnului, să vă ajute să vă împliniți sufletește, spre a găsi calea spre Mântuire!

Bună dimineața! O zi senină!

"În fiecare dimineaţă când te trezeşti, aminteşte-ţi că Domnul a ales să te lase în viaţă! Puteai să nu mai fii, dar exişti. Aceasta înseamnă că Dumnezeu te iubeşte şi că mai ai ceva de făcut pe acest pământ... Caută să descoperi voia Lui cu viaţa ta şi împlineşte-o!

Nu uita să te rogi în fiecare dimineață, pentru că nici Dumnezeu nu uită să te trezească! Dă primul zâmbet cerului și ziua îți va fi inundată în lumină!''

”Adevărata fericire constă în a te zări frumos în oglinda propriei tale conștiințe.”-Nunez de Arenas

"Când te trezești dimineața, gândește-te ce privilegiu prețios ai să fii în viață, să respiri, să gândești, să te bucuri, să iubești!"-Marcus Aurelius

"Toţi avem un basm în noi pe care nu ni-l putem citi singuri. Avem nevoie de cineva care, cu mirare şi încântare, să ni-l citească şi să ni-l povestească."-Pablo Neruda 

Dacă nu cer prea mult

de Marin Sorescu

- Ce-ai lua cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai și iad, 
Ca să ții niște cursuri?

- O carte, o sticlă cu vin și-o femeie, Doamne,
Dacă nu-ți cer prea mult.

- Ceri prea mult, îți tăiem femeia,
Te-ar ține de vorbă,
Ți-ar împuia capul cu fleacuri
Și n-ai avea timp să-ți pregătești cursul.