CREZUL MEU
"EXISTĂ UN LUCRU MAI RĂU DECÂT OAMENII RĂI !
ESTE IGNORANŢA OAMENILOR BUNI !"
ESTE IGNORANŢA OAMENILOR BUNI !"
CĂI CĂTRE LUMINĂ
BINE AŢI VENIT ÎN LUMEA MEA !
- Ionel Mesaroş
- Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.
luni, 13 februarie 2017
Mai tare ca moartea
"De sub tutela timpului, omul iese doar când trece pragul veșniciei...
Prin cei dragi, care au plecat din lumea cu dor în cea fără de dor, îngerii noștri păzitori, primim nu doar semne călăuzitoare, ci și nădejdea că moartea nu e o boală invincibilă, că harul divin, Iubirea, trece dincolo de granițele sale, luminând toate ungherele, arătând că salvarea se află în mâna noastră, în noi înșine...
Iubind, dobândim înțelepciune, legând, cu gândul limpezit în cleștarul iubirii, cerul de pământ şi dezleagând binele de rău, oferim vieţii soarele ce poate lumina fără-ncetare pe oricine, îndreptățindu-ne să credem că Iubirea e mai tare ca moartea!"
Ionel Mesaroș-"Mai tare ca moartea"-Popasuri Culturale Românești
Etichete:
citate,
in memoriam,
iubirea,
mama,
Popasuri Culturale Românești
Mi-e dor de tine, mamă
de Grigore Vieru
Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.
Maicuța mea: gradina
Cu flori, cu nuci și mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!
Cu flori, cu nuci și mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!
Măicuțo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor și omenie
Și cântec fără moarte!
Nemuritoare carte
De dor și omenie
Și cântec fără moarte!
Vânt hulpav pom cuprinde
Și frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale brațe,
Mi-e dor de tine, mamă.
Și frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale brațe,
Mi-e dor de tine, mamă.
Tot cască leul iernii
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ți caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ți caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.
O stea mi-atinge fața
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, batrân aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, batrân aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.
În amintirea măicuței mele, Anica Mesaroș...
"Cei pe care-i iubim și pe care i-am pierdut, nu mai sunt unde erau, acuma sunt oriunde suntem noi."
Sfântul Augustin
In memoriam măicuței mele...
Au trecut 24 ani de când vorbesc despre mama mea numai din amintiri. Mi-e dor de ea!
În tot ce este mai frumos în existenţa aceasta o regăsesc pe maicuţa mea. Era o fiinţă simplă, frumoasă, cu frică de Dumnezeu, cu dragoste pentru oameni, o icoană de bunătate şi blândeţe.
În urmă cu mai bine de două decenii, pe 7 februarie 1993, un telefon de la fratele meu mă anunţa că sfârşitul mamei noastre e aproape. Imediat am plecat la ea, la Spitalul Judeţean din Baia Mare, dorind cu ardoare să fiu lângă ea, când încă mai era în viaţă. Am ajuns la timp, însă, din păcate, dragostea lui Dumnezeu pentru ea a fost mai mare decât cea a noastră, a fiilor ei. După un accident vascular, intrase în comă, stare din care a ieşit preţ de câteva secunde, după şase zile de inconştienţă, înainte de a pleca din lumea aceasta, răstimp în care a rostit silabisind "Şi eu vin", probabil, adresându-se tatălui meu.
Pe 13 februarie 1993, la 22.30, măicuţa mea a părăsit această lume, la 54 de ani, cu ochii înlăcrimaţi, după o viaţă de adevărată luptă, crescând singură trei copii, toţi minori, după ce tatăl meu, în floarea vârstei, la numai 37 de ani, plecase la Ceruri.
Timpul a trecut, însă nu mi-a putut îngropa în uitare amintirile . Din 2015, fratele meu mai mare, Vasile, se află la câțiva pași de mormântul mamei mele, trecând la cele veşnice pe neaşteptate, mult prea devreme, tocmai în ziua de naştere a mamei mele, 29 iunie.
Şi azi, după atâţia ani, mă simt ocrotit de ea. Ce e paradoxal e că ori de câte ori am de luat o decizie cardinală, în noaptea ce precede acel moment, sunt "sfătuit", prin vis, de forţe necunoscute raţiunii.
Îmi place să cred că sfetnicul bun al nopţii este mama mea. Gândul călăuzitor, venit de undeva din tenebrele anotimpului veşniciei, dintr-o lume necunoscută, mă îmbie să aleg calea cea dreaptă.
Atâtea zile câte voi avea, îmi va rămâne vie în minte amintirea ei. Măicuţa mea a fost, este şi va fi soarele meu. Deşi e dincolo de timp, sunt convins că ea va rămâne îngerul meu păzitor!
În tot ce este mai frumos în existenţa aceasta o regăsesc pe maicuţa mea. Era o fiinţă simplă, frumoasă, cu frică de Dumnezeu, cu dragoste pentru oameni, o icoană de bunătate şi blândeţe.
În urmă cu mai bine de două decenii, pe 7 februarie 1993, un telefon de la fratele meu mă anunţa că sfârşitul mamei noastre e aproape. Imediat am plecat la ea, la Spitalul Judeţean din Baia Mare, dorind cu ardoare să fiu lângă ea, când încă mai era în viaţă. Am ajuns la timp, însă, din păcate, dragostea lui Dumnezeu pentru ea a fost mai mare decât cea a noastră, a fiilor ei. După un accident vascular, intrase în comă, stare din care a ieşit preţ de câteva secunde, după şase zile de inconştienţă, înainte de a pleca din lumea aceasta, răstimp în care a rostit silabisind "Şi eu vin", probabil, adresându-se tatălui meu.
Pe 13 februarie 1993, la 22.30, măicuţa mea a părăsit această lume, la 54 de ani, cu ochii înlăcrimaţi, după o viaţă de adevărată luptă, crescând singură trei copii, toţi minori, după ce tatăl meu, în floarea vârstei, la numai 37 de ani, plecase la Ceruri.
Timpul a trecut, însă nu mi-a putut îngropa în uitare amintirile . Din 2015, fratele meu mai mare, Vasile, se află la câțiva pași de mormântul mamei mele, trecând la cele veşnice pe neaşteptate, mult prea devreme, tocmai în ziua de naştere a mamei mele, 29 iunie.
Şi azi, după atâţia ani, mă simt ocrotit de ea. Ce e paradoxal e că ori de câte ori am de luat o decizie cardinală, în noaptea ce precede acel moment, sunt "sfătuit", prin vis, de forţe necunoscute raţiunii.
Îmi place să cred că sfetnicul bun al nopţii este mama mea. Gândul călăuzitor, venit de undeva din tenebrele anotimpului veşniciei, dintr-o lume necunoscută, mă îmbie să aleg calea cea dreaptă.
Atâtea zile câte voi avea, îmi va rămâne vie în minte amintirea ei. Măicuţa mea a fost, este şi va fi soarele meu. Deşi e dincolo de timp, sunt convins că ea va rămâne îngerul meu păzitor!
Dorul
Cu mulți ani în urmă, chiar dacă amintirile parcă îmi grăiesc că totul a fost ieri, cea care mi-a făcut intrarea în lume, și care mi-a luminat mereu viața, asemenea Soarelui, a plecat la Ceruri, îndoliindu-mi sufletul, măicuța mea, icoană de frumusețe și bunătate.
Au trecut anii, iar dorul mă ține lângă ea, ori de câte ori îmi doresc să mă gândesc la ceva înălțător,la ceva fără seamăn.
Atunci, când sunt în momente de cumpănă, ea, cea care mi-a dat viață și mi-a hrănit sufletul cu dragostea ei nemăsurată, simt că îmi trimite un semn, călăuzindu-mă să aleg calea cea dreaptă. În acele clipe, parcă o zăresc cu ochii înlăcrimați și o aud povățuindu-mă, cu glasul ei blajin, să aleg numai cu inima.
Acum, la 24 de ani de la plecarea din această lume, în locul cuvintelor, aleg glasul tăcerii.
O lacrimă, ce vindecă sufletul, mi se prelinge peste obraz, dar în loc să-mi ostoiască dorul, mi-l răscolește, iar tăcerea de odinioară se lasă strivită sub talpa unui duios oftat.
Mi-e dor de tine, draga mea măicuță!
Au trecut anii, iar dorul mă ține lângă ea, ori de câte ori îmi doresc să mă gândesc la ceva înălțător,la ceva fără seamăn.
Atunci, când sunt în momente de cumpănă, ea, cea care mi-a dat viață și mi-a hrănit sufletul cu dragostea ei nemăsurată, simt că îmi trimite un semn, călăuzindu-mă să aleg calea cea dreaptă. În acele clipe, parcă o zăresc cu ochii înlăcrimați și o aud povățuindu-mă, cu glasul ei blajin, să aleg numai cu inima.
Acum, la 24 de ani de la plecarea din această lume, în locul cuvintelor, aleg glasul tăcerii.
O lacrimă, ce vindecă sufletul, mi se prelinge peste obraz, dar în loc să-mi ostoiască dorul, mi-l răscolește, iar tăcerea de odinioară se lasă strivită sub talpa unui duios oftat.
Mi-e dor de tine, draga mea măicuță!
Etichete:
capodoperă,
in memoriam,
mama,
suflet
sâmbătă, 11 februarie 2017
Rugă
"Îti mulțumesc, Doamne!
Îti mulțumesc azi, că sunt, pentru ziua de mâine!
Îti mulțumesc că am pe masă o pâine!
Îti mulțumesc pentru stropii de ploaie,
Pentru fructe, păsări, flori,
Pentru soarele care răsare în zori,
Pentru cerul cu licăr de stele,
Pentru toate zilele vieții mele,
Pentru firul de apă izvorât din fântâna,
Pentru harul ce-mi poartă a mea mână
Pe-arcuș de vioară, pe pânza, pe piatră,
Pentru viersul ce curge din mine spre Cer!
Mulțumesc pentru omul blajin și sincer!
Mulțumesc pentru haina pe care o port,
Pentru tot ce mă doare și, totuși, suport!
Îți mulțumesc pentru cântecul de păsărele,
Pentru toate încercările vieții mele!
Mulțumesc pentru puiul de om ce se va naște!
Îtț mulțumesc că ai Înviat în noaptea de Paște!
Am atâtea lucruri pentru care să-ți mulțumesc,
Că nu ar fi de ajuns o mie de ani să trăiesc!"
(Arsenie Boca-Rugăciunea mulțumirilor)
Îti mulțumesc azi, că sunt, pentru ziua de mâine!
Îti mulțumesc că am pe masă o pâine!
Îti mulțumesc pentru stropii de ploaie,
Pentru fructe, păsări, flori,
Pentru soarele care răsare în zori,
Pentru cerul cu licăr de stele,
Pentru toate zilele vieții mele,
Pentru firul de apă izvorât din fântâna,
Pentru harul ce-mi poartă a mea mână
Pe-arcuș de vioară, pe pânza, pe piatră,
Pentru viersul ce curge din mine spre Cer!
Mulțumesc pentru omul blajin și sincer!
Mulțumesc pentru haina pe care o port,
Pentru tot ce mă doare și, totuși, suport!
Îți mulțumesc pentru cântecul de păsărele,
Pentru toate încercările vieții mele!
Mulțumesc pentru puiul de om ce se va naște!
Îtț mulțumesc că ai Înviat în noaptea de Paște!
Am atâtea lucruri pentru care să-ți mulțumesc,
Că nu ar fi de ajuns o mie de ani să trăiesc!"
(Arsenie Boca-Rugăciunea mulțumirilor)
Un scenariu de coșmar pentru România
PSD nu se împacă cu ideea să renunțe la OUG-13, care-i scapă de dosare.
Planul ar fi următorul:
Curtea Constituțională a refuzat astăzi să se pronunțe dacă OUG 13 este constituțională sau nu, pe motiv că a fost abrogată. Dacă OUG 14 va fi respinsă în Parlament, OUG 13 intră în vigoare, bucurându-se de prezumția de constituționalitate. OUG13 nu mai poate fi atacată la CCR.
OUG 14 va fi respinsă de Parlament, deoarece conține deja un articol declarat neconstituțional de CCR, introdus în cunoștință de cauză. Apoi vor intra pe rol parlamentarii puterii, pentru a susține că instituție serioasă nu poate adopta ceva declarat deja neconstituțional.
Legea de respingere a OUG 14 va merge la Președintele Klaus Iohannis, care va avea 20 de zile la dispoziție să semneze decretul, ce va fi publicat în Monitorul Oficial. În secunda în care se publică în Monitorul Oficial legea de respingere, OUG 13 intră în vigoare.
Contestarea la Curtea Constituțională a legii care respinge OUG14 nu are niciun efect: Dacă legea de respingere a OUG14 este declarată neconstituțională, atunci intră în vigoare OUG13. Nu există motive să contești la CCR.
Președintele, dacă refuză să semneze decretul de adoptare a legii care respinge OUG14, în termen de 20 de zile, încalcă pe față Constituția, este un abuz și un motiv perfect pentru suspendare. Astfel, Tăriceanu devine președinte, promulgă legea, și toți penalii scapă de dosare.
Flăcări
de Virgil Carianopol
Sunt flacără, sunt jar, sunt pară,
Merg printre oameni luminând.
Sunt ca o stea ce străluceşte,
Dar nimeni nu mă vede-arzând.
Merg printre oameni luminând.
Sunt ca o stea ce străluceşte,
Dar nimeni nu mă vede-arzând.
Ard ca un codru ce nu piere
Sub flacările ce-l încing,
Un codru care arde-ntruna,
Dar flăcările nu-l ating.
Sub flacările ce-l încing,
Un codru care arde-ntruna,
Dar flăcările nu-l ating.
Şi ard, şi ard, aşa de-a rândul,
Ca mii şi mii de stele.
Îi luminez pe cei din preajmă
Arzându-mi visurile mele.
Ca mii şi mii de stele.
Îi luminez pe cei din preajmă
Arzându-mi visurile mele.
Ştiu, se va stinge crud odată
Această flacără, stindard,
Da-mi pare rău că se va stinge
Fiindcă trăiesc numai cât ard...
Această flacără, stindard,
Da-mi pare rău că se va stinge
Fiindcă trăiesc numai cât ard...
duminică, 5 februarie 2017
Chipul
"Fiecare suflet își poartă chipul care i se potrivește. Dacă nu și-l are de la început croit pe seama și făptura lui, singur și-l modelează, dinlăuntru în afară, încetul cu încetul. Nu e linie, nu e trăsătură cât de neînsemnată în figura unui om care să nu corespundă unui anume gest sufletesc. Mai întâi gura e modelată de mișcările și de căldura cugetării, de vorbele pe care le spune și mai ales de cele pe care nu le spune; apoi ochii, ochii care, învăluind formele de afară cu privirea sufletului care se uită prin ei, capătă, cu vremea, caracterul, expresia fundamentală, culoarea privirii, a undei acesteia de viață, încărcată de dragoste sau de ură, de bunătate sau de răutate, de lumină sau de întuneric, după cuprinsul adâncului din care pleacă. Și toată fața, cu liniile și cu mișcările ei, sfârșește astfel prin a fi opera firii noastre, a sentimentelor și gândurilor noastre."
Alexandru Vlahuță
vineri, 3 februarie 2017
SCRISOARE CĂTRE ROMÂNIA
de Doina Bezea
Iată! vine-ntreaga țară
ca un tunet, ca un val,
neputând să-ndure iară
legi în boluri de cristal.
Ca o mare ce-și adună
valu-n pântecu-i de-azur
ochii noștri rid făcură
tot strângând amaru-n șnur.
Suntem, acasă, două Românii? Nu, suntem una, cu aceleași dureri
Nu cred că suntem două Românii. Mai e una peste Prut, dar eu citesc că ar fi două Românii la București și la Cluj Napoca și la Timișoara și la…Așa să fie?
E o Românie, a cincea parte din populație, care a votat PSD. Cu îndreptățirea ei. A fost o perfectă campanie electorală în care Dragnea, mai ales el, a promis marea cu sarea. Cei care au votat, au tras nădejde că o vor duce mai bine, că sărăcia va pleca, măcar partial, și din casa lor.
O altă România (dar nu cred că e alta, ci tot aceasta) e în stradă, azi. Domnul Grindeanu spune că e mai mică. Așa e. În stradă ies 250 000 de oameni, conform presei străine. Ies în marile orașe din țară și ies și români din capitalele lumii. Revolta lor e uriașă. Dar sunt mai puțini, spune cu un rânjet pe care nu i-l înțeleg, premierul, de la care așteptam altceva – înțelepciune și calm, nu un rictus care pare disprețuitor. 250 000 de oameni sunt mai puțini decât cei 3 milioane care au votat PSD. Dar și cei 3 milioane de cetățeni sunt mai puțini decât cei 18 milioane, câți – circulă vorba, fiindcă statisticile sunt cu totul aberante – am mai fi. E cazul ca, făcând scăderi și adunări, să considerăm că suntem mai multe Românii?
Suntem o singură Românie, cu oameni care simt și gândesc într-un fel, cu alții care simt și gândesc în totală opoziție la primii. Sunt și unii care nu gândesc deloc. Nu pentru că ar fi proști, ci pentru că nu-i interesează. Sau poate că există, ca peste tot în lume, și proști calificați. Nu din vina lor, ci a soartei care i-a fericit astfel, fiindcă prostia e un imens dar care scutește individul de orice frământare a minții și orice junghi sufletesc.
Au dreptate cei care spun că PSD a câștigat alegerile? Au. Au dreptate cei care, ieșind în stradă, semnalează că, în campanie, prioritatea priorităților n-a fost albirea unor dosare, într-o țară cu mulți, foarte mulți hoți aciuați în politică, în conflict cu legea și bunul simț? Au.
Este momentul acum, când lumea se clatină din țâțâni, când, cu chiu cu vai, am intrat în clubul select al UE și am ieșit, după o jumătate de veac, de sub cizma sovietică, făcând parte din NATO, să răsturnăm tot? Să vărsăm ciubărul cu lapte care nici măcar nu e plin?
E vinovat poporul votant? Niciodată. E vinovat poporul care demonstrează? Niciodată. Și atunci cine-i vinovat? Vinovate sunt niște rânjete politice. Vinovați sunt niște hoți care au jefuit țara și, așa cum se vede, par să reușească s-o fure în continuare. Ce mai e de furat la noi? Mereu mai e ceva de dus acasă, în casele din ce în ce mai mari și mai aurite ale politicienilor care au devenit milionari și miliardari din salariul lor bugetar amărât.
Există o soluție? Există mai multe. Dacă am avea mari barbați de stat și mari patrioți în politică, ele ar fi depistate. Românii, chiar dacă unii au mers la vot și alții merg în stradă, sunt aceiași oameni, cu durerile lor, cu speranțele lor, cu necazurile lor care nu se mai termină.
Fiți patrioți și înțelepți, domnilor politicieni.Și nu mai rânjiți, fiindcă toți ați căpătat un rânjet care începe să devină sardonic.
Sursa: http://ampress.ro/suntem-acasa-doua-romanii-nu-suntem-una-cu-aceleasi-dureri/
Abonați-vă la:
Postări (Atom)









