Sărbători binecuvântate!

Aripi de îngeri să vă atingă sufletul şi să ia cu ei toate supărările, lăsând în schimb lumină şi speranţă!

Dragostea

"Dragostea e cea mai frumoasă muzică în partitura vieții. Fără ea, ai fi un etern necunoscut în corul imens al umanității."-Roque Schneider

Dragoste şi iarnă

Veșnicia

"Veșnicia este atunci când iubești și te lași iubit. Veșnicia înseamnă să nu judeci. Veșnicia nu ține de minte, ci de inimă. Pentru fiecare om există undeva o bucățică de cer pe pământ..."

Hrisostom Filipescu

Curcubeul vieții

"Vise parfumate coboară din înălțimile celeste, pe aripa unui gând, și ne învăluie în cântec și lumină, în speranțe ce se înrădăcinează în lutul pe care olarul din noi, sufletul, îl modelează zi de zi, oferind vieții crâmpeie dintr-un zbor spre curcubeul ce vestește trecerea clipelor spre nemărginirea tăcerii, în universul umbrelor, în păienjenișul în care vremelnicia se topește în hăul eternității.

Cu inima încălzită de soarele speranței, cu ochii larg deschiși spre o lume necunoscută, viețuim în leagănul copilăriei, apoi ne zburătăcim, animați de vise, fără să conștientizăm că, prin naștere, prindem rădăcini, iar orice înstrăinare de locul unde am zărit cei dintâi zori ai zilei înseamnă rătăcire, o îmbolnăvire a sufletului, dacă nu luăm cu noi, în gând și-n suflet, lumea în care am răsărit.

Reîntorcându-ne, cu pașii străvezii ai gândului, în matca viselor ce ne-au parfumat pruncia, redescoperim curcubeul vieții, cântecul vântului și mângâierea luminii, nădejdea că nu am părăsit nicicând sălașul nașterii, cuibul copilăriei, dacă l-am păstrat în inimă ca pe o sacră comoară.

Să ne bucurăm de darul vieții, de zilele ce ne-au fost date, și să nu uităm niciodată de petecul de cer sub care ne-am adăpostit prima oară!

Va veni o zi când ne vom lua adio de la curcubeul vieții, când ne vom întoarce Acasă, în lumea drepților, într-un spațiu al nemărginirii, când zborul de odinioară, viața noastră pământească, se va metamorfoza într-o firavă floare de-nu-mă-uita, într-o vie amintire a celor ce ne-au iubit.

Fiți îndrăgostiți de viață, trăiți-o în fiecare zi, bucurați-vă de darul pe care l-ați primit și mulțumiți pentru el, prin săvârșirea faptelor bune! Numai așa fericirea poate fi deplină!"

 Ionel Mesaroș

Zile de neuitat...

Despre evenimentele din Decembrie ’89 s-a scris mult. Uneori, în locul  adevărului s-a ales mistificarea lui, iar acest lucru mă  doare.

Se caută din ce în ce mai puțin adevărul  evenimentelor, se vorbește tot mai rar despre misterul acelor timpuri și se spune, doar de ochii lumii, tot mai mult în șoaptă pentru a nu deranja, până ce uitarea se va așterne definitiv peste această filă de istorie. Așa se încalcă una dintre legile  catehismului existenței umane, ce poruncește ca  viitorul unei nații să nu fie fondat pe minciună.

Am trăit acele clipe la intensitate maximă. Era și firesc. Oricând mă puteam înfrăți cu moartea, iar astăzi să fiu doar o amintire.

Deși au trecut 27 de ani  de la evenimentul ce a marcat eliberarea de sub tirania  ceaușistă, amintirile îmi sunt vii, ca și când  totul s-ar fi petrecut ieri. Era și normal ca un om,  ce a simțit pe viu  fiorii acelor zile de groază, fiind militar,  să am o asemenea stare.

Simțeam că moartea ne pândea pe la colțuri. Sentimentul acesta se accentua, atingând cote paroxistice,  când aflam cu durere că  izbutise să-i răpună pe unii dintre prietenii și camarazii mei,  trecându-i în rândul martirilor neamului.

S-a vărsat sânge nevinovat la Timișoara, la București, la Sibiu și în alte localități ale României, jertfe care ne obligă să apărăm  cu toată ființa valorile supreme câștigate atunci, libertatea și democrația.

Fiind participant al evenimentelor din Decembrie ’89, chiar dacă nu am certificat care să ateste calitatea  de revoluționar, aidoma majorității colegilor mei, la peste două decenii de le momentul crucial din istoria noastră ce a pus capăt dictaturii ceaușiste, vă împărtășesc câteva trăiri din acele zile de neuitat.

Pe 17 decembrie 1989,  în timp ce mă aflam acasă, un agent de la cazarmă mi-a adus la cunoștință ca am primit  un indicativ de alarmă de luptă.

M-am deplasat imediat la unitate . Mi-am dat seama  că nu e un  simplu exercițiu  pentru antrenarea personalului, dar nu știam    care era adevărul ”gol-goluț”. Ne aflam într-o situație inedită, dezinformările ajungând la apogeu.  Deși bănuiam care era mobilul evenimentelor , nimeni nu îndrăznea să-l confirme.

După ce am aflat că  Vasile Milea, ministrul Apărării Naționale, și-a pus capăt zilelor, iar situația de la  frontiera  României s-a precipitat, starea de tensiune s-a accentuat.

La orele amiezii, primisem ordin să ridicăm muniție de război  și să ne pregătim pentru a fi în măsură să ne deplasăm, dacă va fi cazul,  în  raionul de rezervă, o locație despre care știam doar că se află la circa 60 de kilometri, în mijlocul unei păduri.

Deși eram înarmați pana-n dinți , o stare de încordare a pus stăpânire pe noi, lucru explicabil  și pentru faptul că niciodată țintele noastre nu erau vii.

Clipele treceau cu repeziciune. Momentele până la care trebuia să ne învingem pe noi înșine, conștiința care refuza să fie partașă la un act criminal, erau tot mai aproape. În noi  se ducea  o adevărată  bătălie a cărui ecou a reverberat când camarazii  noștri de la Timișoara, foștii mei colegi de școală, cu care eram în legătură operațională,  ne-au anunțat că sunt atacați. M-am îngrozit la gândul  că ei trebuiau să riposteze, să deschidă focul pentru a se apăra.

Nu a trecut mult timp  și un mesaj recepționat  ne-a panicat și pe noi, cu toate că  ne aflam  la distanță apreciabilă de zonele fierbinți.  Niște elicoptere necunoscute,  ale căror convorbiri le-am recepționat,  se îndreptau spre noi.  Am reacționat imediat. Eu, împreună cu  cel mai versat  coleg în tehnica  de localizare, am rămas să supraveghem tehnic situația de pe acea frecvență, ceilalți ocupând poziții de tragere în jurul unității. După 20 de minute , elicopterele respective au primit ordin să se retragă la Bază; De abia atunci inima ne-a revenit la loc, însă totul pentru puțin timp. Faptul că mr. Nița Romulus  Octavian, comandantul meu  din Școala Militară de Ofițeri Activi de Transmisiuni, un om pentru care  aveam o stimă deosebită,  a căzut la datorie , încercând să apere, împreună cu plutonul pe care-l comanda, Poșta Centrală din Sibiu, m-a marcat profund.

În acele zile s-a exercitat o formidabilă presiune psihologică ce justifica oricând apariția de erori, uneori, dirijate, ce au transformat în victime oameni nevinovați.

În Decembrie  ’89, societatea românească a vrut să renască în adevăr, însă interese meschine, interne și externe, au obturat această năzuință, compromițând această filă a istoriei naționale, uzurpând, astfel, speranțele celor ce am crezut  cu adevărat în triumful binelui!

În numele inimilor ce s-au jertfit pe altarul viselor  de libertate și democrație, suntem datori să încercăm să vindecăm adevărul, să-l aducem în lumină și să-l ținem deasupra cu orice risc!

Dumnezeu să-i odihnească în pace pe cei care s-au jertfit pentru ca țara să iasă de sub carapacea dictaturii ceaușiste!

Ionel Mesaroș-Popasuri Culturale Românești

Începutul sfârșitului PNL...

După eșecul de la alegerile parlamentare, PNL nu găsește calea de ieșire din impas, chiar dacă în structura interimară de conducere au fost desemnați cei care au obținut cele mai bune rezultate la ultimul scrutin.
Vă mărturisesc că sunt neafiliat politic, cu simpatii liberale, pe punctul de a renunța definitiv la PNL, partidul care nici după dezastrul de duminică nu dă semne de trezire, cooptând în echipa de conducere centrală oameni în care nu cred deloc, care azi, la consultările de la Cotroceni, l-au inclus pe unul dintre cei mai mari oportuniști liberali, Cristian Bușoi. În acest context, simpatia pentru actualul PNL se diluează continuu.
Liberalismul în care am crezut îl regăsesc doar în cronici, nu la actuala conducere interimară liberală. Din nefericire, pentru cei care cred în valorile liberale, alegerile din 11 decembrie, probabil, marchează începutul sfârșitului celui mai vechi partid din România, care nu va putea renaște din propria cenușă, precum am crezut odinioară.

Lecțiile lui Ion I.C. Brătianu pentru politicienii actuali

Ion I. C. Brătianu (20 august 1864, Florica, jud. Argeş -24 noiembrie 1927, Bucureşti), a dominat viaţa politică din România cum nu o mai făcuse nimeni. Dintre cei care au încercat să-şi explice cauzele acestei dominaţii, toţi au căzut de acord că avea o vocaţie nativă de conducător. Cel mai adesea era văzut cu o carte în mână, de regulă o carte de istorie.

Despre măreție...

"Adevărata măreție constă în a ști să fim mari în lucrurile mici."

Samuel Johnson

O seară plăcută!

"Fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi și trebuie un dram de iubire ca s-o înțelegi."

Nicolae Iorga

Să-ți spun cu cine votezi, de fapt, dacă nu votezi

Nu vreau să te bat la cap. Ai decis să nu votezi, asta e, ești major și responsabil. Nu sunt ipocrit – în mai multe rânduri nici eu n-am votat. Am și scris despre asta, nu m-am ascuns. N-am îndemnat pe alții să facă la fel, doar am explicat de ce când am fost întrebat (pentru că atunci mă simțeam furat de o bandă de corupți, aceiași dintotdeauna, care se mutau dintr-un partid într-altul, fără scrupule, în funcție de șansele electorale ale momentului).

Deci nu încerc să te conving. Aș vrea doar să înțelegi că a nu vota nu înseamnă, cumva, că nu influențezi rezultatul alegerilor. Dimpotrivă. Tu, care nu votezi, ești legat de toți ceilalți care votează, fără scăpare. De ce? Pur și simplu pentru că ești cetățean român și pentru că figurezi în Registrul Electoral.

Despre frumusețe...

Mândria de a fi român

„Într-o țară așa de frumoasă, cu un trecut așa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deștept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie și cum să nu-ți ridici fruntea, ca falnicii strămoși de odinioară, mândru că poți spune: Sunt român!”

Alexandru Vlahuţă

George Pop de Băsești-emblemă a dragostei de neam

În fiecare an, ziua de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, este pentru mine un prilej de a evoca figura celui ce și-a făcut un crez din idealul de unitate națională: George Pop de Băsești, președintele Marii Adunări de la Alba-Iulia.

Rugăciune pentru 1 Decembrie

de Adrian Păunescu

Ne iartă, Doamne, ura si gîlceava
de care suntem zilnic vinovați,
dar către Tine tulnicul suna-va,
să-ntorci privirea Ta către Carpați.

Prea mult abandonați acestei toamne,
nu mai avem în vatra casei foc,
mai dă-ne-un pic de amintire, Doamne,
răbdare și iertare și noroc.

Că pentru vite nu mai sunt nutrețuri
și asteptăm o pâine din import,
când bietul om s-a prăbușit sub prețuri
și sufletul în el e-aproape mort.

Ne-am despărțit în triburi și în secte,
în cluburi, în partide și în găști,
iubirile directe sunt suspecte.
Dorești succes? Învață să urăști.

Dușmanii nu puteau să ne condamne,
cum noi, pe noi, ne-am condamnat la rău,
de ce să mai venim la Alba, Doamne,
când e negustorit și duhul Tău?

Și, totuși, Alba-Iulia există,
și, totuși, cineva i-a dat un rost,
și-a fost și-atunci pornire anarhistă,
și Dumnezeu tot ocupat a fost.

Cu grohotiș pe tălpi și brumă-n gene,
să-nvingi un vechi și tragic handicap,
și, în onoarea Albei Apusene,
să-ți scoti căciula dacică din cap.

Se aude Basarabia cum plânge
de dorul Țării Mari, pierdute-n veci,
și-n clopote e treaz același sânge,
și-aceiași ochi imperiali sunt reci.

Si nu-i Emilian la catedrala,
uzurpatorii lui lucreaza calmi,
nici umbrele din somn nu se mai scoala,
nici nu mai cînta doctor Iacob psalmi.

Și ne e dor de-o sfântă sărbătoare,
în care toți să ne-adunăm aici,
și ne e dor de România Mare
și am rămas îngrozitor de mici.

Dar, Doamne, pune-Ți pe cetate talpa,
mai dă-ne harul unui gest postum,
mai cheamă-ne, mai rabdă-ne la Alba
și să mai încercăm măcar acum.

La mulţi ani, România! La mulţi ani, dragi români!

Să nu uităm niciodată ceea ce alţii, mai înainte de noi, au împlinit cu sacrificii şi cu vrednicie, cu credinţă în suflet şi cu dragoste neţărmurită faţă de neam şi de ţară!

Să nu uităm cine suntem cu adevărat, să învăţăm să ne purtăm cu vrednicie numele de români, cinstind prin faptele noastre memoria înaintaşilor! 

Să nu uităm că la rândul nostru vom lăsa urmaşilor noştri, această ţară şi moştenirea de suflet a unui neam căruia trebuie să-i redăm locul de cinste pe care îl merită! 

Doar împreună, uniţi în cuget şi în simţiri, vom fi o naţiune puternică. Este datoria noastră să împlinim acest deziderat!

https://www.youtube.com/watch?v=dJykuSTjfTg

Maxima zilei...

"De România nu mă pot sătura, pentru că România face parte din destinul meu, nu pot să declar că nu sunt român. Eu continui să cred, indiferent ce cred eu despre poporul român, că un om normal are o singură patrie, restul sunt ţări."

Octavian Paler

Pastila electorală...

De câteva zile a început campania electorală.

Cu fiecare rând de alegeri, oamenii nădăjduiesc să se schimbe ceva în bine.

Tot mai multe persoane amabile, zâmbărețe, cer votul, promițând că vor fi în slujba cetățeanului, pe care-l vor reprezenta cu cinste. 

Fiind a doua zi din săptămână, îmi amintesc de celebrele marți negre, când cei mai mulți dintre parlamentarii în funcție și-au bătut joc de alegători, s-au întrecut în nesimțire, votându-și privilegii.

După cum ne-au obișnuit, după cele 30 de zile de campanie, își vor pierde amabilitatea, zâmbetul li se va șterge, iar legătura ombilicală cu cetățeanul va fi întreruptă până la următoarele alegeri, iar cei care s-au ales cu votul nostru vor deveni inaccesibili pentru cei care i-au întronat în Parlament, fiind preocupați, în primul rând, de rezolvarea problemelor de pe agenda proprie.

În general, aleșii noștri împart funcţii pe criterii neortodoxe, risipesc banii publici, se ocupă de propriile interese şi apoi se miră că nu sunt iubiţi şi admiraţi de popor. Totuși, în această junglă de nesimţire generalizată se poate află şi câte un om de treabă , însă cum discernem între cei buni şi cei răi în doar o lună de zile? 

Sper ca acei care ne cer votul să fie convingători și să ne dovedească că merită să mergem la vot şi să-i votăm pe cei mai buni!

Viața

"Clipa ocupă un loc mic între regret și speranță, iar locul ei se numește viață."

                                                                                                                              Carlo Emilio Gadda

Despre eșec...